Skip to content

Vizionat

8 Octombrie 2007

* Ieri, pentru a nu stiu cata oara, filmul Veronica. Eu si Miruna, bineinteles. Am cantat noi cantecelele: ‘licuriciul’, ‘traistutza fermecata’, ‘Veronica-Veronica’, ‘eu sunt Aurica si cant, tra la la la la, si trist niciodata nu sunt tra la la la la’, ‘eu sunt motanul Danila, sunt cel mai aprig motan, de soricei nu am mila, sunt cel mai strasnic motan’. Si aici mi-am adus aminte de povestea pe care mi-o spune mama, de pe cand eram eu mica. Eram la mare, in binecunoscuta vacanta de vara pe litoral (copiii de la bloc care nu mergeau vara la mare erau not cool at all, noroc ca pe atunci aproape toti parintii luau bilete prin sindicat). Si, intre doua reprize de zacut pe plaja, am mers la cofetarie (eheeei, mersurile la cofetarie cu parintii, sau in anul I de facultate, ca sa fac un arc in timp asa, merita o poveste separata). Si, cum stateam eu si savuram savarina (ce creatie, ma urmareste non-lexica), in cofetarie a intrat actorul Dem Radulescu, venit probabil in susele de pe litoral. Si a inceput sa vorbeasca tare cu vanzatoarele, sa glumeasca cu ele, cum facea de obicei probabil (eheeei, vanzatoarele de pe vremuri, erau niste doamne, rasfatate de restul muritorilor de rand fara acces direct la minunatiile rare de pe sub tejghele). Eu am ramas cu lingurita in aer (povesteste mama), i-am recunoscut cred vocea (inconfundabila dealtfel), caci fara mustatile de motan si fara coada era greu sa-l recunosc altfel. La Veronica ma dusese mama LA CINEMA!!! eheeei… Aveam 3-4 ani. Am lasat lingurita jos foarte incet, m-am ridicat de la masa (eu, care eram o timida), m-am dus fascinata la masa lui, langa el, privindu-l intens, l-am mangaiat pe obraz, am oftat si m-am intors catre mama, care ma privea mirata. „Maaaami, motanul Danila exista deadevaratelea!”. Si am plecat la fel de incet inapoi la prajitura mea.

* Si tot ieri, seara, pentru a X-a oara, filmul Pretty Woman. Pe la inceputul filmului am sesizat o inadvertenta in traducere si am decis sa ascult engleza mai degraba, fara sa citesc prea mult titrarea. Asa de tare ce-am ras aseara, savuros, suna mult mai bine umorul in limba lui (la faza cu melcul care i-a sarit din farfurie, cel putin, era sa scol vecinii).

Anunțuri
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: