Skip to content

Printesa de amurg

21 August 2009

(leapsa)

Basm compus din incepere, miez si continuare (in coada de peste)

Episodul I (imbold) – introducere scrisa de Zenobia-arc-en-ciel

Se amuzǎ de norii din băltoace, care păreau să se pieptene în oglindă, elefantul-nor se transforma în şoricel, cămila-nor în pinguin, vulturul-nor în pescăruş. Asta în timp ce aştepta să treacă strada.
Se trezise tîrziu, lumea cealaltă, din vis, îi acaparase şi timpul realităţii, deşteptătorul zbierase, dar nu şi pentru urechile lui.
Visase o casă cu mansardă. Şi gard gălbui, din loc în loc cu vopseaua desprinsă, înalt de un metru şi un sfert. Şi acoperiş verde, ascuţit, cu o ferestruică pe mijloc, colorată vesel în portocaliu. Ca să ajungă la mansardă a urcat 365 de trepte în spirală, înguste, cu miros de brad, sprijinindu’şi braţul de balustrada scrijelită, cîte o literă la fiecare 5 trepte. Avea să descifreze mesajul, dacă era unul, la întoarcere. Simţea că acolo, în acea cămăruţă întunecată şi nelocuită cine ştie de cînd, îl aşteaptă ceva. Sau cineva.

Episodul II (cuprins) – continuarea scrisa de Mosu

Crǎpǎ uşa încetişor. O camerǎ micǎ, luminoasǎ, evident a unei femei, se deschise în faţa ochilor. Chiar sub pasul sǎu un ac de pǎr se furişǎ repejor, încercând sǎ se ascundǎ sub un fotoliu cu braţe mari şi cu perne adânci si moi. Îl opri cu vârful pantofului şi se aplecǎ sǎ-l ridice.
– Nu-l atinge! – auzi el un glas gros şi impulsiv care în mod evident nu aparţinea proprietarei mansardei micuţe din vârful turnului. Era al unui pitic de doi coţi cu barba de trei, rulatǎ ca un covor pufos sub bǎrbia dreaptǎ ce se iţi de dupǎ şifonierul cu rochii. Ce cauţi aici?!
– Eu…. pǎi eu….. se bâlbâi el. Eu am venit s-o caut pe prinţesǎ – se hotǎrî în cele din urmǎ.
– Ce vorbeşti?! – se încruntǎ micuţul ironic. Fruntea încreţitǎ şi ochii rotunzi strânşi grǎmadǎ ca douǎ cireşe mari spânzurate de aceeaşi codiţǎ îi accentuau aerul fioros. Avea nasul mare şi turtit, pomeţii uriaşi şi un ciuf nǎbǎdǎios care se rǎzvrǎtea albastru peste fruntea îngustǎ. Pielea îi era bǎtutǎ ca de vǎrsatul de vânt iar respiraţia şuierǎtoare ca împletitura unui bici. Şi cine eşti tu sǎ vorbeşti cu prinţesa?! – mormǎi morocǎnos.
Îi venea sǎ-l apuce de turul pantalonilor largi strânşi în brâu cu o bucatǎ groasǎ de sfoarǎ şi sǎ-l arunce pe ferestruica micǎ ce se desfǎcea în dreapta sa ca aripile unei pǎsǎri.
– Eu sunt alesul, bǎrbatul visurilor, elefantul transformat în şoricel, cǎmila transformatǎ în pinguin, vulturul transformat în pescǎruş – fabulǎ el sigur pe sine dupǎ o secundǎ de ezitare cu gândul la norii ce-i traversaserǎ visele puţin mai devreme.
Piticul se dǎdu un pas înapoi şi-l mǎsurǎ din cap şi pânǎ în cǎlcâie. Îşi încruntǎ şi mai tare fruntea şi aşa încreţitǎ având grijǎ sǎ-şi mângâie încetişor barba lungǎ, împletindu-şi degetele printre fuioarele albe. Îşi rǎsturnǎ buzele mari într-o strâmbǎturǎ neîncrezǎtoare, îl mai mǎsurǎ încǎ o datǎ din tǎlpi şi pânǎ în vârtejul din mijlocul frunţii şi în cele din urmǎ cedǎ. Se întoarse pe cǎlcâie şi cu un mers legǎnat de pe un picior pe altul ca al unui gâscan plin de sine, se apropie de uşa din capǎtul celǎlalt al încǎperii pe care o deschise încetisor. Bǎgǎ capul prin întredeschiderea uşii şi murmurǎ cu un glas sfârşit, dar îndeajuns de tare încât sǎ audǎ şi el:
– A sosit!”

Episodul III (continuarea) – de aci incep scornelile Madelinei

Din camera cealalta se auzira fosnete de fuste de matase si un clinchet usor ca de clopotzel. Usa din fund se deschise cu un scartait firav. In incapere intra cu pasi usori o fata. Era imbracata cu o rochie azurie cu fluturi brodati, in picioare avea conduri de culoarea amurgului vanat, iar la incheietura mainii stangi o bratzara de jad verde si translucid. In mana, un clopotzel de argint, cu inscriptii. Ochii mari, verzi. Parul lung, rosiatic ca frunzele toamnei, desfacut in valuri pana mai jos de mijloc.

Fata veni spre ei plutind parca deasupra podelelor, se apleca usor si culese cu varful degetelor acul de par cu perla in varf, rostogolit sunt fotoliul invelit in catifea coraille. Pe pereti, aproape de tavan, alergau cai albi ca spuma de sampanie Mumm, si cai murgi, si cai roibi, si cai negri ca pacatul cel greu. Lumina sfesnicelor grele de arama arunca lumini tremuratoare pe animalele pictate, insufletindu-le parca intr-o miscare carusel, de freamat in asteptare.

El incremeni cu ochii in ochii ei, si simti cum mai jos de stern incep sa se valureasca roiuri mari de fluturi violetzi pudrati cu argint, zbatandu-se sa iasa la lumina.

Fata il privea, cu ochii intrebatori. Piticul BarbaCot se apropie cu pasi impiedicati si ii zise:

“Ei, ce ai ramas asa incremenit?”

“Pai, se balbai el, am venit sa o iau”

Se intoarse spre fata si grai sugrumat:

“Am venit sa te iau! Ti-am auzit chemarea prin suierul vantului, prin fosnetul frunzelor, prin bazaitul pixelilor, peste raze de luna si pe sub ceruri curcubee. Am infruntat timpul necrutator, morala oamenilor din jur, indiferenta strainilor care-mi stateau in cale, descurajarile prietenilor care-mi voiau binele! Cel mai mult am avut de luptat cu tenebrele din propriu-mi suflet. Dar sunt aici”  sfarsi el, putin obosit.

Fata il privea in continuare cu ochii mari, cu un usor zambet pe buzele trandafirii si cu o usoara roseatza pe obrajii palizi.

“Nu vorbi cu ea”, spuse piticul cu glas inmuiat, “ca nu te aude”. Se afla inca sub vraja neiertatoarei Regine Imogen. Ca sa poata fi dezlegata de blestem, si sa poata pleca din mansarda asta din Turnul Amurgului, cel ales va trebui sa treaca cu vitejie si noblete de 3 incercari. Stai jos, sa ti le povestesc pe indelete. Dar mai intai sa ne ospatam”.

Piticul suna din clopotzelul din mana fetei si in incapere intra neauzit un spiridus de zapada.

“Adu-ne de mancat si de baut!” porunci barbacotul.

Spiridusul iesi si se intoarse dupa o vreme cu o tava mare pe care odihneau o carafa de vin Gaillac rubiniu, o tipsie cu struguri si mieji de nuca, o pita mare, alba, cu crusta aurie, branza de Sibiu, masline si ardei gras, smochine si miere de salcam.

Se asezara la masa rotunda, pe jilturi sculptate cu grifoni si semne ezoterice necunoscute. Fatza de masa verde ca marea atarna in ciucurii aurii pana in podea. Se ospatara pe indelete, atuncea isi dadu si el seama ce flamand si insetat fusese, se calatorise pe drum de peste sapte zile si sapte nopti.

“Prima incercare”, incepu piticul. Trebuie sa descifrezi inscriptia de pe scara cea cu 365 de trepte de la intrare. Si sa gasesti talcul ascuns din intelesul ei. Ca sa te ajut iti spun ca este vorba pe acolo si de un dragon de apa dulce”

(va urma)

Advertisements
12 Comments leave one →
  1. 21 August 2009 13:32

    nu se poate!!!!!!!! tre’ sa il continui!!!!!! te roooooooooooooog

  2. 21 August 2009 14:47

    uauuuu………. ultra… cred ca mai bine lasi ce faci demult si te apuci de scris povesti; suna grozav de bine;
    acu nu cred ca o sa se supere arc-en-ciel ca nu s-a incheiat din a treia rotire de stele, ca prea suna frumos; si de-acum am devenit si eu tare curios sa vad cum o sa continue… si cum o sa se termine….

  3. madelin permalink*
    21 August 2009 18:45

    Lollitta 😀

    Mosu, daca se supara Curcubeea, il termin asa: si printul rosti cuvintele fermecate “Semper amore ingeniis! si se trezi intr-o camera de camin studentesc, in timpul restantelor de toamna, cu Adelina in bratze 🙂

  4. 21 August 2009 22:18

    în cuvintele acestei poveşti găsesc zîmbete de miere şi scrîncioabe.
    dragă madelin, dacă îţi dau un pumn cu praf de curcubeu ne termini povestea aşa cum vor sufletele noastre?:)

  5. madelin permalink*
    22 August 2009 16:52

    Draga mea Curcubee, nu mi-ar strica un pumn cu praf de curcubeu, acuma cand ma caznesc sa descifrez inscriptia aia. Operatzia de impartire mi-a iesit fara virgula 🙂

  6. 22 August 2009 18:51

    “o tava mare pe care odihneau o carafa de vin Gaillac rubiniu, o tipsie cu struguri si mieji de nuca, o pita mare, alba, cu crusta aurie, branza de Sibiu, masline si ardei gras, smochine si miere de salcam.”

    bai deci salivez.

    auzi am o curiozitate: u esti tip sau tipa?

  7. madelin permalink*
    22 August 2009 19:22

    Haiti! De ce? Urmeaza o propunere? *just curious*
    Grin, bineintelesu-mi.
    Parca in Cella Serghi am cetit despre o doamna care a fost intrebata cum se numeste catzelusa dumisale.
    “Grivei” a sunat raspunsul.
    “Pai cum asa, daca e o ea?”
    “Pai, stii tu, ca-n frantzuzeshte!”

  8. 22 August 2009 19:32

    neah. just ca am dat niste rateuri nasoale lately, vorbind cu unu-altu pe bloguri si luand tipe drept tipi si invers [tot felu de nickuri ambigue, u know] so i wanted to make sure.

    anyway nush ce faci cu blogu asta da’ se incarca insuportabil de greu.

  9. 22 August 2009 23:53

    da, rezultatul e fără virgulă, de asta mă şi gîndesc să pui punct cum se cuvine acestei poveşti pe care ai transformat’o în basm.
    mi’e poftă, cînd o fi gata, să mi’l citească cineva şoptit, la culcare:)

  10. madelin permalink*
    23 August 2009 09:07

    Strelnikov, io nu fac nimic, cross my heart. Decat ca am incarcat multe poze, o fi vrun bug dan cauza asta?
    Blogul meu are probleme si cu un script de nu se incarca cum trebuie da’ nu stiu ce sa-i fac.
    Az dimineatza nu m-a lasat nici pe mine sa intru, zic, haiti, a crapat beleaua, na acuma c-am scapat de griji, nu tu continuari de scorneli, nu tu cetitori asteptati ori detestati, nu tu idei scrise pe coltzuri de servetzele pentru “cand ajung la un comp”, liniste si pace.
    Daca o sa crape asta imi deschid un blog culinar, fara poze, doar cu mirosuri. Sa muara dujmanii de invidie si pretenii de necaz.

  11. 24 August 2009 11:08

    LOL

  12. 26 August 2009 02:31

    Mi-a plăcut, mai trec cu maximă plăcere…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: