Skip to content

Ăsta era un fel de about

13 September 2013

Înainte de scris, a fost doar o pânză goală, un portativ fără cheie, o coală virgină, o scenă in intuneric.

Încet, încet, s-au tors semne ezoterice, împletite în înţelesuri fireşti sau ascunse. Coduri secrete s-au aliniat ca la paradă, porţi neştiute s-au deschis aparent cu sens. Uneltele: silabele, cheia fa, cortina de catifea bleu, pensulele din păr de cocobaură.

Încet, încet, pânza s-a umplut de siluete colorate. Fluturi, adesea. Bufniţe. Sori şi planete şi frunze. Cocori. Oameni de zăpadă. Delfini. Flori. Anotimpuri. Dor. Iubiri. Contrarieri. Tăceri semnificative in formă de potcoavă sau de clepsidră. Insule părăsite. Cecuri în alb. Veveriţe într-un parc.

Încet, încet, spaţiul s-a umplut de zgomote. Arcuşul unei viori. Zdrăngănit de clape negre de pian, atinse aiurea-n tramvai, aşa. Greieri. Ritmuri de tobe şi flaute. Voci de copii, râsete, lacrimi zornăind uşor pe obraz de porţelan. Tic-tac. Pendule, foşnete, sacadat de roţi de tren. Împăcări sonore. Glasuri afone, pe ici şi pe colo. O chitară la telefon.

Încet, încet, scena a ieşit la rampă, în lumina reflectoarelor. Uneori teatru de păpuşi. Alteori cameră de copii jucăuşi. Bucătării în travelling. Parc. Stradă. Birou. Culise. Teatru de război. Prinţi şi cerşetori. Vagabonzi. Adolescente întârziate. Mame, mătuşi, naşi, bunici. Oameni necunoscuţi, îmbrăţisându-se pe stradă. Cerşetori. Imposibili. Neştiuti. Femei complicate. Sau poate că nu. Personaje din umbră. Paiaţe. Clauni. Colombine. Arcaşi. Patetice. Fantome. Cavaleri cu papuci călduroşi şi ceai de anghinare.

Personajul principal nu sunt eu, dar nici nu sunt în căutare de alte personaje. Personajele-avatar. Le găsesc însă, apoi le rătăcesc, le studiez efectele, le pierd pe drum. Spatiul acesta este şotronul meu. Utopia. Io sunt şi maestru de ceremonii, anunţând cu glas scăzut evenimente insignifiante. Sunt şi magicianul ce scoate din prăfuitul Joben Albastru-Verzui iepuri cu dinţi. Io sunt Arlechinul neîndrăgostit. Colombina care scrie scrisori lungi. Jesterul Desperecheat ce le spune iluziilor pe nume, întorcând viitorul pe dos ca pe un ciorap de Craciun. Io sunt Imblânzitoarea. Sunt  Arcaşul Verde-Crud dintre Apus şi Rasarit. Sunt Povestitoarea.

Nimic din ce este aici nu este alb sau negru. În fiecare clipa în care rostesc “acum”, prezentul devine trecut iar viitorul nu are timp să nu mai fie. Ieşirea din timp, ca dintr-un tunel banal.

Aşa cum vântul deşertului remodeleaza dunele în fiecare minut, aşa şi văluritele efemere ale cuvintelor dezvăluie câte un adevar simbolic şi relativ.

În primul rand monolog. Rareori dialog.  Concret-ul? O dulce amagire. Inefabil? Da, pe alocuri.

Nu căutaţi aici adevăruri supreme, mergeţi în lumea reala, acolo e veaţă! se auzi o voce din Off. Şi datorii de împlinit, mormăi io.

Aici este numai un spaţiu nehotărât.

Advertisements
No comments yet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: