Skip to content

Povesti de la Plostina I

28 September 2007

Diferenta intre Ploiesti-bloc si Plostina-casa, atunci cand eram eu mica, insemna asa:

La bloc imi era frica de hoti (termen generic care acoperea omu’negru, bau-bau, monstrul, frankenstein), de aceea verificam de cate trei ori usa de la intrare sa fie incuiata cu toate incuietorile.

La Plostina nu imi era frica de hoti, acolo nu existau, usile statea bine-mersi descuiate si portile deschise, in schimb imi era foarte frica de urs. De ce?

Eram intr-o vacanta de iarna la bunici, nu era foarte tarziu dar cum se intuneca repede si casa nu avea curent (rar, in unele seri, mai intarziam la lampa de gaz ascultand tranzistorul cu baterii), ne culcam devreme, odata cu gainile. Intr-o noapte, zarva mare dintr-o data pe afara. Lume tipand si haulind, caini latrand inversunat, ne trezim toti speriati, tataitzu’ isi trage pantalonii grosi, cizmele si surtucul de iarna si iese afara. Vine dupa un timp si ii spune maicii-mari: a venit ursu la porcu lu’Vasile Oancea! Ne imbracam si noi si iesim in curte. Se auzea lume multa, glasuri barbatesti, prin drum, cainii innebuniti, rupeau lanturile. Zapada lucea in lumina lunii si a felinarelor. Bunicii s-au dus si ei in drum sa taineasca cu ceilalti. S-au imprastiat apoi prin curti si fanete acoperite cu omat. Eu, singura in curte. Ii asteptam sa se intoarca. Zapada lucea straniu. Nu-mi era frig, dar era asa ciudat sa fie noapte, sa nu fiu in pat si sa stau singura afara in curte, nu cred ca era mai mult de 8 seara dar mie imi parea miez de noapte. Si, in momentul acela, s-a intamplat. Printre zabrelele gardului de lemn ce dadea in drum l-am zarit. O umbra mare, in doua labe era, fugea repede, greoi, isi cauta calea de salvare. Mi-a stat inima in loc, de fapt toata lumea s-a oprit in loc, stelele luminau cu incetinitorul, eu respiram cu incetinitorul, lumea care haulea in urma ursului pe drum alerga cu incetinitorul, ca in cartea Prins a lui Petru Popescu. Dupa cateva secunde mi-am revenit, ursul scapase prada (porcul mursecat tare si care a doua zi a fost sacrificat), si fugise in paduri din nou, am auzit ca sarise parlezele fara sa le atinga. Am intrat in casa la caldura, maica-mare s-a speriat cand m-a vazut la lampa, aveam obrajii albi-albi si pupilele dilatate, a inceput sa-mi vorbeasca si, in clipa aceea, eu am inceput sa tremur nestapanit. Cu clantanit din dinti. Mult timp am tremurat, nu ma putem opri. ‘Vine ursul’, ziceam. Mi-a zis maica-mare de deochi, mi-a descantat de spaime (o fi cautat si smocuri de par de urs prin zaplazuri), mi-a facut o fiertura de ierburi, m-a adormit stand langa mine si spunandu-mi poveste. O trecut atunci, dar ramasite de teama au ramas. Si acum, daca merg de acasa la odaie-n muche pe inserate, pe drumul bine stiut, si tot ma uit cu teama in jur, spre padure, spre vale.

De atunci nu m-am mai speriat niciodata intr-atat sa tremur asa, dar la orice spaima mare asa patesc, dintr-o data totul se misca cu incetinitorul (ultima data la un cutremur).

13 Comments leave one →
  1. tapirul permalink
    7 October 2007 06:41

    iar eu unde eram si de ce nu eram, sau dormeam?

  2. madelin permalink*
    7 October 2007 11:51

    Pai tu erai foaaarte mic!

  3. tapirul permalink
    8 October 2007 00:17

    d’aia nu mi-era frica.
    Azi noapte am visat ca ne fugarea un urs, btw, si eu il ajutam pe Catalin sa fuga (nu’s ce avea de nu putea fugi tare) si Cornel a cazut si a stat nemiscat sa creada ursu ca e mort si noi ne-am suit pe niste aplecatori unde erau niste tocitori, cat mai departe de margine sa nu ne ajunga ursu

  4. madelin permalink*
    8 October 2007 19:10

    Nu imi e frica de orice urs, doar de acela de la Plostina. O fi magic, mai stii…De visat nu-l visez.

  5. 21 October 2007 22:32

    “Lume tipand si haulind, caini latrand inversunat”, “cainii innebuniti, rupeau lanturile”, “Zapada lucea in lumina lunii si a felinarelor.”, a se tăini, “curti si fanete acoperite cu omat”, porcul mursecat”, “zaplazuri”… De mult nu mi-a mai adus aminte asa bine un text de iernile de la “mamaiţa”.
    “O trecut atunci” – si totusi, sunteti sigura ca n-aveti ceva legaturi cu Ardealul? 🙂

  6. 22 October 2007 05:31

    nu, nu este “a se tăini”… este “a taini”, cu accent pe ultimul i… A taini inseamna a sta de vorba…

  7. madelin permalink*
    22 October 2007 10:11

    Probabil ca am niste legaturi subconstiente (sau supra constiente) cu Ardealul. Trecuturi ancestrale si viitoruri posibile…

  8. 22 October 2007 13:28

    @tapirul:
    A, multumesc! Eu chiar credeam ca e “a tăini”, de la “taină” – i.e. sfat de taină.

  9. BUNA IONICA permalink
    28 February 2009 17:58

    va salut domnul cristi

  10. BUNA IONICA permalink
    28 February 2009 18:04

    ma numessc Buna Ionica,nu stiu daca va mai aduceti amin te cind mergeam cu plugusorul cu Mihaita si Cornel

  11. tapirul permalink
    1 March 2009 18:35

    cum sa nu! ce nau faci, care mai e viata?

  12. Buna Mihaita permalink
    8 April 2009 21:37

    Va salut,d-l Cristi!Sunt frate cu Ionica si Gica Buna.Imi amintesc destul de bine de dvs,de cand veneati la discoteca la Plostina.Acum sunt in Spania de 5 ani.Am intrat pe blog prin intermediul fratilor mei.Poate luam legatura sa mai vorbim.MULTA SANATATE SI UN PASTE FERICIT!

Trackbacks

  1. Vizuina Tapirului » 10 octombrie

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: