5 nervi de orice sezon si alte intamplari marunte

Asa e datina, ca inainte de orice sarbatoare, marcata cu o mare cruce rosie in calendarele noastre crestine, sa ne primenim curtile, casele dar, mai ales, sufletele.

Asa ca, inainte de a incepe scuturatul scoartelor, lustruitul geamurilor, adunatul colburilor din colturile cu paiangi, spalarea lemnariilor, albitul perdelelor, primenitul asternuturilor, lustruitul podelelor, frecatul alamurilor si aruncatul vechiturilor nefolositoare, o sa-mi curat un pic mintea de uriciune, inima de mahnire si sufletul de nostalgie.

***

Sunt calma din fire. Linistita. Cuminte. Mi s-a spus deseori, de cei ce ma conosc mai mult formal, ca sunt linistitoare, ca nu am nervi, ca nu se exista la mine iritatii si bufneli, ca par tot timpul intr-o stare zen, asa, cu usoare tente autiste (cap in nori). Ei bine, nu prea e asa. Cine ma cunoaste de aproape suporta iritatii crunte de urzica deranjata, mici rautati verbale, ironii cu ghimpi, glasuri ridicate peste moderat, priviri ucigatoare, figuri acre si uricioase. In functie de starea vremii de afara, de starea vremurilor din mine. Asa ca, in zilele obisnuite, ma enerveaza pana la albastrui urmatoarele:

* oamenii care scuipa pe jos, si sunt la tot pasul

* oamenii care arunca pe jos hartii, sticle, chistoace

* oamenii care se opresc in drum si blocheaza trecerile, intrarile si iesirile; oamenii care se mocaie in mijlocul drumului, indiferent ca sunt tineri sau batrani; oamenii care se inghesuie; oamenii de pe scarile rulante de la metro; oamenii care exista doar pentru ei

* oamenii tineri (ca cei in varsta au scuza slabirii auzului) care urla unii la altii dintr-o parte a spatiului comun in alta

* lucruri marunte intamplate acasa: sosete murdare sub patul Mihaiului, jucarii mirunesti pe jos, privitul la televizor in nestire, jocurile pe calculator, nerespectarea regulilor de convietuire comuna, vasele murdare, firimiturile, urmele de noroi pe covor, lucrurile personale imprastiate, dezordinea din sertare. Aici trebuie sa-mi declar mie razboi, sa ma inving si sa-mi  impun, invinsa, cultura tolerantei naturale (sa-nvatz sa fac pe prostu’n papusoi)

BONUS:  si sa fiu luata de proasta e un motiv de nervi de sezon uneori (de exemplu in tren, ventilatia mergea pe rece desi afara erau 4 grade afara si nashul ceaca lui nu i se pare frig)

***

Din inima am scos mahnirea, duca-se pe pustii, soarele straluce, iarba miroase a clorofila cosita, valurile sunt acolo, nu pleaca nicaierea.

***

In suflet mai pastrez ceva urme de nostalgie, pietricele colorate tinzand sa ia o forma anume, pe un nisip anume, pe o insula recastigata anume, pe un tarm anume, cucerit cu pret de rani glorioase sau umile, cu orgoliul de a fi, pur si simplu. Sa astern petalele de mac, albastrele, liliac, levantica si papadii usoare intre tot ce a fost si tot ce va sa vie, pana nu mai ramane, pentru intotdeauna, decat ferma carare a lui “acum, aici, asa”. Paralele, paralele, acum…

***

De maine, dilema, cozonac sau pasca? Sau anti-cooking? Curatenie sau bagaje? Sentimentul datoriei implinite sau chiul emotional? Hmmm…