Skip to content

(si) devirtualizare pe Bulevardul cu Castani

26 April 2012

Dimineata m-am trezit constiincioasa, mi-am facut pachetelul si am plecat la gara, sa iau trenul spre serviciul zilnic, ala de unde mananc o paine. Decat ca CFR-ul a hotarat sa o comita din nou. Adica trenul a plecat bine-mersi din Ploiesti, fara sa ne anunte nimeni nimic, si s-a oprit subit in Brazi. Adica dupa vreo 8 km. Si a stat, cale de vreo ora. Unii dintre companionii de suferinta, lucratori la alte chefereuri, si-au sunat colegii. In fata noastra mai stateau alte 4 trenuri, plecate din Ploiesti di mult di tat. Adica la ce i-au mai dat drumul si la asta? Puteau sa ne zica fromos: oameni buni, mereti la ia-ma nene, la microbuze, ca aveti servicii si v-or ocari sefii si patronii. Mda. Cica s-au furat iar cablurile, la Peris. Pai daca protocolul cu Jandarmeria o fi si acuma printr-un sertar al notabilitatilor din CFR! Sau poate ca elementele furate trebe achizitionate de mai multe ori, ca bordurile. Eniuei. Unii calatori, avizati pe sestache, s-au dus intr-alt tren, care cica pleca primu’. Io m-am urcat intr-un personal intarziat care venea de la Bucuresti si m-am intors acasa. O alta zi de conced pierduta din cauza lor. En fin!

Pentru ca exista un Dumnezeu al navetistilor, cu aceasta ocazie nefericita s-au intamplat multe chestii fericite.

Intai, ca mi-am platit rezervarea la pensiune, pentru reintalnirea de x5 ani de la terminarea liceului, care se va intampla pe la vara.

Apoi ca mi-am luat bilete la muzeu.

La Muzeul de Arta, aka muzeul Ion Ionescu Quintus, aflat pe bulevardul cu castani, in palatul Ghita Ionescu.

La expozitia pictoritei, poetei si traducatoarei Margareta Sterian. Margareta Sterian de care stiam de la Mihail Sebastian si de la Cella Serghi, via Balcic mon amour, pe care l-a pictat.

Autoportret:

Tablouri albastre, tablouri cu scene la circ, tablouri cu mirese, siluete alungite, animale desenate copilareste: un tigru, un elefant care se uita crucis, o girafa alungita, niste delfini in bazin. Teme marine, teme nuntase, catune.

Mie cel mai mult si cel mai mult mi-au placut: o casa colorat-estompata, cu siluetele a doi copchii jucandu-se; doua tablouri in oglinda, unul cu nuntasi la masa (in spatele nasului statea o silueta diavoleasca) si alta cu oameni mascati, la aceeasi masa; un tablou cu un arlechin albastru care avea pe umar un cocos; un tablou cu o fata albastra, pe tarmul unei mari cu caluti de mare, stele de mare si scoici.

La cateva tablouri am intrezarit, impreuna cu Miruna, cate o poveste nazdravana.

Si-n sfarsit, alta fericire a fost ca m-am devirtualizat cu Mihaela, o draga prietena de facebook, via minunatiile de icoane si decoratii pe care le face si pe care i le-am admirat eheeei, demult precum si via Motanov Motanul Mov, care i-a trimis prin mine primele doo numere cumparate din revista de povestiri.

Mihaela si Miruna au facut schimb de acadele. Miru a dat un autograf :

iar Mihaela i-a daruit un ingeras:

(Miru a zis ca-l roaga pe tatal ei sa-l atarne pe peretele de lemn de langa pat)

si un autograf cu dedicatie, in revista Uniunii Artistilor Plastici din Romania.

Promitem ca numarul 3 al revistei o sa fie un cadou cu trei autografe :).

Cu Mihaela (cea cu niste incredibili ochi albastri si o strungareata la fel de incredibila!) am vorbit de parca ne cunosteam de cand haul si Buzaul, caci altminterea de obiceiu io sunt mai inhibata la intalniri din astea, devirtualizante (Mihaela, daca ai rabdare sa cetesti posturile din lincul precedent, o sa vezi cum i-am “intalnit pe copiii de la Bucuresti”, hihi!).

PS

Si am vizionat tot liliacul inflorit de la Casa Sindicatelor, si am mirosit toate mirosurile de liliac inflorit, si am ranjit de toate lalelele galbene itite soldateste deasupra lalelelor roz pitice, tot pe acolo.

Si am mers si la cheiefsi, unde am mancat chestii absolut nesanatoase cu o placere dumnezeiesc de sanatoasa.

Ram-pam-pam!

Advertisements
4 Comments leave one →
  1. iulia permalink
    26 April 2012 22:57

    Invidioasa.

  2. pinocchiomuc permalink
    27 April 2012 01:09

    Și eu. Numai că domnu’ Inginer tocmai trebuie să fi aterizat acum vreo 10 minute, așa că mă duc la micul dejun și aștept să apară ca să ne devirtualizăm și noi după 7 săptămîni de skype. Așa că îmi trece indivia 🙂

    Altfel, am avut și eu niște straturi de lalele arzătoare la care rînjeam în fiecare zi în drum spre cantină, dar a venit căldura prea repede și prea tare, și n-au ținut decît cîteva zile. Mult, mult prea puțin. Dar ce să-i faci, aici nu e țara lalelelor, să vedem cum o să fie cu crizantemele la toamnă.

  3. 27 April 2012 17:29

    nu strica cate o zi d-asta data peste cap din cand in cand, sa-si mai faca omul de cap….

  4. 30 April 2012 08:43

    In sfarsit, am reusit sa iti raspund: Maduta, iti multumesc mult pentru cuvintele incredibil (ca tot l-ai folosit tu des 🙂 )de frumoase, ma foarte bucur ca ne-am (re)cunoscut si abia astept sa ne dam intalnire din nou. Vezi ce buna e o ‘Rev de pov’ la casa omului?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: