Cum o sa votez io “ca primarul” primarul pe 1 iunie

Sunt atipica.

Cumpar electrocasnice dupa forma, culoare si nume. Sunt imuna la cai putere, fiabilitate, preturi, performante. Daca ar aparea un frigider care s-ar numi “Dreams kept in ice”, sau un aragaz numit “Sunt fierbinte numai cand vrei tu” sau o masina de spalat numita “Curcubee in alb-negru”,  le-as alege imediat, no matter what else. Cand am plecat in oras sa cumpar frigider, voiam frigider. Nu combina, nu congelator, nu vitrina frigorifica. Doar un frigider la care sa ajung din picioare si pe raftul de sus. Am ajuns acasa cu o combina, pentru ca avea colturile rotunjite si pentru ca vanzatoarea m-a convins ca incape in ea o oala de ciorba pentru 10 persoane, ca are si ea acasa. Congelatorul s-a si stricat, in garantie. Tineam in el gheata, aluat de placinta si doua pachete de vinete. Si niste pesti mici pentru cotoi.

Asortez culorile dupa legile lui Murphy. Daca ma trezesc dimineata mai intai cu ochiul stang, sigur portocaliul merge cu verde brotac. Daca ma trezesc pe partea dreapta, rozul merge cu bej, rosu si buline. Daca nu dorm, e randul violetului cu caramiziu. Daca sunt trista, doar coraille si fucsia cu turqoise, eventual pepit si tartan.

Fac de mancare in functie de fazele lunii. Cand luna e dodoloantza, omul cu palarie paraseste craterul cu straluciri stranii, cel descoperit recent de Apollo, si pleaca la pescuit. Eu raman incurcata, nici o reteta nu mai naste fluturi in stomac si artificii solare. La semiluna prepar cartofi noi cu rozmarin, cu lumina aprinsa obligatoriu in cuptor. Daca e innorat, merge doar pestele oceanic de apa rece spre foarte rece. Fructele exotice se curata de coaja, se elibereaza de samburi (care se pun deoparte), se scobesc estetic in oval si se umplu cu polenta. Sandvisuri de ciocolata cu prosciuto si frunze de rucola. Supe de usturoi cu branza de capra rasa julienne. Briose, croasante, clatite, pana la urma, nu gogosi. Tepuse cu arici de mare, mozarella si sirop caramel. Porumb fiert cu pepene galben si branza de vaci. Gris cu lapte, taietei cu lapte, spaghete cu lapte, macaroane cu lapte, tocatei cu lapte, foi cu lapte (stevie sau spanac, lapte batut si rosii) cand luna e pe sfert. La eclipsele de luna incep cure complicate de slabire care-mi consuma 10 ani din viata (asa cica specialistii).

Nu-mi place sa merg la cumparaturi ca sa cumpar ceva. Imi place sa merg la cumparaturi ca sa fur testere de parfumuri pe care sa le arunc in sacosa de rafie si sa ma cred Grace Kelly. Imi place sa merg la cumparaturi ca sa admir candelabre de cristal, sa ma plimb cu scarile rulante pana la Lyon(esse) si inapoi, sa salut manechinele intepenite gratios in vitrine si si sa le intreb daca au de gand sa ceara o marire de salariu, sa privesc posterele lucioase si sa caut poarta de evadare in muntii Anzi, stiu sigur ca e pe langa tocul cui al domnisoare tot un zambet, un gloss si o bosumflare gratioasa, care prezinta posete de piele si rimel asortat.

Sunt misandra si acuz misoginii, dar numai in soapte. Nu ma pricep sa particularizez, desi reactiile sunt comune, pe undeva, pe la numarator. Mi-ar placea sa fiu barbat ca sa pot tacea impreuna desi m-ar obosi ingrozitor afacerea asta. Cand tac io singura, uneori, in parc, intrezaresc cate o evadare.

M-am nascut intr-un oras industrial si grotesc pe alocuri. Mirosul de gazolina mi se pare familiar, ca si mirosul de paine coapta de turci pe vetre false. Miroase si a praf de pusca, insuportabil. Si a scrumiere vetuste. Nu-mi gasesc locul, desi. Mi-ar placea o piata larga, labellamusica, domni in varsta, distinsi, cu baston, aplecandu-se discret la urechea partenerelor de discutii sa le sopteasca ceva scandalizator. Cum ar fi ca la Paris e prea multa lene. Sau ca plinuta nu inseamna grasa, dimpotriva.

Am accese revolutionare interioare. La suprafata razbat zambete sau grimase de resemnare, dupa caz. Iau apararea romantismului meu dar cumpar aragaze turcesti, frigidere nemtesti, brichete chinezesti, papuci taivanezi, paine araba, ciocolate suedeza, castraveti bulgaresti, esarfe indiene si balerini iranieni. Unde e Made in Romania? Doar in frunte.

Asa ca, atipica, m-am hotarat cum sa votez duminica. Am facut liste. Intr-o miercuri am citit despre averi, dar joia urmatoare ma interesau numai pantofii (candidatilor). Acum o luna priveam pozele dar dupa numai o saptamana m-am hotarat sa fac un clasament dupa varsta. Inca o saptamana am studiat temperamente si personalitati. Am avut si un accent feminist dar m-a tinut putin, Gratiela e prea serafica iar Elena prea normala. Cineva m-a intors din drum spunand ca nu exista independenta, e numai un bluf. In sfarsit, duminica, intorcandu-ma din parc acasa, sa zugravesc primul cal verde pe peretele din dormitor, am avut revelatia. O sa-l votez pe candidatul care m-a deranjat cel mai putin. Pentru ca: in fiecare zi am strans din casa scarii afise si plicuri aruncate pe jos din cutiile postale de vecinii mojici sau comozi. In fiecare zi am adunat de pe covoarele copiilor bete de plastic alb si ramasite de cauciuc portocalii si albastre si galbene. Cotoiul a cunoscut extazii nebanuite, n-a avut atatea baloane de spart nici cand a fost ziua papusii blonde Maria. Am strans plicuri cu scrisori de dragoste, aduse la usa de elevi angajati temporar, cu planuri de fantani arteziene, autostrazi suprapuse, parcuri cu trandafiri si alei asimetrice, parcari miraculoase pliabile dupa nevoi, vazute din avion. Nonsensuri in grafii de guglmap, frumos colorate, hartie irosita din inimi de molizi si mesteceni. Si galagia, galagia… Masini urlatoare, trecand neobosit pe Bulevard, pancarde mari si soferi ursuzi dar insistenti, portavoci si muzici electorale comandate anume. Panglici, spectacole, artificii, confetti, mingi, betoane, corturi si baraci si tarabe improvizate, comandamente de criza si declaratii somnatice. Micii si berea sunt absolut inofesive, dupa toata harababura asta. Pentru ca toate astea au deja nume si ochi, sau maini cu degete intinse, stranse, intinse pasnic cu palmele in sus, aduse meditativ la tample (afisele electorale de anul asta au pus un accent deosebit pe maini, cred ca sunt la moda iar), o sa-l votez pe candidatul de care n-am auzit, n-am vazut, n-am curatat, n-am oftat resemnat si n-am bombanit absolut nimic. Daca o exista, nustiu. O sa vad duminica, in cabina de vot.

Dupa aceea plec iar in Patagoria. Sau pana la Brasov, macar. Poate de tot.