Skip to content

Analize de text

12 October 2010

Motto: Any idiot can face a crisis – it’s day to day living that wears you out (Cehov)

Disclaimer: astea sunt opiniile mele. Proprii, personale, asumate si naive. Ale unui om care nu e intelectual dar macar casca gura la aia de pretind ca sunt, poate invata ceva.

De aflat am aflat de “tevatura Herta Muller” cetind constiincioasa blogul Zazei si blogul lui Vlad, altfel cred ca as fi trecut pe langa, prinsa fiind intre diverse probleme de sanatate ale celor dragi.

Am aflat, anul trecut, ca Herta Muller a luat Nobelul, fara sa stiu cine este.

Am vazut in Bucuresti afisele care anuntau vizita Hertei Muller la Ateneu, fara sa imi doresc neaparat sa ma duc.

I-am cumparat mamei cadou “Inca de pe atunci vulpea era vanator”, fara sa o cetesc, nici pe asta si nici alta.

Am ascultat inregistrarea convorbirii Hertei Muller cu Gabriel Liiceanu, fara sa-mi fi bifat dinainte acest eveniment, cultural pana la urma urmelor.

Si am cetit apoi reactiile celor mai proeminenti intelectuali actuali, din curiozitate.

Gabriel Liiceanu

Nicolae Manolescu

Mircea Cartarescu

Si am fost taman dezamagita. Ma asteptam ca argumentele aduse de cei trei importanti si vizibili oameni de cultura, in aceasta polemica dintre “intelectualimea romana” si “scriitoarea minoritara care nu stia romana pana la 15 ani” (cum aflu ca scrie in prezentarea de catre germani) sa fie solide, aducatoare de paradigme noi, bine bazate, si asa mai departe. Sanchi, vorba amicului Vlad.

Gabriel Liiceanu

Dupa vizionarea inregistrarii dialogului HM-GL, un apropiat de-al meu, cu care comentam cele auzite, a avansat ideea ca, de fapt, domnul Liiceanu a jucat un rol si i-a ridicat mingea la fileu scriitoarei. Parea plauzibil. Noroc cu publicarea transcriptului interviului dat de domnul Liiceanu dupa, ca altfel muream prosti. Prietenul meu a oftat “e idiot, n-as fi crezut” (acest prieten are 60 de ani, gandeste cu capul lui, a vazut multe la veatza lui, pacat ca nu-si scrie memoriile, sunt fabuloase).

Intai si intai ca domnul Liiceanu a venit la discutie condescendent gata. Apoi, la argumentul siderant “dumneata ti-ai inregistrat masina de scris la securitate, io nu, sâc, sâc”, m-au lasat nervii. Pai domnule Liiceanu, asa cum a raspuns si doamna Muller, trebuia, conform legii comuniste, sa inregistrezi masina de scris DACA VOIAI SA SCRII CEVA. De inregistrat si-a inregistrat-o, de exemplu, si Radu Filipescu, asa l-au si prins. Pai inseamna ca dumneavoastra, domnule Liiceanu, nu ati scris decat nederanjant, daca v-ati permis luxul de a nu o inregistra. De ce, de ex, nu ati protestat public impotriva inregistrarii TUTUROR masinilor de scris?

Apoi obsedanta tema “rezistenta prin cultura”. De ce nu rezistenta pur si simplu? De ce nu solidaritate? De ce nu protest organizat?  Unde era domnul Liiceanu cand preotii, poetii, ganditorii, erau aruncati in puscarie, sau impuscati la rascruce de drumuri, sau trimisi in DO in Baragan? Unde era domnul Liiceanu cand copiii acestora erau dati afara din scoli si servicii? Unde era cand se aplauda halucinant dictatura si se cântau imnuri deșănțate? Ahh, am uitat. Domnul Liiceanu era in turnul de plumb, intr-un fotoliu scriitoricesc, la gura sobei, si scria curat. Alegerea cu ce face fiecare in veatza (tace sau face revolutii) apartine fiecaruia, asta e cert. Insa atitudinea “dupa razboi multi viteji se arata” e degradanta moral.

Din trancriptul interviului de dupa, dau doar cateva citate, argumente slabute rau:

Asa e!, numai ca din circul asta face parte si premiul Nobel, pe care Herta Muller l-a acceptat; din premiul Nobel face parte turneul in toata lumea, face parte tot ce inseamna expunere publica, masa rotunda, aparitie, discutii, in general traversarea scenei publice. Asta este circul mondial al culturii, in care intri sau nu intri. Daca nu intri, nu accepti premiul Nobel, nu intri, nu accepti nicio invitatie; daca nu intri in acest circ mondial al culturii […]

Si ce, a zis ea ca nu vrea la circ? A zis doar ca a scrie si a face circ sunt doua lucruri completamente diferite, atat.

Nu uitati ca, in general, un scriitor poate sa fie un scriitor mare, cum e cazul ei, dar asta nu inseamna ca mai putin ea ramane un om ca noi toti, care, intr-o discutie de acest gen, poate sa se contrazica, poate sa patineze s.a.m.d

Pi exact asta e argumentul salvator si pentru intelectualitatea romana mitloifer.

Herta Muller – m-am abtinut sa-i spun atunci, pe scena, am spus de ce – a avut o tara de rezerva“.

Pe vremurile acelea au plecat o gramada de oameni fara tara de rezeva, pur si simplu cerand azil politic.

Dar, atunci nu veni pe scena Ateneului dupa douazeci si ceva de ani si tii o lectie, in felul asta, poporului roman si intelectualitatii romane in totalitatea ei. Pentru ca, repet, doamna, lucrul cel mai teribil pe care l-au trait intelectualii care manuiau cuvantul este ca majoritatea lor s-au afiliat omagiului, degradarii cuvintelor, minciunii. Si ca aia care au scris carti valabile pentru istoria culturii romane si care nu si-au prostituat niciodata cuvintele au creat acte de rezistenta reala si acest lucru trebuie spus

Says who? De cand decide domnul Liiceanu cine si ce sa scrie? Cine si ce sa vina? Cine si ce sa faca? De cand are aceasta cadere si noi nu stiam? Si, mai ales, de cand onestitatea in scris (cum a zis si scriitoarea) = rezistenta, dizidenta, pace si cadenta?

Sincer sa fiu, eu n-am inteles atunci de ce a aplaudat lumea cand ea a folosit un cuvant care face parte dintre cuvintele… corozive ale limbii romane” (citat din doamna Muller: “toţi îi tratau pe oameni ca şi cum ar fi, mă scuzaţi, ultimul căcat”)

Nu domne, poate ca lumea nu a aplaudat neaparat de circ. Poate ca lumea aplauda pentru ca exact asa simtise si ea (lumea), pe timpurile alea. Cum am scris si intr-un comentariu la Vlad pe blog, chiar o viata de căcat duceam. De ce neaparat mimozenia asta? Daca zicea “duceam o veata extraordinar de urat mirositoare” era mai bine? Ne legam de “căcaturi” (sic!) in loc sa intelegem ce e de inteles si sa recunoastem ce e de recunoscut.

Nicolae Manolescu

Primirea pe care i-au facut-o romanii la Bucuresti Hertei Muller a fost exceptionala“.

Pai nu ati invitat-o numa’ ca a loat Nobelu’? Pai in cazuri deastea vedeta era dumneaei, nu dumneavoastra, deci dumneaei era indreptatita sa traseze conditii. Cand oti lua dumneavoastra Nobelu’ atuncea sa vedeti ce primire o sa va faca romanasii!

nu doar scriitorii erau aruncaţi în groapa cu lei a judecăţii de apoi a colegei lor de breaslă, ci şi poporul român în întregul lui

“Pai si daca merita, domnule? ce ne facem, ne flatam singuri ca tot ne-au murit laudatorii?

Eventual să emigreze şi să critice dictatura de la distanţă, cum a procedat Herta Müller însăşi. Cât timp s-a aflat în România, a tăcut, chiar dacă, vorba ei, s-a „enervat”; de solidarizat, nu s-a solidarizat cu disidenţii, fatalmente minoritari în toate dictaturile (reproş pe care îl face acum majorităţii românilor), ba s-a „aranjat” şi ea cum a putut, nerefuzând de exemplu un premiu literar acordat de UTC

Pai n-a recunoscut, domnule, public, ca NICI EA nu a fost dizidenta?

România este singura ţară din fostul lagăr estic al cărei preşedinte şi-a asumat oficial un raport care condamna regimul, declarându-l, nu numai criminal, dar şi ilegitim

Aicea m-ati dat pe spate. Nu pe spate de admiratie ci pe spate “hai sictir gen”.

Condamnarea comunismului

Interviu realizat de Matei Martin,
Dilemateca, nr. 10, 2007

La sfîrşitul anului trecut, preşedintele Traian Băsescu a condamnat comunismul pe baza unui raport întocmit de o comisie de istorici. Aţi citit acest raport? Aţi urmărit dezbaterile pe marginea lui?

Herta Müller: Şi eu am fost invitată să fac parte din acea comisie, dar am refuzat. Mie mi se pare că e un act simbolic. Chiar era nevoie acum, la mai bine de 15 ani după căderea dictaturii, să declari oficial că regimul comunist nu a fost bun? Eu cred că asta se ştia încă din 1989. Şi Băsescu ştia foarte bine. La fel o ştiau toţi cei care chiar erau interesaţi. Nu văd la ce bun acest pachet de hîrtii pe care preşedintele l-a expus, teatral, în Parlament. Problema e în altă parte. Vreau să văd ce urmări are această condamnare. Vreau să văd dacă această condamnare formală o să fie urmată de o deschidere reală a arhivelor. Şi dacă se vor cunoaşte, cu exactitate, crimele acelui regim. În Germania se ştie cîţi oameni au pierit la zid. În România, încă nu s-a aflat. Or, eu îmi amintesc foarte bine ce era în Timişoara pe vremuri; cîţi oameni au dispărut; cîţi oameni ajungeau, împuşcaţi sau mutilaţi de cîinii grănicerilor, prin spitale. Astea sînt lucruri care trebuie lămurite, şi pentru aceste fapte, cineva trebuie să răspundă.“

Mircea Cartarescu

Herta Müller, scriitoare germană născută în România, laureată Nobel anul trecut, a făcut săptămâna aceasta o scurtă vizită în România

Hihi. Pi cine a invitat-o asa scurt? Despre ce vorbim? las’că dacă vă juca in strună era ridicată-n slăvi.

Ar fi putut fi o sărbătoare a spiritului şi o ocazie de reînnoire morală pentru noi

Opaaa. Io cred ca aicea e cheia intregii razvratiri intelectuale impotriva scriitoarei. Adica ce trebuia sa faca, domnule Cartarescu? Sa vina cu detergentul minune?

În sala Ateneului român s-au înghesuit destule figuri dubioase ale vieţii noastre publice, mulţi informatori dovediţi ai Securităţii. Ei aplaudau cel mai tare

Dovada!

dacă scurmi cu unghia pojghiţa de democraţie a aproape fiecărui politician şi afacerist din România dai de securistul care a fost […]

Si care-i relevanta acestei afirmatii in dezbaterea de fata?

E greu să fii popular într-o ţară dacă nu arăţi afecţiune faţă de oamenii ei

Pai se pare, dupa spusele domnului Liiceanu, ca a fost prea populara. Pai hotarati-va odata.

În discuţia purtată cu Gabriel Liiceanu, la Ateneu, s-au văzut mai bine inconsecvenţele de gândire ale Hertei Müller. În mod evident, ea a fost stânjenită, în atacul ei împotriva colaboratorilor Securităţii, de recenta dezvăluire că poetul Oskar Pastior, unul dintre cei mai apropiaţi prieteni ai săi şi personajul principal al romanului ei cel mai recent, a fost el însuşi vreme de câţiva ani colaborator al sinistrei instituţii

Intreb din nou? Care-i relevanta acestui amanunt (apropo de scurmat in rahat)? A declarat Herta Muller ca nu are preteni manjiti? Nu, a spus doar acelasi adevar crud, ca poporul roman si ilustrii sai intelectuali nu sunt decat o adunatura de mitloiferi. Cu mici exceptii. Pe care le-a nominalizat. Plus exceptiile care au murit in puscarii. Iarasi, cum am comentat la Vlad pe blog, cei cativa (si spun cativa nu ca sa minimalizez dizidenta, ci comparand cu 20 de milioane) care au protestat in adevar (nu cu banalitati) au fost intotdeauna cazuri individuale si nesprijinite de nimeni. In ziua de astazi acestia ori nu mai exista (pentru ca sunt oale si ulcele) ori au fost aruncati sub presul istoriei. Ca sa se impauneze alde Liiceanu, Manolescu si Cartarexu cu condescendenta lor absolut amendabila.

De asemenea, teza potrivit căreia intelectualii români ar fi fost “mitläufer” ai regimului comunist, pentru că nu au vorbit deschis împotriva acestuia, este mai întâi pusă în dificultate de faptul că, susţinând-o, Herta Muller condamnă explicit memoria unor autori pe care îi admiră, ca de pildă Gellu Naum, care şi-au scris cărţile în epoca respectivă, dar n-au “deschis gura” împotriva dictaturii

Asa, si? Iar, relevanta, unde e? A zis Herta Muller ca Gellu Naum nu a fost mitloifer? A zis Herta Muller ca ea insasi nu a fost mitloifar? A zis Herta Muller ca valoarea de scriitor a domnilor Liiceanu, or Manolescu, e Cartarescu e cumva umbrita de lasitate? Nu.

Ca să devină un oaspete iubit şi admirat al ţării a cărei limbă o vorbeşte atât de bine, Herta Müller ar trebui să arate mai multă empatie faţă de oamenii acesteia. Căci în definitiv, cu toate păcatele lor, ei au repurtat (alături de Herta) cea mai mare şi mai completă victorie împotriva dictaturii comuniste: i-au supravieţuit

Si ce, asta-i motiv de impaunare? Asta o face oricine, vezi motto. De ce e de laudat? ca nu-nteleg. Si de ce ar durea-o pe Herta Muller ca o iubeste Cartarescu? Sau poporul roman?

Regimul se temea de libertatea interioară a scriitorilor şi îi oprima în consecinţă. Nu cei care au tăcut, ci aceia care au vorbit aducând osanale dictaturii sunt marii vinovaţi ai epoci

Se temea pe dracu’. Nu de LIBERTATEA INTERIOARA se temea dictatura, ci de LIBERTATEA ASUMATA SI ORGANIZATA. E un pic de mare diferenta. Pai scriitorii au scris exact ce i-a lasat regimul sa scrie, asta e clar. Daca se intampla ca-n Correa or URSS, mai scriau ei curat sanchi.

Paranteza:

Ce spunea Andrei Plesu intr-un interviu

Te poţi întreba, de pildă, cum au putut apărea o serie de cărţi în perioada aceea în România. Mă mir şi eu, mă mir şi azi cum de au apărut “Jurnalul de la Păltiniş”, “Epistolarul”, “Minima moralia”. Dar au apărut şi Ana Blandiana şi Ileana Mălăncioiu şi atîţia alţii, nu neapărat conformi ideologic. Uneori depindea de un om binevoitor care lăsa cartea să treacă, uneori depindea de o conjuctură în care altele erau marile probleme, iar acestea treceau neobservate, alteori era o strategie de a arăta că la noi este libertate. Erau o mie de motive posibile, dar pe care nu le puteai anticipa. Nu puteai să spui: “Acum o să reuşesc să public asta pentru că mă bazez pe Gigi care e în postul cutare”. Era o întâmplare pură. Putea să iasă, putea să nu iasă.  Şi cu paşaportul era la fel. Sunt foarte mulţi oameni care au ieşit în perioada aia şi asta nu înseamnă, automat, că erau toţi informatori. Când eram cu Liiceanu la Heidelberg a apărut cartea lui Pacepa “Orizonturi Roşii”. Şi acolo se spunea la un moment dat că 98% dintre românii care călătoresc în străinătate sunt informatori. Ne-am uitat brusc unul la altul şi ne-am spus că ori suntem ăia doi la sută, ori sîntem noi înşine suspecţi

***

Concluzie:

Toate aceste mari capete luminate, nu au gasit argumente mai bune si mai obiective de a critica (nici nu mai conteaza obiectul criticii) decat atitudinea homo homini. Plus aia atat de dragaromailor dintotdeauna: “daca tu ai furat, io de ce sa nu fur?”. Iar asta este, repet, extrem de dezamagitor. Domnilor, in loc sa trasati repere (astazi, cand totul este atat de confuz in jur), dumneavoastra va trageti singuri craca de sub picioare.

***

Ca fapt minor, din toata chestia asta m-am ales si io cu ceva. Cu selfesteemul remediat un pic. Pentru ca am realizat ca “a luat-o personal” se intampla si la case mult mai mari!

68 Comments leave one →
  1. 12 October 2010 16:25

    io am o singura curiozitate, cei implicati acum in toata ciorba asta (Liiceanu, Manolescu, Cartarescu), auzisera de Herta Muller acum un an si ceva? Inainte de Nobel?

    • 12 October 2010 18:00

      da, auzisera, pentru ca HM a fost cea care in 2006 sau 2007 a facut scandal cand ICR a girat daca nu cumva sa dea chiar burse la 2 securisti in germania, sa predea. Securisti cu state, nu asa, politie politica. cauta pe google.

      deci HM era un spin in coasta lor de multa vreme.

    • 12 October 2010 19:09

      aham.
      uite şi lincuri:
      Observator Cultural

      EVZ

      Hotnews

      • 12 October 2010 22:36

        2008, da, am gresit anii. da, Sorin Antohi si celalalt. ai citit faza din Obs. Cult cu acele institute ne-existente?:) “aici sunt banii dumneavoastra”:)

        Sorin Antohi s-a dat la fund o perioada, sa treaca scandalul. Cred ca in primavara 2010, sau toamna 2009, nu mai tin minte exact, la un targ de carte important, a aparut din nou in public.

        revenind, daca te uiti pe pagina wiki a Hertei Mueller, vei vedea ca este asociata si unui film al lui Stere Gulea, din 1993. Cu Dorel Visan, Oana Pellea et al. — deci cum sa nu fi auzit ai nostri de ea inainte de 2009?
        In plus, ea luase deja cateva premii pana in 2009, multe in Germania, dar nu numai – crezi ca nu se intalnisera cu ea sau cu cartile ei la Targurile de la Frankfurt, sau de aiurea?

        Pagina wiki contine destul de multe linkuri relevante pentru activitatea ei.

  2. 12 October 2010 17:01

    Foarte interesante comentarii, convergente cu cele facute si pe situl http://idolii.com. Ati auzit de cartea Idolii Forului? Problemele acestea (si multe altele) sunt discutate si in aceasta. Detalii tot pe situl idolii.com ….

  3. 12 October 2010 18:28

    Prietenul Mihnea a scris si el excelent (ca si tine, de altfel), pe tema asta: http://mihneamaruta.ro/2010/10/04/lasii-din-tinutul-herta-muller/

  4. madelin permalink*
    12 October 2010 18:45

    Ana Maria, stiam ca Mihnea Maruta a scris un post (lincul la postul lui fusese adaugat de Vlad la comentarii, pe blogul sau, la sugestia Verei), insa nu am vrut sa cetesc ce a scris el pana nu am terminat eu de scris. Primul post pe care l-am citit, cand am terminat de scris aici, al lui o fost. Mult mai bine scris decat al meu, dar ideile sunt aceleasi, cu dezamagirea.

  5. als permalink
    12 October 2010 19:51

    scrieti asa: ‘Unde era domnul Liiceanu cand preotii, poetii, ganditorii, erau aruncati in puscarie, sau impuscati la rascruce de drumuri, sau trimisi in DO in Baragan? Unde era domnul Liiceanu cand copiii acestora erau dati afara din scoli si servicii?’
    halucinant, intr-adevar…
    perioada in care se intimplau toate acestea in romania este deceniul 6 (‘obsedantul deceniu’ cum a mai fost numit – adik anii 50 (cincizeci), pt cine nu stie sa numere), cind gabriel liiceanu era adolescent!
    istoria dupa ureke – dar indignata & guresha nevoie mare, stilu romanesc, ce mai :))

    ps pai cum putea sa lipseask de la apel dl s.a.matei, cu inca o superoferta la cartea pastorita de dumnealui? – & care, vai, a facut pleosc in balta editoriala 😛

  6. madelin permalink*
    12 October 2010 20:10

    Pai vedeti, domnule als, am aflat unde era domnul Liiceanu atuncea. Acu’ poa’ sa doarma linistit.

  7. 12 October 2010 20:48

    @als
    Da’ Herta Muller unde era?

  8. 12 October 2010 20:50

    ei, când copiii acestora erau daţi afară din şcoli sau abia ieşeau şi ei din puşcării domnul Liiceanu nu mai era chair adolescent, îşi termina facultatea de filozofie şi se pregătea de doctorat.

    Doamnă Herta Muller a venit să vorbească simplu şi modest despre viaţa ei şi experienţa ei dar a dat de atitudinea smerită de martir modest (dar martir).

  9. 12 October 2010 21:26

    am urmarit si eu un pic pe net discutiile din jurul subiectului si mi s-au parut de cele mai multe ori destul de deplasate, cu ironii ieftine, adesea cinice, partinitoare, cu virgule si puncte pe i puse cam aiurea, cu multa dusmanie, cu multe reprosuri, cu o iritabila segregare intre “eu” si “voi” sau “ailalti”…
    am senzatia de multe ori citind aceste discutii si puncte de vedere (multe ale unor persoane cu staif) ca se cere socoteala marii ca nu e ca muntele si muntelui ca nu e ca marea; avem darul asta de a condamna din varful penitei in loc sa invatam din greseli…
    in mod evident reactia domnului Liiceanu a fost complet deplasata; recunosc ca nu am putut urmari discutiile HM-GL decat cu intreruperi dese din pricina inrosirii obrazului (asta e, am o problema de epiderma) dar nici nu cred ca domnii ar trebui pusi la zid asa cum au fost caci au partea lor de dreptate pe care multi se feresc s-o recunoasca; adevarul este undeva inspre mijloc ca in majoritatea cazurilor…
    eu cred ca cea mai importanta idee care se desprinde din toata tevatura asta nu are
    paradoxal nici o legatura cu trecutul pe care si-l disputa incumbentii, ci cu prezentul; caci despre prezent este vorba inainte de toate, despre ceea ce suntem (sau ceea ce ni se pare ca suntem); anii acestia din urma, astia brucanieni pe care ii taram dupa noi cu osteneala ne-au aratat interiorul ca o scanare la tomograf, ne-au arata cum suntem pe de-a-ntregul, cum am permis sa ni se fure bruma aceea de libertate (nu-i nici cliseu si nici vorbe mari nu-s), cum am permis ni sa se mototoleasca bunul simt, sa fie calcat in picioare respectul, cum am permis sa iasa toata zoaia la suprafata… si eu si tu si tu si tu….
    astia suntem, nu stiu daca buni sau rai, daca mai buni sau mai rai, stiu doar ca peste 50 de ani se va vorbi despre perioada asta cam la fel cum vorbim noi acum despre anii 60’ (sigur fundalul difera dar discutiile de esenta despre “coloana vertebrala”, despre “opozitia fata de putere” despre adevar, cinste, dreptate se vor invarti cam tot pe acolo); si mai stiu ca lucrurile trebuie musai schimbate; asa ca cine are bile sa le dreaga, foarte bine, s-o faca, cine nu, volumul mai mic si mai multa introspectie…
    (persoanele de fata se exclud desigur… :)) )

    • madelin permalink*
      13 October 2010 11:39

      Mosu, ai dreptate, m-am gandit si eu mult la prezent si la cum ne va judeca viitorul.

      Insa nu te poti desfasura in toata plenitudinea in prezent si nu poti construi un viitor curat daca nu te impaci cu trecutul. Iar cu trecutul nu te poti impaca pana nu intelegi binele si raul, uratul si frumosul din el, pana nu asumi greselile si pana nu faci penitenta ca sa te inveti minte. Exista si oameni care au dreptul sa vorbeasca si pot limpezi multe, insa acestia, din pacate, sunt mult prea discreti.

      Eu nu ii judec pe domnii cu pricina, ma arat insa profund dezamagita si de felul in care pun problema (condescendenta, atac la persoana etc), si de argumentele slabute (pentru valoarea lor) pe care le aduc in discutie.

      • 14 October 2010 08:06

        absolut de acord cu ultimul paragraf din comentariu si pana la urma cu esenta insemnarii; idee impacarii cu trecutul insa, desi mi se pare absolut normala, rationala, utila, imi pare totusi idealista; cand frumosul si binele (si tot ce in spatele lor, inteleg foarte bine ce vrei sa spui) sunt doua notiuni atat de subiective, ba mai mult, cand oameni “de bine” iti demonstreaza azi cu acte si parafe ca albul e negru si frumosul urat, cum crezi ca ne mai putem impaca cu trecutul, ce sanse avem sa-l spalam de uratenii?!; nu ne impacam noi cu vecinul de bloc, de-apai cu trecutul…
        in tot ceea ce intreprindem cred ca trebuie sa facem o analiza rezultate – efort; si dupa binecunoscutul principiu al lui pareto, exista o limita de unde eforturile devin imense si beneficiile nesemnificative…
        si-atunci ramane acceptarea

    • 13 October 2010 13:49

      da, mosule, ai mare dreptate, iar viitorul va avea mult mai multe motive sa ne judece pe noi (nota bene, spun motive si nu dreptul) decat avem noi sa ii judecam pe Liiceanu et comp. La urma urmei a fi dizident sub comunism (dizident activ, dincolo de “a te pastra curat”, chestiile de le reproseaza Herta Muller carevasazica) cerea o doza de curaj si de asumare a unui risc. In ziua de azi nu mai ai nevoie de curaj ca sa fii vocal. Ba mai mult, in ziua de azi avem unelte pe care cei de acum 40-50 de ani nu le aveau. Marile companii au inteles puterea mediei sociale. Nu trebuie decat sa iesim un pic din confortul zilnic, din lehamite si hedonismul consumerist.
      Dar daca o greseala crasa intr-o publicatie culturala e scuzata si bagatelizata pentru ca e “habaucie de student tanar”, daca (scuze Madelin) inefabilul aburit e mai important decat prestatia oamenilor nostri de cultura, atunci asa sa fie. Dar sa fim pregatiti, peste cincizeci de ani, sa acceptam mustruluiala fara sa ne bombam precum Liiceanu.

      • madelin permalink*
        13 October 2010 15:09

        Pai de aia mi-am si ales mottoul de sus. Io asa ma consider 🙂

        Si, de fapt, tot curaj iti trebe si in ziua de astazi. Curajul si puterea de a depasi ce vine “by default”. Cine poate, poate, brava lui.

      • 13 October 2010 15:21

        Ie altfel de curaj, totusi. Ca sa depasesti ce vine “by default” nu’tz trebe neaparat curaj. Da’ cred ca intram in semantica aici.
        Nu ma refeream musai la tine, a fost doar un exemplu mai la indemana. Dar e o problema care permeaza realitatea actuala destul de pregnant (ah, Liiceanu ar fi mandru de fraza mea). Este…postmodernism, na (un’esti, pinocchio?), s’tem mai preocupati de jocurile noastre si’am descoperit individualitatea ca pe o mare branza. Iaca la als, exemplul cel mai strident.

  10. als permalink
    12 October 2010 21:37

    @tapirul: deci liiceanu a terminat prima facultate in 65, eu vbeam dspr anii 50, da?
    EU am trait pe-atunci, deci stiu ce spun! (mama n-a fost facuta pioniera din cauza ‘originii nesanatoase’, da asta se-ntimpla (tot) in anii 50…)

  11. 12 October 2010 21:44

    Un truc de blogări pt Sorin Adam Matei. Dacă faci comentarii relevante şi interesante la un post, se uită lumea şi pe linkul ataşat numelui comentatorului. Dacă în schimb faci doar reclamă abia deghizată (foarte interesant, dacă vreţi viagra mergeţi pe …), nu se duce nimeni siteul “advertizat”.

    • madelin permalink*
      13 October 2010 11:45

      Corect. Si eu am fost tentata sa sterg acest comentariu in faza de moderare, l-am lasat insa pentru ca am deschis lincul si am cetit cate ceva pana sa-i dau unda verde, si am vazt ca nu e vorba de viagra or concursuri.
      Faptul ca omul vrea sa-si promoveze o carte nu mi se pare o crima atat de mare. Mai dezgustatoare mi se par practicile troll ale omuletzilor de la care ai avea pretentii, de ex.

      • 14 October 2010 02:29

        Nu, nu am postat acel comentariu fara legatura cu acest articol. Pot sa si repet. Ce spuneti dvs aici e spus si in cartea noastra. Cam asta aveam de spus. Vroiam sa atrag atentia asupra unei convergente de opinii. Cam atat…

      • madelin permalink*
        14 October 2010 07:40

        Era numai un sfat benign. Vlad are dreptate, este vorba de cum ati formulat comentariul. Daca va spuneati opinia fara sa pomeniti de 3 ori in 3 propozitii despre ‘idolii’, ati fi avut mai multe “clicuri”.
        Oamenii (io included) sunt neplacut impresionati de insistenta de acest gen (in prima faza am crezut ca e vorba de martorii lui Iehova or so). Si eu si Vlad am intrat pe pagina dvs si am gasit-o suficient de interesanta ca sa va raspundem aici.

      • 14 October 2010 18:33

        Got it…

  12. 12 October 2010 21:51

    da, alş, tu vorbeşti de ce vrei, io vorbeam de anul ’64

    adevărul este la mijloc ca întotdeauna, dar Herta Muller are mai multă dreptate aici. Faptul de a fi rămas onest cu tine însuţi nu e disidenţă, este ceva ce trebuie să existe indiferent de regimul în care trăieşti.

    • 12 October 2010 22:13

      🙂 de-aia am zis si eu “inspre” si nu “la”

  13. 12 October 2010 22:18

    Gabriel Liiceanu şi ceilalţi in discuţie uită, simplu, în dorinţa lor de a da replica, că valoarea de adevăr a unui adevăr e independentă de vehicolul care îl poartă; dacă Adrian Păunescu sau chiar Ceauşescu ar fi spus că dizidenţa românească nu a existat şi că majoritatea intelectualilor au fot mitloifări, adevărul nu ar fi fost mai puţin adevărat (sau mai mai puţin neadevărat). Asta e o problemă extrem de răspândită a (lipsei) artei conversaţiei şi a polemicii.

  14. 12 October 2010 23:28

    Tocmai intrasem sa las un comentariu la “Sa dam cuvantul copiilor” , aveam si eu un exemplu haios (am mai multe, de fapt….:) ) si am dat peste “analiza”…Sunt intr-o situatie aproape similara – am aflat accidental de polemica; stiam cine e Herta Muller inainte de Nobel, dar n-am citit-o, stiam ca va veni la Bucuresti, dar nu m-am dus si nici n-am apucat sa vad/citesc discutia pana acum cateva zile si, incercand sa reiau firul am fost uimita si dezamagita de prestatia domnului Liiceanu. Argumentele sale -si ale celorlalti – par din registrul celui cu “salam de soia” si n-as fi crezut posibila o asemenea “infratire ideologica”….

    • madelin permalink*
      13 October 2010 11:46

      Irina, pai sa nu uiti sa lasi si comentariile cu exemplele haioase, te rog eu mult 🙂
      Sunt cu mult mai importante decat furtunile astea in pahare cu apa.

  15. als permalink
    13 October 2010 06:53

    apropo de sorin antohi & andrei corbea: mie mi s-a parut trist k icr-ul a cedat santajului ordinar al hertei muller & i-a retras pe cei 2 eminenti intelectuali din proiect… (in +, corbea este si un remarcabil germanist, deci prezenta lui ar fi fost cu atit mai utila!)
    k de obicei cind se amestek ‘passionarii’ d-astea gen muller, se incurk borcanele: ce-are sula cu prefectura?! dk cineva este expert intr-un domeniu, savant de renume etc, il folosesc strict pt expertiza lui – ‘morala’ lui nu ma intereseaza! dk as fi angajator & unu care si-a omorit mama e cel mai bun pt jobul respectiv, il angajez: e politik (inteligenta, caci pragmatik) pe care-au avut-o americanii kemindu-i la ei pe savantii nazisti… ei, si? au dovedit k stiu sa ia ce le tbuie; morala e o paguba colaterala

  16. 13 October 2010 09:36

    pai atunci te intreb si io la fel, als, ce are sula cu prefectura? ce are plecarea Hertei Muller si intorsul “pe cai mari” cu adevarul pe care il spune? de ce “asa ceva nu se face”, daca sula nu are nimic cu prefectura”?

  17. madelin permalink*
    13 October 2010 19:06

    Cetind si posturile lui Dragos Butuzea am aflat si despre alte reactii:

    Andrei Plesu

    Alina Mungiu

    Si, in sfarsit, cea mai concisa, aerisita si normala relatare de la fata locului care mi-a picat sub ochi. Pomenind de fragmentele din carte citite de scriitoare, de carti si de autografe, a scris asa cum ar fi trebuit sa se scrie si vorbeasca despre un astfel de eveniment.

    • als permalink
      14 October 2010 07:12

      am retinut din relatarea ‘concisa, aerisita & normala de la fata locului’ k pt a avea ‘succesuri, in romanik de azi, tbuie sa fii: tinar(a), imbracat(a) cit mai colorat/’neprotocolar’, sa-ti plak vbele spuse ‘nediplomatic’/fara manusi/direct & sa te duci la ateneu k la discotek, ‘to have a good time’… iar dk citeste cinva, sa spui – la sf. – ‘wow, was awesome!’
      (sau, cum ar spune francezii: faut faire jeune, quoi!)
      o, mindra lume noua, cum s-ar zice…
      old is bad; youth is cool.
      ps mai multe dspr emisiunea cu liiceanu de aseara aici: http://www.isuciu.ro/?p=3420

      • madelin permalink*
        14 October 2010 07:21

        Noroc ca nu mai sunteti chiar tanar. Altminteri zau, cum ati fi suportat succesurile? la cat de ne-conformist vreti a fi. In acest context, fraza cu batranetea zau ca nu vi se potriveste.

  18. als permalink
    14 October 2010 09:22

    nonconformist te nasti, nu ‘devii’; pe cei care ‘vor’ sa fie, fara a fi asa ‘de la natura’, ii miros(i) de la o posta
    herta muller, de ex., s-a nascut asa. nu e meritul ei, ci al genelor. numai k, dupa o anumita virsta, park nu mai merge sa mergi cu nonconformismul pina in pinzele albe – sa ajungi, doamne fereste, k anca pandrea & iurie darie! :)))
    eu sint un nonconformist batrin… care apreciaza tot mai mult avantajele batrinetii & tot mai putin ale nonconformismului ;P

  19. madelin permalink*
    14 October 2010 11:06

    Ce idee frumoasa, un eseu despre avantajele batranetii versus suma celorlalte…

    Oare cand incepe omul sa se considere, intr-adevar, batran? Adik fara sa se alinte.

  20. als permalink
    14 October 2010 11:54

    atunci cind dispare libido-ul…
    eu de aia sint fericit 🙂
    libidou, cite timpenii nu s-au facut in numele tau!

  21. 14 October 2010 12:51

    pai deci Iurie Darie nu e batran

  22. madelin permalink*
    14 October 2010 13:06

    Sa nu uitam de locul din tramvai 🙂

    Depinde la cati ani se intampla minunea 🙂
    Mi-a mai zis cineva cum ca batran si cu libido e foarte trist pe lume.

  23. 14 October 2010 14:39

    de ceva timp citesc o cartulie. scoasa de editura muzeului literaturii, daca nu cumva gresesc prin eronare. in care a fost inghesuit dosarul lui Noica. urmarirea lui, notele informative, deciziile securitatii, afirmatiile lui Noica, darile de seama. in fine, toata mizeria. si adevarurile acelor timpuri.

    cred ca ti’ar rezolva intrebarile din capitolul ce e aia rezistenta prin cultura?. (de ce n’au vociferat pur si simplu? de ce nu s’au opus de tot?, de ce n’au plecat si ei?)

    altfel, de regula imi place ce vad p’aici.

  24. madelin permalink*
    14 October 2010 17:18

    Nu inteleg prea bine comentariul tau, Castleless.

    Ce vreau io sa spun in toata polologhia asta a mea din articol NU E ca oamenii trebuiau musai sa protesteze, pentru ca am auzit de la bunicii si parintii si unchii si matusile mele cum erau fricile de atunci (ma refer la anii 70 si 80, diferite de fricile anilor 50-60). Am scris si in articol: fiecare om are dreptul sa faca in veatza asa cum doreste.

    Singura mea indoiala asta este: daca nu ai protestat, nu te-ai opus, nu ai plecat de tot etc, DE CE VREI SA SE INTELEAGA ALTFEL DIN PROPOZITIE azi?
    (a “rezista” nu e totuna cu a “protesta”)
    Doar aceasta atitudine o chestionez (ma rog, si condescendenta absolut enervanta a domnilor in cauza, nu o sa obosesc sa spun)

    Altfel vorbind, io nici nu am dreptul sau nu sunt in masura sa vorbesc despre timpurile acelea, in primul rand pentru ca eram mica. Si apoi pentru ca habarnam ce as fi ales sa fac daca as fi fost pusa in anumite situatii.

  25. 14 October 2010 18:22

    pfff. am apucat sa vad 10 min din convorbirea de la ateneu. trebuie sa plec. dar vreau sa’ti raspund.
    ma scuzi, dar un filosof intr’o discutie cu un scriitor care spune puerilitati… are reactii sincere de plictiseala care pot fi intelese simplu.
    si pe mine m’a iritat atitudinea lui liiceanu – inca inainte de a ajunge la logos. dar probabil ca el venise in cunostinta de cauza, deja iritat, si transmite mai departe aceasta stare.

    a rezista in acele vremuri insemna fix a protesta. si inca a protesta vehement. asta iti atrageam atentia.

    sunt paradigme diferite, iar acei oameni sunt CONSTIENTI ca au facut TOT ce se putea omeneste face pentru a se impotrivi sistemului. la inceput au ales a muri insa au inteles ca mort nu mai faci nimic. esti doar un numar care nu mai activeaza, nu mai produce nimic.

    este firesc sa fie iritati cand li se spune ca au fost imobili, ca n’au facut mult, de catre oameni care nu inteleg si nici macar nu sunt dispusi sa le inteleaga realitatile.

  26. 14 October 2010 19:00

    aici nu mai înţeleg eu. Cine sunt “acei oameni” şi unde se termină acel “tot ce se putea omeneşte”?

    A rezista în acele timpuri înseamnă fix a rezista, nimic altceva, nu a protesta, nu a te împotrivi sistemului. Este diferenţa dintre pasiv şi activ. De rezistat am rezistat toţi, de protestat prea puţini şi prea neorganizat. Herta Muller spune un adevăr simplu, atât.

  27. 14 October 2010 22:06

    in lumea de acum este diferenta intre activ si pasiv. in lumea de acum inseamna “nimic altceva”. inainte de a masura cu etalonul de azi incercati sa aflati intai despre ce este vorba, care erau etaloanele atunci. vorbele, actele, privirile aveau o cu totul alta existenta decat cele de azi. azi e pac-pac, canter simplu!
    in lumea de atunci se aplica “daca nu esti cu noi inseamna ca esti impotriva noastra”. atunci daca erai pasiv (in slujba partidului) insemna ca esti activ impotriva lui. imi dai senzatia ca tu confunzi starea “noastra” de cetateni care supravietuiam cu starea “lor”. “acei oameni” inseamna oamenii care intrasera in colimatorul securitatii petnru ca dovedisera ca au capacitatea de a fi persoane publice. un scriitor, un filosof este persoana publica. intr’un stat autoritar nu ai voie sa existi ca persoana publica daca nu activezi statul. e adevarat ca despre tanti herta probabil am vazut cam cat ati vazut voi despre liiceanu, dar eu nu gasesc la ea vreun adevar simplu. ci doar vorbe poetice despre udul apei care se ineaca in umezeala desertului.

    • 14 October 2010 22:10

      erata: daca erai pasiv (ref slujirea statului); daca nu activezi in slujba statului.

  28. madelin permalink*
    15 October 2010 07:36

    Agree to disagree, again.

    Totusi eu stiu care erau etaloanele atunci (am trait in anii 80, am parinti si bunici care-mi completeaza lacunele, casc urechile la cei mai in varsta care povestesc, cetesc si carti, sa stii).

    Si nu este adevarat ceea ce spui (citeste interviul cu Plesu din postul meu, scriitorii acestia scriau, luau premii, plecau peste hotare). E frumos sa spunem ca oamenii ONESTI dar care taceau din gura (ba mai trageau si unele foloase) au fost integri in lupta cu regimul. Frumos insa FALS.

    Deci nu, oricat l-ai admira tu pe Liiceanu, pasiv nu este egal NICIODATA cu activ. Spunand asta ii jignesti pe cei ce au suferit pentru integritatea lor in lupta. Pasivitate = sacrificiu? Poate in visele lor.

    Cum spunea Tapirul, adevarul e unu, nu conteaza cine-l rosteste.

    Eu nu imi explic de ce scriitorii acestia isi doresc si acest nimb. Nu mai pot trai fara el?

  29. vera permalink
    15 October 2010 08:41

    Unele lucruri/situatzii au nevoie de nuantzare, pentru ca vremile erau atit de bizare.

    Homeless are dreptate, cind spune ca rezistentza insemna, din punctul ‘lor’ de vedere, dizidentza. Insa aceasta este f. greu de decelat, intzeles si acceptat de cei care nu erau atunci adultzi. No amount de povestiri si citiri nu cred ca va putea lamuri exact cine cit a rezistat si cit a dizidentzat.
    Pentru ca da, in unele situatzii, in unele locuri, in unele slujbe, rezistentza era, cu adevarat, dizidentza. Depindea de represaliile pe care le suportai la gesturile tale de rezistentza. Pentru alte situatzii, locuri, institutzii – represaliile nu erau riscante sau majore, asha ca rezistentza era doar atit, rezistentza.

    Cred ca depinde foarte mult si de cit de onest esti cu tine si cu ceilaltzi; si cit de nombrilist.
    Pentru Liiceanu, care stie ca e un om EXTREM de fricos, si a si spus-o deschis in cercuri inchise (eu – de exemplu – am auzit povestea lui cu minerii, venitzi la Casa Scinteii, sa-l omoare, in iunie 1990), e greu de inghitzit ca micile lui momente de rezistentza, care l-au costat enorm psihic – fiind fricos si lash – nu au fost mari momente patriotice, de intrat in cartea de istorie.

    Eu am dosar de urmarire pe ani de zile, am avut poshta interceptata, am stat in interogatorii la securitate 31 de zile, s.a. si NU CONSIDER ca am fost dizidenta. Am rezistat si am facut unele chestii. Dar nu am riscat peste o anumita limita.
    Dizidentza este, pentru mine, actziunea publica, directa, deschisa, si in care NU CONTROLEZI CONSECINTZELE si NU ITZI PASA DE ELE pina la punctul in care sa renuntzi. Adica, Radu Filipescu. A facut 4 ani de pushcarie, a ieshit, in urma unui enorm scandal internatzional si a luat-o DE LA CAPAT. El a fost dizident.

  30. 15 October 2010 09:21

    castleless, nu este chiar aşa. Cum zice şi alş, în anii ’70-’80 nu mai era ca înainte. Dacă stăteai cuminte în banca ta şi nu erai activ şi vocal împotriva regimului, dacă îţi trăiai viaţa de zi cu zi (din ce în ce mai grea cum era ea), erai lăsat în pace. Ba chiar şi persoanele “publice” care nu “activau” statul (cum spui tu) erau lăsate in pace, dincolo de tracasări, dosare, securist cu întrebări. Liiceanu şi Pleşu plecau la burse în Germania, se întâlneau şi discutau filozofie, poeţii, optzeciştii, apăruse deja o elita intelectuală oarecum mondenă (cu o definiţie în limitele circumstanţelor) care era curată, dar care era lăsată să activeze. Au avut o ocazie pe care au ratat-o (şi Herta Muller are dreptate, ia Polonia, ia Ungaria, acolo s-a mişcat ceva, de ce nu şi la noi?), ocazia de a risca un pic mai mult şi de a organiza ceva, de a ieşi din pasivitate. Nu au făcut-o. Nu importă, în discuţia de faţă, de ce nu au făcut-o. Nu au făcut-o şi acum ar trebui să aibă eleganţa (morala şi intelectuală) de a-şi asuma pasivitatea, de a zice “da, e adevărat, nu am făcut-o”. Pasivitatea lor e atât, pasivitate, nu e luptă împotriva regimului, cum foarte frumos i-a răspuns şi Herta Muller, “şi cât de deranjat şi de schimbat a fost regimul de pasivitatea dumneavoastră?” Este însă dezamăgitor să îi vezi că îşi fac din pasivitatea lor un motiv de laudă şi de nimb, vorba lui madelin.

    Pe scurt, Herta Muller ne spune un adevăr care doare la orgolii, şi pentru ca doare la orgolii reacţionăm în stil caracteristic mioritic.

  31. 15 October 2010 09:29

    da, exact (vera a postat în timp ce scriam), au avut ocazia de a face ce a făcut Radu Filipescu, si nu au făcut-o. Frica este o explicaţie validă, da, evident, dar trebuie asumată aşa cum se cuvine, “n-am făcut nimic pentru că mi-a fost frică”. Percepţia personală de “moment patriotic” trebuie ajustată (mai ales dacă eşti intelectual şi “te pricepi”) uneia mai generale.

  32. 15 October 2010 09:38

    1. madelin. ba am dreptate. sac! tu ai informatii de la parinti si bunici. de la oameni comuni. nu de la oameni publici. ei erau abordati diferit. tu esti cea care isi bazeaza afirmatiile / convingerile pe informatii nepotrivite cu subiectul. iti recomand (din nou) “noica si securitatea (I)” (muzeul national al literaturii roamane). vei afla cum diversi indivizi din cadrul securitatii stabileau felul in care intelectualii erau presati sa scrie in slujba regimului, cum orice scriere care nu proslavea gandirea marxista era cosiderata un afront.
    deci orice carte care nu avea ca tema gandirea marxista trebuie sa stii ca era un act de curaj din partea celui care o scria, din partea celor care o aprobau la publicare.

    2. si gresesti din nou cand afirmi ca scriau carti, primeau premii, ieseau afara.
    acestea erau lasate rar sa se intample pentru a arunca praf in ochii prostimii. si ai occidentului.

    3. era o alta lume pe care vad ca o uitati – daca ati cunoscut’o realmente. (am intalnit oameni mai in varsta decat mine care chiar considera ca era libertate atunci – am ramas socat si apoi am descoperit ca erau oameni care nu aveau nevoi morale, simple momai multumite cu sistemul, astfel ajunse pe salarii uriase)
    in acea lume dezidenta nu se facea la teve, nu se facea pe tweeter, nu se facea cu mailuri fluviu (fwd). ci noica spunea direct organului care il ancheta nemultumirile provocate de regim. asa ca e greu sa afli de la matusile tale in ce masura liiceanu (contact sociocultural al lui noica si abordat de securitate fie si numai din acest motiv) a fost dizident sau nu.
    dizidenta insemna un raspuns tacut de fiecare data cand erau intrebati de ce au scris inca o carte care nu are legatura cu doctrina cu gandirea partidului.

    4. legat de puscarie. sunt diferite tipuri de oameni. sunt din cei care se arunca inainte indiferent de urmari (si eu sunt un asemea tip) dar ii inteleg pe cei care nu au aceasta larghete de a’si risca toate elementele care le compun viata cotidiana. si cred ca mai sunt si unii care au ajuns la aceasta lipsa de larghete prin constientizarea inutilitatii acestor gesturi, constinetizare data de experienta unor apropiati ai lor. ma gandesc ca liiceanu putea foarte bine sa inteleaga lectia lui noica – si sa considere ca a fi in puscarie insemna anihilarea culturala dorita de regim, inseamna ca ii lasa sa castige, pe cand a ramane in libertate cu posibilitatea de a scrie articole (care le amenintau libertatea lor si a celor care le plimbau pe sub mana), de a influenta cunoscuti… insemna lupta adevarata, insemna crearea unui climat care se opunea dorintelor regimului, insemna singura sansa de a face cultura reala, de a se opune pustiirii culturale a acestei tari.
    asta este acel “tot” ce se putea face. asta este ceea ce ii permite lui liiceanu sa afirme ca da, a facut ceva! a rezistat intr’o formula care i’a permis sa creeze, fara a crea in slujba regimului, iar asta a fost un act de curaj, un act de sfidare, un act de opozitie.
    fiindca asta este important – efectul cultural real creat de acesti oameni care facand cultura adevarata se impotriveau cerintelor explicite formulate de catre reprezentati ai securitatii.

    sa le rapesti aceasta demnitate pe care au avut’o, sa le’o anulezi prin afirmatii de gen “au stat degeaba”, din siguranta moliciunii fotoliului (din exil sau de dupa ’89), sunt acte care denota ochelari de cal.

    si acesta a fost ultimul meu comentariu aici. vad ca argumente logice si informatii suplimentare nu au efect. deci nu exista comunicare ci doar afirmari rigide de pozitii autosuficiente.

    • madelin permalink*
      15 October 2010 14:17

      Castleless, iti promit ca o sa cetesc cartea despre Noica. Si de dragul comunicarii.

  33. vera permalink
    15 October 2010 09:40

    Nu, nu mi se pare ca e corecta asertziunea de mai sus, “nu am facut nimic pentru ca mi-a fost frica”. Exact asta e puctul de contencios: ei simtzesc ca au facut ceva, ca au riscat – in felul lor – si ca asta trebuie acknowledged.
    Contenciosul este ca ceea ce au facut ‘rezistentzii’ NU ESTE DIZIDENTZA, ci rezistentza, caci au facut pina la punctul in care stiau ca pot suporta represaliile regimului la actele lor.
    Si, intr-adevar, problema nu e IN PRIMUL RIND ca nu au facut-o, cit ca se poarta ca si cum ar fi facut-o si cer de la ceilaltzi sa imbratzisheze aceeasi admiratzie fatza de ei, pe care o arata si lui Radu Filipescu.
    Care, si poate revin, este un caz EXTREM de interesant de dizidentza.

  34. 15 October 2010 10:03

    de acord vera, cred că mai corectă este expresia Hertei Muller, nu au făcut suficient, nu au atins acel tipping point care poate ar fi făcut o diferenţă.

    Castleless, nu cred că este cazul să te urzici aşa de tare. Argumentele tale nu sunt mai logice ca ale noastre, informaţiile tale nu sunt deloc “suplimentare”, e vorba doar de opinii diferite asupra unui subiect. Aş vrea mai degrabă să extinzi un pic discuţia despre “efectul cultural”, care a fost ăla? A existat? Există?

  35. als permalink
    16 October 2010 07:59

    un pdv f decent & edificator, zic eu, aici: http://www.dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/rezistenta-cultura

    ps radu filipescu, ei da… fara a-i lua cu o iota respectul pt disidenta pe care a facut-o, tbuie ‘nuantat’, totusi, k este stranepotul lui petru groza 😉

  36. madelin permalink*
    16 October 2010 08:32

    Da, asa cum spunea si Vera, totul trebuie nuantat.
    Domnul Plesu a scris insa si un articol fix la subectul Herta Muller, insa nu pot zice ca nu inteleg de ce a facut-o.

    Ca raspuns la punul cu Radu Filipescu, un pedeveu:
    http://radugonciar.blogspot.com/2010/10/daciada-anticomunismului.html

  37. vera permalink
    16 October 2010 14:49

    als – Si ce daca este nepotul lui Petru Groza?

    1. Nu cred ca este vinovat, nu si-a ales familia in care sa se nasca.

    2. Mi se pare CU ATIT MAI REMARCABIL ce a facut, stiind pertinentamente ca era un privilegiat al regimului. Si cind spun privilegiat, nu ma refer la mici/medii perks, ca la Liiceanu, caruia i-au dat voie sa se duca in Germania. Chiar era un privilegiat, ducea o viatza de belfer, avea orice ishi dorea, nu statea la cozi pentru brinza sau carne, avea cafea, cind pentru noi totzi era un coshmar chestia cu cafeaua, avea bani, etc./etc. Cind itzi pui pielea la saramura, desi tzie itzi merge excelenet, adica o faci pentru ceilaltzi, riscind – cum s-a si intimplat, sa ajungi la inchisoare, pe ani de zile (la 20 si ceva de ani, in plus), mie mi se pare la un nivel de curaj si altruism absolut remarcabil.
    Asa ca, doresc sa stiu, CARE E NUANTZA pe care am omis-o?, svp.

  38. als permalink
    16 October 2010 15:07

    @vera:
    1 am spus eu k este ‘vinovat’?! EVIDENT k nimeni nu-si alege familia in care se naste… din pacate ;P
    2 ‘nuanta’ adusa de mine in discutie nu are in vdr ‘remarcabilitatea’ gestului sau (am si precizat ac. lucru!), ci un lucru pe care – fara a vrea sa generalizez – l-am observat (’emipiric’ cum se spune, lol) la unii & unele aflati in situatii (familiale) similare; anume, o dorinta/necesitate de a ‘compensa’ lucruri nu f ok ‘din familie’ printr-o activitate cu semn opus… e sindromul apostaziei, sa zicem: manifestindu-se SI la unii care au avut un angajament de tinerete pe care apoi l-au regretat (vezi koestler, orwell, cioran…), SI la unii care – cum spuneam – sint urmasii unora care au facut & au dres (vezi tismaneanu, dar si herta muller insasi, al carei tata a fost in trupele ss). eu zic k se explik f bine (si) psihologic dc unii decid sa se ‘angajeze’ mai mult decit altii…

  39. vera permalink
    16 October 2010 15:36

    als – nu cred ca il cunosti pe Radu. Eu il cunosc. Teoretic, explicatzia ta e clar plauzibila. In cazul lui, nu prea cred ca se aplica. Dar nu mai merita sa frichinim sujet-ul.
    Pace.

  40. madelin permalink*
    16 October 2010 16:00

    Spune domnul Plesu:

    “Rezistenţa prin cultură“ e forma de „luptă“ a naturilor contemplative. Obligaţia lor e să-şi asume limitele, să preţuiască şi să fie solidari cu naturile active, cu cei pe care temperamentul, împrejurările drastice, exasperarea, destinul i-au dus pînă în pragul sacrificiului

    Pai iezapt. Asa, si? Unde o fost solidaritatea? (din posesorii cutiilor de scrisori in care Radu Filipescu a pus manifeste o venit vrunu la manifestatie?)

    „Nu e destul!“ – ne-o spun verde-n faţă apostolii spiritului civic, ba chiar şi unii care nu s-au ilustrat nici într-o direcţie, nici într-alta

    Pai dreptul la o opinie. Corecta, incorecta, dupa fiecare.
    Zicem iar, io si frate-mi (din cotetzele noastre, vorba lui Blegoo): vehicolul cu care calatoreste adevarul nu conteaza mai mult decat adevarul insusi. Ba chiar dimpotriva.

    Si nu conteaza nici daca adevarul e spus cucacofonii. E doar inestetic. Asta cucacofoniile mi-a venit citind comentariile la articolul anterior al domnului Plesu, cel in care o viza “aluziv” pe Herta Muller:

    Un comentar al unui domn Goe si raspunsul domnului Mircea Vasilescu:

    Si inautenticitatile pot fi autentice, adica-consistente sau nu
    adăugat de Dl.Goe la data de 08 Octombrie 2010 10:10:57

    Am parcurs cu mare rapiditate articolului d-lui Andrei P., din urbea B. (si nu e vorba nici de Berlin nici de Bailesti) sperand sa ajung mai repede la partea in care va spune explicit ca o vizeaza pe d-na Herta M. In final am ramas cam nedumerit. Pana la urma nu-mi dau seama daca s-a referit la laureata Nobel sau la Viorel Padina. Ori poate la Dorin Tudoran, cel care-i sugera lui Andrei P. sa actualizeze deviza “Sînt vechi, domnule! (I.L.Caragiale) cu “Suntem expirati, Andrei”(C.D .Tudoran). Cultivarea consistenta a aluzivului este cred o nota de inautenticitate de care dl. Andrei P. nu se dezminte si care-i consolideaza, paradoxal, autenticitatea.

    P.S. Sper ca d. Andrei P. nu se va supara daca voi folosi un paragraf din articolul sau pe Arca lui Goe, ca citat fireste

    sînteţi autentic, domnule!
    adăugat de Mircea Vasilescu la data de 09 Octombrie 2010 09:10:55

    “Ca citat” e cacofonie, domnule Goe! Nu vă dezminţiţi deloc…

    Si iar zic, argumentele, argumentele, unde sunt argumentele dlui Vasilescu? Alea adevarate, nu “baaa, ce prost esti!”

  41. als permalink
    16 October 2010 17:33

    @vera: culmea e k sintem vecini, asa k pot spune k ‘il stiu’ – si pe el, si pe fratele lui… 🙂
    @madelin: nu cred k se pune probl vreunei ‘obligatii’! te solidarizezi dk esti altruist, idealist & dk temperamentu iti permite ;P
    ‘pe vremea aia’ solidarizarea (care pare asa, o kestie f simpla, ba kiar cool-a: azi toata lumea participa, manifesteaza, se solidarizeaza – in fond, ce-i costa? o semnatura pe o petitie & gata!) putea sa te coste scump (in cel mai benign caz, locul de munk). nu multi aveau genul asta de ‘nebunie’ – & NU cred k tbuie condamnati, mai ales de cei care n-au trait ‘acele vremuri’…
    & nu consider k ‘nu conteaza’ cine rosteste niste ‘adevaruri’: unele ‘vehicule’ (gen ‘dl goe’) sint atit de compromise sau ridicole incit nici dk zic k pamintul e rotund nu sint credibile!
    cit dspr ‘autenticitate’ – in ce ma priveste, a se slabi! prefer naturile ‘construite’, care nu-ti spun in fata ce gindesc – deci, da, diplomatice, ‘inautentice’… kestie de gust & de educatie ;P

    • madelin permalink*
      16 October 2010 20:12

      Doamne fereste, sa nu picam in derizoriu.

      STIU ca nu de “cool” se protesta (de cool s-au dus la meditatiile alea transcedentale, de ex).
      Cei ce protestau sacrificau totul, uneori si viatza la propriu, ca sacrificiul vietii la figurat ti-l asumai din start.
      Si am zis intr-un comentariu anterior. Cine sunt io sa judec? Cand nici macar nu stiu ce as aalege sa fac daca as fi pusa in asemenea situatii. Mie mie se pare o lasitate ca nu protestez (eu) azi, cand se intampla ce se intampla, din alte perspective.

      PS
      Iata alta tema interesanta de dezbatere, autenticitate versus diplomatie.

  42. 16 October 2010 18:38

    păi alş, nu cred că e vorba de condamnare aici, poate nici de obligaţii 9aici părerile diferă) ci de enunţarea (şi acceptarea) unui adevăr. Pasul următor ar putea fi analiza cauzelor şi circumstanţelor (şi alea atenuante). Cel putin io nu’i “condamn” pe Liiceanu et comp că nu au făcut nimic, îi condamn pentru că se băşică şi spun că au făcut în loc să accepte elegant (şi să explice, dacă cred de cuviinţă).
    În treaba cu “vehicolul” nu este afectată valoarea de adevăr în sine, ci credibilitatea.

    interesantă teoria cu compensarea lucrurilor nu-foarte-ok din familie. Nu pot să mă abţin, totuşi, tu alş încerci să compensezi lucrurile ok? 😛

  43. als permalink
    17 October 2010 06:29

    @tapirul: evident – doar tbuie sa existe un ekilibru, nu? 😉

  44. 17 October 2010 13:00

    da’ ce familie de sfinţi ai? 😛

  45. als permalink
    18 October 2010 06:07

    ok, nu e nevoie sa te tot incerci in limbaj esopic & s-o dai pe dupa piersic – vrei de fapt sa spui k als e rau & al dracu…
    raspuns: da, als stie! & e de acord! pt k ii place 😛
    satisfied?

  46. 18 October 2010 07:10

    păi ştiu că ştii şi eşti de acord, da’ ai stricat gluma

  47. als permalink
    18 October 2010 17:30

    si asta stiu sa fac 😛

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: