Skip to content

Cum se scrie, de fapt, o poveste

3 September 2009

Maria-Melina avea 8 ani cand a inceput sa scrie un blog.

Maria-Melina scrie ingereste: poeme, povestioare si povesti mi-nu-na-te!!!

Maria-Melina canta.

Maria-Melina iubeste natura.

Maria-Melina a aparut in ziare si in reviste.

Maria-Melina ne spune cum se cheltuie cel mai bine timpul

Maria-Melina compune probleme de nematematica (hai sa vedem, gasiti rezolvarea?)

Maria-Melina picura culori de creta pe asfalt.

Maria-Melina m-a invatat cum se scrie, de fapt, o poveste.

Iata.

SPIRIDUSUL CEL GHIDUS SI ANGELINA

autor: Maria David (Melina)

A fost odata o fetita mica de tot care se numea Angelina. Angelina avea trei ani, chiar daca ea facea toate treburile casei. Se ducea la gradinita dar inainte se scula la 4:00 dimineata, aerisea camera, pregatea micul-dejun, se imbraca si se spala. Ea avea insa grija si de fratele ei, Ionut, care abea aparuse pe lume acum o luna. Isi facea ghiozdanul pentru gradinita si pleca singura.
Dupa gradinita venea acasa si avea grija de Ionut, dadea cu aspiratorul, facea ordine in toate camerele, in baie si in bucatarie, pregatea pranzul, spala vasele, le dadea de mancare Mitei, pisicutei ei si lui Sparchi, catelusul ei. Apoi il culca pe Onutu, cum ii zicea ea lui Ionut si incepea sa stearga praful. Apoi sadea pomisori in gradina, uda florile, grebla si aduna de pe jos frunzele uscate. Isi facea in caiet bastonasele, liniutele si punctele pe care i le dadea la gradinita si pregatea cina.
Nu avea insa nici o pretentie, desi suferea mult. Ea nu avea timp sa se odineasca niciodata.

Intr-o zi, pe cand fetita statea in camera ei, vazu sclipind in vazduh o lumina argintie, stralucitoare si plina de paiete sclipitoare in mii de culori. Ei ii placeau artificile. Se apropie cu mirare de geam sa vada despre ce este vorba. Deodata, vazu ca din artificiul acela colorat incepea incet sa apara un trup de baietel cat un pantof imbracat intr-o camasa din matase verde cu o centura bleo si cu o teaca in care tinea un pistol. El avea pe cap o caciula mare, verde si cu paiete stralucitoare pe ea, si mai avea niste pantaloni lungi, lati in sold si niste bocanci roz cu sireturi. Pe fata i se vedeau bujorii aprinsi din obraji, buzele cele roz ca si trandafirii, nasul cel rosu si turtit, ochi cei azurii ca si muntii inzapeziti din departare, urechile cele lungi si ascutite, parul cel roscat ca focul si buclat jucaus si degetele lui mici, fine si subtiri.

La inceput, Angelina se sperie si nu stiu ce sa faca. Vru chiar sa fuga dar deodata auzi un glas venind din gura baietelului.

-Buna ziua, domnita!Eu sunt Spiridusul cel Ghidus si as vrea sa iti alin supararea.

-Buuu…na ziua, spuse fetita cu spaima in ea. Cine ti-a spus ca sunt suparata?

-Draga fetita, nu te speria de mine!Stiu foarte bine ca esti suparata si ca sufletul tau bun indura tote acestea ca sa nu aduca suparare.

-De unde sti atatea despre mine? intreba fetita incepand sa se obisnuiasca cu spiridusul.

-O, e simplu!Noi, spiridusii, traim in universul nostru. Fiecare spiridus isi alege copii de care se ocupa si are grija. Eu am fost foarte fericit sa te aleg pe tine.

-Tu porti grija si altor copii?

-Nu inca. Fiecare dintre noi are sarcina de a sta cu un singur copil cand e mic, pana cand el ajunge la maturitate si, atunci luam altul. Si tot asa.

-Tu nu obosesti niciodata? intreba fetita.

-Nu, in tara noastra e tot timpul energie.

-Pot vedea si eu tara ta, a spiridusilor?

-Sigur, dar in ea o sa vezi ca nu sunt numai spiridusi.

-Sunt gata de plecare!

-Urca-te in carca mea!

Atunci fetita se facu de marimea lui prin magie si i se urca in carca. Cei doi calatorira 20 de minute, timp in care trecura prin multe orase pe care fetita le admira. Fiecare avea frumusetea lui, iar Angelina isi ocupa timpul cautand-o. Cand ajunsera in oras, Angelina cobori nerabdatoare de pe spatele spiridusului, se uita incet in jur si, pana la urma spuse

-Este minunat!Nu-mi vine sa cred!

-Ma bucur, draga mea!Chiar foarte mult!spuse spiridusul. Vrei sa faci cunostinta cu ceilalti membri ai orasului?

-Sigur ca da!

Un spiridus trecu pe acolo. El era blond la par si il avea lins, nasul il avea bej si micut, buzele rosii ca merele, ochii verzi ca smaraldul, obrajii ii avea roz pal, urechile le avea mai micute si era imbracat cu: o jacheta albastra pe care scria ,, Sport “, niste pantaloni scurti rosii pe care scria Fotbal si era incaltat cu bascheti speciali. Pe fata i se vedeau si pistruile cele portocalii si pe cap avea o sapca galbena pe care era desenata o minge de fotbal. Pe piciore i se vedeau jambiere cum poarta fotbalistii.

-Salutare! Cine esti?spuse deodata spiridusul.

Fetita vedea clar ca spiridusului ii placea sportul. De data asta ea nu se mai sperie de nici un spiridus. Totusi vorbi politicos.

– Buna ziua!Eu sunt Angelina, o simpla fetita. Prietenul meu, Spiridusul cel Ghidus m-a adus aici.

– O!o!o!Deci te insoteste spiridusul meu preferat?Prietenul meu cel mai bun? Bravo!Bravo!

– Salutare,prietene! spuse Spiridusul cel Ghidus. Ma bucur sa te vad.

– Si eu, spuse spiridusul sportiv.

– Angelina, el este un prieten foarte bun si apropiat de-al meu. Il cheama Spiridusul Iubitor de Sporturi.

– Ma bucur sa fac cunostinta cu el. Apropo de iubitor de sporturi, prin hainele lui si prin tendinta de a nu a sta locului nici o clipa e floare la ureche sa-ti dai seama ca e asa.

– Ce bine ai remarcat Angelina, bravo!El intradevar are haine pe care scrie ,,Sport” si nu sta locului niciodata. Acum hai sa plecam. Mai ai de vazut alte locuri si de cunoscut alte persoane.

Iar Angelina porni de mana cu spiridusul, fara sa mai zica nimic.

La un moment dat, dadura peste un gard lung si inalt, zugravit in verde si cu floricele desenate pe el.

– Parca e o campie inflorita! exclama Angelina.

Spiridusul batu la poarta. Un pitic cu o stropitoare in mana, cu o camasa galbena prinsa cu un cordon pe el, cu parul alb si in scari, cu pantaloni gri si stransi cu un elastic pe el si cu pantofi de bufon se arata in fata lor. El nu mai era vesel ca alte personaje pe care le intalnise Angelina pe drum. Pe fata i se vedeau riduri si din ochi curgeau pe obraji lacrimi calde.

– Ce vi s-a intamplat? il intreba Angelina pe piticul cel batran.

– Domnisoara draga, eu am o gradina cu flori, pomi, fructe, legume, etc. Iepurasul vecinilor a observat din pacate acest lucru si de atunci vine toata ziua la salata mea draga si nu mai am ce manca. El e foarte iute si nu-l pot prinde.

– Domnule, o sa incercam sa va ajutam daca avem cum. Dar nu putem rani iepurasul, spuse Angelina.

– Multumesc mult! Dar totusi, cum il vom face sa nu mai vina la salata, fara sa-l ranim?

– Am o idee! raspunse Spiridusul cel Ghidus. Cand el va veni la salata, ii vom pune pe drum morcovi cumparati de la magazin. Vor fi suficiente ca sa se sature si nu va mai putea sa manance salata.

– Dar asa se poata sa-l imbolnavim! zise Angelina. Pentru ca daca cumparam legumele de la magazin s-ar putea sa nu fie bune, pentru ca vanzatorii nu vand mereu marfa sanatoasa. Sau, pentru ca pun chimicale in morcovi ca sa creasca mai repede, se poate sa nu-i placa gustul.

– Nu se poate, pentru ca spiridusii de la piata sunt cinstiti si buni. Sunt prietenii mei de nadejde. Am mare incredere in ei. Nu pun niciun fel de solutie in plante ca sa le grabeasca cresterea. Vand doar mancare sanatoasa. In plus, in tara noastra nu sunt permise asemenea lucruri, zise piticul gradinar.

– Bine, o sa incercam, confirma Angelina. Cam pe la ce ora vine sa se ospateze?

– Cand ii e foame, mai des seara.

– Ma voi duce eu la piata, spuse Spiridusul cel Ghidus.

– S-ar putea sa fie angajati noi! Ma voi duce eu sa cumpar de la amicii mei. Voi nu ii cunoasteti. Va rog frumos, poftiti in casa! Si piticul ii conduse in casuta lui, o ciuperca.

– Va voi da niste ierburi medicinale! Imi pare rau, nu am alta mancare! Dar sunt foarte bune. Incercatile!

– MMM! Sunt grozave! Presupun ca si sanatoase, striga Angelina dupa ce musca dintr-o iarba medicinala.

– Ma bucur ca iti plac, Angelina! Si inr- adevar sunt foarte sanatoase. Apropo! Am uitat sa ma prezint. Eu sunt Piticul Gradinar John.

– Incantata de cunostinta. Am o intrebare: Esti cel mai bun pitic gradinar?

– Da, sunt foarte bun! Dar nu e bine sa te lauzi. Of! Uite ca se face seara. Trebuie sa plec la piata sa cumpar morcovi pentru iepuras.

Si piticul pleca la piata.

Dupa ce se intoarse planuira:

– Sa vedem! zise Spiridusul cel Ghidus. Ne vom duce in vecini, fara sa ne vad si cand adoarme iepurasul punem morcovi langa cusca lui, pana la gradina. Ne vom stradui sa fie cat mai multi si sa ii punem mai repede ca sa nu-i simta iepurasul inainte sa terminam si sa ne ascundem.

– Ok! zise Angelina. Dar trebuie pusi multi. Nu stiu daca se satura repede.

– Pai, in primul rand nu e pui ca sa manance putin pentru ca imi roade de mul timp salata. Dar s-ar putea ca vecinii sa fi schimbat iepurii. Iar in al doilea rand, eu nu gasesc prea multa salata in gradina dupa plecarea lui.

– Dar, s-ar putea sa-i placa prea mult morcovii, noi sa-i punem prea multi, sa nu ii poata manca pe toti, dar de pofta sa ii roada, sa il mai hraneasca si vecinii si sa explodeze, spuse spiridusul.

– Da! Va trebui sa ne gandim foarte bine la ce facem, aproba Angelina. Dar intotdeauna exista o solutie.

Totusi imi amintesc ca e un iepuras care mananca exact cat ii trebuie si daca nu mananca tot o sa-i ramana si pentru maine.

– Atunci, haide! Nu cred ca avem nevoie si de un Plan B!

Si spiridusul, fetita si John se furisara in vecini. Iepurasul dormea si ei incepura sa insire morcovi pe langa cusca lui. Facura mai multe siruri ca iepurasul sa se sature apoi se furisara dupa lada cu conopida din gradina lui John. Planul lor mersese. Cand iepurasul inghitea ultimul morcov de langa poarta gradinii, era satul si cam grasut. Se uita cu pofta la salata, dar totusi facu cale intoarsa. Toti se bucurara. Uraa!

Dupa ce statura sa se odihneasca si baura un sirop de brad, Angelina spuse:

– As vrea sa mai stau, dar trebuie sa plec acasa. Cred ca parintii mei au venit deja de la serviciu si nu ma gasesc.

– Bine, Angelina, spuse John dupa ce termina siropul. Iti urez in continuare mult succes la scoala!

– Multumesc, John! Dar spiridusule, ma vei mai aduce pe aici?

– Da, sigur! exclama spiridusul. De fiecare data cand esti trista ca ai prea multa treaba, ma poti chema pe mine si de voi aduce aici ca sa te inveselesti.

– Multumesc pentru tot. La revedere!

– Paa!

Spiridusul cel ghidus pocni din degete si Angelina se trezi imediat in patul ei alaturi de Onutu.

Mama ei aparu. Angelina ii sari dupa gat.

– Unde ai fost? Ma ingrijorasem mult in privinta ta, exclama uimita mama ei.

– Undeva unde am invatat sa fiu vesela si cand am multa treaba, ii raspunse Angelina si zambi.

– Sfarsit-

 

Advertisements
5 Comments leave one →
  1. 11 September 2009 19:08

    Ai talent nu gluma..

  2. 4 October 2009 11:53

    http://blogqed.blogspot.com/2009/10/ate.html
    cu multumirile tarzii pentru povestile pe care le-ai spus
    poate mai spui inca una
    subscriu la ante-vorbitor-ai talent
    🙂
    o zi foarte buna

  3. madelin permalink*
    4 October 2009 13:26

    Bine ati sosit pe blogul gospodaresc.
    Povestea de mai sus e scrisa de Melina, nu de mine. Da’ si io am talent, nu gluma 🙂
    Leapsa cu povesti? OK

  4. 14 October 2009 10:26

    waw.,ce poveste frumoasa ! Si eu incerc sa scriu povesti pentru copii 9am 12 ani).VV astept si pe la mine pe blog cu comentarii,daca vreti

  5. 23 February 2010 14:58

    dacă aşa scriu copiii de astăzi atunci există o şansa ca atunci când vor creşte mari sa construiască
    o lume mai bună decât cea pe care le-am oferit-o noi.Mulţumesc din suflet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: