Skip to content

Tina

26 November 2009

De la Ecaterina. Numita dupa mucenica sarbatorita in calendarul cel ortodox, in 25 noiembrie.

Adica bunica mea.” La multi ani si sa traieste cu numele!”, i-am urat ieri la telefon. Era in curte, matura frunzele si dadea zor pentru ca era ziua cand veneau gunoierii si nu trebuia sa ramaie cu-curtea in deranj sau cu pubelele pline. Am vorbit repede, ca sa nu o tiu din treaba 🙂

La anul, la sfarsit de februar si inceput de martzisor, vreau sa facem o fiesta mare-mare. In cinstea schimbarii de prefix (hihihi, nu o sa spunem a cata, ca nu e frumos sa dezvalui varsta unei doamne). As vrea sa iasa ceva fulminant, ceva supercalifragilistic, ceva mirobolant si frumos de simplu si firesc.

Despre bunica as putea scrie o carte-manuscris, cu foi delicate si stravezii, cu margini de dantela filigranata, cu parfum discret de nuci pralinate, vanilie si scortisoara si cu ilustratii vesel colorate. As putea scrie povesti verzi-aurii, care s-ar ceti numai intr-o barca leganata la margini de ape cu soare. As putea-o desena din baloane, baticuri in carouri, verande de lemn, leagane albe, nori pufosi si fetze zambitoare schitate in faina de pe planseta si in aburii de pe geam.  As putea inventa mirosuri, sau le-as putea povesti pe acelea pe care le-am respirat in preajma ei, inca de pe vremurile cand deabia imi amintesc despre mine.

O sa lipesc acum, aici, cateva randuri pe care le-am scris in alta parte, mai demult, povestind de copilaria care-mi bate zilele astea in ochi precum soarele din oglinzile prietenilor de joaca, de pe campul acela, de demult.

“Era vara. In curtea bunicii era o cada de fonta antica plina cu sticle si borcane prafuite. Eu am spalat cu grija sticlele, pe dinauntru si pe dinafara, si le-am asezat unele langa altele ca pe niste popice. Apoi bunica a venit de pe unde era dusa si am mers cu caruciorul de butelii sa vindem sticlele si borcanele la centrul de primire. Am facut banii fifty-fifty. Am cumparat un parfum pentru mama, o batista mare pentru tata si o esarfa pentru bunica. Si o gentuta de vinilin pentru mine.

***

Cat ea era la servici, imi preparam singura coctailuri in care amestecam tot ce gaseam prin dulapul de la bucatarie si vitrina din hol: sirop de brad, sifon, socata, esenta de trandafiri si de fistic si, culmea indraznelii, un dop de lichior dulce si slab din coji de portocale. Si cuburi de gheata si felii de lamaie. O data am pus si masline. Si praf de inghetata”.

Cred ca si praf de ingeri se gasea pe acolo, prin cutiutele secrete din rafturile bunicii, pe sub cearceafurile parfumate cu lavanda si printre siragurile de margele multicolore.

O sa te tot povestesc, de aici incolo, bunica mea.

Si o sa-ti spun, simplu, ca te iubesc.

Advertisements
17 Comments leave one →
  1. 26 November 2009 21:39

    Pe bunica mea o chema Tinca. Tot de la Ecaterina. M-am gândit ieri la ea. Cred ca si ea la mine. Dar n-am putut vorbi. Acolo ea n-are telefon… Asta-i singura diferenta. In rest as putea copia ce-ai scris tu ca n-as putea spune mai bine ca tine.

  2. matilda permalink
    26 November 2009 21:45

    Amintirile cu bunici ne urmăresc toată viaţa. Bunica mea, Ecaterina, era de o blîndeţe aproape îngerească. Din păcate, de ziua ei nu am putut decît să-i aprind o lumînare. Dar de acolo, de sus, ea ştie de cîte ori mă gîndesc la ea…

  3. vera permalink
    27 November 2009 09:22

    Speechless (thanks, Octavian), dar si intristata tare. De una si alta.

  4. vera permalink
    27 November 2009 09:23

    mada – ah, ah, am uitat. Ea ce a cumparat cu banutzu de pe sticle?

  5. 27 November 2009 09:47

    Emoţionante rânduri! Le merită din plin! Te fac să visezi la vremurile apuse ale copilăriei prezentă, totuşi, într-un colţişor ascuns al sufletului!

  6. vera permalink
    27 November 2009 16:01

    80?

  7. 27 November 2009 19:04

    Cum 80? Daca Madi are fo doozeci, hai sa socotim…

  8. madelin permalink*
    27 November 2009 20:01

    Dan, Matilda, facem un fan-club cu bunici Ecaterina! La care ne gandim, da, indiferent de…

    Vera, nu mai tiu minte. Ori ceva pentru mine, ori o pudra / parfum sau vreun exotism pe care sa-l gustam noi seara, “in varful patului”.

    Svea, copilaria aia pierduta, vai, chiar daca se mai ascunde printr-un coltzisor de suflet…

    Vera & Dan
    Pffffuuuui, 80 CE? (copirait Horatiu). Chiar asa, hai sa socotim, ca pan acush v-a dat cu minus 🙂

  9. 27 November 2009 20:08

    bunicile rullez! am zis!

    :*

  10. 27 November 2009 21:07

    la multi ani si multa fericire !

  11. 28 November 2009 03:35

    In viata mea bunicii au contat mai mult decit parintii. Tare mi-as dori sa stiu si eu sa fiu un bunic care sa conteze in viata nepotilor mei. Mi-e teama insa ca totul a depins de o epoca acum demult dusa, iar noi sintem mai saraci prin nestiinta lucrurilor pe care bunicii nostri le stiau…

  12. vera permalink
    28 November 2009 11:22

    Domne, io am socotit. Tu spre late 30’s, mama ta around 60, grandmama around 80. Daca au fost mai harnice, ar fi putut fi 75, dar tu ai zis ca schimba prefixul. That’s the best I could do cu informatzia si deductzia la care am avut acces. Daca nu e asa, corecteaza-ma, pls.

  13. madelin permalink*
    28 November 2009 11:38

    Evergreen, I totally agree on that!

    Alexandru, welcome si multumesc, asemenea!

    Andruska, bineveniri pe blogul meu!
    Eu cred ca meseria de bunic bun e simpla, daca esti prin preajma. Un bunic poate fi un complice, un refugiu, un liman, un om care-ti ofera incredere neconditionata de stresul unei vieti imediate sau de responsabilitatea uriasa ce zace pe umerii tai de parinte (responsabilitate care, fie vorba intre noi, uneori e piedica nu motor). Un bunic (fara gen) stie sa se joace, stie povesti (ca doara a trecut printr-o veatza de om), il “baga in seama” pe puiul de om ca de egal la egal (mai degraba relatia copil-copil decat adult-adult), nu are atatea reguli, are rabdare infinita si dragoste la fel.

    Vera, sa dezvaluim atuncea, toate doamnele, na! Io sixtynine, mama fortythree si grand twenty sharp. Este ca este “un-fword-believable”?!!!

  14. vera permalink
    28 November 2009 14:58

    Io 13. Si doamne ajuta ca de data asta sa iau unele decizii mai bine si/sau mai repede.

  15. andruska permalink
    28 November 2009 21:18

    Multumesc pentru buna primire! De fapt vin de mai mult timp pe aici, insa acum mi-am luat inima in dinti sa las un comentariu 🙂

  16. 28 November 2009 22:16

    mi-e mai dor de bunica mea care nu mai e decit de tatal meu care iara nu mai e. cu bunica am copilarit.

    textul tau are pentru mine un parfum de toamna si de ionel teodoreanu.

    multumesc!

  17. madelin permalink*
    28 November 2009 23:43

    Vio, pai o sa o mai povestesc pe bunica. Da, cam ca in Teodoreanu e si in realitate 🙂
    Cu multa placere!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: