Prima oprire. Curtea de Arges

… si jururi-imprejururi.

In gradina Curtii Domnesti se usca fanul la soare, printre pietre vechi si oameni noi.

La Manastire, rugaciuni langa moastele Sfintei Filofteia; apoi un acatist, 1 leu si o lumanare parintelui cu barba alba care sedea la capul mucenitei.

Mormintele regilor si reginelor Romaniei de odinioara, asteaptand cuminti timpul sa treaca.

Iedera-perdea de pe peretele cladirii cu chilii.

Raul secat pe jumatate, sub pod.

Cea mai buna inghetata din oras, la gelateria deschisa de un italian (Miru manca inghetzata turcoaz Hanna Montana, halal Italia).

Izvorul rece al Mesterului ce si-a zidit Ana intre ziduri (“mama, dar cum a zidit-o in picioare, ea de ce a stat? ” ma intreba Miru).

Slujba de cununie, la difuzorul bisericii Olari, cea cu fetele sfintilor sterse si imaginea mortii de pe peretele de sud, acoperita de urme de tencuiala, o sfidare derizorie.

Inscriptii datatoare de chicotit nebunesc ori de sperante desarte.

Cetatea Poenari, cica a lui Vlad Dreacul, pana la care se ajunge urcand 1480 de trepte moderne. Legendele spun ca aici ar fi fost de fapt purtata batalia de la Posada, aia cu ducele de Anjou si aruncat de pietre. Acum se soreau soparle, pe zidurile coridorului-capcana.

Lacul, vaporasele cu lebede la prova, muntii din departare, statuia cu fulgere in maini, barbatii care sareau de pe marginea barajului in bunge-jumping, in aplauzele spectatorilor.

Padurea, troitele de pe marginea drumului, serpentinele, cascadele.

Petice de zapada la Balea, norii, lacul dintre munti, apoi soare, rau cu fluturi, dejun pe iarba, pe paturile shutite de la pensiune.

Dans pe terasa si apoi pe trotuarul din fata ristaurantului, pe muzica nuntasilor sarbi dinauntru.

Stop-cadru!