Povestitorul:
Eheeeei, tocmai cand ma pregateam sa mai spun o poveste de la Plostina, Tapirul s-a gandit el asa sa pice in butoiul cu melancolie blo(e)goasa. Probabil si pentru ca atata ce-a fost pomenit zilele trecute, pe sub prunii infloriti si langa fumul gratarelor si suierul ploilor. Si uite asa se ingana povestea, toarsa pe un fir de borangic de paiangul din coltul prispei, adunata la coltul polatei din picurii ce curg la streasina, inverzita de clorofila proaspata, vârstata in galben de papadii si ciobotica cucului, aurita in rasarit de lastari cruzi de zmeuris, inspicata de bobocii sidefii ai diminetii ce rasare de delavale..
Tapirul:
Picur
De câteva zile bune.
Ma plictiseam
printre norii nimbocumulus
sau cumulonimbus
şi de fapt
nu ma mai întâlnisem cu nici un cunoscut
de ceva vreme.
Madelin:
Picaturi razlete ne insotesc drumul spre biserica. Copilutul e acoperit bine cu paturica albastra, doarme dus scos in aerul tare ca tuica fiarta a doua oara. La intoarcere va marturisi un botez… Norii, da, norii… invinsi de imprimavarare…
Tapirul:
Acum picur la Ploştina.
Am aşteptat sa treacă vremea coasei
si a strânsului brazdelor
să nu supar pe neamurile mele.
Madelin:
Acum vremea coasei e departe. Abia s-a stins zvonul ingeresc al Invierii Domnului. Iarba e noua, argintata de luna in incalzire si de ziua lungita spre cer, frunzisul padurii e neinceput, verde strepezit, pe tapsanul dinspre Silica margaretele dorm inca, printese captive sub pamant, acum e vremea papadiilor…
Tapirul:
Ma adun încet-încet
în fântâna mică de pe laştină
– aia de la Odaie in Muche,
Madelin:
Acum, dinspre odaie in muche se aude cucul. Si canta, si canta, fara sa se sature. Prin iarba cresc florile lui. In salcamul de la poarta, intarziat in infrunzire, bate toaca o ciocanitoare. Padurea viseaza ca e tanara din nou, printre ciripeli de pasari calatorite invers.
Tapirul:
aia de la câşiva paşi de Adam si Eva, bolovanii.
E singura fântână pe nu stiu ce rază
care are apă bună de fiert fasolea
(aici veneam copil fiind
cu găleţuia de 5 litri,
trimis de Maicamare in ajun de vreo pomană).
Madelin:
Adam si Eva s-au sculat intr-o noapte din iarna trecuta, au mers la intalnire cu uriasii, adunati ei, uriasii Penteleului, sus in munte, la mare sfat mare de ingrijorare. Vorbesc de paduri care nu mai sunt… Se tot aude drujba cu dintii lacomi de-un card de vreme incoace…
Tapirul:
E o fântână mica,
cam nefolosită,
unde mă pot reflecta liniştit
- printre scândurile capacului
crăpate şi mirosind a vechi -
în cerul cu miros de fagi si de Bolovanul Mortatului.
Madelin:
In drum spre Plostina, pe campuri, am vazut berze. Pe cer sagetau randunele, sau vibrau pe sarmele de telegraf. Gugustiuci si porumbei, in perechi. Mierle, ciocanitori, ciocarlii, privighetori. Prin tarana se insira Vacile Domnului. Buburuzele isi intaresc elitrele. Furnici. Carabusi. Muste bete. Bondari. Albinele nu inca. Nici lacustele, nici radastile, nici libelulele. Stanca Pietricica vegheaza satul de sus, din fosta padure, de langa fosnete, murmure si inverziri.
Tapirul:
Uneori ma preling in bâlca de alaturi,
unde se adapă vacile
cu răsuflarea mirosind a iarbă proaspată,
gâdilindu-mă cu paiele ce le-au ramas lipite de botul umed.
Madelin:
Se aude numai linistea. Fulgerica deschide poarta cu laba si vine la ospatat. Isi ia coltucele de paine ramase si le ingroapa prin gradina sapata de Nane. Cainele vecinii Nonica vine si i le dezgroapa. “Am cam imbatranit” gandeste Fulger. Numai in visele din noptile fara luna i se mai arata fiarele cu care s-a luptat pe vremea de demult, cand traia la stana cu nea Aurel. Pisicile vin si ele si se torc de picioarele mesei de lemn, rotunda ca un fund de mamaliga. Se soresc.
Tapirul:
Aşa ajung
într-o strachină de laptele fiert cu mamaligă
de unde ma uit in sus
la nişte ochi albaştri si o gură mozolită
de copil de trei ani si doua luni.
(m-am intalnit odată
cu un var de-al doilea
intr-o lingură de ciorba de fasole.
…Ce-am mai râs
cand ne tot încăpăţânam
sa ne prelingem pe bărbie..)
Madelin:
Lali coboara panta de la Silica, cu grija ca-i cam alunecos, si intreaba: “Mama, câte paşuri mai avem de facut pana la biserica?” “Muuuulti pasi” ii raspunde mama ei. Nea Gigel o necajeste: “Am auzit ca-l cam ocarasti pe fratiorul tau bebelus”. Iar ea, inciudata si cu lacrimi de necaz in ochi: “Ba nu-l ocolesc….”. Mai tarziu, acasa, mama ii spune: “Lali, ia strange-ti tu hainutele din pat si impatureste-le frumos” Dar ea: “maaai maaamii, dar eu am treaba de mine, nu am treaba de tine!”. Si pleaca la joaca cu verisoarele Cristina, si Bianca, si Andreea, si Ada.
Tapirul:
Cel mai tare imi place sa ma fac ţuică
dar e un proces complicat
care nu imi iese mereu:
trebuie sa plou la timp
pe la începutul toamnei
chiar înainte de culesul prunelor.
(daca nu e an bun de prune
trebuie sa aştept un an cel puţin
sau şapte ca in Biblie).
Mă strecor in pulpa dulce a prunelor ţigăneşti
sau grase - astea sunt cele mai bune -
Şi aştept sa vină vremea culesului
Când prunii sunt scuturaţi
iar eu cad cu prunele în tumbe vesele.
Apoi, in tocitorile facute de nea Eugen
picotesc lenevos
cale de câteva săptămâni bune
şi mă transform încet-încet
in terci cu miros înţepător
şi promisiuni de tărie aromată.
Madelin:
Finu’ Iţã era mic, cam cat e fetita lui, Lali, acum. Mosu’ Dimian isi schimbase caciula mitoasa de-o purtase toata iarna cu o palarie, semn ca primavara daduse in parg. Copilul nu-l recunostea inca, asa, imprimavarat. De peste garduri copilul se uita lung la om, vrea sa treaca drumul dar n-are coraj, isi ia pana la urma inima in dinti si intreaba:
“Mosu Dimian, matale esti?”
“Io sunt ma, de ce?”
“Eeei, daca tu esti, atuncea vin pe la matale”
Tapirul:
Nu vă mai spun de cotlon
şi de cazanul unde fierb de zor
în timp ce băieţii pun cartofi la copt, in foc
şi încearcă tăria
“s-o fi tăiat de la ţevi?”
.. nu încă.
Nea Vasile moţăie pe lângă foc
cu un vătrai în mână
gata să scociorască în foc
şi să-l domolească
dacă arde prea tare
(nici mie nu îmi place să arda prea tare
că de lipeste terciul de fundul cazanului
şi o să capăt miros de fum)
Madelin:
Prunii sunt infloriti. Intr-o seara a batut piatra, dar marunta si cu multa apa, periculoasa e atunci cand vine seaca si mare cat oul de gugustiuc. Ma gandeam numai la florile de prun, i-am promis Tapirului ca am grija de ele. Dis de dimineata am pornit in inspectie. Erau toate la locul lor, nu cazuse nici una.
Tapirul:
…odată am ajuns intr-o sticlă verde
cu dop smolit,
îngropată în loc tainic
unde am stat câţiva ani buni.
De fapt, şi acum tot acolo sunt
aştept
să vină sa ma gasească
şi să incep un nou ciclu
(de data asta vreau sa călătoresc un pic prin lume,
daca reuşesc sa prind un vânt mai bun)
Madelin:
Tuica in sticla verde e ingropata la locul ei, sub polata. Vrea sa invecheasca. Vanturile bune sa ne gaseasca pe toti ai nostri si sa ne calatoreasca spre bine. Undeva ne va astepta, cat mai suntem, cat mai sunt, indestructibila si nemuritoare, Poarta. Prispa, ferestrele mici prin care intra lumina mare, foisorul, bucataria de vara, merii batrani si prunii tineri, Locul tainic din munti, acasa.
Tapirul:
O să mă întorc într-o lacrimă
prelinsă pe un obraz
sub care dorul de Ploştina
suspină adânc.
( aprilie 2008 )
Madelin:
Vesnicia s-a nascut, intr-adevar, aici. Sta aninata de crengile marului, de aroma florilor de prun si tuica noua, de mirosul de fan si fum de vatra, de mugetul vitelor si coama cailor, de pietre si stanci, de fluturi si zumzet de lacusti, de noroiul drumului si apa garlei, de oasele stramosilor dormindu-si somnurile sub pamantul reavan, de frunzele fagilor si brazilor, culori de pasari, zbor de nori, vant de seara, liniste, impacare, bine…
Si-au incalecat pe-o sa, si v-au spus povestea asa…
Madelin & Tapirul
Nota de subsol:
Fotografiile ilustratoare sunt toate de la Plostina, realizate de membrii familiei unite, care cum s-au nimerit, iernile, verile, primaverile. Cele ce ilustreaza vorbele lui Madelin sunt proaspete, proaspete ca urda cu marar, de primavara asta.
Multumiri speciale modelelor care au acceptat sau nu sa apara trase in poza: cosasi si brazdaci, cainele Fulger, pisica tarcata, fetitele Ada, Lali si Bianca, caprioarele, Marius in fundal, Nea Nica si boii lui, mama povestitorilor, Mihai a lu’ Madelin, povestitorii deghizati…
