Multumesc din inima mea de mama celor ce fac fapte bune si le impartasesc si cu noi, intr-un “Jurnal de fapte bune”.
Mai intai am facut tema la matematica, dupa un test-dezastru de la scoala unde scria plus si rezultatul era minus, se scadeau mere din pere si 89 din 45. Tema, arida si neprietenoasa: termen necunoscut, trecere in partea cealalta cu semn schimbat, probleme cu Maria si Ioana si mere si zile de nastere.
Apoi am epuizat toate faptele bune la care ne-am putut gandi (tema la romana!): cum am adoptat un pisoi abandonat, cum a ajutat-o ea pe Li sa-si gaseasca ochelarii pe care-i bagase in sertar din nebagare de seama, cum a stat ea cu Raluca inainte de ora de teorie ca Raluca ramane mereu ultima pentru ca merge in carucior, cum a ajutat Mihai o batranica sa-si stranga castravetii scapati pe jos din plasa de 1 leu, cum trebuie sa oferim locul in tramvai doamnelor in varsta si celor insarcinate, cum trebuie sa adoptam un copacel sau sa nu aruncam hartii pe jos.
Am intrebat-o: “Miru, ce e o fapta buna?” Si ea a raspuns: “adica sa mananci sau sa bei apa nu e o fapta buna, ca asta faci asa, fara sa te gandesti!”
Pentru ca terminasem toate faptele bune din experienta recenta, mi-am adus aminte de “faptele bune” pe care le am in blogroll! I-am cetit Mirunei vreo cinci pagini si ne am oprit cu regret, trebuie sa facem ghiozdanul pentru maine si sa o las sa spele doua farfurii, ca alta fapta buna la ora asta nu mai avem cum gasi!
Ce draugt!
Multumeste*net se bucura ca a ajutat la tema la romana 
Daca mai e nevoie, va invit cu drag sa apelati la un proiectel de-al meu, Pui de compuneri (o initiativa anti-compuneri-copy/paste). Cred ca tema despre care vorbesti tu au primit-o multi… (vezi aici).
Oricum, spor in continuare, greu cu scoala asta!
Comment de Sandra G — 9 octombrie 2008 @ 12:00 |
Sandra, multumim din nou, io si Miruna!
De “Pui de compuneri” deja am pomenit mai demult, tot prin blogul asta.
De atunci eu nu am mai scris “scorneli”, uite cum mi-ai amintit tu ca trebuie sa mai scriu
Comment de madelin — 9 octombrie 2008 @ 16:11 |
Amneziaaaaa
Scuze, i should have remembered 
Comment de Sandra G — 9 octombrie 2008 @ 19:00 |
Sandra, acum Miruna nu mai vrea sa ii cetesc seara la culcare din cartile cu Andreea sau cele cu povesti nemuritoare. Vrea sa-i cetesc cel putin cinci fapte bune pe seara, din jurnalul vostru
Comment de madelin — 9 octombrie 2008 @ 20:22 |
Vai cat de draguuuut! Asta da motivatie sa tot punem povesti acolo!
Comment de Sandra G — 10 octombrie 2008 @ 09:11 |
Just made my day Sandra cu linkul asta! Ca un copilas vrea sa auda fapte bune inainte de culcare valoreaza mai mult ca orice premiu web sau trafic zilnic!!! Multumim mult!
Comment de andreea — 10 octombrie 2008 @ 09:18 |
Sandra, puneti, puneti!
Andreea, meritul e al vostru. Si al Mirunei, bineinteles
Comment de madelin — 10 octombrie 2008 @ 09:30 |
Am stat cateva minute sa ma gandesc la ultima fapta buna pe care am facut-o, si constat ca nu-mi vin in minte decat rautati ale oamenilor care le inghiti gospodareste zi de zi. Am rabdare si intelegere si iert de fiecare data,dar se poate considera o fapta buna sa mai crezi ca oamenii vor deveni mai buni acordandu-le credit dupa fiecare greseala?
Comment de stela — 11 octombrie 2008 @ 11:06 |
Cred ca cineva ar spune ca e crestineste sa ierti. Ideal ar fi sa putem sa ignoram natural relele astea “de zi ci zi” . Sau sa acordam mereu “prezumtia de mobil” (mobilul crimei
)- nici un om nu este fundamental rau(tacios) ci vorbesc frustrari, complexe, ce stiu io.
Sa vezi frumosul si nu noroiul (beauty versus dirt) care cica se afla in ochiul privitorului si nu al celui privit.
Comment de madelin — 12 octombrie 2008 @ 19:22 |
Ce frumos! Iar a scrie despre ceva frumos este o fapta buna.
Am luat metroul, apoi tramvaiul. Indicatia a fost “putin inainte de Grinzing”, deci am coborit cu o statie inainte. Am intrebat in dreapta si in stinga: lumea nu stia. Nu stia, pentru ca nu era turistic. Si daca nu era turistic, atunci merita efortul.
Era pe un virf de deal, trecind pe linga o biserica. De jur imprejur, vie cu struguri si frunze ingalbenite. Mai incolo se vedea Padurea Vieneza (chiar daca suna a opereta) si Dunarea. Am stat sub un mar, la o masa incropita din scinduri de lemn si am baut vin nou din carafe. Soarele de octombrie ne incalzea si priveam undeva departe…
Comment de Pinocchio — 13 octombrie 2008 @ 15:58 |
Pinocchio, nu-i asa ca se vedea si marea? Weekendul ce a trecut am fost si eu in munti. Am avut si mar cu mere, si banci de lemn, si padure intomnata proaspat, si am jucat si fotbal. De la fotbal m-am ales cu nasul si pometii bronzati
Am facut si eu o fapta buna, in tren. A urcat si s-a asezat langa mine o fata tanara, tanara, de undeva la tara parea a fi. La un moment dat si-a luat inima in dinti si m-a rugat sa dau un bip de pe telefonul meu fratelui ei. Ea avea un telefon ponosit, cu cartela, pe care putea fi sunata. Fugise de la barbat, care o batea. I-am dat bipul dar nu a sunat. Atuncea i-am dat telefonul sa sune ea pe el. A vorbit scurt, si-au dat intalnire undeva, a mai sunat-o el apoi, pe telefonul ei. Fata mi-a povestit, tot scurt, prin ce trecuse, si ca a fugit si s-a suit in primul tren. Nu avea bilet. I-am dat banii de bilet si cat mai aveam marunti, macar covrigi din gara sa-si ia.
Comment de madelin — 13 octombrie 2008 @ 22:08 |
astăzi am găsit – minune – ciocolată Milka la magazinaşul de la noi din MU. Toshiko e fascinată încă de astă vară de ciocolata MIlka, a găsit pe internet pe la blogurile japonezelor măritate în România. Aici la noi nu se găsesc. Astă iarnă i-am adus câteva, luate cu ultimii lei noi de la Big din Ploieşti. Acum i-am cumpărat câte una din fiecare varietate să-i fac o surpriză (recunosc că am muşcat dintr-una, oricum trebuie să muşc eu primul, că aşa zice ea că e politicos in Japan)
Comment de tapirul — 14 octombrie 2008 @ 00:15 |
Nu e aşa: politicos în Japan e ca ea să-ţi zică să multi tu primul, că aşa e politicos în Japan, tu să insişti ca ea să muşte prima, că aşa e politicos în România, apoi chestia asta se repetă de vreo 10 ori, apoi muşcaţi amândoi, simultan.
Comment de Vlad — 14 octombrie 2008 @ 07:52 |
da. Mai interesant este cand ne asteptam la usa cate un minut crae intra primul si in final ne busim unul in altul.
Comment de tapirul — 14 octombrie 2008 @ 07:59 |
Haha! Mie mi-a placut ca exista (!) bloguri ale japonezelor casatorite in Romania. N-as fi banuit in vecii vecilor.
Madelin, marea se vede de peste tot, stii asta
In alta ordine de idei, da-mi voie sa-ti spun ca ai, printre altele, si un deosebit talent pedagogic 
Comment de Pinocchio — 14 octombrie 2008 @ 12:56 |
[...] tine, grație acelui magic something in the air, iată că găsesc pe blog la Madelin însemnarea asta despre fapte bune, apoi, urmând un link, văd că există chiar un blog intreg dedicat lor. Ce [...]
Pingback de Fapte bune si secrete « ummagumma — 23 octombrie 2008 @ 18:08 |
e tare de tot
Comment de dodi — 6 decembrie 2009 @ 12:00 |