Skip to content

Demisol cat-lady

24 Octombrie 2010

Imi amintesc de „femeia cu porumbei”, din Central Parkul New Yorkului… cand o intalnesc pe vecina mea de la demisol care hraneste o armata de pisici pe langa bloc. De fiecare data cand o vaz, dimineata mai ales, sau  in amurg, napadita de pisici ca tuia de vrabii, am o senzatie de deja-vu.

Alaltaieri seara, un vecin de la 3 i-a strigat cu naduf sa-si ia animalele in casa iar ea a replicat resemnat dar tantos:

„Suflete de gheata…”

Deja-vu?

Anunțuri
5 comentarii leave one →
  1. 25 Octombrie 2010 22:28

    Deci, până la urmă dumneavoastră staţi la casă sau la bloc? Că parcă ne arătaserăţi nişte poze cu o casă.

  2. madelin permalink*
    26 Octombrie 2010 07:08

    Si ce, casa cu demisol nu se poate?

  3. andreea permalink
    26 Octombrie 2010 18:55

    chiar ca deja vu. am locuit in ultimul an al studentiei mele intr-un bloc cu o veche curte interioara din centrul bucurestiului, care, pe langa arhitectura deosebita, imi va ramane in minte si pentru personajele care il populau. printre ele, era chiar doamna cu porumbei! blocul era de oameni foarte avuti, cu camere inalte, inalte si cu un singur apartament pe nivel. eu stateam la mansarda, unde, in trecut, am inteles ca fusesera incaperile personalului de serviciu.
    motivul pentru care iti scriu este ca am rezonat la postul acesta al tau si mi-am dorit sa-ti zic ca da, astfel de personaje exista printre noi. majoritatea ii considera niste ciudati, dar, daca ar fi sa luam doar exemplul doamnei cu porumbei din manhattan, cred ca sunt mult mai lucizi si mai buni decat multe parsoane, doar ca au realizat stupiditatea acestui rat race in care traim noi, restul, si au gasit de cuviinta sa se izoleze in bula lor protectoare.(iti amintesti, in film ea il salveaza pe baietel, dandu-ne o palma celor care am fi judecat-o dupa aparente)
    erau multe personaje in blocul acela si despre fiecare as avea enorm de multe de spus. ma rezum insa la doamna cu porumbei: locuia la parter si statea mereu la geam, nemiscata, cu un porumbel strans la piept, cu ambele palme. alti porumbei ciuguleau pe pervaz in jurul ei. parul alb si lungut ii inconjura figura impietrita. oamenii se perindau prin curtea aia interioara, dar nimeni n-o baga in seama. am inceput sa-i zambesc si s-o salut. imi raspundea, ba chiar avea o mica lumina in privirea cu care ma petrecea pana ieseam din raza ei vizuala. singura data cand am incercat sa leg o conversatie cu ea, iesise, firava cum era, intr-un capotel subtire de tot, in mijlocul iernii, cu un portofel in brate, sa-ti cumpere ceva, poate. am vrut s-o ajut, dar, nemaifiind de partea cealalta a ferestrei, in siguranta, era destul de dezorientata si n-am reusit comunic cu ea. alta ocazie n-am mai avut de a ma apropia de ea, sau, mai bine zis, nu mi-am mai facut timp pentru asta. prioritatile mele erau licenta, abia ma angajasem, ascensiunea profesionala, ehei. inca regret ca nu mi-am facut timp sa ma duc cu o felie de prajitura la ea, sa ii sparg bula, sa ii risipesc incet incet singuratatea, sa, sa, sa… poate chiar as fi reusit sa aflu povestea ei, sunt convinsa ca ar fi avut ceva impresionant de relatat. fiinta ei respira un aer aristocratic, era ca o miss havisham -mireasa parasita,(http://www.imdb.com/media/rm3516045312/ch0012114) din care s-a scurs toata incrancenarea. acum tot ce mi-a ramas e acest portret al ei in minte (n-am avut pana acum curajul sa ma intorc la blocul ala din lahovary, dac-a murit??) . serenitate. seninatate. insingurare. in fine… as fi vrut sa te intreb… tu vb vreodata cu doamna de la demisol?:)

  4. madelin permalink*
    26 Octombrie 2010 20:54

    Andreea, ce frumos ai scris!
    Io le iubex intr-un fel pe doamnele astea.
    Dar nu, nu am vorbit cu doamna napadita de pisici. Am senzatia ca spartul bulei de portelan ar fi ca o navalire. Dar nici nu-mi fac timp, recunosc. Si asa vorbesc insuficient cu cei dragi, d’apoi cu strainii…

  5. andreea permalink
    27 Octombrie 2010 12:33

    ma bucur ca nu te-am suparat cu acest comentariu lung. dupa cum ti-am spus, a avut un anumit ecou in mine postul tau, facandu-ma sa mi-o amintesc pe aceasta doamna din lahovary, cu care tocmai „ti-am facut cunostinta”.

    mie-mi place mult de tine, sa stii!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: