Skip to content

La teatru

21 Februarie 2013

Cu mama, tata si Miru.

Piesa: O scrisoare pierduta

Afis-O-SCRISOARE-PIERDUTA

de: nemuritorul Gambeta Caragiale

O productie a Teatrului de Comedie

Regizor: Alexandru Dabija

Actorii, in ordinea aproximativa a aparitiei pe scena:

Marius Florea Vizante – un Stefan (Fanica) Tipatescu un pic persiflator, un pic cocos, un pic isteric

Dragos Huluba – un Pristanda atipic (fara uniforma, de exemplu). Fara slugarnicie, fara umilinta, dimpotriva, cu o doza calculata de „eu le stiu pe toate, eu le rezolv pe toate”

Valentin Teodosiu – un Zaharia Trahanache masiv, cu pasi tarsaiti, cu scurte accese de umor, cu clopotel de prezidiu si aveti-putintica-rabdare fara nerv

Mihaela Teleoaca – o Zoe corecta, (ne)barbata intr-un final, un pic anosta la inceputul reprezentatiei, insa crescand pe parcurs, fara clic mare la public insa. Vocea si intonatia ii semanau extraordinar Marianei Mihut, nu stiu daca intamplator

Florin Dobrovici si Eugen Racoti – Tache Farfuridi si Iordache Branzovenescu, tandemul ilustrator al „grosului partidului”, incoerenti, politicieni locali cu staif si discurs gol, revoltati fara substanta, anonimi care trimit scrisori iscalite si anonime catre „centru”, sa se planga de „tradare, tradare de trei ori tradarea” capilor filialei locale a „partidului nostru”, intriganti care sfarsesc prin a pupa poala popii, in euforia bahica postelectorala. Discursul de la comisia electorala a primului, un monolog catre publicul stampilator, sfinti si dumnezei, e o mica bijuterie in sine; vorbe, vorbe, vorbe, la intamplare dar din inima, fara sens dar cu patos, vorbe in care, si asta-i de-adevaratelea periculos, oratorul crede cu lacrimi pe obraz

Dorina Chiriac – un „cetatean turmentat” care a ridicat sala in picioare, care a provocat hohote homerice, care a reusit sa faca un personaj necaricaturizat deloc, culmea! ci onest in betivareala lui, un apropitar naiv cu melon si redingota, simpatic, nedumerit si repede varsatoriu de lacrimi „noi suntem romani, noi suntem romani”.

Marcel Iures – un Nae (Nicu) Catavencu longilin, cu borsalina de mafiot si o mica (mare?) doza de caricatural

George Mihaita – un Agamemnon Dandanache nu senil ci un pic parsiv, un pic libidinos, care doar se face ca incurca una si alta, un „baiat bun” de bani gata si functii de sinecura

Dan Radulescu – Ionescu, Popescu, Vasilescu, Protopopescu si toti ceilalti „escu” care participa la sedintele de partid si face galerie catavencului, ca unul adus cu autocarul special pentru asta, tocmit pentru a „intrerupe” discursul patriotard cu bravouri propagandistice si tocmit pentru a indeparta, nu cu discretie (iesi ba afara!), opozitia

Interesant ca personajul Ionescu etc vorbea din sala, de pe randul J margine, si asta a dat o nuanta de interactivitate jocului actori-public, mai ales ca in timpul scenei cu sedinta prezidata de nenea Zaharia nu s-a stins nici lumina in sala.

Replicile nu au fost intotodeauna fidele piesei scrise de Caragiale, neobisnuit daca ne gandim cat de tare au intrat in memoria noastra colectiva

La finalul primei parti, inedit, personajele toate au cantat Are tara (are tara si vitrine, are ea si bormasine…) a Adei Milea, subliniind, daca mai era nevoie, volumul de absurd care insoteste (probabil dintotdeauna, pana in zilele noastre) orice act public desfasurat in tarisoara numita Romania.

Regizorul marturisea pe undeva ca s-a abtinut de la a portretiza vreun personaj politic din zilele noastre si ca a dorit sa prezinte „un altfel de Caragiale”. Un Caragiale de periferie, de gara de la Mizil sau carciuma din Faurei. Decorururile „drojdiere” folosite cam asta sugerau. Ori nu prea erau congruente cu functiile personajelor. Si la Mizil, si la Faurei, si oriunde in alta parte, prefectul, primarul si notarul traiesc in case dichisite, sediile de partid arata decent chiar daca kitch.

Concluzia: Caragiale este, bineinteles, doar unul, si i-a cam dat cu tifla regizorului, pe ici, pe colo, prin partile esentiale.

Anunțuri
One Comment leave one →
  1. 21 Februarie 2013 17:22

    Mi-a placut aceasta recenzie, care mi s-a parut chiar tehnic-experta, (la mine asta fiind un compliment), chiar daca per total nu am simtit ca ma indeamna sa recitesc sau sa vad piesa de teatru mai sus mentionata in aceasta montare sau alta,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: