Skip to content

It ain’t over until the small gentleman sings

7 February 2010

Chris Rea, Neil Drinkwater, Robert Ahwai, Martin Ditcham, Sylvin Marc. Nu bag mana in foc pentru toata echipa, Chris Rea nu i-a prezentat foarte clar.

Cred ca in primii ani de facultate m-am indragostit de el. Nu numai de muzica lui, ci si de imaginea lui barboasa din Road to hell

Am cetit recent cum ca in 2001, inainte de operatia grea de pancreatita, Chris Rea a promis ca, daca scapa, se va reintoarce la blues. Asa ca a inceput spectacolul cu blues.

(lincurile urmatoare sunt de pe iutub, de la concertele de anii trecuti de prin alte tari pe unde si-a mai promovat ultimul album. Eu am filmat doar un pic, inclusiv pe Paul Casey (not the golf player!) irlandezul care a cantat foarte misto in deschidere, pana mi s-a terminat bateria. Si nu am apucat sa descarc decat poze)

Where the blues comes from

Somewhere between highways 61 & 49

Come so far, yet still so far to go

Stainsby Girls

’til the morning

I can’t wait for love

Easy Rider

A mai cantat Josephine, On the beach, Looking for the summer (uraaaa!). A cantat despre cat de pretty este his electric guitar (avea una albastru-furtuna cu alb, o minunatzie de colori)

Piesa serii, pentru mine, a fost Julia. Melodia a fost compusa atunci, demult, pentru fetitza lui cea mica (cea mare fiind Josephine), despre care acuma ne-a aratat cu mana inaltata in aer cat de mult a crescut.

Stiati ca:

Tatal lui Chris a fost vanzator de inghetzata? Ce poate fi mai cool de atat!

NU a cantat Auberge, Blue Cafe, Fool if you think it’s over, I’m going fishing, You my love (uffff!). Nu mai stiu sigur de Jazzy Blue, eu zic ca parca nu.

Minusuri:

– intarzierea cu o ora in inceperea spectacolului (nu pot sa uit cum incepea Leonard Cohen la secunda, ca oamenii nici nu se dezmeticeau ca sunt in mijlocul unei piese live)

– acustica Salii Palatului

– faptul ca nu a comunicat aproape deloc cu publicul, canta, parca, mai mult pentru el; se misca foarte nostim pe ritmul chitarii

– faptul ca nu a cantat decat un bis, desi la final publicul il aplauda in picioare si cerea inca o piesa; pe fundalul aplauzelor, oamenii lui au inceput sa stranga instrumentele. Unpolite! Tot Leonard Cohen a cantat in bisuri aproape la fel de mult cat a cantat in spectacolul propriu-zis.

Plusuri:

La singurul bis a cantat foarte misto Let’s dance!, piesa la care ne-am ridicat in picioare si chiar am dansat, o sala intreaga (aceasta este o alta piesa de suflet pentru mine, chiar am mottoul asta printr-un forum). A cantat-improvizat un dialog cu un bodiguard de la intrarea intr-un club: Aseara am iesit / la discoteca / Am ajuns la intrare / Si acolo m-a oprit un individ mare, maaare /  M-am uitat la el / I-am zambit / El zice: nu poti sa intri inauntru! / Io zic: ce? / Zice: nu, nu poti sa intri inauntru! / Zic: de ce? de ce? de ce? de ce? / Zice: esti prea batran! da, esti prea batran! (faza la care toata sala i-a strigat Noooo! Nu e adevarat!) / Io zic: ce? / CEE? / Fii atent aicea: poate ca sunt intr-adevar scund /  da, poate ca sunt prea mic / insa nu voi fi niciodata prea batran ca sa dansez!

We’re NEVER too old to dance!  (atentie de la min 5.17)

Cortina!

Advertisements
One Comment leave one →
  1. 8 February 2010 07:07

    ai dreptate, imi cautam inca scaunul cind a si inceput Leonard Cohen, rechemat de aplauze a cintat la fel de mult…o alta filosofie, cred…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: