Skip to content

alş

8 Aprilie 2012

Motto:

April is the cruelest month, breeding
lilacs out of the dead land, mixing
memory and desire, stirring
dull roots with spring rain.

(T.S.Eliot)

***

Preambul: imi propusesem de anul trecut sa scriu acest post. Bineinteles ca uitasem. Insa azi mi s-a adus cumva aminte: mai intai am dat citatul din Eliot de mai sus. Si apoi am dat peste secventa cu cele doua surori si sobolanul din farfurie. Nici nu stiam ce data e azi, am aflat de pe feisbuc (sic!).

***

Mergeam la Plostina, in rarele vacante de peste an, si gaseam acolo teancuri de reviste Dilema (Veche). Mama dusese revistele acolo, ca nu se indura sa curete cartofi pe ele. Cand nu ceteam articole lungi, serioase si out-of-date, imi placea sa cetesc ultima pagina a revistei, acolo unde se scriau scurtissimele „Cu ochii in 3.14”. Asa l-am cetit prima oara pe alş.

Apoi a venit era internetului. Am cetit cu indiferenta povestea unui scandal media, ceva cu publicarea unor fotografii prea personale si cu dixcutia despre orientarea sexuala (doamne fereste-ne de bigoti) (un articol bun pe aceasta tema). Apoi a venit vremea blogurilor. In iulie 2007 (io am inceput sa bloguiesc in iunie 2007) am cetit scrisoarea deschisa a Inozzei. Asa l-am regasit pe als. Bineinteles ca m-am revoltat, alş generaliza, alş nu cunostea oamenii frumosi care scriau bloguri colosale si pe care eu ii cunosteam, alş trebuia combatut cumva. Nu mi-a placut cum a raspuns la comentariul meu, nu era als cel din 3.14. Insa in timp am banuit, contrariata fiind de portretele magulitoare si tandre pe care i le faceau oamenii varii care il conosteau irl, nu neaparat prieteni, ca  el abordase, special pentru comentat pe bloguri, o masca de „user” putin agresiv, putin vulgar, putin comun, asa cum ii banuia el pe toti cei pe care ii comenta. „Bloggerul este noul proletar: revendicativ, vindicativ şi profund antielitist„. Cred ca el avea un fel de proiect in mediul virtual: sa demonstreze ca-i poate invinge pe „dujmani” cu armele lor.

(disclaimar: sunt absolut convinsa ca, la inceput, als si domnii de la dilema veche, andrei plesu indeosebi, au confundat blogherii cu userii care comentau in subsolul articolelor din presa online, dilemaveche included. Ceea ce NU E ADEVARAT. Aia sunt altii, nene. alş si-a dat seama de asta, ba chiar a admis ca si felul in care scrie el este o proto-blogareala; domnul plesu inca mai are dubii)

Apoi als a inceput sa comenteze si in mahalaua lui Vlad. Si inca des. Si pe multe alte bloguri, scria in paralel si in forumul cinemagia. A comentat sporadic si pe blogul meu, tot intr-o disputa fara importanta. Am urmarit „razboiul” sau cu luciat. Si cu altii. Intr-una dintre aceste dispute verbale virtuale, m-a uimit o replica a lui. Aceea ca, daca nu va muri natural la 50 maxim 52 de ani, promite ca se va sinucide. Erau unii care chiar numarau clipele pana la implinirea fatidicei date, ca sa-l traga la raspundere. Insa el chiar a murit, la fix 52 de ani. Uluitor, nu? Bineinteles ca se poate specula pe tema. Ca avea o boala rara si stia termenul. Ca arunca cu vorbe in mod gratuit. En fin, pe mine m-a uimit foarte tare chestia. als isi onorase o promisiune, chiar daca in nota tragica. Gentleman pana in panzele albe. Vestea mortii sale, acum fix un an, am cetit-o tot in mahala. Despre cum a fost la priveghi, la ramas-bun, la comemorare au scris prietenii si cunoscutii lui (in memoriam). Culmea este ca cele mai multe si mai miscatoare ‘in memoriam’ le-au scris bloggerii cei blamati; cele cateva exceptii erau previzibile, una surprinzatoare.

Am aflat ca a debutat in Chicago Review, cu o poema, Green Lemon („Se chema Green Lemon şi începea aşa: First, lemon was green. Adînc, nu? Dar revista era superprestigioasă – în acelaşi număr erau publicate poeme de Borges, ca să-ţi faci o idee„). Ca a fost singurul critic român invitat în emisiunea Double Je a lui Bernard Pivot. Si ca filmul sau preferat a fost „Ce s-a intamplat cu Baby Jane?”. Ca si-a dat licenta cu Finnegans Wake a lui James Joyce. Ca in adolescenta i-a scris o scrisoare lui Julien Green, care i-a si raspuns.  Proustian îndrăgostit de ABBA şi o-Zone, admirator al stilului lui Neagu Djuvara şi elogiator al şlapilor, consumator de operă preclasică şi de cartofi prăjiţi, adept al infidelităţii faţă de propriile idei, deplângând declinul huiduielii în timp ce condamnă mitocănia, preferând controversele polemicilor şi tot aşa. Dar abia în aceste „încrucişări” şi „amestecuri” de gust personal, popular şi elitist rezidă calitatea şi capacitatea de a fi iconic. Alex. Leo Şerban e, poate, singurul tip cu adevărat original de la noi (Marius Chivu).

PS

Daca ar fi sa scriu un tweet despre el, as scrie asa: 3.14, film, Mon Oncle, micsandre, fotografii, marilyn, trandafiri, famous blue raincoat, carla bruni, fructe de mare, radu cosasu, minimalism, joc, lisabona, buenos aires, L’esthétique du peu, antiblogging

(iata un oracol scris chiar de el)

Nu agreea facebookul. („A fi pe Facebook e ca şi cum ţi s-ar propune să intri într-un club care stă non-stop, cu uşile larg deschise„). Haios e ca, dupa moartea sa, a aparut un grup Alex Leo Serban pe fb.

Cateva fragmente virtuale, cu si despre als:

– o biografie, in DoR

(Bernard Pivot se întreţine cu Alex Leo Şerban, via agonia)

– o leapsa, in Suplimentul de Cultura (despre cartofi prajiti si bau-bau)

chestionarul lui Proust

scrisoarea lui als de semicentenar, in liternet

– despre filmele romanesti, pe filmreporter

proto-blogul de pe liternet

cronici despre als, tot pe liternet

Interviu la observator cultural (partea I)

Interviu la observator cultural (partea a II-a)

– despre critica

Publicate pe liternet:

– als retrovizoare 1 (fotografii)

– als retrovizoare 2 (fotografii)

als si serban foarta – Jeu de paume

– poezii pe bocancul literar

PPS

a.l.s.: personaj amoral & egocentric cu reputatie sulfuroasa (partial adevarata) care a cochetat cu critica de film din facilitate, apoi a renuntat” (revista cultura)

***

M-as fi bucurat sa traiesc intr-o tara in care celebra sa fie Oana Pellea, nu Gigi Becali

***

Am ajuns la concluzia ca românii sînt geniali luaţi individual, dar împreună sînt o catastrofă, pe bune! Nu ne ies chestiile colective” (despre fotbal & all, pe gsp)

***

Nu imi mai place deloc Bond de cand e cu Daniel Craig (interviu)

***

Robinsonul meu nu este, însă, un om al meditaţiei acerbe, ci mai curând al contemplaţiei vehemente. […] Dieteticianul nu este un maximalist hedonist, ci un hedonist minimalist’ (Alex.leo Serban – Dietetica lui Robinson)

***

„Mă sperie oamenii care nu se schimbă. Care se nasc ca niște mici tancuri care cresc, devenind niște mari tancuri – nici o altă schimbare, nici o împrejurare sau întîmplare nu îi atinge, influențează sau deviază de-a lungul vieții: calcă drept, pe șenilele lor, pînă la punctul de destinație. Obli și dintr-o bucată. Pentru ei, suplețea, tranzacționismul și simțul situației (care îți cere să te pliezi pe ea mai curînd decît invers!) nu există: siguri pe ei, avînd dreptate „în bloc“, avansează prin viață imuni la aventura vieții, lăsînd – ce-i drept – urme adînci, dar ratînd iremediabil întîlnirea cu înțelepciunea… Mă sperie, totodată, și cei care se schimbă prea des. Asemenea unor cameleoni, ai senzația, uneori, că esența lor nici nu există: sînt doar efectele unor întîmplări. (Cocteau a surprins genial acest fenomen într-o parabolă de două propoziții: „Într-o zi, stăpînul său a pus cameleonul pe un pled ecosez; cameleonul a murit de oboseală…“) Oamenii-cameleon, spre deosebire de oamenii-tanc, trec prin viață ca și cum ar sta pe loc și viața ar trece prin ei: sînt suma lucrurilor care li se întîmplă – și care-i schimbă de fiecare dată. Sînt transparenți, versatili, „personali“ ca o oglindă: devin alții în funcție de ceea ce pui în fața ei... (Alex. Leo Serban – „Mica dietetică”)

***

un fluture agatat de sanda

sau o sanda agatata

de un fluture

tot

una

e.

(Alex Leo Serban – Alte camere, alte glasuri de ieri)

***

Nu încercaţi să vă păstraţi buna reputaţie: totul conspiră împotriva ei şi, în plus, o reputaţie proastă e mai uşor de întreţinut” (via als, un elitist chic)

***

alsisme:

‘being in lisbon is like living in a poem – part pessoa, part wenders‘ 

‘Viaţa este mult prea scurtă pentru a suporta contrarietăţile, gusturile care nu-ţi plac sau pernele mari’

‘Pessimists have the greatest capacity for appreciation: they never expect things to go right so are justly awed by sunsets, olives, baths’

‘Întîlnirea plăcerilor plănuite cu plăcerile neprevăzute este unul din cele mai prețioase lucruri pentru care merită să trăiești’

‘Nivelarea din entertainment/turism/moda e efectul unei democratii a gustului care ajunge sa fie doar dreptul de a alege ce au ales ceilalti’

Părem că ne chinuim să stoarcem soare din castraveţi…‘ (n.m.: criticii de film)

***

Filme povestite in 140 de caractere:

tales from the golden age: romanian palme d’or mungiu provides bitterfunny omnibus therapy with 6 sketches on ceausescus romania, 1 too many

atonement: lavish adaptation of mcewan novel seems like dull remake of losey & pinter go-between, without the brains; keira knightley a bore

babel: inarritu/arriaga most ambitious effort not their best but this world map connecting people by accident has its moments; b pitt shines

the reader: fine adaptation of novel about 2nd world war guilt; ones life may become chapter in a trial but no life shd be read as just that

no country for old men: coens best (& darkest) since fargo knocks off as greek tragedy in cowboys hats; cast good, bardem great

brokeback mountain: long lovestory of ledger & gyllenhaal (on proulx shortstory) becomes quiet porcelain in everversatile ang lees direction

Alte filme povestite pe twitterul sau

FINAL

Aici, în paradisul toscan, îşi doreşte Robinsonul meu să-i fie risipită cenuşa. Contopindu-se, definitiv, cu ţărâna mustind de parfumuri, cu aerul răscolind acele parfumuri, cu focul aprinzându-le deasupra mării – şi cu apa mării, înghiţindu-le ca-ntr-un ultim naufragiu…

Anunțuri
9 comentarii leave one →
  1. Blegoo permalink
    8 Aprilie 2012 21:04

    Alș… o pierdere pentru mahalaua mioritică.

  2. pinocchiomuc permalink
    9 Aprilie 2012 00:44

    🙂
    Pentru comentarele astea îl iubesc eu pe Blegoo…

  3. gabi8154 permalink
    9 Aprilie 2012 21:02

    Cred ca i-ar fi placut cum ai scris despre el, dar, desigur, n-ar fi recunoscut… nici mort!

  4. 10 Aprilie 2012 18:21

    mie tare mi-ar place să exite, în realitate, vorbitori în numele morților. să-l povestească pe om așa cum a fost, cu bune și rele. alș a avut și rele, ca om, destule. i-a plăcut să teribileze cu ele, „un pic sulfuros”, dar faptul rămâne, alș avea un bad streak în el, dincolo de poză. faptul că a ales o anumită cheie ca să lupte cu femonemul virtual (putea alege multe altele, și, mai ales, se lupta cu percepțiile lui subiective, nu cu adevăruri absolute), eforturile susținute de a sabota oameni pe care nu-i plăcea (terorista fiind cel mai public exemplu, dar sunt și exemple private, în afara luminilor rampei, unde nu mai avea nevoie de poză), vin din înăuntru, nu pot fi 100% jucate, asumate. da, pentru un artist imaginea asta de „băiat rău” este de așteptat și folositoare, este îngăduită, chiar așteptată. dar mie nu mi-l face, neapărat, mai plăcut pe artist.

    • impricinatul permalink
      16 Aprilie 2012 17:09

      pai, da. io unu l-am cunoscut destul de bine in copilarie si ce m-a mirat cel mai tare era ca insul als cel virtual nu aducea nici pe departe cu insul als cel in carne si oase. singurul liant: ironia. in rest, virtualul als te incarca negativ, de multe ori fara un motiv care sa-l reprezinte pe cel cunoscut cand eram mici. in fine, poate ca asa s-a maturizat el. dadea senzatia ca uraste en gros sau ca se ocupa cu un mic mercenariat cultural.
      acum, asta e. sper ca vede bine, acolo unde e.

    • blegoo2 permalink
      16 Aprilie 2012 18:29

      „…mie tare mi-ar place să existe, în realitate, vorbitori în numele morților. să-l povestească pe om așa cum a fost…”

      Păi… și Madelin ce face aici?

      Ce facem noi.. toți comentatorii… aici?

      Io unul… nu l-am cunoscut; nici biblic, nici altfel.
      Zic totuși că omul putea să-și susțină parte de conversație, de idei și concepte.
      Pentru mine, asta conta.

      Să te iei de plăcerile lui de așternut – cum face Mulliganoglu, de exemplu… mi se pare ieftin – deși admir literatura lui ystamate.

      Cum am zis deasupra… un actor neapreciat de public.

  5. blegoo2 permalink
    10 Aprilie 2012 19:54

    Eu cred că Alș a fost toată viața lui, un actor nerecunoscut de mulțime.
    Orice rol a abordat… ori a jucat… publicu’ a fluierat.
    Acuma;
    asta spune ceva despre el, ori despre noi?

    • 17 Aprilie 2012 12:03

      Cred c-a fost numai rolul de-aici si numai „publicul” blogosferei…

  6. 11 Aprilie 2012 14:50

    Mie mi s-a strâns inima când am deschis mail-ul dimineaţa si am văzut titlul. Toată ziua de sâmbătă am încercat să evit gândul, mai ales că vroiam să fac ce făcusem şi acum un an. Ţi-am citit postul pe telefon, cu coada ochiului, aşa cum m-aş uita la un accident, şi de-abia azi am deschis pagina. Dar comentariul lui despre Atonement m-a făcut să râd de una singură în birou, aşa că mi s-a mai deschis inima…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: