Skip to content

Relansarea Ambasadorului

18 April 2010

Nu-mi  plac neaparat lansarile de carte.

Mai intai pentru ca exista constrangerea timpului acordat de gazdele spatiului in care se desfasoara evenimentul. Si, bineinteles, constrangerea minutelor invitatilor. Ca doara se stie ca traim in secolul vitezei.

In al doilea pentru ca autorii sunt, de obicei, foarte emotionati. Si asta n-ar fi nimic. Dupa ce ca sunt emotionati si concentrati, mai sunt, saracii, si distrasi de chestii colaterale si marunte: “cand sa desfacem sampania (vinul, berea, etc)?”, “or fi suficiente scaune?”, “oare imi scrie pixul?”, “afisul o fi cu susul in jos?”, “cui sa ofer cartea cadou?”, “au sosit fursecurile?”.  Autorii sunt pupati si salutati de oameni care au cate o mica dorinta secreta de a fi remarcati individual ori ei trebuie sa se concentreze mai intai pe propriul discurs si pe invitatii de seama. Cred io ca scriitorii nu se simt chiar in largul lor la asemenea oficiale, probabil se destind la paharul de bere ori vin de dupa, cu pretenii apropiati.

Ma rog, asta e perceptia mea, chit ca nu sunt o specialista. Am participat numai la doo lansari de carte pana acuma. Una a Luciei Verona. Ah, autograf indirect am si de la Sebastian Corn (cu care insa m-am intalnit in imprejurari neoficiale).

A doua lansare de carte la care am fost in persoana si despre care vreau sa povestesc un pic aici este a cartii Ambasadorul, a lui Ioan Mihai Cochinescu. Am mers la lansare pentru ca lantul coincidentelor despre care am povestit in alt post nu putea continua mai placut, asa ca am urmat invitatia pe care Katja mi-a lasat-o intr-un comentar.

Libraria am gasit-o usor, de data asta. Am avut desen, de la colegii de biro :-). Pentru ca am ajuns devreme, am avut timp sa vaz un capat al strazii Arthur Verona. Si o fantana arteziana. Si teatrul Nottara si cinematograful Patria. Si spatele Ateneului Roman (deja harta Bucurestilor mei se largeste pe zi ce trece). Mai tarziu a venit si colega Irene, bucuresteanca, care a si cumparat doua carti, una pentru ea si una pentru mine, ca eu aveam mainile ocupate cu pozatul.

I-am cunoscut pe Katja si pe Sebastian. Pe Athos nu l-am zarit, creca l-au lasat acasa :-).  In public l-am zarit si pe domnul Ioan Bogdan Lefter.

Despre carte si scriitor au vorbit, in ordine, Florin Iaru, Mircea Cartarescu si Gabriela Adamesteanu.

Florin Iaru a pomenit de mahalalele ploiestene si de ‘bazaconiile’ numite proza si poezie, care se faceau si vorbeau in cenaclurile literare din trecut. A pomenit de carti excelente ale anului 2009 (cum ar fi  “Medgidia orasul de apoi” a lui Cristian Teodorescu). L-a prezentat pe scriitorul, muzicianul si, mai ales, fotograful Ioan Mihai Cochinescu care, pe vremea acelor cenacluri literare, il enerva la culme pentru ca el insusi s-ar fi dorit fotograf profesionist (“ceea ce nu eram”).  A mai spus despre autor ca pe vremuri arata “exact la fel ca si acum, poate un pic mai slab, ca noi totzi de altfel, dar nu neaparat datorita anilor” (hihi, un involuntar puseu de autocochetarie, pentru ca domnul Iaru este un asumat handsome guy). Apropo de carte, a povestit despre complimentul involuntar pe care l-a facut Stefan Agopian cetind randuri din cartea Ambasadorul si spunand “suna de parca le-as fi scris eu”, acesta fiind complimentul suprem din partea cuiva care se stie cat de acerb este impotriva copiatului.

Mircea Cartarescu a dezvaluit ca era ziua de nastere a autorului si i-a urat lamultiani. A avut, la inceput, cateva derapaje verbale (probabil voite): “spatiul prozastic romanesc”, “sa remarc lucrul remarcabil”. S-a bucurat ca scriitorul nu a invitat nici un critic literar sa prezinte cartea (hi hi), spunand ca scriitorii au “putin mai multa empatie, putin mai mult feeling” atunci cand prezinta o alta carte.  A prezentat si el omagiile fata de polimorfismul domnului Cochinescu (“fotograf, profesor, compozitor de muzica clasica, si nu in ultimul rand un scriitor excelent”). A vorbit despre Ovid. Crohmalniceanu si despre cenaclul patronat de acesta, Junimea. Si, pe cale de consecinta, despre multimea de scriitori pe care lumea (chiar si cea literara) i-a cam uitat, caci “s-au dat la fund”(Hanibal Stanciulescu, Sorin Preda, George Cusnarencu, Ioan Lacusta, Nic Iliescu, Mariana Marin). Printre randuri a recomandat si cartea Ioanei Parvulescu, “Viata incepe vineri”, aparuta tot in anul 2009. A comparat prozatorii care publica mult (ca Sadoveanu, cu cele peste 100 de scrieri) cu prozatorii care publica putin (ca Mateiu Caragiale, sau Blecher), mentionand ca pe termen lung scriitorii care scriu putin (dar esential) au de castigat.

Gabriela Adamesteanu (care seamana halucinant cu sefa de Resurse Umane de la jobul meu nr.2, chiar si la voce si la gesturi) a fost redactorul care, in 1989, a recenzat cartea si si-a asumat “raspunderea ideologica” pentru ea, intr-un referat favorabil (pana la urma, insa, cartea nu a primit avizul de publicare). Doamna Adamesteanu l-a contrazis apoi pe Mircea Cartarescu apropo de Sadoveanu si Mateiu Caragiale (mirandu-se de “psihologia ciudata” a cititorilor care aseaza Craii de Curtea Veche intr-un loc atat de inalt in literatura romana). Ea a fost invitatul care a vorbit efectiv despre carte si despre parcursul interdictiei publicarii ei inainte de ’89. A laudat originalitatea autorului. A sugerat cititorilor sa nu citeasca aceasta carte ca pe o “carte politica” (Florin Iaru dadea din cap entuziasmat ca da, da!). A amintit despre inrudirea cu Creanga de Aur a lui Sadoveanu si cu pagini din Orbitor (care “nu inseamna asemanare, nu inseamna teme preluate” – nota: asa cum spune dl Cochinescu in comentar nici nu avea cum, avand in vedere ca Ambasadorul a aparut cu aproape 20 de ani inainte de Orbitor), a vorbit despre lumea medieval-renascentista si despre constructia rafinata izbutite de scriitor. A amintit de tema iubirii si tema paternitatii si, mai ales, a tinut sa precizeze cum apare fulgurant in carte legatura dintre spatiul nostru si spatiul european, legatura care in zilele noastre este evidenta dar pe vremea scrierii cartii era aproape imposibil de imaginat. Si-a incheiat discursul cetind un fragment din carte.

In sfarsit, scriitorul a multumit celor trei invitati care au acceptat sa vorbeasca despre carte. A povestit despre inceputul scrierilor sale si despre intalnirile “fie la un pahar de vodca in mahalalele ploiestene, fie in cenaclurile domnilor Manolescu ori Crohmalniceanu”. A amintit de Ion Stratan, cel care l-a “impins de la spate” sa scrie si sa mearga la un cenaclu (cenaclul “mai mult de poezie” al domnului Manolescu). Apoi de Mircea Cartarescu, cel care l-a “luat de mana si l-a dus la cenaclul care trebuia, si anume la cenaclul domnului Crohmalniceanu“. A vorbit cu emotie despre cum l-a incurajat domnul Crohmalniceanu si i-a aratat astfel ca, da, “totul are un rost”, apropo de timpurile alea in care oamenii erau inspaimantati ca “ca nimic nu are rost” (luandu-l de martor pe prietenul si fotograful Andrei Pandele, si dumnealui de fata).  Domnul Cochinescu a amintit-o si pe Doamna Monica Lovinescu, exprimandu-si regretul ca nu a cunoscut-o niciodata personal. Pentru ca doamna Adamesteanu pomenise deja ceva despre finalul cartii, scriitorul a povestit si el cum i s-a sugerat sa rescrie finalul (de cei de la Europa Libera), sau sa scrie un capitol intreg care sa introduca acel final (domnul Crohmalniceanu). In final a multumit celor care au venit in numar impresionant de mare (vorba unui domn la coada la autografe: “sunt mai multi ploiesteni decat bucuresteni!”) si a precizat delicat ca a invitat prieteni adevarati sa vorbeasca despre cartea lui si nu critici literari “pentru ca la poezie si la critica literara nu ma pricep”.

La final am stat la coada la autografe, i-am urat si eu lamultiani domnului Cochinescu, i-am spus ca sunt madelinpunctwordpresspunctcom si l-am bagat in ceatza, pana la urma am convenit asupra numelui Madalina, am baut un pahar de suc, mi-am luat la revedere de la Katja si Sebastian sh-am plecat acas’. Cu trinul la Ploeshti, adicatalea.

Si-am incalecat pe o sa si v-am spus povestea asa!

PS
Pentru ca nici eu nu ma pricep la critica literara, o sa cetesc cartea si o sa tac.

14 Comments leave one →
  1. lektor permalink
    18 April 2010 18:47

    da’ de ce sint asa de tristi domnii si doamna din poza?

  2. 19 April 2010 09:21

    Delicios comentar. Fin-ascuțit și delicios. Să mai scrii!

  3. madelin permalink*
    19 April 2010 10:30

    Lektor, o fi de vina fotoaparatul meu. Desi mai degraba inclin sa fiu aproape precisa ca e de vina spatizul si anume mioritic. Habar n-ai tu cat de posaci sunt oamenii pe aici…

    Pinocchio, si io as vrea ca Lektor sa mai scrie comentarii delicioase, hihihi.

  4. lektor permalink
    19 April 2010 16:01

    fir-ar sa fie, acum am vazut ca erau de fapt doua doamne in poza:)

  5. 19 April 2010 19:56

    mai intii sa ma prezint, sint sora mai mare a lui mihai cochinescu, traiesc de 21 de ani in germania si mi s-a rupt sufletul, ca nu am ajuns la lansarea cartii. Mai ca era sa plecam cu un avion vineri , sa ne intoarcem duminica dar s-a intimplat ce s-a intimplat cu vulcanul , norii si inevitabil cu noi! asa ca am ramas acasa si am asteptat cu sufletul la gura poze, relatari! au venit destule dar niciuna asa de completa ca rindurile tale. Pt. care iti multumesc din tot sufletul, abia dupa ce le-am citit a fost ca si cum as fi fost si eu de fata. Si mi-ar fi placut enorm sa stau si eu la coada pt. o carte pt. prieteni aici, sa beau si un pahar de suc si sa cunosc atita lume noua pt. mine, ptc. din pacate mie personal numele celor de fata nu imi spun nimic, noi plecind inainte de revolutie, fara sa fi auzit de ei!!imi cer mii de scuze !! scrii frumos, mare lucru!

  6. 20 April 2010 01:42

    Multumesc mult pentru detaliata, sincera si frumoasa ta postare (nu mai zic de harnicia cu care ai adaugat inclusiv poze!). Uite ca mi-ai luat-o inainte, eu inca mai selectez din fotografiile facute acolo. Nu cred ca voi fi in stare prea curand sa scriu si vorbe (sic!) pe blogul meu despre lansare, pt. ca inca ma intreb ce a fost, cu-adevarat. Pana una alta, sunt bucuros ca ati fost voi cu totii acolo, chiar daca abia atunci ne vedeam pt prima oara. Sunt bucuros ca mi-am revazut dupa muuulti ani prietenii optzecisti si au vorbit atat de calduros despre mine si despre cartea mea. Habar nu am de ce exista in general obisnuinta sa se faca apropieri intre cutare sau cutare autor (de aceea si sunt atat de sincer cand spun ca nu ma pricep la critica). De ex., daca s-a asociat cartea mea cu Orbitor, atunci cu siguranta trebuie sa precizam ca lucrurile stau, cronologic cel putin, invers, pt ca mai intai a aparut Ambasadorul (si anume acum 20 de ani) si numai destul de curand, Orbitor. Dar nici daca s-ar fi spus pe dos, tot nu era foarte adevarat, pt ca Mircea scrie in felul lui, iar eu in felul meu. Din punctul meu de vedere insa, orice asociere cu scriitori autentici, ma onoreaza. Incepand cu Mateiu Caragiale (asocierea asta a facut-o chiar Doamna Monica Lovinescu) si terminand cu Mircea Cartarescu, pe care eu il socotesc un scriitor adevarat si valoros. Revenind la tine, uite, cat de mica e lumea si cate coincidente ne ofera realitatea, intrecand cu mult fictiunea! 🙂 Sper sa ne revedem si sa ne auzim cat mai curand, mai ales dupa ce vei fi citit cartea mea, sa-mi spui ce parere ai despre ea. P.S. Multumesc desigur si pentru fotografii!

  7. madelin permalink*
    20 April 2010 09:00

    (scuze pentru mica intarziere in postarea comentariilor voastre, este activata functia de “moderare la prima vedere”)

    Buna, Vergi. Bine ai venit pe blogul meu! Si daca nu te-ai fi prezentat, eu as fi stiut cine esti, ca acuma indragesc tot familionul 😉
    Chestia nostima e ca te aveam deja in lista de blogroll de doua ori, o data la rubrica “Bucatareala” si o data la “Rasfoim din cand in cand”.
    Ma bucur mult ca randurile mele te-au facut sa te simti mai aproape de evenimentul la care nu ai putut participa din cauza de nori de vulcan.
    Ma gandesc asadar ca ar trebui sa-l indemnati pe Mihai sa mai scrie, ca sa puteti veni cu totii si la alte lansari, nu?

    Mihai, doamna Adamesteanu a vorbit de ingemanarile spirituale care razbesc din paginile cartilor amintite.
    Eu cred ca, de la un moment incolo, in istorie si alt-timp, probabil nu o sa conteze ca o carte a aparut inaintea alteia cu niste ani, ci numai senzatiile pe care ti le rascolesc lecturile lor, si care pot fi inrudite, de ce nu?
    (pe de alta parte nu pot sa nu remarc faptul ca aproape nimeni nu mai poate azi vorbi de o carte ori un scriitor fara sa aminteasca de alte carti ori scriitori, cu care… Hm, probabel ca e omeneste sa etichetezi, one way or another )

  8. 20 April 2010 14:01

    mi-ai salvat ziua, daca spui ca ma aveai la rubrica ” bucatareala”!!! va trebui sa ii arat negru pe alb si fiului meu, care a ramas la ce spune mereu, ” meine Mutter kann zwei Suppen kochen,Nr. 1 und Nr.2, heute essen wir Suppe Nr. 1″ ( ai inteles precis si fara traducere, mama mea stie sa gateasca doua supe, nr. 1 si nr. 2 si cind vine la masa specifica, azi mincam supa nr. 1 sau dupa caz nr. 2!!!!) cert e ca nu prea stiu sa gatesc dar putinele lucruri pe cale le gatesc sint facute cu mult drag, de aia cred ca si ies!si le dau cu acelas drag mai departe! si mai ales retete complete!!!!

  9. madelin permalink*
    20 April 2010 17:36

    Haaa, Vergi, stiam io de ce te-am scos azi dimineata de la “Bucatareala” si te-am lasat la Rasfoiri 🙂
    In alta ordine de idei, iata cum se descopera o gospodina ratata pe alta 😉
    Fiu’meu spune textual: “mama stie sa faca o ciorba, o supa si cartofi cu friptura. Iar ciorba si supa au acelasi gust de cand m-am nascut”
    (nota: saisprezece impliniti, hihi)
    Serile trecute mi-a zis, taindu-si din pizza scoasa din cuptor: “mama, de ce nu faci tu numai pizza in loc de ciorba? ca itzi iese foarte buna!”

  10. Viorica permalink
    20 April 2010 20:01

    Buna Madelin!Sa ma prezint si eu:sunt “sora mai mica” a lui Mihai Cochinescu.Am fost la lansarea “Ambasadorului” si sunt foarte bucuroasa ca ai scris despre eveniment atât de mult într-un stil care sunt sigura ca te caracterizeaza:frumos,cu naturalete si obiectivitate.N-as putea spune ca ai scris “de parca as fi scris eu”,fiind eu singura din familie care nu am talent la scris,în schimb ma bucur ca am descoperit blogul tau si abia astept sa mai citesc articole postate de tine.

  11. 20 April 2010 21:10

    Hehehehe, iata ca vin si eu sa las cateva vorbe aici. In primul rand, mi-a facut foarte mare placere sa te vad, sa te cunosc. Doi, semeni izbitor cu o prietena de famile. Trei, multumesc mult ca ai raspuns invitatiei mele. Patru, sustin si eu ideea conform careia ai facut o descriere atat de vie a evenimentului incat, citind textul tau, am retrait acele momente, acele comentarii, acele vorbe frumoase si idei magulitoare.

    Multumim mult si poate ne mai revedem! 😉

  12. madelin permalink*
    21 April 2010 09:22

    Buna Viorica si bine ai venit si tu pe blogul meu!
    Deci tu esti singura din familie care nu are blog, nu-i asa? dar nu e timpul pierdut 🙂

    Katja, eu mersi pentru magnolie. O sa o pun la colectie 🙂
    Sa stii ca vin si la-lansari de margele si coliere si conversi brodatzi 😉

Trackbacks

  1. Ioan Mihai Cochinescu » » Ambasadorul – lansare
  2. Ioan Mihai Cochinescu » » Romanul “Ambasdorul” – semnale

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: