30 days writing challenge

Day 4 – Places you want to visit

Insule cu țărmuri stâncoase, pe lângă care înoată bancuri de pești turcoaz-argintii care se uită fix în ochii tăi.

Păduri cu luminișuri neașteptate, în care găsești tufișuri portocalii, ciuperci fosforescente și mușuroaie de cârtițe.

Panteonul din Roma, cu occulusul prin care cad, o dată pe an, petale de flori.

Italia cea blajină, odihnitoare, patinată și prietenoasă.

Lisabona luminoasă, decrepită, cu miradoare de unde se vede lumea.

Igluuri geodezice transparente prin Finlanda sau Islanda, unde stai la pândă după aurore boreale.

Mări sau oceane cu valuri netede ca-n palmă, sau ușor tremurătoare, sau grăbite, sau nervoase spumă, sau talazuri blocuri lichide, cu raze de lună, cel mai adesea.

Kamcheatka, Antarctica, Crimeea, Ierusalim, Africa de Sud

Golfuri cu nisip pe care se dansează și cu cherhanale cu pești fripți la jar.

Străduțe pavate cu macadam, cu cafenele unde se bea caffe con un puo di spirito.

Piațete cu pisici leneșe, vrăbii gureșe și flori de bugambilia crescute pe ziduri străvechi.

Argentina, că de ce nu.

Etretat cu valuri dințate și păsări verzi.

Dover cu promontoriul de calcar.

Castelul Tintangel, pe urmele regelui Arthur și a tristeții sale rotunde și înșelate.

Londra, oricând, oare de ce mă simt ca acasă, și pe străzile lui Dickens, și în parcurile cu căprioare, și pe comerciala Oxford Street, și în magazinul cu umbrele, și în National Gallery pe lângă vulpea adoptată, și căutând magazinul lui Tin-Tin, și la meridianul de la Greenwich, cel care se citește altfel decît se scrie?

Cornwall, Bilbury Cotswolds, Gloucester.

Groapa Marianelor, cu submarinul transparent.

Ținuturile inuiților.

Și oricât m-am străduit, n-am ajuns nici acum în alea 18-years-old-dreamplaces: Gran Canaria cea plină de frezii, Tahiti și Japonia.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s