Am visat ca eram acasa la bunica si ma intalnisem cu un el. El putea sa fie oricine. Julio Iglesias, care-mi canta in vacantele de vara. Nemo. Henry Higgins, arogant si cu inima accesibila. Arthur, mai degraba, mereu in apropierea lui Lancelot. Camera era in semiumbra, ca in vacantele de vara cand erau storurile trase si parintii te obligau sa dormi de dupamasa. Ne imbratisam timid, stand pe o canapea de plus galbui.
Apoi totul a inceput sa se miste cu viteza mare, ca la magnetofoanele Kashtan, cand apasai pe butonul Fast Forward.
Scena se umpluse de nenumarate personaje: neveste, consorti, trecatori grabiti. Se vorbea despre niste analize medicale ce trebuiau facute urgent. Voci, fara chip.
Eu alaptam un copil si parca toate fluidele corpului mi se scurgeau odata cu framantatul gurii sale flamande.
La sfarsit, imbratisarea noastra plutea in aer ca o frunza purtata de pale de vant indiferent.
…