Skip to content

Za lucru’ turcului

8 July 2011

Iar m-a pocnit o revelatie.

Inaintand (ca gaina in sacade, vorba lui VladMahalagiul) prin minutele cotidianului de om normal, nici prea-prea, nici foarte-foarte, m-a lovit miseleste. Recunoasterea faptului ca.

Ca, de muuult de tot, nu m-a mai inervat vrun copil. Nu stiu ce se intampla: nu mai tipa prin tramvaie, nu se mai smiorcaie prin trenuri, nu te mai lovesc cu paica or coarda pe strada, nu-ti mai sparg geamurile cu mingea, nu te mai imbrancesc in fuga…

(disclaimar: ai mei proprii si personali nu se pun ca altfel n-as fi o mama genuina: punemanasifacuratlacotoi, decenutiaifacutpatulpanalaoraasta, strangefrimiturileinurmata, facuratdumnezeuleindulap)

Dar in schimb, de cand ies pe usa dimineata la sasedouascinci si pana ajung indarat la cinci, nu fac doi pasi si ma si inerveaza cate un adult.

Nu merg 15 metri in spatiul public ca si incep sa fac marunt din buze, cu naduf si/sau iritari urzicate:

asa, bai, nu te grabi ca-ti da statu’ pensie din taiatu’ de frunza la caini – unul care se lalaie in fata mea pe trotuar (asa, in zorile vinete! nu o sa inteleg niciodata. Si nu, nu vorbesc de betivi or homelsi, astia, culmea, sunt mai la locul lor)

fix in drum v-ati gasit – femeile care vin sa-si intinda sticlele de lapte exact in spatiul ingust de trecere dinspre trotuar spre Big

nu va mai ajunge carosabilu’? – ala cu microbuzu’ care intoarce pe trecerea de pietoni dinspre gara fix cand trec io

ce faci nene, te bagi in fata? – ala care se baga in fata la coborare din tren (da nene, exista coada si la asa ceva, in goana spre pajistile muncii hihi)

asa faci si in sufrageria ta? – ala care scuipa pe jos cu ecou

intru propasirea norokului kior – aleia care-si duce catelul afara si nu-i strange niciodata cacarezii

n-aveti plan de vanzari, nemernicilor? – vanzatoarei care vorbeste la telefon si tu stai cu banii intinsi

ia mucles! – celor doua muieri din accelerat care se cearta pana-si pierd rasuflarea cu barbatul de la geam care a indraznit sa le roage sa vorbeasca mai incet

ce faci nene, vrei neaparat sa intri in mine? – ala cu masina bengoasa pe trecerea de pietoni dinspre cladirea mea de biro

parchezi ca un bou! – ala care parcheaza pe trotuar si mai lasa si usa deschisa spre gard pana se scarpina el in kur

nu, n-am nevoie de absolut nimica, nimicuta – vanzatoarei din magazinul de fite, care ma urmareste printre rafturi si ma intreaba daca n-am nevoie de ajutor

lasa-ma in durerea mea! – nasului din trenul care se opreste invariabil in Basarab in fiecare dimineata ca cica n-are intrare in Nord; sh-apoi asteapta sa infloreasca miscunelele din plop

lasa-ma in durerea mea! – nasului din trenul intercity care se screme ca nu am dat 5 lei pe langa alea 4 milioane pentru un nume (intercity=rapid=accelerat, si la viteza, si la confort, doar prostii platesc diferentiat c-asa-i in tenis)

– lasa-ma in durerea mea! – celor doi muncitori din constructii in maieu, care beau bere si sparg seminte si ma fluiera pe trotuar

idiotule! – tuturor idiotilor, indiferent de nationalitate, sex, studii, varsta, stare medicala, circumstante atenuante etc, cu care-mi incruciseaza destinul pasii, ca din intamplare

Si tot asa.

Si, in acelasi timp, ma incarc in fiece zi cu adevarul crud al constatarii ca:

– unul vrea dar n-are fonduri

– unul vrea dar nu-l lasa alalalt

– unul vrea dar Guvernul e de vina

– unul vrea dar nu-si pericliteaza pozitia calduta

– unul vrea dar n-are chef

– unul vrea dar nu stii bah ca nu se schimba nimic

– unul vrea dar nu-l lasa nevasta

– unul vrea dar nu sta decat 3 ani pe post

– unul vrea dar nu stie

– unul vrea dar nu (mai) poate sau se face ca nu (mai) poate

– unul vrea dar nu chiar in clipa asta

– unul vrea dar e menta de frecat la liber

– unul vrea dar nu-l duce capul. Sau koaiele.

– unul vrea dar ii da altu la gioale

– unul vrea dar n-are inspiratie. Sau perspiratie?

– unul vrea dar altul da cu jula

– unul vrea dar n-are rude in strainatate

– unul vrea dar nu-l intereseaza

– unul vrea da’ sa moara si capra vecinei

– unul vrea dar nu mai vrea

Romania este locul pavat cu intentii bune.

Advertisements
5 Comments leave one →
  1. biancas permalink
    11 July 2011 21:46

    Mă scot din sărite copiii, care zbiară fix sub geamul meu. Zbiară că se pun în fund şi încep să urle, ca cîinii. De ce fac asta nu e treaba mea. Pur şi simplu îi detest, ca pe nişte oameni adevăraţi, pentru că şi eu sunt un om adevărat. I-am întrebat de ce ţipă. Mi-au răspuns că: “Ce, alţii ţipă şi mai tare”. “Cine sunt?”, întreb eu, veşnic naivă. Nimeni. Îşi exercită, oarecum, puterea.
    Aşa că te invit să stai sub geamul meu, pe sistemul pus în fund şi urlat, care urlă mai tare şi apoi, poate, vom mai vorbi şi de ce detest copiii. Sincer şi din suflet îi detest.
    Băi, nici măcar nu se joacă! Se pun în fund şi urlă. Sigur că şi eu sunt rea, dar, realmente, nu înţeleg. Io jucam nouă pietre şi ţipam ca o nebună să-mi dea mingea. Dar să stai pe fund, pe covoraş, să ridici botul spre cer şi să faci concurs de ţipat, NU înţeleg. Nu pot.

  2. 12 July 2011 11:30

    hehe. copiii functioneaza pe logici paralele cu ale noastre
    io i-as provoca la “cine poate sa tipe cel mai tare fara sa scoata un sunet”; asta-i mai greu, cu sunete poate toata lumea

  3. 12 July 2011 11:31

    ps: noo pietre e ce denumam noi “castelul”? – ala in care dai cu mingea sa darami castelul echipei adverse, aia fug ca nebunii prinprejur si tre’ sa se intoarca sa repuna castelul pe picioare in timp ce aialalaltii (aia de daramare) ii vaneaza cu mingea?

  4. biancas permalink
    13 July 2011 23:21

    Taps, da, ăla e jocul, dar noi eram mai primitivi, erau nouă – cifră magică, totuşi – pietre.
    Bună idee cu copchii, dar mă vezi pe mine la 40 de ani stînd în fund şi făcînd concurs de urlat cu copilaşii? Păi, m-ar ucide părinţii cu nouă. Pietre.
    Trebe un pic de imaginaţie, gen nu mai chinuiţi pisici, chinuiţi rolele, nu mai urlaţi, puneţi de planntaţi o lăcustă şi urmăriţi-o cum creşte, ceva aşa ceva.
    Chiar, tu eşti în zona educaţiei, cum îi conving să nu mai urle ca exerciţiu de afirmare de sine?

  5. 14 July 2011 10:27

    nah, astea educationale (nu mai rupeti flori copii, ca si ele este vii) nu merg cu copiii. trebuiesc deraiati intr’alta directie intr-un fel sa li se para “cool” si ca vine de la ei deraierea. depinde de varsta, evidamente. io p’astia de 3-5 asa ii faceam sa nu mai urle, urlam fara sunet, cu gura cascata si expresii sugestive.
    trimite-i dupa gusteri, ceva, misterios, ai auzit ca’s gusteri pe maidanul de la cinci strazi mai incolo, da’ nu’i pentru fitecine, trebe coraj si alea

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: