Skip to content

Copchilaria

10 Februarie 2012

Inspiratie de aci. Sau de aici.

La ce vârstă ai învăţat să mergi pe bicicletă?

Nu stiu sa merg pe bicicleta. Ai mei nu mi-au luat, era periculoasa, manca copii 🙂 Pe la 10-11-12 ani am reusit sa merg pe drumeagul din spatele blocului pe Pegasul lui Gabi Radulescu.

Numărători

Am-tam-te-dize-mane-pe-dize-mane-compa-ne-am-tam-te.

Diminutive şi porecle cu care te strigau când erai copil.

Mădăluşcă-găluşcă-ţuşcă-puşcă.

Cine te ajuta să îţi faci temele?

Tata. Si tot el ma stresa cu intrebari de genul: care e malul drept si care e malul stang al unui rau? Io aratam. Zice: si acum intoarce-te cu spatele. Care e malul…?

Care era mâncarea ta preferată când eraţi copil?

Ciocolata, clatitele, friganelele.

Când erai copil, ce NU îţi plăcea să mănânci?

Spanac.

Când erai copil, aveai vreo sarcină anume pe care o făceai în casă? (şters praful, măturat etc.)

Calcam batiste.

Ascultai poveşti la pick-up?

Da, Casuta din padure. Pe repeat.

Ce poveşti ţi se spuneau când erai copil?

Harap Alb.

În copilărie, aveai animale în grijă? (oi, capre, gâşte, câini, peşti…)

Nu, insa le vedeam in vacantele de iarna si de vara la Plostina. Bunicii aveau oi, pe calul Piciu, catelul Cosmos, pisici, gaini, curci, vaca. Eram pretena si cu magarul Tilica. NU eram pretena cu berbecul ala de voia sa-mi manance manusile si nici cu gascanul lui Mamanasa.

Care a fost prima poezie pe care ai învăţat-o? O mai ştii?

Aia cu Mos Andrei. Sau Catelus cu parul schiop. La Zdreanta m-am ras. La Gandacelul m-am plans.

Ai fost în vreo tabără când erai copil? Cu cine? Unde?

Nu, taberele erau periculoase. Mancau copii 🙂

Când erai copil aveai camera ta? De la ce vârstă?

Nup.

Te-a dezamăgit vreodată Moş Crăciun?

Niciodata! Colega mea de facultate, olteanca-Carmen, ne povestea cum i-a dat ea unui coleg de gradinita borsul pe nas pentru ca individul a afirmat ca nu exista Mos Craciun.

Cel mai frumos cadou pe care l-ai primit de la Moş Crăciun a fost…

Creca papusa Liliana.

Ce-ţi plăcea cel mai mult din ceea ce gătea mama / bunica / mătuşa sau alte mâini pricepute, de Crăciun?

Dulciurile. Mama facea crema la cesti. Maia facea tort dobos. Maicamare facea gogosi cu branza. Mama facea tort cu nuca si crema de ciocolata. Bunica facea chec, prajituri cu crema, fursecuri, pricomigdale, prajitura cu foi Lica.

În copilărie, umblai cu colindul?

Sigur, pe la blocurile vecine.

Ai primit vreodată nuieluşe de Moş Nicolae când erai mic?

Nup. Eram un copchil cam banal.

De cine-ti era frica in copilarie?

De un mos invelit intr-o patura pepit, care ia copiii de pe strada. De hotii care intrau in case. La Plostina, de urs.

Prietenii speciali din copilarie?

Toti copchii de la bloc, vreo 15.

Spune-ne cum a fost ales numele tau? Cine l-a ales? La cine face referire?

Daca as fi fost baiet, m-ar fi chemat Razvan. Numele mi l-a ales mama. Din Ciuleandra lui Rebreanu.

Ce jucarie ti-ai dorit si nu ai avut?

Un urs Panda imens. Patine pe gheata.

Jocurile de cartier?

Pititea. Tara, tara, vrem ostas. Corturi pe campul din spatele blocului. Expeditii in lanurile de grau, porumb si pe centura, sau la statie. De-a castelul si familia regala. De-a croitoria. Sotron. Capace. Ruble.

Madlena mea.

Mirosul de tei: bunica de la Buzau. Mirosul de scovergi: bunica de la Plostina. Mirosul de gard dat cu gudron: Maia. Mirosul de salcam: joaca din spatele blocului.

Ce voiam sa ma fac cand ma fac mare?

Vanzatoare la aprozar.

Sfarsit!

Oare cum ar arata un muzeu al sinelui meu?

Anunțuri
7 comentarii leave one →
  1. 10 Februarie 2012 13:36

    mi-a trecut prin cap recent – inspirat de alt blog – sa organizez un fel de leapsa cu descrisul jocurilor din copilarie, la bloc

  2. 11 Februarie 2012 06:30

    1. am invatat sa merg pe bicicleta (cu 2 roti, si fara roti ajutatoare) cred ca pe la 8 ani; pe tricicleta stiam sa merg deja de pe la 4; stiu ca pe la 6 ani mi-am dorit si o trotineta, dar nu stiu de ce nu am capatat;

    2. de cand ma stiu mi-au placut abacele cu bilute de lemn, (NU de plastic), neparat multi colorate, si cu cadru de culoare de lemn natur deschis, (NU vopsit si NU supra lacuit, desi putin finisaj satinat era OK), desi nu tin minte sa fi folosit vreodata unul in scopul principal aritmetic, ci doar ca sa fac bilutele sa se invarta si sa se ciocneasca unele de altele si sa le aranjez ordonat pe culori; nu am folosit niciodata bilute in scopuri sexuale, insa acum ca mi-am adus aminte de asta cu ajutorul acestei intrebari, cred ca am de gand sa incerc in premiera de ziua sf Valentin;

    3. pe mine nu m-a chemat sau strigat nimeni vreodata pe vreo porecla sau vreun diminutiv;

    4. pe mine nu m-a ajutat nimeni niciodata sa imi fac temele, insa am fost ff atent supravegheat in cls. I, II si prima parte a cls a III-a in scop de control tehnic de calitate re munca de facut teme de mama, care ma punea sa imi fac temele, statea acolo pe un scaun langa mine si usor inapoi si la stanga mea uitandu-se serios la mine in timp ce ma chinuiam, ca sa nu cumva sa chiulesc, si pe urma se uita la ce facusem si de cele mai multe ori gasea cate ceva necorespunzator, fie de forma fie de continut, si imi rupea foaia punandu-ma sa o iau de la capat; uite asa m-am chinuit eu cu munca in copilarie, si nici macar cand incepeam in mod manipulativ sa oftez si sa imi frec degetele ca sa ii arat mamei ca ma doare mana si ca mi-au amortit degetele pe creion sau pix, si ca poate ar fi cazul de vreo mica pauza recomandata de sindicatul international al oamenilor muncii, mama nu zicea prea mare lucru, decat o pufnea rasul fata de mine, si, in mod TOTAL potrivit, NU ma credea, ci doar imi arata cu degetul caietul in sens de, „treci la treaba ca iti pierzi tot tu timpul tau de joaca vaitandu-te in loc sa faci lectia corect !” Si acum, dupa atatia ani, pe mama o pufneste rasul de cate ori incerc eu sa ii amintesc, (gandindu-ma chiar uneori cu speranta, desigur insa naiva, la primitul unor posibile reparatii sau poate a unui certificat de revolutionar sau macar de dizident, mai ales ca, in ciuda CTC-ului de nivel expert, am ramas tot elev mediocru), despre aceasta exploatare de om al muncii de natura dickens-iana la care am fost eu supus pe cand eram eu copil pe vremurile dictaturii de trista amintire ! Pot chiar sa spun ca mama mea a fost si este o comunista convinsa, care daca ar fi trait in America pe vremea d-lui senator McCarthy precis ar fi fost pusa pe lista neagra, (mai ales ca as fi barfit-o, dandu-i senatorului si acelui comitet congresional caruia i-a fost el leader numele ei chiar eu personal, si chiar fara sa imi fac prea mari procese de constiinta, deoarece nu numai ca mama mea, fiind si o feminista convinsa, plus chiar real mai sexy decat d-na Gloria Steinem care a fost, printre altele, si Playboy Bunny, chiar a fost si inca ESTE in stare sa il fi convins si pe un amarat de senator ca McCarthy ca EA are dreptate, NU el, plus se stie deja ca destul de multi din cei numiti atunci in fata Comitetului de Activitati Antiamericane, desi au mai existat si unele tragedii individuale in cazul unor indivizi mai vulnerabili, au avut ulterior cariere chiar destul de prospere) !

    5. mancarea mea preferata dupa ce am implinit 9 ani a fost spanacul gatit de mama;

    6. macarea care imi placea cel mai putin inainte sa implinesc 9 ani era tot spanacul gatit de mama, dar mi-am schimbat opinia in jurul varstei de 8 ani, nu stiu exact cum si de ce, dar efectiv a inceput sa imi placa extraordinar de mult, si a continuat sa-mi placa de atunci toata viata chiar si acum;

    7. nu am avut niciodata vreo sarcina casnica anume, insa dupa ce am implinit 12 ani, mama a inceput sa ma puna pe mine in loc de pe tata sa o ajut la aspirat covoare si la tinut geamurile din dormitor, care se deschideau prin ridicare de-a lungul unei axe orizontale pe linia superioara, (ca parintii mei, ambii economisti de meserie, s-au decis sa nu isi puna termopane imediat dupa Revolutie ca multi altii, ci au mai asteptat o vreme ca sa fie siguri daca merita sa investeasca bani in ele sau sa ii foloseasca in alte scopuri), ca sa le spele; dar eu nu am avut niciodata muschi ca tata, (care a jucat si rugby cand fusese student), si mama, care, desi din punct de vedere politic ideologic este o comunista, in ceea ce priveste educatia si managementul resurselor umane este si o realista, mi-a zis de multe ori ca nu am cum sa pot sa ajung vreodata la fel de constiincios si capabil ca tata in nici o privinta mai practica, desi mi-a confirmat adesea ca din pacate i-am mostenit si niste defecte;

    8. tin minte ca am avut in casa un pick-up vechi de pe vremea bunicii si parca si cateva discuri cu povesti pe care le-am ascultat, dar nu mai tin minte ce povesti erau;

    9. nu tin minte ca mie sa mi se fi spus de cineva anume vreo poveste vreodata, desi mama mi-a zis ca si ea si tata mi-au spus si mi-au citit si mie povesti cand eram mic de tot, dar eu am invatat sa citesc destul de repede si singur, pe la 5 ani, la 6 ani deja tin minte clar ca citeam de unul singur in pat inainte sa adorm, deci e posibil sa nu fi retinut amintiri de mai devreme de 5 ani pe cand mama sau tata imi spuneau sau citeau povesti;

    10. nu am avut in grija niciodata nici un animal, desi pe la 9-10 ani imi doream un catel, dar mama si tata mi-au zis ca ei au alergie la par de animale;

    (…va urma…)

  3. 11 Februarie 2012 07:39

    11. desi tin minte ca mama ma incuraja sa retin si eu macar cateva strofe din vreo poezie de George Cosbuc si uneori chiar imi trimite si clipuri taiate din ziare sau reviste cu vreo poezie care i-a placut ei si care crede ca s-ar putea sa imi placa sau sa imi fie instructiva sau de suport moral si pt mine, in mod real mie nu mi-a placut genul literar al poeziei niciodata, sunt si afon, deci nu ascult prea multe texte lirice poetice cantate, deci efectiv habar nu am care o fi fost prima poezie pe care sa oi fi auzit-o, ca de invatat nu cred ca am invatat niciodata nici una, desi tin minte ca, parca pe la 14 sau 15 ani, am copiat o data de mana cu carioca cu varf subtire pe o foaie de tip A4 poezia How Do I Love Thee, (sonetul 43 din Portugheze), de Elizabeth Barrett Browning, ca mi-a placut ff mult, si chiar am vrut sa o retin cumva, si si acum imi place aceasta poezie care mi se pare ff educativa din punct de vedere moral, cat si emotionant melodioasa, si pe care eu mi-as dori sa o recit atunci cand ma voi casatori, daca imi va fi dat sa reusesc sa ma casatoresc cu cine trebuie atunci intre anii 2015 si max 2018, cf plan, (deoarece, in mod realist, cred ca sansele de a ramane motivat pt o asemenea actiune complicata de a reusi sa gasesc persoana potrivita si de a o si duce la bun sfarsit e inevitabil sa scada sub destul de realist insa inca optimist prudentul procent de probabilitate pe care l-am reevaluat estimativ recent la cca 28 % pt perioada dintre acei ani),

    poezia

    M-or fi incurajat si educatorii de la gradinita si de la scoala sa retin vreo poezie, insa pot sa spun sincer ca nici macar respectul meu real fata de vasta lor majoritate nu a reusit sa ma motiveze in acest sens.

    12. am fost in tabara insa nu mi-au placut conditiile de cazare, si nici programul de activitati organizate si m-am prefacut bolnav, (lucru pe care realist l-am facut ff rar in viata mea, si recurg la el doar sub mare stress, cand efectiv simt ca trebuie sa ma protejez pe mine), ca sa fiu dus inapoi acasa mai devreme;

    13. am avut camera mea de pe la varsta de 9 ani incolo;

    14. NU, niciodata nu m-a dezamagit Mos Craciun, si asa ceva nici nu ar avea cum sa fie vreodata posibil, deoarece eu personal, care i-am vizitat pe la 10 ani si satul unde locuieste, (Korvatunturi, Finlanda), l-am evaluat pe el ca fiind un evaluator super expert re exact ce cadouri merita sa primeasca cineva de la el, plus ca fiind ireprosabil re etica profesionala;

    15. un catel de plus care semana cu un ursulet dar care avea urechi mari lasate in jos, si nu era pozitionat in 4 labe ci asa ca un om, si care avea un nas de plastic care la un moment dat a inceput sa cada usor, pt ca se uscase lipiciul care il tinea fixat acolo, si trebuia sa fiu mereu atent cand il manuiam ca sa nu ii pierd nasul din greseala; l-am avut mai mult de 10 ani mereu in camera mea, dar efectiv nu stiu ce s-a intamplat cu el dupa ce am implinit vreo 20 de ani incolo si am avut niste perioade in care am locuit si prin alte parti decat in apartamentul parintilor mei si nu l-am luat mereu cu mine, dar nu cred sa-l fi aruncat mama, si nu cred ca avea cum sa il dea altcuiva, poate ca s-a pierdut in timpul vreunei reorganizari sau renovari de apartament, efectiv mi se strange inima de cate ori imi aduc aminte de el, ca nu stiu ce s-a intamplat cu el si si mama zice ca nu stie…sa-l fi aruncat tata din greseala tot in timpul cand se faceau acele renovari si s-au mai aruncat si alte lucruri mai vechi din casa ?…chiar daca ar fi asa, stiu ca nu ar fi facut-o expres, ci a fost din totala greseala, si eu nu ma supar pe tata, dar doar asa as vrea sa stiu ce s-a intamplat cu el;

    cand aveam cam 19 ani, un tip care venea pe la mine pe atunci a fost chiar gelos pe catelul ala la un moment dat de a zis ca o sa-l arunce pe geam daca il mai vede vreodata cand vine la mine in vizita, si efectiv vorbea serios ca l-am vazut ca se enervase real o clipa cand m-a vazut o data cum l-am luat in mana pe catelul-ursulet ala si cum il atingeam pe el vs de cum i s-a parut lui la nivel comparativ ca ma purtam fata de el, desi ma purtam OK si fata de el, dar cred ca voia sa il iubesc probabil numai pe el la fel de mult ca pe catel, ceea ce in mod cat se poate de realist nu avea cum sa se intample vreodata in cazul acelui tip, desi chiar am fost indragostit de el o vreme, si chiar am si incercat, asa, la nivel principial, sa ii fiu cat de cat loial o perioada de timp, si am si renuntat chiar si la altul care mi-a aparut pe atunci in cale total intamplator si de care m-am indragostit mult mai profund chiar la prima vedere din cauza acestei loialitati de principiu de atunci, drept care dupa aia l-am inselat efectiv pe tipul gelos pe catel cu altii, chiar in serie, de care nici macar nu eram indragostit !

    16. tin minte cu placere cozonacul facut de bunica, dar pe asta il facea si de Pasti, nu numai de Craciun; nu cred ca exista vreo mancare speciala pt Craciun facuta de vreo ruda apropiata despre care sa fi retinut ca imi placea in mod deosebit; sarmalele, asa cum sunt facute de mama, sunt OK si imi plac, dar au fost ani cand nici nu am mancat, fara absolut nici o suparare, chiar daca serbam Craciunul acolo, asa ca iar nu pot sa zic ca sunt ceva deosebit;

    (…va urma…)

  4. 11 Februarie 2012 08:54

    17. nu am fost niciodata cu colindul;

    18. nu am primit niciodata nuieluse de la Mos Nicolae; Mos Nicolae mie mereu imi aduce portocale si ciocolata, chiar si acum pana sa plec din Romania in 2010; nu mi-a mai adus aici in Norvegia pt ca el, fiind originar din Turcia, nu are un oficiu asa de bine organizat ca cel al lui Mos Craciun din Finlanda, si nu ai cum sa ii transmiti prea usor o eventuala schimbare de adresa dupa ce implinesti 18 ani, ca efectiv nu are posibilitatea tehnica de baze de date ca sa tina cont si de cei peste 18 ani; de cate ori nu am fost de Mos Nicolae in Romania, ca adult de peste 18 ani, nu am primit nimic de la el, dar stiu ca nu e vina lui, doar ca nu are secretari ajutatori sau site-uri facute si intretinute de secretari de corespondenta pe Internet asa mai larg cunoscute ca Mos Craciun, si e mai greu sa il anunti cand iti schimbi adresa pe international ca adult, dar stiu ca macar in cazul copiilor tine liste ff precise, pt ca de cate ori am fost afara din Romania ca copil, am primit cadourile asteptate de la el, si tot portocale si ciocolata, deci a stiut ca eram eu si a reusit sa ma gaseasca si la noua adresa !

    19. mie personal nu mi-a fost frica de nimeni cand am fost copil; o singura data tin minte, cand aveam cam 5 ani, si eram intr-un troleibuz sau un autobuz cu mama si am vazut un om negru care era imbracat in costum si s-a uitat la mine si mi-a zambit si eu m-am cam speriat de dintii lui care contrastau alb cu fata cu pielea de culoare inchisa si m-oi fi gandit ca vrea sa ma ia de langa mama ca sa ma manance, si m-am ascuns dupa mama, dar dupa ce ne-am dat jos din autobuz mama mi-a povestit ca nu fusese cazul sa fiu speriat, ca el, chiar daca era negru, era si el om obisnuit ca toti oamenii, si era si imbracat pt mers la serviciu, probabil functionar si el ca atatia alti functionari, deci precis ca nu avusese de gand sa ma manance, si de atunci mie nu mi-a mai fost frica de oamenii cu pielea colorata mai altfel daca nu se comportau cumva in vreun fel mai general mai clar amenintator fata de mine, dupa aceleasi criterii ca si oamenii cu pielea alba; alti oameni de care sa-mi fie mie frica cand eram copil efectiv nu tin minte;

    20. eu am avut mai multe prietene fete decat baieti in copilarie ! In primul rand e si prietenea mea principala pe care efectiv o cunosc de-o viata, pe care o tin minte de cand aveam 4-5 ani si ceva si ea intre 1-2 ani si veneau la noi in vizita si, in timp ce mamele noastre vorbeau despre lucruri posibil interesante, (la care tare as fi dorit sa am ocazia sa stau pe hol prefacandu-ma ca ma joc cu vreo masinuta si sa trag cu urechea si eu), eu trebuia, in schimb, sa o pazesc sau sa incerc sa ma joc frumos cu ea in camera alaturata aratandu-i jucariile si invatand-o cum se cheama fiecare, numai ca ea nu statea cuminte si mereu incerca sa mearga sau sa alerge de colo colo, plus ca se mai dadea si cu capul de pereti sau mobile, si incepea sa planga si eu stateam mereu cu frica in san ca o sa se dea vina pe mine ca nu stiu nici sa o pazesc nici sa ma joc frumos cu ea ! Din fericire, fiind obosita de la atat efort de alergat de colo colo, sau fiind deja obosita ca era mai mica, uneori adormea acolo pe covor printre jucarii, si puteam sa rasuflu si eu usurat !…dar tot nu indrazneam sa o las singura si sa ma duc pe hol sa trag cu urechea la ce vorbeau mamele noastre despre tati si mode si filme si alte chestii, si ma resemnam sa o pazesc acolo jucandu-ma si eu fara chef de unul singur cu jucariile pe care le stiam deja si visand in sinea mea ca intr-o buna zi am sa am independenta necesara sa incep sa imi dezvolt serviciul meu personal independent de informatii ca sa ascult dupa pofta inimii tot felul de conversatii private posibil continatoare de informatii interesante si chiar posibil utile…

    (…ceea ce de fapt am si avut ocazia sa reusesc ceva mai tarziu, cand mi-am mai rafinat aptitudinile organizationale si tehnice prin 1988, cand devenise deja clar in vara respectiva pt orice copil, chiar si de numai nici 8 ani impliniti ca mine ca regimul Ceausescu era pe duca si ca in curand va fi nevoie si de reorganizarea sau chiar posibil implementarea unui nou serviciu de informatii al Romaniei…din pacate doar s-a reorganizat pe modelul deja cunoscut, si nu mi-au ales modelul meu care dupa revolutie, dar nu-i nimic, ca oricum nu stateam inca prea bine pe recrutare si curricula de formare de personal, plus ca am avut carente destul de semnificative si pe serviciul de contrainformatii, plus ca sunt sigur ca cel curent al Romaniei e destul de OK pt nevoile Romaniei, de care nu mai am eu personal grija acuma…poate pe viitor, daca o fi nevoie de vreun model nou prin RI Iran sau RPD Coreeana, o sa am ocazia sa il ofer pe al meu la licitatiile respective post-revolutionare pt achizitionat noi modele organizatorice gata pregatite operational la nivel de turn-key…raman optimist re posibilitatile de dezvoltare pe viitor de business international chiar pertinent economiei globale actuale, plus ca piata africana este inca dezvoltabila si ea pe viitor in acest sens !)

    Pe urma am mai avut o prietena ff buna la sc primara, care acum traieste in Elvetia. Tot la sc primara am avut si un prieten caruia i-a placut de mine indeajuns ca sa discute cu mine despre fotbal si tenisman-ul Bjorn Borg, care acum traieste in Suedia.

    Pe la liceu am avut si un prieten deja mai complicat, ca era si el tot gay, desi la inceput eram doar la nivel de amici, pe urma a fost si o incercare de apropiere mai romantica, dar nu eram inca pregatiti noi pt asa ceva pe atunci, la nivel de cls a X-a, era mai mult la nivel de curiozitate si explorare, plus ca nu era chiar genul meu, dupa aia am redevenit, din fericire, doar prieteni, si ulterior fiecare si-a pierdut diversele niveluri de virginitate posibile cu cine a fost mai bine pt el, fiecare, total separat, pe atunci, si dupa aia am intrat amandoi la ASE, dar pe facultati diferite, eu m-am lasat de ASE, dupa numai cateva luni, am facut si ceva armata cam in aceeasi perioada amandoi dar pe arme/servicii diferite, deci oricum nu ne intalneam prea des, decat la nivel de barfa ocazionala, dupa aia eu m-am lasat si de aia, (de armata, nu de barfa), si dupa aia, cam dupa anul 2000 incolo, nu ne-am mai vazut de loc. Chiar as fi curios daca mai e in Romania. Tin minte ca voia chiar sa se mute din Bucuresti catre Timisoara dupa ce va fi terminat cu studiile formale. Tin minte ca voia sa se specializeze pe probleme de trafic de frontiera, era chiar interesat de probleme de frontiera probabil pt ca tatal dansului era probabil basarabean de origine romana, (cred, pt ca nu mai locuia cu ei de multa vreme), iar mama de origine rusa. LOL ! O data am patit o toxiinfectie alimentara severa de la un suc de fructe facut de mama lui si oferit noua cand fusesem in vizita la el acasa pe cand eram inca in cls a X-a la liceu, dar nu cred ca era tipul de mama care ar fi dorit in mod expres sa „otraveasca” pe aia care i-ar putea cumva „corupe” baiatul, era chiar destul de relaxata si realista re situatia gay.

    (…va urma…)

  5. 11 Februarie 2012 09:55

    P.S. tot re 20: nu am avut niciodata prieteni de bloc; doar ca intamnplator cunosteam un vecin care imi era si coleg de clasa primara, dar noi nu prea eram asa prieteni prea apropiati, decat poate la nivel de invitat reciproc la vreo sarbatorire de zi de nastere, cat inca eram la scoala primara si generala, desi mamele noastre se mai intalnesc din cand in cand si isi povestesc una alteia despre noi si acum.

    21. numele meu a fost ales de tata, fara a se consulta cu mama, care isi dorise altceva, iar dupa ce m-am nascut, tata a venit csi i-a prezentat mamei, inca in maternitate, certificatul de nastere gata decis, si s-a suparat mama pe el ! Iar el a inceput sa ii explice de ce numele alese de el (Eugen si mijlociu Horia) i s-au parut mai potrivite re o viitoare cariera internationala a cuiva de origine romana, si pana la urma a convins-o ! Dar si acum, din cand in cand, mama zice ca parca totusi tata ar fi trebuit sa aleaga Claudiu macar ca numele mijlociu, asa cum voise ea, daca eram baiat, (voise Cecilia, daca eram fata) ! Dar si ea a recunoscut ca, desi se gandise in sinea ei la aceste nume, nu avusese de fapt nici o discutie serioasa cu tata despre asta, plus ca eu m-am nascut prematur la 7 1/2 luni si i-am luat pe nepregatite re nume pe amandoi !

    Din curiozitate, desigur, m-am uitat si eu mai tarziu pe thinkbabynames dot com la originea acelor nume si sunt total OK cu numele mele, m-am obisnuit cu ele, desi, intr-adevar e greu de gasit diminutive in legatura cu ele.

    22. jucaria pe care chiar mi-am dorit-o cam intre 8-10 ani, si nu am primit-o, nu prea stiu de ce, cred ca mai curand din cauza ca nu am cerut-o eu personal cu vreo insistenta anume si cred ca nici macar nu am pomenit vreodata de ea fata de mama decat poate sa-i fi zis asa in treacat si fara emfaza ca imi place, si nu cred ca am accentuat prea mult nici tonul nostalgic, pe care mama l-ar fi prins imediat din zbor daca era pe-acolo, deschizand chiar o posibila disctie ulterioara cu mine ca sa afle cat de mult imi place si, mai ales, de ce imi place, a fost un fel de robot de jucarie de tip total clasic, adica asa cu capul paralelipipedic si corpul si bratele si picioarele la fel, cu cateva beculete care sa licareasca si eventual cu membrele si capul posibil rotativ mobile simplu, eventual, daca e posibil, desi nu neaparat obligatoriu, si care sa se deplaseze singur cu ajutorul unei baterii. Vazusem eu un robotel ca asta la verii mei si chiar mi-a placut si mi-as fi dorit si eu unul, dar zau, eu nu am avut niciodata dorinta asa de mare fata de jucarii in mod special, m-am multumit cu ce aveam in jur, nu am fost in mod special preocupat de a avea mai multe jucarii, sau mereu cate o jucarie mai noua sau mai la moda. M-am jucat bine mersi ani de zile cu niste animale de plastic mici de vreo 5 cm, am avut de ex. vaca, porc, oaie, cal, desi parca in sufletul meu mi-as fi dorit si cateva mai exotice, gen girafa, camila, zebra, sau elefant, dar daca nu erau, nu m-am suparat prea tare, asta era situatia, ce era sa fac, plus am avut vreo cateva masinute, bune si alea, mai ales ca la vreo doua se deschideau si usile, am avut si cuburi, si cateva Lego, mare branza nu mi-a trebuit, mai ales ca eu nu cred ca am avut nici imaginatie prea deosebita re jucat, de ex ma multumeam cu animalele alea sa le pun in vreun tarc sau afara din tarc, (ca aveam si niste gardulete de plastic pt ele), sau uneori sa ma joc de-a scoala cu ele, (sa ma razbun un pic si eu pe ele pt anxietatile mele proprii legate de scoala adevarata).

    Si parca tin minte ca pe la 10-11 ani parca mi-as fi dorit si un avion de plastic, dar interesul fata de asa ceva era si mai scazut decat fusese fata de robotel.

    Dar daca eu am invatat sa citesc pe la 6 ani, eu m-am jucat cu cartile ff mult timp, incet incet lasand-o mai moale cu cititul si dezvoltand si fetish real fata de ele, de cum arata copertile, ce dimensiuni au, ritualuri de folosire in scop de fetish, ceva aversiune fata de alea mai vechi, etc. (habar n-am daca am mai scris aici despre fetish-ul meu fata de carti si ce tampenii fac si acum in legatura cu asta, pt ca in general tind sa colectionez carti uneori si alte tiparituri pe diverse tipuri de hartie de tip reviste, efectiv si din alea fara vreo valoare deosebita intrinseca sau de alt fel, bazat pe niste afinitati personale mai mult senzoriale decat altceva, si din cand in cand arunc cantitati masive, uneori donez, dar pierd timp incercand sa aflu cui e mai bine sa donez, alteori am si furat, e destul de complicat si ma cam lupt sa tin sub control chestiile mai aberante ca de ex colectionatul sau furatul, de obicei evit activ sa intru in librarii, dar alteori nu ma pot abtine, tot asa evit sa dau bani, mai ales ca NU e pt informatie, sau placerea vreunei lecturi, ca asa ceva e oricum de mult total gasibil si gratis sau mult mai ieftin si electronic, iar pt informatii mai importante folosesc si alte surse umane, e doar pt placerea de a le atinge, dar uneori nu rezist si cheltui bani aiurea pe niste obiecte pe care oricum am sa le arunc dupa o vreme, ma simt si vinovat, si recunosc sincer ca relatia mea cu cartile si revistele e cam patologica, deoarece daca nu sunt atent sa o mentin sub un anumit nivel sub control, chiar duce uneori la posibil distress personal.)

    (…va urma…)

  6. 11 Februarie 2012 10:54

    23. habar nu am ce jocuri de cartier mi-or fi placut, pt ca eu in general nu m-am jucat cu copiii vecini de bloc sau de cartier. Dar dintotdeauna mi-a placut sa ma joc de-a fatea ascunselea. In recreatie, la scoala, cand eram mic, imi placea sa joc leapsa, si aia cu facut un pas mare de elefant sau un pas mic de furnica, habar nu am cum se cheama. Mai tarziu, jocurile de societate care mi-au placut mai mult au fost alea de ghicit ceva mineral, vegetal, sau animal, ala bazat pe cuvinte, Alfabetul, adica sa spui cuvinte pe categorii care sa inceapa cu o anumita litera, mai tarziu Mima si o perioada, cam intre 19-23 de ani, Scrabble. Jocul de carti care mi-a placut o vreme, ca adolescent, a fost whist-ul, desi am uitat efectiv cum se joaca, ca nu am mai jucat din liceu. Mie de fapt imi placuse anterior mult mai mult sa joc tabinet cu mama si cu tata, si toci cu bunica paterna, dar la scoala nu am mai avut colegi carora sa le placa asa ceva. Mi-a placut si Gin rummy pe care l-am invatat de la prietena mea cea mai buna si cu ea l-am jucat de multe ori de cate ori ne intalneam mai des in persoana, dar de pe la 9 ani incolo, (eu 12), ea a tins sa traiasca mai mult pe alte continente decat mine, si ne-am vazut doar intermitent, desi de comunicat comunicam in continuare ff des, doar ca nu am mai avut ocazia sa jucam carti impreuna prea des. Joc si Yahtzee (cu zaruri) cu placere.

    24. daca madlena inseamna descrierea unor mirosuri placute care iti amintesc de vreo persoana sau un loc sau context oarecare, sau in general de vreo amintire placuta oarecare mai complexa, eu personal pot sa spun ca mie in general nu imi plac mirosurile de nici un fel, nici placute, nici neplacute, si in general prefer ff mult ca nimic sa sa nu miroasa a nimic. Dar desigur parfumul Miss Dior mie intotdeauna imi va aduce aminte de Teatrul National din Bucuresti, deoarece asta era parfumul pe care si-l punea mama cand mergeam la acel teatru, unde pe mine, cand eram mic, (ca m-au carat cu ei la teatru de cand am avut 4 ani), mama ma lasa sa adorm sprijinit de ea, si mie imi placea ff mult sa adorm asa cu povestea rostita de unii de undeva de departe de pe scena, in sala semi intunecata, si rezemat de mama care mirosea asa de frumos. La National era cel mai comod pt dormit ca era sala mai mare si scena nu era asa de zgomotos aproape, plus ca de obicei erau piese cu dialog mai linistit, nu cu zanganete mari sonore. La alte teatre cu sali mai mici sau la alea in care actorii nici nu stau pe o scena si mai vin si pe langa tine, si se misca incontinuu, si vorbesc si prea tare in jurul tau desigur este mai greu sa adormi linistit, desi eu am incercat si am si reusit chiar de cateva ori destul de bine si la Bulandra.

    25. eu am avut dileme destul de importante re a ce ma face cand voi deveni mare, si mi-am propus singur diverse cariere la care am renuntat pe rand una dupa alta, in general bazat destul de concret pe faptul ca incepusem sa imi cunosc din ce in ce mai bine diversele abilitati si inclinatii. Mi-am dat seama destul de rapid ca, desi este o meserie onorabila, eu efectiv NU posed competentele necesare pt a fi educator, si nici nu am vreo sansa sa mi le achizitionez, deoarece mie nu imi place scoala si in general invatatul, si nu ar fi etic de fapt ca cuiva ca mine sa ii fie incredintata responsabilitatea educatului altor oameni in formare. Politist mi-ar fi fost frica sa fiu, deoarece mie nu imi plac meseriile riscante, si, desi rezist destul de bine la stress-ul psihologic, ba chiar devin mai organizat sub stress, cand e vorba de risc fizic personal eu ma zapacesc total, si, daca nu am posibilitatea sa fug direct de-acolo cat se poate de rapid, ajung sa ii incurc si pe altii carora chiar le place ideea de confruntare mai fizica la nivel de intimidare a unui posibil criminal. Nici mie, la fel ca politistilor, nu imi plac criminalii, dar, spre deosebire de politisti, nu imi place nici sa fiu eu ala care trebuie sa interactioneze cu ei. Iar din domeniul profesiilor juridice, mie imi place doar vocabularul, si ideea de baza, dar nu sa fiu eu ala care trebuie sa munceasca pe acolo in mod concret.

    O cariera ideala pt mine despre care chiar am si vorbit cu parintii mei cand eram copil de vreo 8 ani ar fi fost una in care posibilitatea de a avea acces la activitati de completat si stampilat diverse formulare ar fi putut fi combinata cu petrecutul a cat mai mult timp posibil pt perioade cat mai indelungate in diverse hoteluri, indiferent de unde, dar de minim minimorum 3 stele, preferabil consistent 4 stele. Pe mine intreaga familie, (nu numai mama si tata, dar si unchi si matusi, si chiar si bunicul…numai bunica ma lasa in pace re cariera, doar zicea, daca i se cerea opinia si nu dorea sa jigneasca pe nimeni zicand ca nu doreste sa se bage, plus ca era indeajuns de inteleapta sa isi dea seama ca la sf sec XX era o adevarat idiotenie sa te gandesti la cariera, ca era destul de clar ca fiecare o sa se faca ce e nevoie sa se faca, adica ce cere concret piata muncii globale, si zicea sa fie ce-o fi numai sa nu trebuiasca sa ma chinuiesc prea mult ca era clar ca nu am anduranta !), m-a indemnat activ de mic sa iau in considerare o cariera de diplomat, desi eu stiam in sinea mea ca efectiv, avand ADHD, NU am rabdarea si tactul necesar unei asemenea profesii. Tata chiar a incercat sa imi explice ca nu e neaparat nevoie sa fii diplomat de tip MAE, care intr-adevar da dureri mai mari de cap si pt care trebuie sa fii mai flexibil si mai atent mereu si mai pe faza, dar poti fi si diplomat de tip ONU, care chiar ca e destul de birocratic stabil si mai putin stress-ant. Plus ca toti ziceau ca eu puteam f bine sa ma integrez la diverse servicii de protocol. Nu stiu ce sa zic. Eu in sinea mea, desi cam stiam ca au dreptate, totusi visam la servicii ceva mai palpitante de tip sofer de misiune, desi stiam in acelasi timp ca efectiv NU am abilitatile fine motorii si de coordonare necesare, ca in general sunt un impiedicat.

  7. 12 Februarie 2012 14:41

    Da, intotdeauna e ori mama ori sora.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: