Skip to content

Si gura apa se facu…

27 September 2010
  • crusta de la snitzelele mamei, seara cand veneam de la scoala
  • chifelutzele prajite, astea erau numai sambata
  • arsatura de pe fundul ceaunului unde s-a facut mamaligutza un pic afumata, cu lapte
  • salata de vinete cu rosii
  • ardeii copti
  • placinta cu mere foetaj a bunicii
  • placinta cu branza dulce si stafide a mamei
  • crema la cesti, tot mama
  • carnea de porc de la untura, din polata de la Plostina, cu gogonele murate
  • scovergile fara branza facute de Maicamare la 4 dimineata
  • lapte deabea muls
  • branze diverse cu nuci si struguri si prosciuto cu pepene galben si ananas
  • ceai cu lamaie si paine prajita cu unt si cu miere
  • crema pate de ficat cu patrunjel si capere
  • acest meniu pe care si acum il visez in noptile cu luna plina:

– file de somon la tigaie, usor perpelit la foc mic vreo 20 minute

– sos de curry in lapte de nuca de cocos

– broccoli inabusit la oala servit cu gomma-sio marin (seminte de susan, alge Nori, sare de mare nerafinata)

– curmale natur (neindulcite) cu mere golden

– musli complet in lapte de soia cu prune uscate

– ceai african de kinkeliba

vin alcoolicele raman la alegerea cunoscatorilor

Advertisements
20 Comments leave one →
  1. 27 September 2010 20:43

    La partea a doua nu ma pricep ca io-s de la tara, da’ la prima mi-a lasat si mie gura sirop la chiftele (i-a zapacit di tat Nana pe astia de acilea cu “boulettes”, manânca pâna ajung cu degetul) si la cojile alea de snitzele. Când eram în armata si am facut serviciu pe bucatarie într-o zi, am loat la sfârsit tava cu “coji” si mi-am donat snitzelul, spre mirarea colegilor si a ficatului meu, obisnuit totusi cu excesele.

  2. madelin permalink*
    28 September 2010 07:11

    Dan, si io tot de la tara, cred ca reiese clar din text 🙂
    Iar branze cu mucegai si sunci cu ananas am invatat de la colegul italian, la Cvoda.

    Meniul ala ultimul nu l-am mancat niciodata, l-am doar cetit.

  3. Cristina permalink
    28 September 2010 08:04

    “ceai african de kinkeliba”….asta ce-i si la ce-i bun? 😮

  4. madelin permalink*
    28 September 2010 08:25

    Pai e un fel de păpălău de tufis.
    Cica e bun la malarie.

  5. 28 September 2010 10:06

    nu ai gusturi,, proaste”…si mi-ai facut si mie o ploaie in gura..

  6. 28 September 2010 12:19

    “file de somon la tigaie”

    Sunt împotrivă, şi s-ar putea şi Tapirul să fie. Somonul e un peşte prea nobil pentru a fi gătit. Focul e pentru peştii pălmaşi, proletari. Peştele de sânge albastru se mănâncă crud: sashimi, file afumat sau carpaccio. Valabil şi pentru alte tipuri de peşte de mare nobleţe: păstrăvul, tonul, şi or mai fi şi altele.

    (De asortat: sake la sashimi, whisky, gin, vodcă la fileul afumat, vin la carpaccio.)

  7. madelin permalink*
    28 September 2010 13:12

    Scorpio, pai asta si voiam. Pai sa-mi fie numa’ mie pofta? Bine ai venit!

    A., merci; prefer reteta originala.
    Altminteri nu am nimic impotriva la pestele crud, desi unii gasesc ideea cam dura.
    Iar cu somonul am io o teorie si il evit pe cat pot.
    Ce-i aia carpaccio?

  8. 28 September 2010 14:39

    “Iar cu somonul am io o teorie si il evit pe cat pot.”

    Ascultăm. Mi-e teamă că urmează să spuneţi o chestie care poate pune la încercare prieteniile. Vă rog să fiţi foarte atentă la cum vorbiţi despre somon! Puteţi zgâria profund anumite sensibilităţi!

    “Ce-i aia carpaccio?”

    N-o să vă spun ce, că se găseşte uşor şi pe Wikipedia, şi chiar cu imagini. Vă zic doar o variantă mâncată în Aix-en-Provence: o foaie fină de carne de vită crudă, cam cât toată farfuria, lăptuci, bucăţele de parmezan, iar pe deasupra ulei de măsline, suc de lămâie şi piper măcinat. Mmm, Doamne!

    • madelin permalink*
      29 September 2010 07:38

      Teoria mea personala cu somonul e ca nu merita sa fie mancat.

      • 29 September 2010 10:18

        În ce sens folosiţi verbul “merită”? În sensul “Mizeria asta de somon nu merită splendoarea de a fi mâncat” sau în sensul “Splendoarea asta de somon nu merită mizeria de a fi mâncat”?

      • madelin permalink*
        29 September 2010 11:05

        A doua.

  9. 28 September 2010 14:41

    Feliutze transparente de subtiri ce sunt de carne cruda (vita) si condimentata.

    • 28 September 2010 16:07

      “Feliutze […] de carne cruda (vita)”

      Nu numai vită. Somonul, că de la el pornise daravera, e la fel de potrivit. Şi altele.

  10. 28 September 2010 20:33

    pofticiosilor !!!pofta buna 🙂
    gura apa se facu … struguri cu nuci noi si paine
    apoi , mango cheesecake stropit cu sirop de busuioc ! divin 🙂

  11. andreea permalink
    29 September 2010 10:45

    draga madelin,

    m-am gandit ca ar fi dragut sa-ti scriu un comentariu in care sa-ti impartasesc ca am si eu un meniu pe care-l visez (mai ales ca e tot cu somon), pt. care primesc aplauze intotdeauna si care e, pe cat de delicios, pe atat de usor de facut:
    – medalion de somon cu chili, verdeturi italiene, piper si lamaie fript in o picatura de ulei de masline
    – tzatiziki (il fac dintr-un iaurt special grecesc, cumparat din pta matache din buc, din pravalia unei grecoaice)
    – ciuperci in sos de vin cu cimbru
    +of course, vin de tara rosu, parfumat (probabil sunt oameni care stiu ce inseamna carpaccio si vor zice ca pestele se mananca cu vin alb… dar daca n-am decat de-asta?:) )
    +inghetata nirvana cu migdale (asta am scris cu rusine, urmatoarea data cand voi gati acest meniu voi incerca un tiramisu homemade)

    pls, lamureste-ne cum sta treaba cu somonul! de ce il eviti: e vb cumva de chestia aia ca e peste oceanic si contine mercur, de-aia nu vrei sa-l gatesti? sau de chestia ailalta ca e pescuit abuziv si stricam lantul trofic?

    love ya!

    • 29 September 2010 15:04

      Andreea, dacă citiţi acest comentariu vă rog mult mult mult să detaliaţi reţeta medalionului de somon! Ce sunt verdeţurile italiene?

  12. madelin permalink*
    29 September 2010 12:24

    Andreea, multumesc pentru meniul dragut.
    La mine, cand visez un meniu nu inseamna “il prepar cu ochii inchisi” ci “uau, ce mi-ar placea sa am parte de asa ceva” 🙂

    Cu somonul am raspuns deja, n-are nimic de-a face cu mercurul sau alte elemente dusmanoase ci cu ciclul lor de reproducere. Mi se par niste vietati darze si e pacat sa le mancam 🙂

    • 29 September 2010 15:23

      Şi eu gândesc că e păcat, dar:

      1) ăla pe care-l mâncăm noi e somon de crescătorie, stă şi se pliciti dând rotocoale într-o cuşcă subdimensionată, înghesuindu-se ca în metrou alături de alţi somoni;

      2) oricum, somonul după ce depune icrele/lapţii moare, că e sfârşit sireacul de-atâta efort de care nici Agripina n-ar fi fost în stare;

      3) şi dacă n-o face omul, o face ursul care stă la pândă la cataractă.

      Ce e important (şi asta am învăţat-o de la japonezi) e să respecţi somonul prins, dându-i moartea şi apoi prepararea pe care acest peşte (poate cel mai nobil) o merită. El trebuie gătit cu respect şi admiraţie. De aia zic că atingerea focului (nu mai zic de fierbere!) e o insultă pentru el. Crud, nene, crud! Şi afumat, eventual marinat, dar atât!

  13. andreea permalink
    29 September 2010 18:42

    Draga A.,

    Pai sa inteleg ca va bate gandul sa “insultati” somonul pe teflon?:)

    Eu folosesc un borcanel de sticla – rasnita de la Kotanyi cumparat din Carrefour, care chiar asa se numeste: verdeturi italiene. El contine, pe langa sare de mare, urmatoarele: cimbrisor, tarhon, rozmarin, boia dulce, busuioc. Intre timp, mi-am cumparat si plantute de busuioc, rozmarin, insa nu prea ma indur sa le rup frunzulitele si apelez tot la rasnita.:)
    Spal medalioanele de somon, rasnesc chili, verdeturi si piper pe ambele parti, apoi storc lamaie si torn putintel ulei de masline. Apoi in tigaie, la foc mic. Daca medalioanele sunt mai groase, pun si un capac deasupra tigaii, sa nu ramana crud in interior. (Desi poate pe dv. nu v-ar deranja, ca tot militati pt. crud! Kidding:))

    Reteta de ciuperci am vanat-o de aici: http://chez.mazilique.ro/2009/04/ciuperci-cu-vin-rosu.htmlhttp://i.ixnp.com/images/v6.46/t.gif

    Tzatziki: tb. neaparat iaurt de la grecoaica din matache, altfel nu garantez rezultatul! O rog pe tanti sa-mi dea pt. 4,5,6 persoane, cat am nevoie, fix in ziua in care vreau sa-l execut. Rad castravetii spalati (vreo 3) pe razatoarea mare si arunc zeama care rezulta. Pisez usturoi (vreo 2 catei) cu instrumentul special, amestec totul cu otet balsamic si ulei de masline, adaug sare si marar tocat marunt sau din plic si… gata. Eu gust in timpul prepararii si eventual mai rog un invitat sa guste, e mai amuzant sa-l potrivim asa.:)

    Bon appétit!

    • 29 September 2010 19:02

      Andreea, mulţumesc!

      De ţaţiki ştiam, îmi fac şi eu vara, dar mai sărăcuţ decât al dumneavoastră. O să încerc reţeta asta! (Ştiu şi care e magazinul din Amzei!)

      Verdeţurile italiene sunt, după ingrediente (cimbrişor – “thym” în franceză, rozmarin, busuioc) binecunoscutele “herbes de Provence”, un amestec de condimente tipic mediteraneean. Boiaua se foloseşte mai puţin în partea europeană, mai mult în cea magrebină, dând excelenta “harissa” (pastă de ardei iute roşu cu usturoi, se găseşte la tub la Carrefour, exact cea din poza de pe Wikipedia, importată din Tunisia).

      Nu cred că mă-ndur să jignesc somonul cu foc, dar cu exact aceleaşi ingrediente (eventual şi cu nişte piper măcinat şi ceva ou crud) se poate face un excelent “tartare de saumon”, o nebunie!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: