Skip to content

De ce protest? De plastic!

19 May 2010

sau

Scrisoare deschisa managerului de hotelBucuresti din, evident, Bucuresti

Stimate Domnule Director (ori Doamna Directoare, dupa caz)

De la inaltimea tastelor querty (!?!) pe care cred ca le posed, folosesc acest prilej de mic-respiro din veatza mea profesionala de zi cu zi ca sa va aduc la cunostinta josnumitele fapte, in speranta ca ma veti putea ajuta.

Astazi mi-am luat o zi de conced ca sa pot medita si compune in liniste aceasta scrisoare fara timbru, asa caci va scriu de acasa (asta ca sa nu pot fi suspicionata cum ca as folosi timpii profesionali pentru interese personale).

Iata, pe scurt, care sunt faptele.

Ca sa ma prezint cucuvintele mele, sunt o persoana adanc ancorata in sinergia idealurilor si faptelor clasei mijlocii, avand in vedere ca am terminat o facultate (la “fara taxe”), lucrez neintrerupt de la terminarea acesteia, am rate la banca, un motan pe care il intretin benevol (nici nu stiti cat mai costa vaccinurile si vitaminele in ziua de azi) si doi copii pe care ii cresc cu stoicism si ii educ sa-si asume responsabilitatea pentru faptele facute (probabil in zadar, dar orisicatusi). Sex feminin, varsta taman potrivita pentru middleagecrisis, casatorita, romanca, ortodoxa, etc. Si, in lumina clasei mijlocii de care aminteam mai sus posed si una bucata sef. O sa vedeti mai tarziu ce importanta are aceasta afirmatie.

Pana acum doo saptamani, atmosfera din micul nostru birou era una obisnuita. Mai cu treaba, mai cu pauze, mai cu discutii despre copii, mai cu revolte apropo de crize, mai cu planuri de fapte mari, mai cu sperante de promovare, ma rog. Ei bine, de curand totul s-a schimbat.

De doo saptamani incoace nu mai avem pace in microsistemul numit “loc de munca”. Seful nostru, cel amintit mai sus, ajunge la serviciu in fiecare dimineata un pachet de nervi. Mai intai am crezut ca e de vina traficul. Dar nu, el, fiind o persoana matinala, pleaca de acasa destul de devreme, astfel ca de obicei reuseste sa vaza peisajele de  pe langa Orizont din mersul autobusului si nu din “in pastele masii de veatza, cand ne-om misca si noi un centimetru?!?”. Apoi am crezut ca este de vina ploaia. Dar nu. Si pe soare s-a intamplat la fel. Chiar si pe ceatza de mai alaltaieri. Am crezut mai apoi ca o fi de vina guvernul, ori presedintele votat, ca ce mai conteaza un mizilic de nervi de un singur om la cati nervi nationali a urzicat pana acuma. Dar nu. De obicei seful meu fulgera si tuna si impotriva opozitie si impotriva majoritatii. Si impotriva rosilor, si a portocaliilor, chiar si a verzilor, daca va puteti inchipui asa ceva. Si impotriva femeilor grase (dar ma rog, divaghez).

Cu multa diplomatie si cafea (reusind dupa exercitii indelungate sa nimeresc proportia ideala de apa si cafea, in filtru), intr-o buna dimineata am aflat care-i shmenul. Si aici intervenitzi dvs. Pe drumul obisnuit de la statia de autobus pana in birou, seful nostru obisnuia sa se opreasca cateva clipe pe langa institutia pe care cu onor o conduceti. Motivul? Ferestrele salii de aerobic care dau direct in strada. Dulcile domnisoare care se ingrijeau de sanatatea lor inca disdedimineata  (in pofida mitului ca femeile frumoase sunt lenese) ii faceau fiecare dimineata mai luminoasa (pasarile ciripesc-cerul azuriu ne imbie la-ce inviorat ma simt-gen). Era, ma-ntelegeti, o oaza de optimism in aceasta veatza gri,  in care se cheltuie mai multi bani decat se castiga.

Asta pana acum doo saptamani. Cand, probabil influentat de forte malefice si probabil violete, ati hotarat miseleste sa astupati aceste oaze “cu vedere” dupa niste oribile garduri de plastic (nu ma pricep exact la termenii tehnici policarbonati).

De atunci nu mai avem liniste. Nu mai avem zen. Adio armonia aia de care se vorbeste pana si in shogun.

Ca sa va ating la clementa sensibiloasa, v-as ruga sa va asezati un moment intr-un scaun de piele confortabil (daca nu sunteti deja) si sa va amintiti in franturi cum era cand aveati si dvs sef(i). Ori ce s-ar intampla daca si copiii dvs ar fi pusi intr-o situatie asemenatoare (cine rezista unei atingeri la coarda copiilor?).

Va multumesc pentru atentia cuvenita si, cu speranta in suflet si nervii simpatici, astept masurile dvs favorabile si pozitive in acest sens. Asa ca:

Jos cu gardurile de plastic care obtureaza frumusetile patriei!

PS
Ma intelegeti de ce sunt nevoita sa pastrez confidentialitatea identitatii persoanelor implicate. Daca afla seful meu ca v-am scris ma gandesc ca o sa ma puna sa aranjez docomentele in bibliorafturi pe culori (calde si reci, noroc ca nu se pricepe si la nuante, ma-ntelegeti). Bibliorafturile in dulapuri. Hartiile  in ordine invers alfabetica si pe sarite, din sapte in sapte ani si diferit pe lunile cu 30 respectiv 31 de zile.

Advertisements
7 Comments leave one →
  1. 19 May 2010 21:26

    hahaha, superb. cum de nu m-am gandit niciodata si la frustrarile shefilor mei? ia sa privesc eu de maine lucrurile ca tine, poate imi si le fac veatza mai frumoasa :))))

  2. Oana permalink
    20 May 2010 10:12

    Foarte,foarte tare!De fiecare data cand te citesc, am o zi super!

  3. 20 May 2010 14:53

    :))))

  4. vera permalink
    20 May 2010 18:03

    mada – logic, variantele sint doua: fie hotelul revine la situatzia initziala si omu vizioneaza showul si-si capata drogul si buna dispozitzie, fie gasitzi voi – cei de la birou – o solutzie loco si care sa provoace aceleashi efecte bietului om. (Pentru cazu in care hotelul e incapace sau neintzelegator).

  5. 20 May 2010 20:24

    Misto faza… Avea si omul modul lui de a se incarca pozitiv pentru o noua zi de lucru… Chiar nu se poate rezolva problema sefului tau?

  6. madelin permalink*
    21 May 2010 07:10

    Veraaa, ce gandire nebunatica!
    Ion, pai io de ce scriu aicea scrisori deschise?

    PS
    Victorie!!! Se pare ca a mers!
    Azi am aflat ca-gardurile au fost indepartate, florile puse la loc, viziunea refacuta!
    Dumnezeu exista!

  7. 31 May 2010 14:54

    =))

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: