Skip to content

Schimbarea la faţă

6 August 2014

Citeam deunăzi pe reddit topicele “Adolescenţi de pe reddit, ce aţi vrea să-i întrebaţi pe adulţi?” şi “Adulţi de pe reddit, care e cel mai crunt adevăr al vieţii de adult” (ba chiar am şi comentat pe alocuri) şi mă gândeam că singura chestia care-mi lipseşte amarnic din timpul adolescenţei (în afară de kilogramele în minus şi ridurile lipsă) este entuziasmul cu care priveam lucrurile: totul era aventură, totul era palpit, totul era mirobolant, totul era de viaţă şi de moarte, tot ce zbura se, invariabil, putea mânca.

Iar azi, în metrou (că acolo se desfăşoară cele mai filozofice conversaţii cu mine însămi), m-a lovit subit înţelegerea a ceea ce e putred în România contemporană: nimeni nu mai are aşteptări, darămite entuziasme. De la nimeni. Nici de la politicienii pe care-i alege sau nu, nici de la angajaţii serviciilor comunitare, nici de la şefi sau subalterni, nici de la profesori or medici or justiţiari, nici de la CFR sau RATP, nici de la apropiaţi sau îndepărtaţi, nici de la străini, nici de la rubedenii, nici de la necunoscutul de pe stradă, nici de la cei asemenea ţie, nici de la şcoliţi, nici de la creştinii practicanţi. Pe principiul: dacă n-ai aşteptări nu poţi fi dezamăgit. Da, dar nici nu trăieşti cu adevărat social, doar mimezi. Cu mai mult sau mai puţin talent.

PS

Şi, de fapt, nu prea mai avem aşteptări de la nici un seamăn de pe Terra. Doar de la cei care fotografiază răsărituri, câştigă competiţii sau mângâie boboci de raţă.

PPS

Noroc cu muzichiile.

Advertisements
No comments yet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: