Am început să cresc în apartament
cu nacelă din oase
legate-ntre ele cu
oţel de Kiruna, Suedia
Îl încarc cu gaze nobile
îl fac să se aprindă
să îi pocnească odgoanele
ce-l ţin în dreptul ferestrei.
Dirijabilul? – tresare
ca un om adormit
pufăie şi scârţâie
dă să zică ceva
cică ar vrea să zboare.
Acum, l-am dus mai departe de bloc
îl agăţ de un salcâm
şi continui să-l cresc
să-l umplu cu sânge de mlaştină
îndes în el furaje la fermentat
din care emană gaze vii –
ele sunt cele ce-mi adulmecă
dirijabilul
şi-l fac să tragă de salcâm
să-l îndoaie
ca şi cum ar începe un viscol
Năbădăios dirijabil!
Îi pun o piesă cu Antoine Dufour
dar dirijabilul meu e de nestrunit.
Uite-l că aprinde farurile
de zici că-i o casă din lemn iluminată a giorno
cu becuri extrase din crizanteme albe
ce-l pardosesc până spre motoare
Elicele-i cresc din lăcuste gigantice
şi din acvarii pline de peşti
prin el curg zefiruri şi aburi verzui
iar aerul alb, dospind de tăuni,
adus din inima stufului,
l-am pus în cabina pilotului
drept busolă
Na! Dirijabilul meu a învăţat
să mănânce văzduh răcoros
cablul cu care-l ţineam de salcâm
s-a făcut de-acum arteră ce pulsează
cu copacul odată
în prelungirea pământului de sub oraş – pe aici,
dirijabilul extrage viermi amestecaţi cu ploi,
cu cadavre, cu rădăcini.
Şi creşte şi creşte – îşi face cabluri electrice din
firul de telefon
îşi naşte compresoare din iarbă, se uită la mine
se umflă peste bloc, agaţă câteva antene
pe alea le creşte la prova,
adulmecă de acum cartierul
şi face o probă de motor:
ohoo – ce mai gaze curate emite,
de zici că-i un mort reciclabil,
hybrid, climate-like.
E mare, e mare – e cât un lanţ muntos de acum
dirijabilul meu,
lăbărţându-se peste oraş
fragil ţinut să nu fugă
de artera legată de salcâm.
Vântul nici nu mai bate
peste clădiri
Stelele nici că se mai văd
şi mai trece o zi
şi mai trece şi-o noapte.
iar eu îi mai pun o piesă cu Antoine Dufour.
Se stârnesc tornade în corpul dirijabilului,
printre muşchii lui
încep să curgă râuri prin el
alunecă fluvii dospind de nisetri şi somni
iar în ziua următoare
din oasele nacelei au început să crească păduri
încărcate de urşi, râşi, mistreţi.
Acum, sub artera de carne ce şi-o tot creşte
ca să sugă pământul
miroase a zăpezile ninse în interiorul lui
cetină cade din dirijabil peste tot în oraş.
Aruncă lumină peste câmpii,
scârţâie pe deasupra clădirilor,
pufăie şi huruia, neştiind ce să facă,
se uită la cer, dar încă nu-şi ia avânt.
Oceane simţim, plutitoare,
cum îşi cresc mareele şi le scad
înăuntrul dirijabilului –
mai lung decât un continent
mai gros decât o groapă abisală.
Pesemne că-n el, plutitorul
şi prins de salcâm
circulă vapoare deja
se face comerţ acolo, printre rafalele de Ar18
sau de He2, pe care îl fură din
reactoare atomice,
din mine pierdute şi aer înalt.
Oh, dirijabil al meu!
De la un timp, chiar soarele a-nceput
să răsară şi să apună
în el.
S-a lăţit, dirijabilul meu,
de zici că-i un cancer stelar
umflat e şi uşor precum Andromeda,
iar Pământul de care stă prins
prin artera groasă cât un siloz de acum
începe să sugă din el
din dirijabilul meu.
Pământul-pământ îşi ia hrană,
îşi umple continentele şi oceanele
cu prisosul dintre nesfârşitele
palisade de carne
ale dirijabilului meu.
Quasari se amestecă în nacelă cu galaxii,
roiuri stelare se scufundă în stuful cabinei de pilotaj,
se rătăcesc în balenele ce înoată în el,
se plămădesc noi comete;
cât depre peştii-zburători dintre
fibrele lui, ei s-au strâns în bancuri uriaşe,
rotitoare în jurul Big Bang-ului.
Şi mai trece o zi
şi o noapte şi-o zi
De acum, în dirijabil e totul
nimic nu mai e în afară
totul e-n el
şi continuă să hrănească Pământul
cu firimiturile căzute din
constelaţia carburatorului său – firimituri lansate
de-a lungul arterei
din cristal transparent,
curată ca o catedrală.
Aha! Abia acum porneşte motoarele!
A prins să învârtă elicele,
se orientează
printre semnele rătăcite în stuful cabinei
caută prin zvonuri de glas,
prin eclipse şi paralaxe
prin cânturi de vânt
prin aburi de iarbă – găseşte ce vrea
tresare, şi sforăie şi-şi ambalează motoarele
ce nu se aud.
Abia cum îşi începe
evoluţia.
Zborul.
SEBASTIAN CORN – ÎNTOMNEŞTE
sursa: http://www.poezii.biz/poezii.php?author=11157
coroanele guşate de copac
echilibrează moartea
toamnei
ucigaşă toamna asta
nevăzută toamna asta
târcoleşte între
cerul cel abces de diamant
şi caii mulţi ce şiroiesc
venind din vară înspre fructe
09 Septembrie 2007
*
11 septembrie 2008
TAPIRUL – PLOSTINA – candva in 2008
Picur
De câteva zile bune.
Ma plictiseam
printre norii nimbocumulus
sau cumulonimbus
şi de fapt
nu ma mai întâlnisem cu nici un cunoscut
de ceva vreme.
…Mi-duca minte când l-am intalnit chiar pe Socrate…
am fost asa de emoţionat
ca nu l-am intrebat decat cateva întrebări neghioabe
gen “Exista Dumnezeu?”
…Nu mi-a răspuns.
A trecut mai departe
cu El Nino
(acum e undeva in Australia, cred)
Acum picur la Ploştina.
Am aşteptat sa treacă vremea coasei
si a strânsului brazdelor
să nu supar pe neamurile mele.
Ma adun încet-încet
în fântâna mică de pe laştină
– aia de la Odaie in Muche,
aia de la câşiva paşi de Adam si Eva, bolovanii.
E singura fântână pe nu stiu ce rază
care are apă bună de fiert fasolea
(aici veneam copil fiind
cu găleţuia de 5 litri,
trimis de Maicamare in ajun de vreo pomană).
E o fântână mica,
cam nefolosită,
unde mă pot reflecta liniştit
- printre scândurile capacului
crăpate şi mirosind a vechi -
în cerul cu miros de fagi si de Bolovanul Mortatului.
Uneori ma preling in bâlca de alaturi,
unde se adapă vacile
cu răsuflarea mirosind a iarbă proaspată,
gâdilindu-mă cu paiele ce le-au ramas lipite de botul umed.
Aşa ajung
într-o strachină de laptele fiert cu mamaligă
de unde ma uit in sus
la nişte ochi albaştri si o gură mozolită
de copil de trei ani si doua luni.
(m-am intalnit odată
cu un var de-al doilea
intr-o lingură de ciorba de fasole.
…Ce-am mai râs
cand ne tot încăpăţânam
sa ne prelingem pe bărbie..)
Cel mai tare imi place sa ma fac ţuică
dar e un proces complicat
care nu imi iese mereu:
trebuie sa plou la timp
pe la începutul toamnei
chiar înainte de culesul prunelor.
(daca nu e an bun de prune
trebuie sa aştept un an cel puţin
sau şapte ca in Biblie).
Mă strecor in pulpa dulce a prunelor ţigăneşti
sau grase – astea sunt cele mai bune -
Şi aştept sa vină vremea culesului
Când prunii sunt scuturaţi
iar eu cad cu prunele în tumbe vesele.
Apoi, in tocitorile facute de nea Eugen
picotesc lenevos
cale de câteva săptămâni bune
şi mă transform încet-încet
in terci cu miros înţepător
şi promisiuni de tărie aromată.
Nu vă mai spun de cotlon
şi de cazanul unde fierb de zor
în timp ce băieţii pun cartofi la copt, in foc
şi încearcă tăria
“s-o fi tăiat de la ţevi?”
.. nu încă.
Nea Vasile moţăie pe lângă foc
cu un vătrai în mână
gata să scociorască în foc
şi să-l domolească
dacă arde prea tare
(nici mie nu îmi place să arda prea tare
că de lipeste terciul de fundul cazanului
şi o să capăt miros de fum)
…odată am ajuns intr-o sticlă verde
cu dop smolit,
îngropată în loc tainic
unde am stat câţiva ani buni.
De fapt, şi acum tot acolo sunt
aştept
să vină sa ma gasească
şi să incep un nou ciclu
(de data asta vreau sa călătoresc un pic prin lume,
daca reuşesc sa prind un vânt mai bun)
O să mă îmtorc într-o lacrimă
prelinsă pe un obraz
sub care dorul de Ploştina
suspină adânc.
A venit, a venit iernaticul
Acopera-mi sufletul cu un zar
Cu umbra unei ninsori, sau mai bine
Sau mai bine cu umbra de jar…
Ma tem ca n-am sa te mai ajung uneori
Ca au sa-mi cante galactice rascolite pana la zbor
Ca ai sa te deschizi intr-un ochi-zbughis
Si el o sa se-ntinda de jur curmezis.
Si atunci ma intunec de pietre si tac
Iau necuvintele si le intorn din zare
Mi-ascult zvacnetul si-l imbrac si-l impac
Cu o dragoste Mare.
(Neagra).
PS
Dimineata era caldut. La pranz imi venea soarele in ochi. Dupa masa s-au burzuluit nori spre incoace. S-a zarit si cate un fulg grabit. Acum ninge ninge ninge, cu fulgi ireal de ingramaditi unul in celalalt, puful de papadie se anina de gene, se lipeste de felinare, se aduna piezis. Bancile din parc au huse pufoase. Crengile sunt toate inhermelinate. Am facut cu pasii drumuri noi, carari incrucisate, strabatute in planuri paralele. Ninge si-mi vine sa plec la capatul marii sa fac ingeri in zapada, ca sa ajunga cate unul oricui.
L-am invartit pe poemul meu printre puncte puncte, pornita de Pelerin. Si a iesit asa, acum, in seara de dupa:
As fi vrut sa ma nasc delfin pentru a inspuma labirintul cu iederi descifrate.
As fi vrut sa fiu bufnita pentru a-mi roti ochii stiutori intru neasemuire.
As fi vrut sa fiu testoasa pentru a ma numi ClotildaPuca si atat.
As fi vrut sa fiu o viespe pentru polenul dintr-o insula a adormirii devreme.
As fi vrut sa fiu o pajura pentru a mima cateodata reversul.
As fi vrut sa ma transform intr-o cruciulita de matase ca sa izbavesc acele pacate efemere.
As fi vrut sa ma transform intr-o salcie retroactiva ca sa curg in doua sensuri impotriva orologiului-secundar
As fi vrut sa ma transform intr-o icoana miscatoare ca sa miruiesc talpile acelei neintamplari.
As fi vrut sa ma transform intr-o stanca-cu nume ciudat ca sa incep fiece zi cu o noua dezinnorare.
As fi vrut sa ma transform intr-o gradina de cuart ca sa inteleg ce se intampla dincolo de infloriri.
As fi vrut sa devin noapte cu miez pulsatoriu sa pot ajunge la capatul neterminat al hiperboreei din sala de spectacole gratuite.
As fi vrut sa devin zi de coral sa pot hoinari de mana cu asfintitul stelei cu nume fix.
As fi vrut sa devin vant rasucit dupa ianuarie sa pot ierta vina unei niciodate promisiuni.
As fi vrut sa devin timp fara rost sa pot curge de pe malul stang pe malul din zare.
As fi vrut sa devin aurora boreala sa pot decide ca singura am catifelat cortinele arlechinului.
M-am nascut insa om cu semne vizibile pe inelarul unei mainii parca stangi pentru ca asa a hotarat lipsa de soare la timpul mai mult ca perfect.
M-am transformat intr-o insula fara papirusuri in sticle deoparte ca sa adorm intre intamplarea dupa amiezelor.
Am devenit numai eu sa pot cristaliza.
Virgula.
Viespe pentru polen ! Superba si continuarea.
Iti multumesc.
Comentariu by PELERINUL — 2 februarie 2008 @ 11:04 pm | Editează Asta
A fost o placere deosebita.Si sa scriu si sa (te) citesc.
Comentariu by madelin — 2 februarie 2008 @ 11:14 pm | Editează Asta
02 decembrie 2007
ADRIAN PAUNESCU – AMOR CUBIST
Sa mergem intr-o seara, departe-n mahalale
Si noaptea sa ne lege cu negurile ei.
Sa-ti dau imbratisarea, mai vrei sau nu mai vrei,
Si eu sa cad in focul imbratisarii tale.
La margini te chem
Sa fugim undeva
Ca si sufletul meu
E o mahala.
Ai vrea sa fie iarna, ai vrea sa fie toamna,
Ai vrea ca liliacul sa infloreasca brusc.
Sa-ti fiu arheologul, tu vasul meu etrusc.
Ai vrea sa fie o vreme ce nu stii ce inseamna.
Dar hai in mahalale tinandu-ne de mana,
Pe strazi cu becuri stranii de-un galben violet
Cand picura cismele pe langa un bufet,
Cu firma povarnita si preturi la-ndemana.
Paralelipipedic traim in nopti egale,
Iubirea noastra moare intr-un oras cubist,
S-o inventam intreaga, cat esti, cat mai exist,
Imbraca-te aiurea si hai in mahalale!
01 decembrie 2007
ECOUL – DIN COPILARIE (PAUNESCU?)
Sa trosneasca lemne-n foc
Si sa vina multa noapte.
Un pridvor de busuioc
Cu miros de mere coapte.
Si sa ninga nins enorm
Pan’ la streasina si peste
Si in scaun sa adorm
Ca din drog si de-o poveste.
Cu ziarul pe genunchi
Si cu pleoapele cazute
Sa-mi rasara moartea-n trunchi
Si pe ochi sa ma sarute.
Cei batrani sa fie vii,
Pacea lumii fie gata.
Eu copil intre copii
Si afara tanar tata.
Si bunica sa ma ia
Sa ma duca-ncet spre perna
Si sa simt venind din ea
Toata linistea eterna.
Sa trosneasca lemne-n foc
Sub un biet ibric cu lapte,
Sa miroasa-a busuioc,
Sa miroasa a mere coapte.
Si sa ninga nins enorm,
Pan’ la streasina si peste.
Si in scaun sa adorm
Ca din drog sï de-o poveste.
of, doamne!! cred ca e cea mai frumoasa dedicatie pe care am putut-o primi vreodata!! iti multumesc din suflet!!! imi aduce aminte de copilaria mea, de bunicii mei, de lemnele trosnind in soba, de mirosul de lapte proaspat, de scaunul-balansoar pe care adormeam privind-o pe bunica mea la razboiul de tesut, de primul om de zapada pe care l-am facut singura-singurica, de poarta care scartaia, de povestile cu ciobani si lupi pe care mi le spunea bunicul, de prispa plina cu zapada pe care desenam ingerasi…
Comentariu by lilith — 3 decembrie 2007 @ 10:50 am | Editează Asta- Ma bucur mult ca ti-a placut.
Am ascultat multe muzici folkiste in week-end si am retinut-o imediat pe aceasta, facand legatura cu ce ai scris tu despre nostalgia unui Craciun la tara.
Asa ca tu mi-ai dat ideea cu inaugurarea dedicatiilor, si prima a fost pentru tine.
Comentariu by madelin — 3 decembrie 2007 @ 3:12 pm | Editează Asta
na, acuma mi-ai facut pofta de cenaclul flacara! iti multumesc din suflet, ma simt onorata ca am fost prima care a primit dedicatie! :”> si e si ecoul!! doamne cat mai iubeam eu ecoul!!!!Comentariu by lilith — 4 decembrie 2007 @ 6:48 pm | Editează Asta17 august 2007
Neliniste,
Cineva te-a numit asa
Ca si cum ar fi spus
Copac,
sau piatra,
sau dragoste.
Forma nu conteaza,
(spunea Vocea din off)
Doar fondul.
Asta e, domnilor
Fondul…
E ca si cum ai spune
Ca toamna cad frunzele
Pentru ca e toamna.
Da,
cred
ca ar fi o dizertatie interesanta
pe tema caderii frunzelor in toamna.
Declar anotimpul deschis
Se admit interpelarile
Vant, ploi, furtuna stelara,
Oricine poate fi facut raspunzator
Nu s-a ajuns inca la o concluzie finala.
Doar nelinistea…
(iar aceasta, pe la liceu, pentru ca fata care recita Moartea caprioarei la serbari era prea frumoasa si capta toata atentia, si eu voiam sa fiu frumoasa…)
Variatiuni pentru o caprioara ce a murit…. – mada, acum 20 de ani
Asteptam o primavara peste pamant
Sa-si curga clipele intr-un ritm fara rost
Aripi fosneau, pasari spre vant
Alergau sa-si cunoasca zborul intors.
Taceri rasunau intr-un timp mult prea gol
Nu stiam: sunt potire de crin sau sunt focuri?
Nuferi cresteau, scapand din namol,
Nu erau decat arse si salbatice jocuri.
Fulgerara sageti de opal si arama
Impuscarea devenise din nou fara gres
Oscilam intre arderi de stele si teama
Ii curgeau din priviri viscoliri de cires.
E seara. Indoaie hartia, Maria,
Strecoara plicul in sertarul
Cel mai ascuns, si revoca
Stiuta salbaticie.
Ea inca iti impovareaza
Contabilitatea dezastrelor mici, din birouri
Care inchid avar fructe uitate:
De manie, de dor, de uitare.
Fructe de miere si fructe de sare.
Frange, infrange
Gingasa silabisire
A nevoii de somn, de tandrete si pace
De caldura si inca
Aceste cuiburi, ingropate ca un tors linistit
Intr-un gatlej de pisica.
Stangacie si pietre. Lapidare-delapidare.
Stangacie si moarte. Sau viata. Sau vina.
Revino-ti. E bine stiut
Ca un ecran indiferent
Nu e o boala mortala.
E seara, Maria.
Mihaela Andreescu – Casa fulgerului
Un lucru necunoscut, un lucru familiar
Si nestapanit,
Se balanseaza in sufletul meu
Un plop preatanar, flexibil
Dau o raza sau poate un bici.
Un lucru arzator, dureros.
In miscare perpetua
Imprevizibil ca fulgerul.
Din cand in cand, o rana se adanceste ca un lac.
Pune-mi mana pe frunte. Acum e bine
Si nu-mi mai pun intrebararea
Daca trebuie sa ma tem
Sau trebuie sa ma bucur.
Pune-mi mana pe frunte, pune-mi pacea
Ca o cununa de lotus in parul meu razvratit
Fara sa stii ca adapostesc
O casa a fulgerului, un templu fragil.
20 august 2007
Mihaela Andreescu – Pagina
Construieste-mi un obelisc,
Construieste-mi un apeduct,
O manastire – fara calugari -
Construieste-mi. Nu vreau trandafiri,
Promisiuni, stropi de apa marina in par si pe umeri.
Obrazul meu vanat de departarile limpezi
Pastreaza-l pentru ultima pagina
Are nevoie de umbra, de cearcan,
Cum are nevoie de pudra si fard.
Are nevoie de timp
La fel de mult ca de iubire.
La fel de copilareste nerabdator
Dorind sfarsitul povestii.
Viata e vis, imi spun, cand ma doare,
Desi, de fapt, ar trebui sa-mi spui tu
Ar suna mai convingator.
(O femeie, cand spune asta, nu poate
crede intr-adevar decat pe jumatate)
Construieste-mi. Eu nu pot.
Sunt inca salbatica,
Inca rigida in gesturi si civilizatie.
23 august 2007 – mada
Pietrele seci macina in gol
Nimicul seamana cu ce n-a mai fost
Stancile negre crapa in soare
Ca tigvele taurilor morti in razboaie.
Concentricele vin perpedicular mie
Isi fac cuib si se fac statatoare.
Jurul locurilor nu-mi spune nimic
Au secat pana si ploile neplouate
Pana si fantanile nesapate
Marea e pergamentoasa
Ca pielea din jurul inimii mele.
Sarea intra in ochi, in coaste
In rani deschise, in flori carnivore.
Mi-e frig in bataia soarelui gol
Imi clantane dintii
Ca tigvele neingropate
Hipotalamusul se chirceste
ca foetusul condamnat
Imi urla strigoii
prin orbitele fixe
Imi scapara cearcanele
printre degete
imi curge sangele rece
invers prin tample
imi apun rasariturile
imi rasare noapte fara luna
21 august 2007
Am gasit, printre multele hartii ale proiectului nou de pe biroul meu, o hartiuta cu o frantura din Apollodorul lui Gellu Naum. O printasem pentru Maria, fetita colegului meu Mircea, o transcriu aici ca hartiutele le mai pierd-arunc:
La circ, in Targul Mosilor
Pe gheata unui racitor
Traia voios si zambitor
Un pinguin din Labrador,
- Cum se numea?
- Apolodor
- Si ce facea?
- Canta la cor.
Deci nu era nici scamator,
Nici acrobat, nici dansator,
Facea si el ce-i mai usor
Canta la cor, era tenor
Grasut, curat, atragator
In fracul lui stralucitor,
Asa era Apolodor.
Si intr-o zi, Apolodor
Spre deznadejdea tuturor,
A spus asa: Mi-e dor, mi-e dor
De fratii mei din Labrador.
Ada Milea canta despre Apolodor
Comentariu by Laura — 21 august 2007 @ 10:29 pm | Editează Asta- Da, da, o iubesc pe Ada Milea, si pe Apolodorul lui Naum.Comentariu by madelin — 22 august 2007 @ 8:30 am | Editează Asta
17 august 2007
ANONIM – DEJA VU
Feel like I’ve …
milked this cow before: deja moo
seen this strange animal before: deja gnu
smelled this bad odor before: deja phew
visited this menagerie before: deja zoo
scared this person away before: deja boo
read this mystery book before: deja clue
been in this courtroom before: deja sue
felt this bad before: deja rue
felt this sad before: deja blue
expanded this way before: deja grew
seen this slime before: deja goo
learned this stuff before: deja knew
waited in line before: deja queue
eaten this dinner before: deja stew
romanced this person before: deja woo
forgotten your name before: deja who
had this feeling of deja vu before: deja too
seen these twins before: deja two
used this beer recipe before: deja brew
been on this airplane before: deja flew
came up with this innovation before: deja new
fed these pigeons before: deja coo
sketched this portrait before: deja drew
ended this relationship before: deja through.
