Skip to content

Nunta la români

25 August 2012

Pentru ca acum 10 ani, cand am fost io nasa la Plostina, nu m-am interesat dinainte de obiceiurile locale si nici nu m-am rupt in figuri sa le inteleg, iata ca acuma, cu prilejul altei nunti la Plostina, am fost pe faza.

Concluzia principala ar fi doo:

– la o nuntă românească de la ţară totul este legat cumva de bani

– toate, dar absolut toate muzichiile cu versuri includ bautura: as mai bea un paharel, am baut si-o sa mai beau, as bea vinul cu borcanul

Asadar.

Cu o sambata inaintea sambetei nuntii, mirele se duce cu inelul de logodna si lantisor de aur la viitoarea mireasa, sa o cadoriseasca. Baieti, nu va puneti in genunchi la indemnul babelor, ca nu vă mai spală toată Bâsca de mistoul rudelor si amicilor barbati.

In saptamana dinaintea nuntii, chematorul si chematoarea (domnisorii de onoare, deh), tocmiti de miri, merg prin sat sa invite lumea la nunta. Cu plosca plina de rachiu. Chestia colorata cu ciucuri nustiu cum se cheama (later edit: cica se cheama bici, are clopotei care suna si trebe pazite in noaptea nuntii mai ceva ca mireasa).

In seara dinaintea nuntii, baetii si fetele vin la mire acasa ca sa bata brazii la poarta si sa presteze scara pisicii din panglici de hartie creponata

Se impodobesc doi brazi, unul al mirelui si altul al miresei

Varfurile sunt impodobite cu atentie. E un aspect important pentru mai tarziu. Varful se intareste cu sârma, ca asa-i românul, inventiv si al dracu’.

Tot vineri, fratii si fratii de cruce ai mirelui impodobesc solarul (la oras s-ar numi cort)

 

In solar s-a construit si o scena

Estimp, femeile si fetele arvunite din timp aleg foi de varza murata. Inainte vreme au fost taiati doi purcei sau un purcel si un vitel, iar Cornel, macelarul sef, a scos fripturile, suncile, soriciul si a tocat si potrivit carnea de sarmale. Tanti Lenuta Soimaru (Claudiu stie!) aseaza comorile in tuciul mare

Sile a arvunit si lautarii.

 

In sambata nuntii, dimineata, prietenii mirelui il aranjeaza (unul venise cu drujba la ras) si-l dau cu odicolon

  

A da, si bani la reverul smochingului

Domnisoarele de onoare s-au ocupat de buchetele de flori

 

Nasii au platit lumanarile, care se comanda in acelasi loc cu buchetele, sa se asorteze.

Copiii profita de ocazie si sutesc baloanele-ornament (observati in planul doi caruta trasa de ateveu’)

Dupa ce mirele s-a gatit, gasca pleaca „sa ia” nasii si invitatii lor. Acolo se bea nitel, canta acordeonistul, se mananca prajituri.

Dupa aia, gasca marita pleaca la mireasa acasa. Nasa si domnisoara de onoare gatesc mireasa, ii pun voalul. Mama miresei musai sa scoata intai doo mirese false, una batrana si una tanara, pentru a-l incerca pe mire. Ca sa-i dea mireasa corecta, se solicita o suma modica. Fratii mirelui negociaza la sange „cum baaaa, pai pe bani gasesc 100 de aci si pan la Lunci”. Lautarul canta ia-ti mireasa ziua buna, mamele din public si toate fostele mirese lacrimeaza. Hora miresei, soacra mica imparte cadouri. „Baiatu’ cu camera!” rosteste unchiul miresei, „ia vino aici sa prinzi faza asta” (nota: baiatu’ cu camera era Tapirul benevol, hihi)

In sfarsit, toata gasca pleaca la beserica, unde ajunge cu doo ore intarziere. Obiceiurile de la biserica nu le comentez, mie imi place numai aruncatul bomboanelor pentru copii, la Isaiia dantuieste.

In timp ce lumea e plecata, fetele ramase acasa se coafeaza si se dichisesc

Gata si biserica, hai acasa, nene, sa petrecem pana-n zori.

Invitatii sunt asteptati cum se cuvine, de parintii mirelui, la poarta, cu sticla de lichior si respectiv rachiu

La sosirea acasa, nasa trebe sa stinga de tocul usii de la intrare cele doua lumanari, aprinse de preot la biserica si aduce aprinse acasa. Apoi urmeaza momentul turta: naşa comandase din timp o turta. Turta  se rupte in patru deasupra capului miresei iar bucatile se arunca in cele patru puncte cardinale. Invitatii tre sa le prinda si manance, spre noroc.

Acum urmeaza momentul cu varful bradului, remember? Cica care dintre miri rupe primul varful bradului său, ăla o să aibe in casă banii (sic!) pe mână. Mireasa noastra, daca a văzut ca nu răzbeste cu vârful prins in sârmă, a rupt bradul de la jumate, scurt pe doi. Sile, ‘m pare rau, da’ tre sa dai banii pe mana nevestei si apoi sa ceri de-o bere (io adusesem si un cleste de taiat sârmă, din spirit de solidaritate, just in case).

Nunta e oficial deschisa, mirii danseaza valsul miresei. De’acu poa’ sa vina aperitivul

Inainte de sarmale, vine sa cante si solista

Din cauza de lipsa de speteze, la masa se sta un pic curbat Gauss

Inainte de miezul noptii se fura mireasa. Mirele, daca vrea, trebe sa o rascumpere. Cu ce? Iezapt, cu beutura. La nunta noastra mirele a avut si de prestat o declaratie de dragoste in direct. Dap, fix de asta ii ardea lui atunci. teiubescmult, ce era sa zica.

Acuma urmeaza momentul „turnatului”. Mireasa le toarna apa de spalat nasului si socrului mare, cu sapun si prosop. Cumetrele ghiduse toarna pe furis in palmele nasului cenusa de soba, pamant sau galbenus de oo. Mireasa le da cate un pahar cu vin, astia il beau si apoi pun pe pahar cate o  bancnota (cat mai valoroasă) si il inapoiaza miresei. Astia sunt banii ei de buzunar 1.0.

Sarmale, friptura cu carnat si castraveti murati, hore, sarbe, invartite, ceardasuri, brasoveanca, musamaua, fedelesul, ofitereasca, dansul pe carlige, geampara. Undeva pe la miezul noptii se danseaza si gaina, aia care simbolizeaza dezvirginatul miresei, dar cum miresica noastra are deja copilas, am sarit peste ceremonie 🙂 Gaina e impodobita de bucatareasa-sefa si ramane la naş, care da, ati ghicit, trebuie sa dea bani pe ea.

Mai la ziua se aduce tortul de la şosea, jumatate de sirop pe hainele celor ce s-au sacrificat

Cam aici e momentul cu covorul, pe care io l-am ratat acum 10 ani, cand ma-ntreba o babuta cand se intind covoarele si io n-am stiut. Aia e, ca mirii dau cado nasilor un covor si „alte cadouri”, dupa cum grait-a lautarul.

Urmeaza dezghiocatul miresei. Voal nexam, basma da. Cica numai mirele va avea dreptul sa-i vaza parul de aci inainte. Sanchi. De facut se face asa: se scoate voalul miresei (greu, ca are o tona de clame si fixativ in par), se scoate floarea din peptul mirelui si se pune la mireasa in cap, nasa incerca sa=i puna basmaua, mireasa o da jos de 3 ori, nasa ii strange basmaua si apoi o rujeaza si parfumeaza, dintr-o geanta care-i ramane cado miresei. Voalul se pune domnisoarei de onoare

La momentul asta femeile ii pun bani in decolteu miresei. Apoi mireasa ia la dans toti barbatii de la nunta, care mai intai trebe sa-si plateasca dansul, intr-o tava tinuta de nasa asezata pe un scaun. Astia sunt banii de buzunar ai miresei 2.0

S-apoi se striga darul: „varul din America a daruit mirii cu suma de…”

Si apoi gata, plecarea acasa.

Sarmale mai sunt.

Si NU s-a terminat. Ziua de dupa nunta, fosta mireasa tre’ sa se trezeasca devreme sa faca ciorba de potroace pentru invitatii ramasi acasa. Spala cele 200 de farfurii, 200 de furculite, 200 de pahare, 30 de carafe, 200 boluri de salate etc. Pune masa. Serveste lumea. Boieria s-a gatat. Mireasa daruieste oamenilor care au ajutat asa: prosoape baietilor si esarfe fetelor.

Poza finala:

pam-pam!

12 comentarii leave one →
  1. 25 August 2012 12:58

    „La momentul asta femeile ii pun bani in decolteu miresei”

    Pot să accept alcoolismul ca element de bază al tradiţiei, venerarea bancnotelor, drumurile nepietruite şi sticla din oala cu sarmale, dar pusul banilor în decolteul gagicii fără un dans la bară e o insultă la adresa civilizaţiei.

  2. madelin permalink*
    25 August 2012 13:41

    Stefane, sarmalele au fost delicioase. In sticla creca era tuica de pruna.

    In loc de dans la bara, invitatii ar putea sa primeasca o poza cado, dupa moda cea noo:
    http://www.perfecte.ro/lifestyle/pozele-de-nunta-sunt-istorie-a-aparut-o-noua-moda-albumul-foto-de-dupa-prima-noapte.html

  3. iulia permalink
    25 August 2012 16:07

    Frumoasa mireasa si, dupa cat de vii sunt ochii, desteapta! Fara sa stiu nimic altceva decat ce vad,as zice, sperand ca nu supar pe nimeni prea tare: trebuia sa mai caute sau sa mai astepte.

  4. 26 August 2012 10:35

    Ce-ai povestit, se mai petrece la tara, dar la oras s-au mai „modernizat”. Scriu acum intr-o pauza de „somnuri” dupa o nunta. Aici au adus dansatoare de le-au dansat nasului si mirelui din buric, iar cand au furat mireasa au adus in loc doua mirese de la alte nunti!!!

  5. 26 August 2012 11:20

    Mi-a placut foarte mult cum ai descris tu aceasta nunta… Si ai mai pus si dovezile (pozele) ca sa te cred, pe bune, ca asa s-au intamplat treburile… Toate bune si frumoase insa fac si eu ca Nea Marin (Amza Pellea), care dupa ce vizionase un film western (actiunea principala se desfasura intr-un lan de porumb) se tot intreba: Ba, fratilor, da’ al porumb al cui o fi? Cine l-o prasi? Cine l-o culege? Asa si eu, dupa toata povestirea asta, am ramas in gand doar cu sarmalele alea din poza… Chiar, cu sarmalele ramase dupa nunta ce s-a intamplat? Ale cui or fi acuma? Cine le-a luat? Sper ca nu le-au aruncat la porci… 🙂

  6. madelin permalink*
    27 August 2012 09:34

    Mihaela, la oras sunt fix aceleasi „obiceiuri”, numai ca muuult mai multe fite. Am fost si eu la o nunta la Cercul Militar in Bucuresti si au adus o mireasa de alta nunta, una care avea tot spatele dezgolit cu vedere la popou, cu o dantela deasupra. Nuntasii nostri au propus sa ramana ea la noi.

    Ioane, am mai mancat noi zilele urmatoare. Fratii mirelui, patru la numar, au luat si la pachet. Se mai dau la pachet si celor care au ajutat.

    Iulia, asa e, o poza nu poate spune mult

    Windwhisper, minunile tin 3 zile? Nu poci sa nu remarc traditionalele banane si portocale de la masa mirilor. Si tortul ala care nu prea pare a fi „copt” de socacite 🙂

  7. 27 August 2012 20:53

    M-am distrat copios. Explici si pentru necunoscatori care-i faza cu gaina?

    Lasand gluma la o parte insa, asta este un adevarat brand de tara. Nu cred ca sunt multe tari in UE unde un sat intreg sa bea din aceeasi sticla fara frica de bacterii si alte dihanii. Si nici alte popoare dispuse sa-si orneze locuinta cu covoare alese de alti oameni. Genial!

  8. 1 Septembrie 2012 19:24

    Ce misto reportaj etnografic, ca la inceputul sec XX, (desi cu tehnologie mai recenta) ! Mie mi-a placut cum arata si mirele. Mi s-a strans inima un pic cand l-am vazut asa mai plapand si aparent mai tinerel decat mireasa (desi nu cred ca tine de vrasta cronologica, ci mai mult asa de alura), si m-am gandit oare va rezista unei asemenea etape a vietii atat de semnificativa pt el ? (De mireasa nu am dubii ca va rezista, ca mi s-a parut cu adevarat mai solida si mai matura decat el…nu e vorba de corp, ci tot de alura si de aer.)

    As dori sa recomand si eu un film comedie despre niste incercari de cercetari etnografic antropologic social culturale, in regia dl Todd Holland, din 1998, la care participa dl Richard Dreyfuss si D-na Jenna Elfman, Tribul Krippendorf:

  9. Ticuta permalink
    15 Octombrie 2012 10:40

    Eu am inteles perfect, Madalina. Imi pare rau ca nu am fost acolo. Nu prea imi place muzica populara. Dar Plostina… Asa cum spunea si Ioana: sigurul loc de care ne este dor. Nu-i nimic. In 2-3 ani vom asculta, din nou, acolo Santana si Leonard Cohen. Asta din urma ma enerveaza. A fost din nou la Bucuresti. Si acilea, in tara lui, nu prea se baga la concerte.

  10. madelin permalink*
    15 Octombrie 2012 19:50

    Ticuta, daca Cohen ar canta la nunta mea, m-as marita cel putin o data pe luna 😀

  11. madelin permalink*
    23 Ianuarie 2014 15:52

    nunţile

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: