Jurnal de stat în casă – ziua 33

Chestii bune:

  • lucratul de acasă. Prezența mea la birou (sau în delegație) ar fi necesară în proporție de maxim 30-40% pe lună. Scutesc: sculatul la 6 dimineața, fuga năucă la gară, nervii navetistului cu trenurile românești imprevizibile (cea mai mare durată de timp pierdută în tren pe distanța București-Ploiești  a fost de 4 ore jumate. Vorba lui maicamare, am pățit multe: m-am întors din Triaj pe șine, am sărit dintr-un tren în altul, am alergat bezmetică prin tunelul din Brazi de la o linie la alta până când, excedată, m-am urcat în primul tren înapoi acasă, am chemat cunoscuți să mă ia cu mașina din diverse gări, am mers în București cu mașina unui necunoscut care făcea și el un ban cinstit în Gara de Sud Pșoiești, când se anunțau întreruperi de trafic feroviar, atac de panică, crize de nervi, am tremurat sau am murit de căldură, am stat genunchi în genunchi cu partenerii de călătorie, m-am revoltat când garniturile de trenuri personal s-au transformat cu o trăsătură de bidinea în garnituri la care biletul costă dublu, am stat joile și vinerile în picioare, dacă nu am cumpărat din timp loc). Fugitul  contra cronometru din birou în Gara de Nord. Pierdut tren la 5 minute. Prins tren în ultimul minut. Alergat peste șine să prind metroul. Stat ca sardina în metrou. Plouat, nins, viscolit. Enervat deseori în birou (acum există o aplicație care reproduce zgomotele de imprimantă, bârfe și sorbit cafea, oare cui i-or lipsi?)
  • distanța socială. Dacă oamenii vor rămâne  măcar cu reflexul de a nu se mai înghesui și vârî în tine, de a-și respecta unii altora spațiul privat și tot ar fi ceva.
  • explozia de disponibilități online. Cărți inclusiv rare, balet, teatru, operă, filme mainstream sau de nișă, concerte înregistrate sau ad-hoc, tururi virtuale prin muzee, tururi virtuale prin parcuri naționale, yoga, pilates, respirații, kinetoterapie, ședințe de psihoterapie, meditații în grupuri de pe toată planeta, cursuri universitare, parcuri și grădini (Kew si Keukenhof sunt favorite)
  • pauza de shopping, care se vede și în portofele
  • culcatul la 10 seara, 1 noaptea sau 5 dimineața fără remușcări
  • Home is where you work with no bra.
  • raționalizarea alimentelor (am desfăcut un borcan cu dulceață de zmeură de la Ploștina de acum 10 ani. Am făcut baclava dintr-un pachet de foi de plăcinte descoperit prin congelator, un pachet de nucă rămas de la măcinici și o pungă de zahăr pudru expirat. Am combinat mazăre cu puiul fiert în supă. Am împărți ardeii umpluți pe din două. Am băut cîte două-trei ceaiuri pe zi, din imensa rezervă dosită într-un jolly.
  • trezirea pasiunii pentru grădinărit. Deocamdată de pervaz. La un moment dat în viață, sigur o curte cu pomi, tufișuri, iarbă și găini. Sau poate chiar păuni, la aroganță, așa.
  • băutul de cafea cînd am avut chef, fără teama că nu o să pot adormi, ca să mă pot trezi la datorie
  • puiurile de somn de la orele 15.00

One thought on “Jurnal de stat în casă – ziua 33

  1. Acum 45 de ani visam asa ceva . N -a fost sa fie decat tarziu. E drept ,n- am experimentat cu trenul dar, 368 era masina groazei. O data , cam gravida la inceput de luna 9 ,am fost impinsa de pe scara si cazut din mers,literally.
    A fost linsat soferul…
    Huh.
    Xox, stay safe ! J.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s