Skip to content

Cersetorii

4 August 2011

Nu-mi amintesc sa fi vazut vreun cersetor in copilarie. Pe vremea cand eram io mica, partidul cel rosu purta de grija aparentelor: totul trebuia sa fie perfect.

Cersetorii postrevolutionari au invadat strazile. Strazile noastre si strazile lor. Ciungi, orbi, orfani. Impartiti in caste si ghilde (chiar, cersetoria e o meserie sau o profesie?)

Am cetit topul cersetorilor bucuresteni care-si fac vacanta in Tahiti. Probabel ca e scris la misto insa dilema ramane. Cine sunt cersetorii nostri si ce vor ei de la veatza?

Copilasii patetici care canta colinde in metrou.

Mamele cu bebelusi atarnati in brate: sa curga lapte din ţâţă si pentru asta micu’!

Cei 4 frati blonzi si nespalati care ne dau in tren foi de hartie cu istorii ale familiei.

Domnul imbracat cuviincios care ne spune ca are o problema cu spitalele, si parintii sau copiii, si bancile.

Ciungul de pe Stefan cel Mare care-ti intinde mana agresiv iezapt cand treci pe langa el.

Mosuletul care sta asezat pe cartoane pe treptele metroului, de te si impiedici de el dimineata.

Doamna in negru, care flutura spre tine o sacosa goala.

Schilozii din tren, care se tarasc pe podea si put.

Baranii care stau iarna in usa metroului, la caldura.

Cei care-si fac veacul prin curtile sau in fata bisericilor.

Cei de pe la portile spitalelor, cu acte medicale in mana.

Tipa blonda si slaba dela Romana, imbracata in deux pieces si cu gentuta pe mana si sandale cu toc, care spune ca si-a pierdut pasaportul.

Batrana in cadru metalic care trece in fiecare zi prin fata portii.

Fata bine imbracata care-ti cere 3 lei.

Batranica dela coada la covrigi care-ti cere 20 de bani sa-si completeze leul.

Doamna distinsa care mi-a batut la usa intr-o sambata dimineata sa-mi ceara carti. Si care se minuna ca ce frumos miroase.

Cei care completeaza tabele cu donatii pentru cate un caz disperat.

Am dezvoltata o reala aversiune pentru toti, in ultima vreme. Imi vine sa-i zgaltai si sa-i intrb: ce-ai facut nene, la scoala, cand trebuia sa inveti? ce-ai facut, nene, cand ai crescut si ar fi trebuit sa inveti o meserie sa te poti intretine? ce-ai facut cand trebuia sa te scoli in fiecare dimineata la 4 sau la 5 sau la 6 ca sa ajungi la serviciu? Cine e de vina ca nu ai pensie, daca o veatza intreaga ai depins de altii?

Si ce vina am IO? Care am facut 17 ani de scoala. Care am dat tzashpe mii de examene si examinari si interviuri. Care mi-am cautat si gasit un job, doo, trei?

Uite, de pilda:

Batranica de la coltul blocului care vinde 3 morcovi si doo fire de patrunjel munceste.

Batranica-care vinde un trandafir japonez la Romana munceste.

Surdomutii care vand brelocuri si lanterne si iconite plastifiate in tren muncesc.

Tiganul care culege levantica de pe camp si mi-o da mie cu 1 leu legatura munceste.

Pana si ala care fura pepeni si mi-i striga mie pe sub geam munceste.

Anunțuri
20 comentarii leave one →
  1. 4 August 2011 19:12

    Nu-i asa? Eu cumpar toate floricelele de la batrane si tot felul de ierburi de leac de care n-am nevoie ca nici nu stiu ce sunt. Si pe mine ma irita cersetorii. Dar cu exceptii. Era o cersetoare in statia de masina acum vreo 3 ani, cu o figura de Sfanta Vineri, care venea devreme dimineata si statea pana facea de ajuns sa manance in ziua aia, ea si nepoata de acasa. Povestea o aflasem dupa mult timp. Imi formasem un fel de ritual. O cautam din priviri in fiecare dimineata si-i dadeam invariabil 10 lei vechi, pentru ca se incrunta la mai mult.Eram ingrijorata cand lipsea. Pana cand a lipsit cu totul. Asa am stiut ca sfanta mea Vineri a murit. Si mai era o doamna batrana care statea seara tarziu la colt, inainte de intersectie, in umbra, si cerea cu o rusine care ma facea sa-i dau fara sa ma uit, ca sa-i protejez anonimatul pe care era clar ca si-l dorea, dar si pentru ca ma durea recunostinta din privirile ei. Exista cersetori care dor.

  2. madelin permalink*
    4 August 2011 19:43

    Iulia, si eu obisnuiam sa-i cainez. Not anymore.
    Rusine? si atunci de ce o facea? de ce nu impletea sosete? io una as prefera sa mor decat sa cersesc. Imi este mila de copilasii din bratele cersetoarelor, ei nu au nici o vina, intr-adevar. Dar prefer sa le cumpar pampersi si lapte praf decat sa le dau bani mamelor.

  3. 4 August 2011 20:32

    Poate ca nu stia sa impleteasca sosete si era prea tarziu sa invete. Poate ca nu era pregatita sa-si puna capat zilelor ca atatia alti pensionari care nu au mai avut din ce trai. Eu zic ” Doamne Fereste!”Nici eu nu stiu sa impletesc sosete si stiu ca viata iti joaca feste foarte urate cateodata. Inclusiv aratandu-ti ca cei pe care i-ai ajutat o viata dispar brusc atunci cand ai nevoie. Cersetorii de meserie sunt rai; cei de nevoie, nu. In Romania, nu se aplica asta cu : daca nu ai invatat, acum cerseste, ci inversul. Sunt multi oameni care au muncit pe branci o viata si au ajuns, printr-o serie de intamplari nefericite, care nu sunt deloc rare-boli, moartea celor apropiati, datorii care nu au putut fi platite,sau pur si simplu ticalosia statului- sa moara de foame la propriu. La unii instinctul de supravietuire e mai puternic decat rusinea, si ies in strada la cersit. Tu ai prefera sa mori decat sa cersesti, dar ai prefera sa-ti moara cineva drag decat sa cersesti, de exemplu? Eu pot sa-mi imaginez ca femeia de care vorbeam a iesit de mila unui sot iubit, bolnav, caruia ii era foame.

  4. 4 August 2011 21:22

    Doamne ferește ! Cine cerșește în anumite locuri câștigă bani și cuiva plătește o taxă. Este foarte probabil ca și un polițist să-și primească partea pentru că, cerșetoria ca și prostituția este condamnată încă.

  5. 4 August 2011 22:44

    N-ai vazut tu cersetorii antedecembristi, dar ei existau, Nu atat de multi si nu atat de vizibili. Eu nu dau decat celor care canta sau recita poezii. De fapt ma laud, cateodata, f rar, dau si altora. Atunci cand nu cred ca si-au facut din asta o meserie.
    M-au iritat intr-o vreme cei care cereau pt biserici, dar le dadeam, si ei scriau ceva intr-un caietel. Unii ziceau ca sunt tot cersetori de meseie, care au inventat povestea cu biserica, (Filantropica) pt ca era credibila

  6. madelin permalink*
    5 August 2011 07:29

    Iulia, cunosc cazuri de oameni nevoiasi, de oameni care au ramas fara serviciu, de oameni care au patit nenorociri si care NU cersesc. S-au apucat de facut cate ceva. Uite, e o femeie mititica, in varsta, putin cocosata, pe care o vaz in fiecare zi in drum spre serviciu si care face curat la ghena de gunoi a unui bloc inalt. Aliniaza tomberoanele. Strange sticlele puse pe langa si matura chistoacele de tigari si frunzele uscate. Spala cu furtunul cimentul din jur. Nu, nu ma impresioneaza nici cersitul de dragul cuiva. Se aplica tot punctul de mai sus. Si eu am uneori angoase pentru ca nu ma pricep la nimic, dar crez ca nevoia te invata.

    Viorica, cred ca existau dar nu mi-i amintesc io.

  7. 5 August 2011 07:46

    „mosuletul care sta asezat pe cartoane pe treptele metroului, de te si impiedici de el dimineata” eram de fapt io; da nu stau mult, cat sa vaz si io lumea si picioarele de doamne prinse frumos in plasa de matase si-nfipte in pantof cu tocul inalt de le arcuie magic gamba ca un leopard in saritura… iar aia cu impiedicatu e doar o stratagema, menita sa le fac sa s-aplece usor inspre mine sa le simt parfumul ce le serpuie din piept ca florile de zorele pe gardu de vizavi…
    da shtttt… nu mai spui la nimeni, ca-s incognito… 😉

  8. 5 August 2011 08:06

    Mosule, unde stai? Ca sa vin sa te vad.Imi pun cea mai fosnitoare rochie de matase si un puf de Miracle.

  9. madelin permalink*
    5 August 2011 08:28

    Mosule, au taiat astia zorelele…
    A ramas doar un batator de covoare vintage.

  10. 5 August 2011 09:30

    Madelin, taci si ascunde batatorul!!!!Sa vezi cum rasar iar zorelele.

  11. 5 August 2011 13:24

    @madelin
    pai cum sa le taie madelinogospodino si atunci ce mai serpuie colo?! eee… or fi taiat doar firele, da imaginea a ramas colosa pe retina…
    @iulia
    apai eu sed pe blogulluimosu, da’ mi-s pe unde nici nu gandesti, azi aci maine dincolo, ca-s mai mult frunza uscata dusa de vant privind dinspre privinta aceasta …
    eiii… ma gandeam io ca s-or gasi suflete cumsecade sa ma milostiveasca si pe mine cu-n cat de mic de mi-i de trebuinta…
    apai daca-i asa, m-oi lasa de toate si m-oi opri definitiv si pe vecie la cersit…

  12. 5 August 2011 14:28

    erau si inainte de 89. destui, da umblau cu fereala.
    nu stiu de ce nu muncesc ei, ca specie – unii, insa, pe bune, se vede de la o posta ca nu sunt in stare sa faca nimic. unii batrani, bolnavi rau rau rau.
    cre’ca au, si ei, o functie sociala, cumva.
    cred.

  13. 5 August 2011 20:12

    Hahahaha, ce ne-ai prins pe fază de vreo doo săptămîni pretena mea încearcă să insinueze că să ieşim la cerşit. „Băi, tre’ să facem acest exerciţiu de umilinţă, să fim ca Zacharias Lichter, cumva, să ne uităm adînc în sufletul omului, să încercăm să sfidăm orgoliul care ne face aşa de antropomorfi, total. Trebuie să învăţăm să cerem” Eu, cu muuuuuuuuuult mai sceptică. „A cere ca Zacharias Lichter este un soi de reinforcement al orgoliului, un soi de calea lui Iov. Există două forme de a cere, cea regală – a lui Iov – şi cea umilă – a apostolilor. Eu, dacă aş ieşi la cerşit, mult rău aş face, orgoliul meu – şi-aşa megagonflat – ar creşte cu fiecare trecător care îşi refuză bucuria simplă de a da, fără a judeca”. (Mai scriam eu la terorista că am întîlnit un preot care îmi spunea că nu se cade să dăm pomană unuia îmbrăcat în costum Armani. Uat the fuck? Sau a dărui unuia care în secunda doi se duce şi îşi cumpără alcool şi ţigări). Io, dacă aş avea, le-aş da la toţi, iar în secunda în care am dat, în aia am şi uitat, că-z doară nu stau să-i ţin contabilitatea. Să se îmbete şi să fumeze, dacă asta îl face fericit.
    În schimb, rareori, spre deloc, dau copiilor. Ideea că acel copil este bătut de tac-su, mă-sa, că de ce a adus aşa de puţini bani îmi este atît de fioroasă încît poate că în ziua, săptămîna, luna în care ordinarul de părinte va pricepe că NU POŢI trimite un copil la cerşit, îl va ţine pe lîngă casă, să hrănească o pasăre, sau să plivească o utopică grădină.
    Scumpa mea Madelin, munca e supraevaluată. Mai ales aici, la noi, unde truda onestă înseamnă fix căcat. Am zis onestă, da?

  14. madelin permalink*
    5 August 2011 20:51

    Pe vremea cand dadeam, nici pe mine nu ma interesa ce face omul cu banii.
    Am luat si priviri urate cand am dat paine si nu bani (e o doamna in fata bisericii din apropierea serviciului care face fix urat daca indraznesti).
    Am dat si la oameni necajiti: homlesa cu care am stat in salon la reanimare, amandoo dupa cezariene si aproape pe muche. Fata care se urcase in tren din Bucuresti Nord, batuta ca vai de ea, fugind la parinti. Acum incerc sa sustin moral (si discret-ciocolatic) pe o pretena ramasa far de lucru.

    Bianca, bunica mea a trudit onest (ramasa singura pe lume, casnica, cu casa si pamanturile confiscate, cu 3 copii de mana, hai 2 ca pe ala micu l-a crescut o matusa). Mama mea a trudit onest (data afara de pe la scoale inalte). Io trudesc onest (mostenind sangele-lor-mâl incongruent cu politicile vremii). Probabel ca prin cacat ai vrut sa zici munca desconsiderata. Nu stiu cum s-au simtit bunica si mama la serviciile lor. Io, la toate, m-am simtit fix OK, fara sa ma cred buricu’ dar si fara sa ma astept la cine-stie-ce. O fi mai simplu la injineri 🙂

  15. 5 August 2011 21:07

    Cu copiii ar fi mult mai simplu daca am avea exercitiul cetatenesc. Scos telefonul, facut fotografie, luat coordonatele si telefonat , ei, da, si la politie, care au datoria sa vina imediat cu cei de la protectia copilului, dar e inutil, ca vin, si le dau drumul imediat, Dar telefonati aici 0210800820020( daca sunati ca mine de pe mobil). Am aflat si eu tarziu, dupa ce am stat jumatate de zi in strada incercand sa dau de vreo autoritate interesata ca se exploateaza copii in Bucuresti ziua in amiaza mare. Fiind vorba de exploatare sexuala, nu am avut curajul sa scot telefonul decat dupa colt si nu am putut face pretioasa fotografie.
    Dar , daca faceti acest gest, puteti salva un copil rapit sau cumparat, oricum, exploatat. Aici deja suntem vinovati toti. Daca am telefona toti si politiei si la protectia copilului imediat cum vedem un copil la cersit sau folosit pentru cersit, nu ar mai exista nenorocirea asta. Cei mari n-au decat sa se joace, cu copiii trebuie sa fie altfel.

  16. 5 August 2011 21:12

    Moshule, iti stiu blogul de mult. Toti suntem frunze si avem nevoie de foarte putin, dar cerem totul, ca sa nu primim nimic.( Vai ce filosoafa mi-s la ora asta!)

  17. 5 August 2011 22:05

    Madelin
    A compara, prin extensie, înseamnă a judeca. Nu, nu doresc să compar pe nimeni cu nimeni, nu doresc să dau calificative în funcţie de comparaţie, mai cu seamă atunci cînd e vorba de a compara nefericirea, umilinţa, durerea. Agresivitatea cerşetorilor devenită cinism gros are cauze mai profunde, peste care eu nu sunt dispusă să trec atît de uşor.
    Da, şi mama ne-a crescut singură de la 30 de ani şi am un trecut de violenţă domestică oribil, dar modelul meu este unul care crede în iubirea şi în bunătatea necondiţionate. Există. Atît. O fi ideal di tăt, dar ăsta e. E un ideal al omului care nu-ţi scoate pe nas faptul că exişti – evident, nu din „vina” ta – şi că cerşeşti ca să exişti în continuare, ca să mori în continuare. Este, într-adevăr, un basic level, dar atît putem face şi noi pentru semenii noştri, din care, iată, facem parte. Sincer, dacă aş avea bani, mi-aş dori să contribui din plin la falanstere, să ne adunăm douăzeci oameni care se înţeleg, să cultive roşii, să crească un porc, să scrie o carte, nu să mă forţezi, volens-nolens, să-mi cîştig existenţa. Mie mi se pare că mi-a fost băgată pe gît, iar raporturile de putere NU MĂ INTERESEAZĂ! În viaţa asta suntem colegi. Cea mai mare putere pe care o am este să fiu un om bun. Deseori rău, dar să am bunătatea asta ca pe-un soi de fir roşu. Am întîlnit destui oameni care, în numele copiilor lor, s-au prostituat sufleteşte. Şi? Asta? Aşa? Niciodată.
    Şi, Madelin, nimeni nu cerşeşte de bine ce o duce. Sau a dus-o, după ce s-a îmbogăţit din cerşit.

    Iuliana

    Thanks, dude. O să-mi bag numărul ăla în memoria telefonului şi fain ce faci tu. Mie doar mi se strînge sufletul şi am colectat un copilaş pe la Izvor, să-l duc acasă, să-l cresc. Era o fetiţă de vreo opt luni care se tîra pe asfalt în funduleţul gol, veneam de la Irina. Evident că au sărit puradeii să mi-o smulgă din mîini. Zîmbea şi mirosea infernal a căcat copilul.

  18. 5 August 2011 22:17

    Mad
    Nici nu cred deloc că-i mai simplu la injineri. Cred, doar, că-i mai complicat la teorie. Io ţ-am zis sincer că mă supăr pe tine cînd văd cîtă matematică ştii.

  19. madelin permalink*
    6 August 2011 07:45

    Eu am folosit exemple personale pentru ca astea-mi sunt la indemana.
    Si vorbesc din intuitie, nu am facut o statistica sa vaz cati cersetori sunt onesti si cati nu.
    Si, de fapt, pe mine nu asta ma intereseaza. Ci faptul ca au ajuns cersetori din lene si indolenta. Parerea mea. Nu desconsider vitregiile sortii in veatza unui om, insa omul „trece sau nu trece” (ca la cursul de tolerante de injinerie sau ca la proba aia de printese care trebuiau sa treaca printr-un contur dat).

    Bianca, tu si eu suntem, deci, dovezi ca se poate.

  20. 6 August 2011 22:05

    Da, sunt organizaţi în ghilde, de secole, şi unii câştigă foarte bine. Cerşetoria e o meserie. (o profesie ? 🙂 ). Dar oricum ar fi, ea are o funcţie indeniabilă: ne aminteşte permanent că există şi o altă viaţă, în afara celei pe care o trăim.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: