Skip to content

Devirtualizare

18 Iunie 2011

Today I’ve met one of my very favourite character from the blogosphere.

It turned out that he is not much of a speaker, I am not much of a talker, so we understand perfect with each other 🙂

Am mancat hrana rece de la CTzR, adicatalea salata de vinete, branze telemele, rosii si castraveti, babicuri si ghiudemuri, cascavale si masline, salata de morcov, mere si nuci. Lemonada, bere, cafele (o observatie: cum nene la clubul taranului roman sa nu ai cafea turceasca la ibric ci numai esspresso semilung?! Protestez vehement!)

Oh, and I really have to brag by saying that I’ve been the first to meet him. Iu-hu!

Ca fapt divers, one big thing we have in common is that both of us have ‘soacra’, which is not a piece of cake, if you ask me and if you know at I mean. No, not the same soacra dar orisicatusi! 🙂

Everything else is secret, my lips are sealed, hi hi!

Except that I continue to be one of his biggest fans, yeap!

PS

Ciocolata a fost wow! M-am infruptat cu copiii imediat ce am sositara acasa (stiu ca era pentru ei dar nah!)

Poze:

Ultima poza e o dedicatie speciala (ta-naaaaaaaaaaaa-naaaaaaaaaaaaaaaaam):

Eu mi-am cumparat miere din salcam si soc, de la munte (cica salcamul a fost extraordinar anul asta) si o rochita ungureasca de panza topita pentru Miru. Am aflat si ca mierea de mană este facuta de albine din rasina pomilor.

Lui Mihu i-am cumparat din gara ochelari cu nas cu bec. Si mie o pereche, biensur.

      

Anunțuri
25 comentarii leave one →
  1. 18 Iunie 2011 23:55

    La mierea de mană lucrează nişte intermediari: https://stefantalpalaru.wordpress.com/2009/05/09/ubi-melata-ibi-apes/ 🙂

  2. 19 Iunie 2011 21:15

    Îmi plac ochelarii cu nas cu bec. Și hei, unde ai găsit miere de soc? Nouă ne-a scăpat.

    (Salutări de acasă, tocmai am ajuns cu întîrziere de vreo jumătate de oră, avionul cred că a ocolit o mare furtună.)

  3. madelin permalink*
    20 Iunie 2011 08:47

    Stefan, miere de rasina de ganganii de pomi, na!! (pana la urma n-am cumparat, doar am gustat si era amaruie, indeed. Cica e buna la respiratorii)

    Pinocchio, mierea de salcam de munte are si vagi urme de soc, asa mi-a zis tanti aceea.

    PS
    Ce misto, Stefan are adresa cu https, ca bancile!

  4. 20 Iunie 2011 17:48

    mai ie și cafeaua Kopi Luwak
    (din filmul „Bucket List”:

    Jack Nicholson (citind ce și cum cu cafeaua asta): ..’are you shitting me?!?”
    Morgan Freeman (din pat, îndoit de râs): „no… the cat beat me to that…”

    )

  5. 20 Iunie 2011 17:52

    … și clipul…

  6. 21 Iunie 2011 10:24

    De ce este secret bloggerul? Boring…

  7. madelin permalink*
    21 Iunie 2011 11:55

    De chichibulimandrichi.
    Nu e blogger.

  8. biancas permalink
    21 Iunie 2011 18:55

    Da’ parca nasul tau are dinti? A lui Mihu e normal…
    Nu trebuie sa scriu asta, nu-i frumos, insa sunt slaba, slaba, Femeie, numele tau e slabiciune, eu nu am mai trecut pe la MTR dupa ce a murit Irina, da’ ma bucur de fiecare data cind aud/vad ca oamenii povestesc despre el. Fostul muzeu al partidului comunist a devenit unul dintre cele mai faine locuri din Bucuresti. Pe vremea mea, la initiativa Irinei, exista la subsol o expozitie cu toate chiciosagurile alea inspaimintatoare, cu tablouri stalinisto-leninisto-ceausiste si cu toata isteria grandomana a respectivilor. Mai exista? Cum spuneam, pur si simplu nu am mai avut curaj sa intru la MTR, ori ca mi-e frica ca l-au desfigurat, ori ca mi-e frica, dar locul ala mi-e drag tare. Irina vroise sa-si inceapa colectia de carti-obiect cu o lucrare de-a mea, pe care, din pacate, am pierdut-o, despre „Uritul la romani”, spleen-ul de fapt. Mai tin minte doar versurile pe care Irina le recita absolut incintata: „Uritul din ce-i facut\Din omul care-i tacut/Pune-o buza peste alta/Si iaca, uritu-i gata” Nda, scuza-mi divagatiile, dar sunt slaba, slaba…

    • madelin permalink*
      21 Iunie 2011 20:26

      Biancas, slaba, slaba, da’ le zici ase de frumos! Mai povesteste despre Irina si Horia, mai povesteste. Nu-i pacat sa-i taca lumea? De data asta n-am intrat in muzeu. Muzeul l-am vizitat pentru prima data in veatza anul trecut, cu o ocazie. Mie mi-a placut dar nu stiu cum era pe vremea Irinei Nicolau si a lui Horia Bernea. Am cetit si io prin virtualia despre scandalurile cu desfiintarea salilor gandite de ei.

  9. donule inginer permalink
    21 Iunie 2011 20:03

    This is a message from Domnul Inginer returning from a short trip to Bukarest.
    I enjoyed meeting one of my dearest fans in person. The reason for me being not much of a speaker is simple: I dont understand rumanian when spoken in normal pace.

    After all the food we had at the Farmer Club I can say – rather write:

    La prost birt n-am mancat.

    No hickups

    Domnul Inginer

    • madelin permalink*
      21 Iunie 2011 20:30

      Good to hear news from you!
      And I don’t speak German but I think we were OK.
      God bless the no hiccups!

  10. biancas permalink
    21 Iunie 2011 21:47

    Da? Hai sa-ti zic un banc pe care ni l-a spus Irina la un curs (din pacate, pe vremea aia nici macar draciile alea care piuiau nu fusesera inventate, cum dracu’ le zice, da-le-n ma-sa, dar o am in memorie ca pe-o banda de magnetofon Kastan): Zice ea, draguta, cu un miliard de inele cu pietre albastre, de la macedonenii ei:
    „Americanii au inventat masina de citit ginduri si unde s-o testeze? Pai, in Europa si unde anume? Evident, intr-o circiuma. Intra francezul, bea trei pahare de vin rosu, pe masina de citit ginduri incep sa apara castele pe Loara, femei feline cu furouri opace, de doar se ghicea soldul, si fripturi de fazan fezandat in tinda trei zile (vai de capurile noastre, am mincat si eu odata o chestie din asta).
    Intra neamtul, bea trei halbe de bere, pac, pe ecran castele pe Rin, femei grasute in corsete care le ridica sinii albi si pufosi ca pufuletii si vreo trei rinduri de cirnati perpeliti cumsecade la jar.
    Intra rusul si comanda o sticla de vodca, o bea, pe ecran, nimic. Mai comanda o sticla de vodca, o bea, ecranul negru ca smoala, gindeau americanii ca, gata, s-a ars scula. Mai stau ce mai stau, rusul comada si a treia sticla de vodca, o bea si pe ecranul masinii de citit ginduri incepe sa apara in zare, asa, mic, mic, un castravecior murat”. Asa era Irina si ce rau imi pare ca nu pot pune la vreo mie de mii de megafoane risul ei de closca visatoare.
    Cu discutia cu muzeul, valeu, am luat foc, eram acasa la o prietena si l-am sunat pe Razvan Theodorescu sa-l intreb ce pula mea faceti, mai, acolo? Exact asa i-am vorbit, prietena mea se uita la mine cu gura cascata, nu-i venea sa creada ce nesimtita agresiva sunt. Apai…, pina unde?
    Am inteles ca, totusi, nu au schimbat sala Crucii, facuta de Bernea si pe care Irina o chiar iubea. By the way, zice ea, cerindu-ne parerea cu privire la o sala: „Nu vi se pare ca crucile astea, asezate pe jos, sunt cam sataniste, cum sa pui o cruce pe orizontala” si cauta aprinsa de ingrijorare semne de dezaprobare pe fetele noastre. „Nu”, ziceam eu, evident timpita, „sunt vechi si dorm si ele laolalta cu cei care le-au iubit, sunt mai degraba triste”. Normal ca ea avea dreptate si ca nu poti pune crucea pe jos, insa, explicatia ei era ca nu iti dai seama cit de mult iubesti ceva pina nu-l vezi scos din context, nu-l mai iei de-a gata si atunci incepi sa gindesti. Erau minunati impreuna si mi-ai dat o idee, poate ar trebui sa si fac ceva pentru cit de frumosi sunt.

  11. biancas permalink
    22 Iunie 2011 08:38

    Ada, ce ma bucur ca-ti place! Pe Horia Bernea l-am cunoscut mai putin, lucram la „Cotidianul” vechi, pe vremea lui Ratiu si a lui Cristoiu si am aranjat cu Irina sa-mi dea un interviu Bernea. Intru in biroul lui de ditamai director de MTR si odata striga la mine „Ce-ai incremenit acolo? Treci incoace, la vedere!”. Ma enervez instantaneu, ca ce-i cu aroganta asta, acuma, daca-i director, face pe desteptul, si inaintez teapana catre biroul lui. Tot teapana si incruntata ma asez si-l privesc. Se uita si el la mine prin ochelarii aia care-ti dadeau senzatia ca te priveste de foarte departe si incepe sa rida in hohote. „Ai tras o sperietura, asa-i?” I-am marturisit mai tirziu Irinei ca, de fapt, imi cazuse inima in chiloti. Irina era fascinata de Bernea si-l iubea foarte mult, insa asta nu o impiedica sa intre in polemici cu el. Insa minunata noastra Irina avea o asemenea inima si o asemenea generozitate, incit ii privea pe oamenii pe care ea ii considera ultradestepti cu o reverenta aproape mistica. De fapt, cred ca nu am mai intilnit pe nimeni care sa aprecieze atit de sincer si de profund „cultura” celuilalt, cultura in toate sensurile, de civilitate, de imaginatie creatoare, de cunostinte pur livresti. Mi-a aratat si mie lucrul asta – si nu, zau ca nu ma laud – si, dupa ce s-a convins ca am citit di toate pentru toti, ma punea in niste situatii, pentru care o si iubeam – ca-mi peria orgoliul meu cel tinar, dar imi era si nitelus ciuda. La cursuri, cind punea o intrebare si toata lumea tacea milc, odata o auzeam „Bianca, spune-le tu”, sa intru in pamint de rusine, nu alta. Asa era Irina si eu nu eram decit o pustoaica de 22 ani cu fumuri mansardate. Dac-ai sti cit de rau imi pare ca nu am profitat mai mult de timpul petrecut cu ea, trebuia sa ma transform in umbra ei, dar… tinerete, coaie crete.
    Dar tu nu o stii pe Ara Septilici? Nu stiu de ce am impresia ca am auzit-o pomenind de tine, ei, cu Ara stam si depanam si iubim nopti intregi amintiri si povesti cu Irina.

  12. madelin permalink*
    22 Iunie 2011 10:14

    Ce noroc au oamenii care au intalnit oameni pe care sa-i iubeasca asa.

    Mi-am adus aminte de o chestie de care am fost fascinata la muzeu, am vrut si sa scriu atunci: habarnaveam ca si in Romania au existat mori de vant. Draftul despre vizita la muzeu a ramas doar atat, un draft, vara asta tre’ sa recuperez si sa merg si cu Miru (si cu Mihu, daca o vrea), sa-l vedem pe indelete.

  13. biancas permalink
    22 Iunie 2011 10:40

    Daaaaa, Madelin, noroc din ala porcesc, dar pe linga inima Irinei, toate inimile par mici. Mergeti, mergeti si povestiti si macar voi, cind va plimbati pe-acolo, sa va aduceti aminte de minunatia asta de om.

  14. 22 Iunie 2011 12:17

    Well, I wasn’t in Bucharest that Saturaday, I found the memo when I got back, and it was too late… I can only hope that Madelin will give me all the juicy details, in private. Even so, my warmest thoughts and congratulations to the mistery man 🙂

  15. madelin permalink*
    22 Iunie 2011 13:37

    Vlad, it was a juicy lemonade, indeed 😀

    Bianca, Ada, am gasit neste texte frumoase despre Irina Nicolau, pe blogul viata-la-tara:
    1
    2
    3
    4
    5
    6
    7
    8

  16. biancas permalink
    22 Iunie 2011 14:47

    Madelin, mai, nici nu stiu cum sa-ti multumesc, iaca, habar nu aveam. Si m-am gasit si pe mine, cu interviul pomenit mai sus :-)) http://editura.liternet.ro/carte/48/Horia-Bernea-Irina-Nicolau-Carmen-Huluta/Cateva-ganduri-despre-muzeu-cantitati-materialitate-si-incrucisare-Dosar-sentimental.html , numai ca mi-a gresit numele, bai, Carmen, da-o-n ma-sa, ma cheama Stupu, mai, nici Stuparu nu e rau, dar pare ca profita de pe urma albinelor, in timp ce eu sunt chiar casa albinelor! Ma rog, rasfaturi, Daaaa, ar trebui adunate din nou toate astea, inmultite din nou cu de toate, cu marturii multe, multe si sa se numeasc asa, ceva de tipul „Oamenii Irinei”, ca in oamenii presedintelui. Se vede treaba ca nu a fost om care sa nu o iubeasca pe Irina. Ce frumos. Cred ca pe 3 iulie dau o fuga la Brasov. Phuai, ce fain!

  17. madelin permalink*
    22 Iunie 2011 17:38

    Ei, uite aici tot interviul despre Horia Bernea, da’ tot Stuparu 🙂

    Am mai gasit si scrierile lui Bucurenci despre Irina Nicolau. Cred ca si el are ceva planuri gen „Oamenii Irinei”.

    Mi se pare incredibil cum poti sa ajungi sa simti afectiune pentru cineva pe care nu l-ai cunoscut niciodata, numai „citindu-l” scris de altii.
    „Morţii trăiesc câtă vreme ne aducem aminte de ei”. Si ii povestim, as adauga eu.

  18. biancas permalink
    22 Iunie 2011 22:58

    Noooo, copilush invirtecush, nici vorba sa fi scris eu toata minunatia aia. Si multumesc celui\celei care a facut-o, din rasputeri. Eu am scris doar citeva bucatele, bucate, mici, micissime,
    Si cita tandrete poti simti asa, in noapte, pentru oameni care iubesc oameni povestiti. E…, no, lasa ca scriu eu.

  19. biancas permalink
    24 Iunie 2011 18:48

    Madelin, dear, pot pentru ca sa pun un link catre aceasta postare pe facebook? Ca as vrea sa vada si Ara si, apoi, cred ca nu strica nimanui. Da? Sau ba?

  20. 25 Iulie 2011 14:08

    haaaaa, m-am prins!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: