O săptămână în rai.
Pe an.
Mai puțin în 2019.
Category: Ploştina, mistere în munţi
Aviz amatorilor
Ăsta e ciuciurul lui Vasile Oancea, la doi paşi de casa noastră de la Ploştina.
Cam aşa-i tot drumul din şosea(ua) forestieră până sus, dacă a plouat sau s-a topit zăpada 🙂
Poveste de călătorie cu poze (1)
În altă ordine de idei
La mersurile la Ploştina poţi să dai peste diverse ritualuri: de exemplu ritualul focălăului din curtea lui Cosmos (nota redactiei: Cosmos a fost cainele vacantelor copilariei noastre). Cosmos nu mai e, dar foc de lemne zdravan se face, noaptea. Din el se culege jarul gros care se pune in gratarul de fier pe care se frige carne macra. Mai e ritualul tuicii cu caramel (cunoscatorii stiu!). Sau ritualul dormitului in patul din bucatarie (aka “persoana care se etilizeaza prima”). Sau ritualul bautului de tuica fiarta (si) vara.
Un ritual nelipsit, daca acolo suntem si eu si Cris, e ritualul Santana la lopata.
In vara asta, ritualul s-a desfasurat asa: Santana si lopata – la Plostina, eu – de partea cealalta a ecranului, la Ploiesti.
PS
Inscriptii pe pietre
Mai multe poze cu vara la Plostina, aici.
Ce iaște Ploștina
Ploștina este locul acela unde clopoteii de vant asezati in coltul cosarului suna ca talanga vacutei vecinii Ioana, locul in care dimineata iti intra in bucatarie impreuna cu niste fluturi nauci de soare si locul unde te priveste in ochi o lacusta, atunci sarita pe muchia laptopului.
Cam asa:
(foto de Ovidiu Marius Stefeliga)
Nunta la români
Pentru ca acum 10 ani, cand am fost io nasa la Plostina, nu m-am interesat dinainte de obiceiurile locale si nici nu m-am rupt in figuri sa le inteleg, iata ca acuma, cu prilejul altei nunti la Plostina, am fost pe faza.
Concluzia principala ar fi doo:
– la o nuntă românească de la ţară totul este legat cumva de bani
– toate, dar absolut toate muzichiile cu versuri includ bautura: as mai bea un paharel, am baut si-o sa mai beau, as bea vinul cu borcanul
Asadar.
Cu o sambata inaintea sambetei nuntii, mirele se duce cu inelul de logodna si lantisor de aur la viitoarea mireasa, sa o cadoriseasca. Baieti, nu va puneti in genunchi la indemnul babelor, ca nu vă mai spală toată Bâsca de mistoul rudelor si amicilor barbati.
In saptamana dinaintea nuntii, chematorul si chematoarea (domnisorii de onoare, deh), tocmiti de miri, merg prin sat sa invite lumea la nunta. Cu plosca plina de rachiu. Chestia colorata cu ciucuri nustiu cum se cheama (later edit: cica se cheama bici, are clopotei care suna si trebe pazite in noaptea nuntii mai ceva ca mireasa).
In seara dinaintea nuntii, baetii si fetele vin la mire acasa ca sa bata brazii la poarta si sa presteze scara pisicii din panglici de hartie creponata
Se impodobesc doi brazi, unul al mirelui si altul al miresei
Varfurile sunt impodobite cu atentie. E un aspect important pentru mai tarziu. Varful se intareste cu sârma, ca asa-i românul, inventiv si al dracu’.
Tot vineri, fratii si fratii de cruce ai mirelui impodobesc solarul (la oras s-ar numi cort)
In solar s-a construit si o scena
Estimp, femeile si fetele arvunite din timp aleg foi de varza murata. Inainte vreme au fost taiati doi purcei sau un purcel si un vitel, iar Cornel, macelarul sef, a scos fripturile, suncile, soriciul si a tocat si potrivit carnea de sarmale. Tanti Lenuta Soimaru (Claudiu stie!) aseaza comorile in tuciul mare
Sile a arvunit si lautarii.
In sambata nuntii, dimineata, prietenii mirelui il aranjeaza (unul venise cu drujba la ras) si-l dau cu odicolon
A da, si bani la reverul smochingului
Domnisoarele de onoare s-au ocupat de buchetele de flori
Nasii au platit lumanarile, care se comanda in acelasi loc cu buchetele, sa se asorteze.
Copiii profita de ocazie si sutesc baloanele-ornament (observati in planul doi caruta trasa de ateveu’)
Dupa ce mirele s-a gatit, gasca pleaca “sa ia” nasii si invitatii lor. Acolo se bea nitel, canta acordeonistul, se mananca prajituri.
Dupa aia, gasca marita pleaca la mireasa acasa. Nasa si domnisoara de onoare gatesc mireasa, ii pun voalul. Mama miresei musai sa scoata intai doo mirese false, una batrana si una tanara, pentru a-l incerca pe mire. Ca sa-i dea mireasa corecta, se solicita o suma modica. Fratii mirelui negociaza la sange “cum baaaa, pai pe bani gasesc 100 de aci si pan la Lunci”. Lautarul canta ia-ti mireasa ziua buna, mamele din public si toate fostele mirese lacrimeaza. Hora miresei, soacra mica imparte cadouri. “Baiatu’ cu camera!” rosteste unchiul miresei, “ia vino aici sa prinzi faza asta” (nota: baiatu’ cu camera era Tapirul benevol, hihi)
In sfarsit, toata gasca pleaca la beserica, unde ajunge cu doo ore intarziere. Obiceiurile de la biserica nu le comentez, mie imi place numai aruncatul bomboanelor pentru copii, la Isaiia dantuieste.
In timp ce lumea e plecata, fetele ramase acasa se coafeaza si se dichisesc
Gata si biserica, hai acasa, nene, sa petrecem pana-n zori.
Invitatii sunt asteptati cum se cuvine, de parintii mirelui, la poarta, cu sticla de lichior si respectiv rachiu
La sosirea acasa, nasa trebe sa stinga de tocul usii de la intrare cele doua lumanari, aprinse de preot la biserica si aduce aprinse acasa. Apoi urmeaza momentul turta: naşa comandase din timp o turta. Turta se rupte in patru deasupra capului miresei iar bucatile se arunca in cele patru puncte cardinale. Invitatii tre sa le prinda si manance, spre noroc.
Acum urmeaza momentul cu varful bradului, remember? Cica care dintre miri rupe primul varful bradului său, ăla o să aibe in casă banii (sic!) pe mână. Mireasa noastra, daca a văzut ca nu răzbeste cu vârful prins in sârmă, a rupt bradul de la jumate, scurt pe doi. Sile, ‘m pare rau, da’ tre sa dai banii pe mana nevestei si apoi sa ceri de-o bere (io adusesem si un cleste de taiat sârmă, din spirit de solidaritate, just in case).
Nunta e oficial deschisa, mirii danseaza valsul miresei. De’acu poa’ sa vina aperitivul
Inainte de sarmale, vine sa cante si solista
Din cauza de lipsa de speteze, la masa se sta un pic curbat Gauss
Inainte de miezul noptii se fura mireasa. Mirele, daca vrea, trebe sa o rascumpere. Cu ce? Iezapt, cu beutura. La nunta noastra mirele a avut si de prestat o declaratie de dragoste in direct. Dap, fix de asta ii ardea lui atunci. teiubescmult, ce era sa zica.
Acuma urmeaza momentul “turnatului”. Mireasa le toarna apa de spalat nasului si socrului mare, cu sapun si prosop. Cumetrele ghiduse toarna pe furis in palmele nasului cenusa de soba, pamant sau galbenus de oo. Mireasa le da cate un pahar cu vin, astia il beau si apoi pun pe pahar cate o bancnota (cat mai valoroasă) si il inapoiaza miresei. Astia sunt banii ei de buzunar 1.0.
Sarmale, friptura cu carnat si castraveti murati, hore, sarbe, invartite, ceardasuri, brasoveanca, musamaua, fedelesul, ofitereasca, dansul pe carlige, geampara. Undeva pe la miezul noptii se danseaza si gaina, aia care simbolizeaza dezvirginatul miresei, dar cum miresica noastra are deja copilas, am sarit peste ceremonie 🙂 Gaina e impodobita de bucatareasa-sefa si ramane la naş, care da, ati ghicit, trebuie sa dea bani pe ea.
Mai la ziua se aduce tortul de la şosea, jumatate de sirop pe hainele celor ce s-au sacrificat
Cam aici e momentul cu covorul, pe care io l-am ratat acum 10 ani, cand ma-ntreba o babuta cand se intind covoarele si io n-am stiut. Aia e, ca mirii dau cado nasilor un covor si “alte cadouri”, dupa cum grait-a lautarul.
Urmeaza dezghiocatul miresei. Voal nexam, basma da. Cica numai mirele va avea dreptul sa-i vaza parul de aci inainte. Sanchi. De facut se face asa: se scoate voalul miresei (greu, ca are o tona de clame si fixativ in par), se scoate floarea din peptul mirelui si se pune la mireasa in cap, nasa incerca sa=i puna basmaua, mireasa o da jos de 3 ori, nasa ii strange basmaua si apoi o rujeaza si parfumeaza, dintr-o geanta care-i ramane cado miresei. Voalul se pune domnisoarei de onoare
La momentul asta femeile ii pun bani in decolteu miresei. Apoi mireasa ia la dans toti barbatii de la nunta, care mai intai trebe sa-si plateasca dansul, intr-o tava tinuta de nasa asezata pe un scaun. Astia sunt banii de buzunar ai miresei 2.0
S-apoi se striga darul: “varul din America a daruit mirii cu suma de…”
Si apoi gata, plecarea acasa.
Sarmale mai sunt.
Si NU s-a terminat. Ziua de dupa nunta, fosta mireasa tre’ sa se trezeasca devreme sa faca ciorba de potroace pentru invitatii ramasi acasa. Spala cele 200 de farfurii, 200 de furculite, 200 de pahare, 30 de carafe, 200 boluri de salate etc. Pune masa. Serveste lumea. Boieria s-a gatat. Mireasa daruieste oamenilor care au ajutat asa: prosoape baietilor si esarfe fetelor.
Poza finala:
pam-pam!
Ploştina unplugged
Ca sa mai raspandim din idilism.
Cand e noroi, pai e, nene.
si cand e zapada, pai e, nene.
BONUS
Porcu’ negru n-a venit!
PS
Poze facute 2012 de Mihaela si de Ioana. Porcu’ nu stiu de cand e.
Epopeea mielului
In ziua de Pasti am auzit cucul.
Ploştina de Paşti
Plecarea a fost via Mizil, unde inflorisera toate zambilele, narcisele, florile de visin si de cais.
Iar iluziile erau intacte.
Apoiu la bunica, la Buzau, unde visinul deja delira in alb.
In prima zi, sambata cum ar veni, am ajuns cu masina pana la mai-sus-de-Nusi, la bar. Finu a incercat sa urce panta de la Nachita Buna dar era mazga de noroi ca poleiul. Asa ca.
Am ajuns acasa. Cheia nu era la locul stiut. Incepuse sa ploo si era si cam frigusor. Asa ca.
Asa ca am plecat viteza a patra peste drum, la vecinii si rudele noastre. Care Mihaela m-a intrebat daca vreau tuica fiarta. Care am vrut, 4 pahare. Dupa care am vrut si cruda, ce sa mai pierdem vremea cu fiertul si potrivitul din piper si zahar. Io am perdut sirul repede asa ca m-am dus la culcare (cat pe ce pe geam). Ulterior mi s-a povestit cum a ramas Nasu Mare sa caute nste muzica si s-au tirat la culcare toti comesenii, pe rand, de atunci cand s-a intors cu fata, vorbea singur.
A doua zi am beut decat numai vin. Si suc de coacaza. Tapiru a dormit in patul din bucatarie, ala in care doarme de obicei cine capoteaza primul.
Copiii s-au dixtrat, ca iepurele le-a adus dulciuri si borcane de facut baloane de sapun.
No, apoi se pusera baietii pe facut jar, ca ploaia de-o plouase toata noaptea de Inviere se oprise olecuta.
S-a salvat cine a putut. Buturugile-inima crude.
Mielul la protap a fost epic, o sa aiba un articol dedicat.
Baietii au jucat un fotbal, in revansa. Fetele au stat in tribune. Copchiii si-au adus poarta si mingea lor.
Apoi a continuat ploaia amarnica.
Io am vazut cum vine primavara…
PS
Pasca si “lumina” am avut de la matusa Ioana, care a plecat prin ploaia amarnica la biserica si a venit pe ziua.
Primavara iernatica
Sau invers, de 1 decembrie curente.
Plostina inseamna cam asa:
Muntii de dimprejur
Tocitorile pentru borhotul de prune si ţiverul aferent
Cainii de stana ai verilor si cate o pisica de se muta cu noi definitiv, cat tine sejurul
Focurile, din sobe si de afara
Salcamii de la poarta, merii, gutuii si visinii plantati de nane, merii batrani din gradina delavale, nucii, fluturii, cosasii, greierii de vara
Merele de pastrat in ziare, morcovii lui Nane, leusteanul lui Li
Leaganele improvizate in copaci
La Odaie in muche
Valea Razboiului
Panta lui Silica, fantana la Lita, gardul la Stanesti, odaia lui Nisturuc, legenda lui Nea Placinta, intersectia La Transformator, ciuciurul lui Vasile Oancea, magazinul lui Nila, aprozarul lui nea Neculai, dacia lui popa Murea, cainele lup al parintelui de acum, biserica de pe deal, matul, disocteca de la Terca, tabloul tatei Neguta, casele din Dos, demonii sau ingerii de la rascruci
Verii de peste drum, copchiii toti, in martie inca unul
Florile de vara si derdelusele de iarna, iasomia de primavara si frunzele fosnitoare de toamna
Tuica rece sau tuica fiarta (joi, cand am ajuns sus, am beut din prima trei toiuri scurte si apoi mai multe fierte. Plostina e singurul loc din lume unde poci sa beau tuica, asta l-a mirat tare pe nea Aurel cand i-am zis)
Fantanile si ciuciurele, apele cam putinuse
Noroaiele din locurile umbrite ale drumurilor, cizmele de cauciuc
Teama care ma incearca si acum cand merg pe inserate spre Chiscul al Tare sau noaptea la veceu, desi am 3 stalpi de lumina si inca doo becuri
Noptile cu foc si gratar si muraturi si Siminica si Pavel Stratan
Stelele, lunile, vanturile, arsitele, ploile, gerurile, zapezile, mai ales alea de altadata
Si amintirile. Tataitu tragandu-si cizmele in picioare si iesind in crudul diminetii sa dea de mancare la vite, maicamare zanganind oalelel la 4 dimineata sa faca scovergi, tataitul tainind povesti de la Cotul Donului, maicamare boscorodind toate alea: gainile, crengile, farfuriile, pisicile, dar iubindu-le deopotriva, tataitu facandu-ne derdelus pe mormanul de zapada strans pentru tuica, maicamare mergand cu sufertasele cu mancare la cosasi, tataitu ascultand la radio stirile zile si cetind ziarul scanteia cu ochelarii cu ilastic, maicamare venind cu galetica cu lapte aburind abea muls de la vaca…
Poveste animata
Neavand somn diminetile, si fiind cald ca primavara afara, si deci plimbandu-ma prin curte sa fac rezerve de aer curat (tulincurdeaercurat cum zicea tataitu), am vazt ca familia de veverite
care-si are scorbura undeva dincolo de prunii de delavale, cam pe aproape de plopul batran pe care-l dadura jos ieri tapinarii de ocazie (Nane, Aurel si Masiu); asadar veveritele (cate or fi)
isi impart sarcinile tovaraseste: prima data pornesti tu, poorma io.
Adica traseu rapid: scorbura – pruni – veceul vechi acum magazie de scule – de-a lungul gardului – visin – par – tocitori – gard – drum – gard la Ioana – deal – nucul Filei.
Cand m-am dat aproape sa o trag in poza la minut pe una dintre Aurici
A inceput sa bata amenintator cu labutele in creanga, aruncandu-mi neste uitaturi directe si incruntate, stropsindu-ma cu vorbe si imbulfoindu-si coada a amenintare
Am plecat, ce sa fac.
2 decembrie sarbatoresc
Am facut la schimb o sambata pentru azi.
Asa ca m-am gandit sa sarbatoresc si io patriotic-muncitoresc in relache.
Romaneste, adicatalea.
La Plostina, caci unde altundeva?
(scaricica, n-am avut chiar ciolan)
(jur ca toiul e stramb nu mintea mea incetosata!)
(pacat ca nu se si aude, cum trozneste)
Hai sa fim mancati, bauti si iubiti! vorba lui gavagai
Off-road
A(m) facut-o si pe asta!
Adrenalina mea la maxim, la urcare printre stanci, dupa panta aia lunga in dublu S; la coborare pe drumul spre Biserica, venind in nas (ma rog, bot).
Am pus-o si pe butuci, pan’ la urma, se strambase oleaca toba, din cauza unui cal care se parcase exact in dreptul gardului pe langa care trebuia sa treaca masina ca sa ocoleasca bolovanoiul din drum.
Dar acolo, ohoho:
PS
Cetite din mers:
“Primaria Sapoca va ureaza Drum Bun! Aici s-a pregatit cea mai mare salata din lume!”
“Primaria Beceni va ureaza Dumnezeu sa va binecuvanteze!”
“Farmacie umana!” (probabel ca nu tipa la nimeni si nici nu te bate fara motiv)
“Apa rea” pe fantani (asta sigur sare la bataie)
Ploştina e singură pe lume
Azi noapte, butonând insomniacă telecomanda (altminteri televizorul e o mobilă pe care o umple praful, praf in care deseneaza Miru, cu degetul, feţe zambitoare sau triste), azi noapte, zic, nimeresc peste stirile de la un program teve obscur. Se vorbea despre o ploaie torentiala in judetul Buzau, care a distrus o sosea. Am ramas sa vaz ce si cum.
Marti, dupa o ploaie apocaliptica, doo sate au fost rupte de lume, Plostina si Terca, sate rivale, infratite acum, iata, prin capriciile pârâului Slănic si ale Companiei Apele Romane, care nu a îndiguit la timp malul buclucas. Ma rog, si gratie despaduririlor repetate si infaptuite in anii “liberi” de imediat dupa revolutie si pana mai ieri-alaltaieri.
Link video (Realitatea.net)
Cam asa arata nenorocirea:
Sau asa:
Sau asa:
Surse:
PS
BdeComp, abea acum am inteles mesajul din emailul tau…
Toamna la Plostina
Drum aproape desfrunzit, despadurit si innoroiat
Risipire de mere si un caine (Stra)Fulgerica trist
Invapaiere rece
Invapaiere calda
Devirtualizari de Plostina
Acest post se dedica, in afara celor in cestiune, lui Gicu si lui Mosu. Pai da, devirtualizarile sunt frumoase, credeti-ma pe cuvant de onoare!
Later edit note:
Devirtualizare = atunci cand te intalnesti si interactionezi in carne si oase si vorbe directe cu personaje pe care le-ai conoscut doar pe internet: forum, blog, email, chat sau whatever (acest ultim termen cu sensul lui strict personal). All rights reserved – Pinocchio.
Io am beut azi o cafea tare pe la 9 seara, la ziua lui Cip (ca el era “altcuiva” din postul anterior, lamultianicumultdrag) si de aia n-am somn, na! dar acum beau un vin rosu, italian, sper sa si dorm noaptea asta ca maine trebile si bagajurile m-asteapta numai pe mine.
In “jocul de-a vacanta” de la Plostina, acuma de Pasti, s-au intamplatara neste devirtualizari absolut sublime desi la fel de sublim de neplanificate, negandite si neasteptate. Carabusii lui Jung lucreaza. Lumea e mica, firele converg in universuri comune fara ca noi sa ne dam seama ce, si cum, si dece.
Prima poveste e asa:
Putin inainte de minivacanta am primit un email care astfel graia:
“Mama mea, fiind pensionara si avand timp berechet, s-a apucat sa scrie carti. Ultima carte pe care o are pregatita pentru tipar este o monografie a comunei Lopatari – satul ei de bastina. Am ajutat-o listandu-i tot ce am gasit despre comuna pe internet. Printre ele si “Instantanee de la Plostina” ale caror distinsa autoare sunteti. Rugamintea mea – de fapt a ei – este sa va contacteze. Sincer, nu prea am inteles de ce. Oricum a introdus textele dumneavoastra in carte fara sa va ceara permisiunea. In schimb a mentionat sursa […] Multumiri incomensurabile S.A.”
Urmau numele doamnei, numerele de telefon si adresa. Stupoare! Adresa era, din cea mai pura intamplare, pe aceeasi strada pe care locuieste bunica mea, o casa la numarul 41 cealalta 45, deci o aruncatura de batz distanta. Am intrebat-o imediat pe mama, care m-a lamurit cum ca o cunoaste bineinteles pe doamna, am trimes email de raspuns, mama a vorbit cu bunica, S. cu mine si cu mama dumnealui. A rezultat ca de Pasti, in drum spre Plostina, trecand pe la bunica, o sa o vizitez si pe distinsa doamna, fosta profesoara de literatura romana, scriitoare de monografii de sate de munte si de intamplari de la cenacluri literare. Am fost, am cunoscut-o pe frumoasa doamna cu ochi albastri, am mancat o prajitura, am primit confirmarea ca sunt bucatica rupta din Sandutza, maica-mea. Cu S., fiul in cauza, o sa ma devirtualizez in Bucuresti, dupa ce ma intorc de pe la croati. Ah, si acum mi-am dat seama de inca o chestie. O sa fiu publicata!!! Ce, e putin lucru?
A doua poveste incepe cu un comentariu pe care l-am primit la aceleasi Instantanee de la Plostina. De la varul meu de-al doilea, Ticuta, de la Sfantu Gheorghe. Tapirule, o erata, nu cu el te-ai dat cu sania la Submortatu ci cu fratele lui, Costica. Ei, si in aceasta vacanta la Plostina, de Paste, a venit si el, la vecinul de peste drum, varul Cornel. Si asa am mai pus de o devirtualizare. Fetele noastre, Miruna mea si Aleida si Alessia lui, de varste apropiate, s-au devirtualizat de tot, in sensul ca s-au imprietenit la toarta. Miru e foarte incantata ca are si verisoare de-al treilea!!! Pentru Ticuta o sa scriu o poveste cu mos Placinta iar pentru fetitze o poveste cu uriasii de la Piatra Mortatului. Curand, sper!
A treia poveste incepe cu mai multe comentarii primite, culmea, la aceleasi Instantanee de la Plostina. De la Gica, si Petrica, si Ionica, si Petrica Buna. Bun. Ajunsi noi joi in Plostina, aflam de la verii nostri de peste drum ca se poate urca cu masinile pana suus in curtile casilor noastre, de unde pana acuma trebuia mereu sa parcam in curte la nea Nica Rosioru, si apoi sa caram bagajele in carca, cale de vreo jumatate de ora, pana acasa noastra. Ambalam noi papucul lui Nane, trecem de neste noroaie crunte si ne impotmolim intr-o panta. Detalii tehnice, nu trage motorul? cred ca asa se zice. Exact in dreptul pantei buclucase, o casa si o curte si un om cu o toporisca ce spargea pietre. Ne abordeaza si ne ofera curtea dumnealui sa parcam masina. Atentie, sa se consemneze, e prima oara de cand merg in Plostina cand vorbesc cu acest om, cand intru in curtea dumnealui. Iar taica-meu, senin, face prezentarile: “ea e fata mea, care scrie pe internet!” (faza la care io casc gura) dar el continua imperturbabil: “iar dumnealui e tatal baietilor Buna” (faza la care io inchid gura si ma gandesc din nou la coincidentele astea aiuritoare). Pentru baietii Buna am surprize in forma de poze (o sa le postez tot cand ma intorc de la Zagreb, deci peste vreo saptamana)
Mai lipsea sa apara Liliana si Tapiru’ si sa mergem toata gasca la discoteca in Terca, sa ne batem cu tercanii si apoi sa facem un drum peste Ivanetzu, uite asa, de nervi!
Si-am incalecat pe o sa fara de cal si v-am spus povestea mea!
Asa!
Madelin şi Tapirul feat. Ploştina sau File de p(l)o(şti)veste
Povestitorul:
Eheeeei, tocmai cand ma pregateam sa mai spun o poveste de la Plostina, Tapirul s-a gandit el asa sa pice in butoiul cu melancolie blo(e)goasa. Probabil si pentru ca atata ce-a fost pomenit zilele trecute, pe sub prunii infloriti si langa fumul gratarelor si suierul ploilor. Si uite asa se ingana povestea, toarsa pe un fir de borangic de paiangul din coltul prispei, adunata la coltul polatei din picurii ce curg la streasina, inverzita de clorofila proaspata, vârstata in galben de papadii si ciobotica cucului, aurita in rasarit de lastari cruzi de zmeuris, inspicata de bobocii sidefii ai diminetii ce rasare de delavale..
Tapirul:
Picur
De câteva zile bune.
Ma plictiseam
printre norii nimbocumulus
sau cumulonimbus
şi de fapt
nu ma mai întâlnisem cu nici un cunoscut
de ceva vreme.
Madelin:
Picaturi razlete ne insotesc drumul spre biserica. Copilutul e acoperit bine cu paturica albastra, doarme dus scos in aerul tare ca tuica fiarta a doua oara. La intoarcere va marturisi un botez… Norii, da, norii… invinsi de imprimavarare…
Tapirul:
Acum picur la Ploştina.
Am aşteptat sa treacă vremea coasei
si a strânsului brazdelor
să nu supar pe neamurile mele.
Madelin:
Acum vremea coasei e departe. Abia s-a stins zvonul ingeresc al Invierii Domnului. Iarba e noua, argintata de luna in incalzire si de ziua lungita spre cer, frunzisul padurii e neinceput, verde strepezit, pe tapsanul dinspre Silica margaretele dorm inca, printese captive sub pamant, acum e vremea papadiilor…
Tapirul:
Ma adun încet-încet
în fântâna mică de pe laştină
– aia de la Odaie in Muche,
Madelin:
Acum, dinspre odaie in muche se aude cucul. Si canta, si canta, fara sa se sature. Prin iarba cresc florile lui. In salcamul de la poarta, intarziat in infrunzire, bate toaca o ciocanitoare. Padurea viseaza ca e tanara din nou, printre ciripeli de pasari calatorite invers.
Tapirul:
aia de la câşiva paşi de Adam si Eva, bolovanii.
E singura fântână pe nu stiu ce rază
care are apă bună de fiert fasolea
(aici veneam copil fiind
cu găleţuia de 5 litri,
trimis de Maicamare in ajun de vreo pomană).
Madelin:
Adam si Eva s-au sculat intr-o noapte din iarna trecuta, au mers la intalnire cu uriasii, adunati ei, uriasii Penteleului, sus in munte, la mare sfat mare de ingrijorare. Vorbesc de paduri care nu mai sunt… Se tot aude drujba cu dintii lacomi de-un card de vreme incoace…
Tapirul:
E o fântână mica,
cam nefolosită,
unde mă pot reflecta liniştit
– printre scândurile capacului
crăpate şi mirosind a vechi –
în cerul cu miros de fagi si de Bolovanul Mortatului.
Madelin:
In drum spre Plostina, pe campuri, am vazut berze. Pe cer sagetau randunele, sau vibrau pe sarmele de telegraf. Gugustiuci si porumbei, in perechi. Mierle, ciocanitori, ciocarlii, privighetori. Prin tarana se insira Vacile Domnului. Buburuzele isi intaresc elitrele. Furnici. Carabusi. Muste bete. Bondari. Albinele nu inca. Nici lacustele, nici radastile, nici libelulele. Stanca Pietricica vegheaza satul de sus, din fosta padure, de langa fosnete, murmure si inverziri.
Tapirul:
Uneori ma preling in bâlca de alaturi,
unde se adapă vacile
cu răsuflarea mirosind a iarbă proaspată,
gâdilindu-mă cu paiele ce le-au ramas lipite de botul umed.
Madelin:
Se aude numai linistea. Fulgerica deschide poarta cu laba si vine la ospatat. Isi ia coltucele de paine ramase si le ingroapa prin gradina sapata de Nane. Cainele vecinii Nonica vine si i le dezgroapa. “Am cam imbatranit” gandeste Fulger. Numai in visele din noptile fara luna i se mai arata fiarele cu care s-a luptat pe vremea de demult, cand traia la stana cu nea Aurel. Pisicile vin si ele si se torc de picioarele mesei de lemn, rotunda ca un fund de mamaliga. Se soresc.
Tapirul:
Aşa ajung
într-o strachină de laptele fiert cu mamaligă
de unde ma uit in sus
la nişte ochi albaştri si o gură mozolită
de copil de trei ani si doua luni.
(m-am intalnit odată
cu un var de-al doilea
intr-o lingură de ciorba de fasole.
…Ce-am mai râs
cand ne tot încăpăţânam
sa ne prelingem pe bărbie..)
Madelin:
Lali coboara panta de la Silica, cu grija ca-i cam alunecos, si intreaba: “Mama, câte paşuri mai avem de facut pana la biserica?” “Muuuulti pasi” ii raspunde mama ei. Nea Gigel o necajeste: “Am auzit ca-l cam ocarasti pe fratiorul tau bebelus”. Iar ea, inciudata si cu lacrimi de necaz in ochi: “Ba nu-l ocolesc….”. Mai tarziu, acasa, mama ii spune: “Lali, ia strange-ti tu hainutele din pat si impatureste-le frumos” Dar ea: “maaai maaamii, dar eu am treaba de mine, nu am treaba de tine!”. Si pleaca la joaca cu verisoarele Cristina, si Bianca, si Andreea, si Ada.
Tapirul:
Cel mai tare imi place sa ma fac ţuică
dar e un proces complicat
care nu imi iese mereu:
trebuie sa plou la timp
pe la începutul toamnei
chiar înainte de culesul prunelor.
(daca nu e an bun de prune
trebuie sa aştept un an cel puţin
sau şapte ca in Biblie).
Mă strecor in pulpa dulce a prunelor ţigăneşti
sau grase – astea sunt cele mai bune –
Şi aştept sa vină vremea culesului
Când prunii sunt scuturaţi
iar eu cad cu prunele în tumbe vesele.
Apoi, in tocitorile facute de nea Eugen
picotesc lenevos
cale de câteva săptămâni bune
şi mă transform încet-încet
in terci cu miros înţepător
şi promisiuni de tărie aromată.
Madelin:
Finu’ Iţã era mic, cam cat e fetita lui, Lali, acum. Mosu’ Dimian isi schimbase caciula mitoasa de-o purtase toata iarna cu o palarie, semn ca primavara daduse in parg. Copilul nu-l recunostea inca, asa, imprimavarat. De peste garduri copilul se uita lung la om, vrea sa treaca drumul dar n-are coraj, isi ia pana la urma inima in dinti si intreaba:
“Mosu Dimian, matale esti?”
“Io sunt ma, de ce?”
“Eeei, daca tu esti, atuncea vin pe la matale”
Tapirul:
Nu vă mai spun de cotlon
şi de cazanul unde fierb de zor
în timp ce băieţii pun cartofi la copt, in foc
şi încearcă tăria
“s-o fi tăiat de la ţevi?”
.. nu încă.
Nea Vasile moţăie pe lângă foc
cu un vătrai în mână
gata să scociorască în foc
şi să-l domolească
dacă arde prea tare
(nici mie nu îmi place să arda prea tare
că de lipeste terciul de fundul cazanului
şi o să capăt miros de fum)
Madelin:
Prunii sunt infloriti. Intr-o seara a batut piatra, dar marunta si cu multa apa, periculoasa e atunci cand vine seaca si mare cat oul de gugustiuc. Ma gandeam numai la florile de prun, i-am promis Tapirului ca am grija de ele. Dis de dimineata am pornit in inspectie. Erau toate la locul lor, nu cazuse nici una.
Tapirul:
…odată am ajuns intr-o sticlă verde
cu dop smolit,
îngropată în loc tainic
unde am stat câţiva ani buni.
De fapt, şi acum tot acolo sunt
aştept
să vină sa ma gasească
şi să incep un nou ciclu
(de data asta vreau sa călătoresc un pic prin lume,
daca reuşesc sa prind un vânt mai bun)
Madelin:
Tuica in sticla verde e ingropata la locul ei, sub polata. Vrea sa invecheasca. Vanturile bune sa ne gaseasca pe toti ai nostri si sa ne calatoreasca spre bine. Undeva ne va astepta, cat mai suntem, cat mai sunt, indestructibila si nemuritoare, Poarta. Prispa, ferestrele mici prin care intra lumina mare, foisorul, bucataria de vara, merii batrani si prunii tineri, Locul tainic din munti, acasa.
Tapirul:
O să mă întorc într-o lacrimă
prelinsă pe un obraz
sub care dorul de Ploştina
suspină adânc.
( aprilie 2008 )
Madelin:
Vesnicia s-a nascut, intr-adevar, aici. Sta aninata de crengile marului, de aroma florilor de prun si tuica noua, de mirosul de fan si fum de vatra, de mugetul vitelor si coama cailor, de pietre si stanci, de fluturi si zumzet de lacusti, de noroiul drumului si apa garlei, de oasele stramosilor dormindu-si somnurile sub pamantul reavan, de frunzele fagilor si brazilor, culori de pasari, zbor de nori, vant de seara, liniste, impacare, bine…
Si-au incalecat pe-o sa, si v-au spus povestea asa…
Madelin & Tapirul
Nota de subsol:
Fotografiile ilustratoare sunt toate de la Plostina, realizate de membrii familiei unite, care cum s-au nimerit, iernile, verile, primaverile. Cele ce ilustreaza vorbele lui Madelin sunt proaspete, proaspete ca urda cu marar, de primavara asta.
Multumiri speciale modelelor care au acceptat sau nu sa apara trase in poza: cosasi si brazdaci, cainele Fulger, pisica tarcata, fetitele Ada, Lali si Bianca, caprioarele, Marius in fundal, Nea Nica si boii lui, mama povestitorilor, Mihai a lu’ Madelin, povestitorii deghizati…
Povestiri de la Plostina IV
Era tot iarna. Ne hotarasem sa facem Craciunul la Plostina. Planul era asa: pe 24, plecarea cu trenul pana in Buzau, apoi cu masina varului Ita pana la Plostina. Pe la 4 dupaamiza era innoptat gata. Pe munte, zapada mai veche. Prin Malu Rosu, dupa podul spre Plaiul Nucului, zapada de pe drum, topita in soarele zilei ce fusese stralucitoare, inghetase bocna acum, incremenita de multele grade sub zero. Polei, adica. Obosita Dacie a lui Ita, fara de cauciucuri de iarna si far’ de lanturi, a capotat la a doua panta. A dat-o varul cu fundul intr-un gard, sa nu o ia la vale deloc, si da-i si cugeta ca ce sa facem. Pe drum, un om cu boi. “Nene, nu ne ajuti si pe noi cu boii sa urcam panta asta? Hai, ca ti-om plati”. “Ba da, baieti, uite, leg boii de gard nitel aici, ma duc pan’ la crasma sa beau o tzuica si apoi mergem”. Si stai, si stai, si stai in drum, presemne ca tzuica era lunga rau, nu expresso moft ca pe la oras. Pleaca varul si cu Cris dupa om, vin cu totii mai tarziu ca-l cinstisera si se cinstisera, eu, in drum, faceam ture jur-imprejurul meu, ca tare mai era frig. Eram eu imbracata bine, cu pantaloni de fas dublati, si pulover de lana si geaca groasa cu dublura matlasata, fes de lana si manusi cu un deget, cu blanita pe dinauntru, sosete de lana lucrate de mama si bocanci de munte. Da’ tot era frig, pe loc asa. In sfarsit, ne urca boii o parte buna de drum, apoi omul isi ia ramas bun, ca drumul spre acasa lui facea la dreapta. Mai merge varul Ita o alta parte de drum (e sofer tare iscusit, de fapt el e sofer pe masini mari, multe stie face cu franele si directiile alea). Ii mai urca el pe baieti sus pe capota si mai mergem si asa o tara. De acum, drumu-i numa’ pante, tot in sus, tot in sus, de zici ca ajungi in cer. Pana la urma vine si momentul scarpinatului in cap. No, acu’ ce facem? Nu mai era chiar mult. Varul Ita scoate mobilul (sau de la telefonul public de la aprozar?) si suna acasa sa vina taica’su cu iapa. Aveam in masina numai vin, baietii s-au pus pe baut ce sa faca? chiar daca era rece-nghetat. Stam pana coboara si trupa cu iapa (unchiul si inca doi veri, ei is cinci frati cu totul). Ne dam jos din masina, unchiul Aurel leaga iapa la Dacie si da-i bataie (la figurat, oamenii de munte nu-si bat niciodata animalele, dimpotriva, vorbesc cu ele ca si cu oamenii). Noi, da-i-da-i, da-i-da-i, per-pedes, tot la urcus. Ma incalzisem de acuma si-mi parea geaca rosie grea-grea de-mi venea s-o arunc. Si in clipa aia a inceput sa ninga. Era lumina, nu stiu cum, lumina aia rosie de zapada. Iapa tragea viteaza masina in sus pe pante, varul Ita o ghida mester din volan, noi, voiniceste, in urma lor. Si mergem, si mergem, zapada ni se asternea pe gene si ganduri. Era tarziu, se auzeau deja miraculos prin cerul nevazut, printre crengi omatuite, printre fulgi desi, aninati unul de altul, zvonuri de clopotei si aripi de ingeri fericiti, magii trecusera pe deasupra noastra, se mirasera si ei de-asa minunatie, auzi! sa traga o iapa o masina. Am intrat pe usa la matusa (casa noastra era rece si neprimitoare) exact la 12 noaptea. Venise si Craciunul dupa noi, cu iapa si masina si zvonul de ingeri! Cel mai mic dintre veri s-a dus la casa noastra sa ne faca focul in sobe. Matusa Ioana ne-a pus tuturor dinainte cate o ciorba calda de cartofi cu afumatura. Si mamaliga cu branza de oaie. Si gogonele verzi murate. Ceva mai gustos ca ciorba aia n-a mai existat de atunci si pana in clipa de acum. Ma incalzea pe dinauntru si scotea zambete de la pastrare. M-am molesit in caldura de lemne si fierbinteala din maruntaie. Luasem si tzuicile de rigoare, fierte cu zahar si piper, nelipsite. Aproape ca dormeam dar totusi nu, auzeam glasurile vesele, dar ca prin vata asa, ca din departare, aparuse si mosul cu barba alba la ferestre. Ne-am dus pana la urma acasa la noi, sa dormim. In curte, proptit bine langa mar, bradul de la varul Cornel, gol de podoabe dar plin de zapada stralucind. Odaile erau calde de acuma. Eu cred ca acesta a fost cea mai frumoasa noapte de Craciun.
Povestiri de la Plostina III
A fost odata ca niciodata, o fetita cu manusi verzi. Povestile incep totdeauna iarna, acum. O fetita, Madalina. Si ea n-a ascultat de maica-mare si de tataitzu, care-i spusesera sa nu carecumva sa plece din curtea din fata, nici in spatele casei, nici la cosar, nici pe drum. Insa Madalina, neascultatoare (‘fara sa asculte de sfaturile bunicilor ei’, pedagogic vorbind, ca Alba ca Zapada de pitici cand ii spuneau sa nu iasa din casa si sa nu vorbeasca cu strainii), a plecat spre curtea cosarului. Vazuse ea zapada neatinsa pe acolo, un om (de nea) statea ascuns ca in marmura, gata sa fie eliberat. Insa, insa. In curtea aceea interzisa salasluia si El. Berbecul far’ de coarne si far’de coada, adus de la stana, acasa, la iernat. Dar fetita a vazut prea tarziu fiara. S-a speriat si-a inceput sa fuga in cerc, jur-imprejur de curte mica. Berbecul, dupa ea. Cand ea se oprea obosita, berbecul se oprea frana, cu capul berc la trei milimetri de ea, fara s-o atinga. Si iar fuga. Si iar frana. Si iar fuga. Si iar frana. Si iar fuga. Si iar frana. S-a dumirit ea cum ca animalul era atras de verdele indubitabil al manusilor ei. Final: a venit tataitzu, atras de urlete (pana acum n-ati sesizat sonorul, este?), si a salvat-o de mancatorul de manusi. Sfarsit. Noapte buna, copii, si batrani, si prieteni dragi!
Povestiri de la Plostina II
Era iarna, de mult, prin tinerete. Am mers la Plostina sa petrecem Craciunul acolo, cu tzuica fiarta si carnati trandafiri. Inca traia bunica noastra, maica-mare. Cu Cris, si gasca de veri de alaturi, hai in padure sa cautam brad. Noi adusesem in bagaje si globuri si beteala si bomboane de pom si ciocolatele. Am invelit si nuci in poleiala si am facut ornamente din hartie colorata. Dar nu aveam brad. Asa ca am plecat in expeditie, la odaie peste muche, si chiar mai departe, prin paduri. Verii nostri aveau un caine, adus de la stana, Soimu pe nume. Maaaare. Daca se ridica in doua labe putea sa-mi spele sigur rafturile de sus din frigider. La stana infruntase singur lupii si ursii, multe fapte minunate ni le povestise stapanul lui. Acum imbatranise pesemne. Cu blana scurta, neagra-maronie, inspicata si de fire albe, pe ici, pe colo. Un caine caaalm, si blaaand, si paaasnic. Putea sari gardurile inalte ale curtilor fara sa le atinga, daca avea chef. L-am vazut numai o singura data sarind, cand a vrut sa ne demonstreze sugubat ca nu-l putem noi desconsidera in asa hal incat sa-l lasam singur in drum. Jur ca l-am vazut zambind in mustata. Serile obisnuia sa dea ocol curtii pe care o pazea, si sa latre gros in fiecare punct cardinal, cate o singura data. Dimineata devreme, la fel. N-avea nici vietate nici om cu ganduri rele curaj sa se apropie. In rest era foarte tacut, nu latra la oamenii ce treceau pe drum, sau la copii, asa cum fac cotarlele ordinare. Stapanul lui ne spusese ca el nu latra niciodata, in afara de turul de veghe, decat cu un motiv foarte intemeiat. Si, cum spuneam, plecam dupa brad. Afara era zapada mare, nameti cati casa. Soimu, dupa noi. Si urcaram noi muchii, si coboraram vai, ca verii nostri stiau ei un loc cu brazi frumosi si fara paznici cu pusca. La un moment dat, la capatul unui urcus anevoios, ne-am oprit sa ne odihnim. M-a bufnit rasul, uitandu-ma la caine. Se asezase comod si isi sufla in labe sa le incalzeasca, cum faceam noi iarna la derdelus si sanius. Am ajuns si la locul laudat. Am luat bradul, unul micut ca nu ne trebuia ditamai copacul. Si, la intoarcere, baietii au vazut sus, prin copaci, vasc plin de bobite rosii. Hai sa luam si vasc! Si hop, toti catarati in copaci. Eu cu Soimu, jos, el asezat pe picioarele mele sa ne incalzim. Si numa ce-l vad odata ca se ridica in alerta, se duce la marginea unei rape, si incepe a latra gros. Mie mi-a inghetat instantaneu sangele in vine. Nu, nu ursul ala de care mi-era frica in copilarie il temeam. Acum vedeam cu ochii mintii haita de lupi. Am intepenit. Aia radeau de mine pe sus prin fagi. Baaai, vin lupii, urlu. Io ce fac? Astia, mistouri ca sa le iau blana, ca sa-i fac arsice, ca sa urlu la ei ca sigur se sperie. Eu ma albisem, Soimu latra rar, atent-atent. Faza e de vizionat si de bagat intr-un film: eu, cu ochii mari-mari si rosie in obraji ca ma incalzisem instantaneu, asteptam, ca in filmele de groaza, deznodamantul. Si unde nu-mi apare o mandrete de arici, amusinand zapada si tufisurile. Ce mai rasete si hohote de sub vascuri. Si Soimu se saluta cu ariciul apoi vine iar sa se culcuseasca langa picioarele mele, normal, acum ardeam ca o sobita. Bine, ma, l-am tras eu de urechi, nu puteai sa-mi spui dinainte, tu nu vezi ce m-am speriat! Si el s-a uitat la mine spasit de jos in sus, cu parere de rau in ochi, ca daca nu poate sa vorbeasca, d’aia! Noi am facut bradutul in odaia buna din casa, a venit si mos Craciun. Maica-mare l-a pastrat asa impodobit pana am venit noi iar in vacanta de vara (asta-i bradul lui Madalina, zicea ea).
Instantanee de la Plostina
* Drumul de la biserica pana acasa, posibil de strabatut numai pe jos, cu sleauri adanci de carute si tafuri, plin de noroaie monstruoase cand ploua mult, treci de biserica cu albastru, de fantana parasita, de ciuciurul lui Vasile Oancea, urci panta amarnica de la Silica si, gata, ai ajuns
* Ciuciurele, facute din barne lungi de lemn, santuite pe mijloc, si infipte in locurile de unde izvoraste apa curata, dedesubt se pune ciutura din care beau vitele apa. Sunt asa: ciuciurul lui Vasile Oancea, cel mai puternic jet, cea mai rece apa, are si canita de tabla rosie intr-o firida de piatra, pentru insetati, dar poti sa bei apa rece si din pumni; ciuciurul Buzii, este in padure, la poalele unui copac mare, batran si puternic, trebuie sa-l cauti cu evlavie printre carari ratacitoare, are apa dulce, gustoasa, buna de fiert fasole si linte; ciuciurul din curtea Mariei lui Culita, ce o mai invidiam in copilarie, ca avea apa ei curgatoare, poti sa te balacesti in ciutura, poti sa speli cratitile de funingine cu nisip, poti sa uzi gradina nelimitat; ciuciurul de la cantonul de padurar al lui Cornel, un fir de apa incetisor, trebuie sa lasi galeata o jumatate de ora sa se umple…
* Daca nu sunt ciuciure, dai de fantani mici, aproape de suprafata, poti sa iei apa cufundand direct galeata (cea curata, care strajuie intr-un cui in fantana, din care torni in galeata ta), fantanite zidite din piatra de munte, cu capac de lemn de brad. Inauntru gasesti si “dispozitivele de baut” canite scobite intr-o bucata de lemn, cu coada mare sa ajunga la apa, dintr-o bucata. Cum le zice oare? Caus se numeste, imi sufla Cris.
* Pietrele cazute din stanci, imprastiate pe poiene, si botezate de Cris: La Nisip (de acolo iau oamenii din sat nisip de lipit), Adam si Eva, doua pietre mari lipite, una accesibila (Adam), una greu accesibila (Eva, of course), Blocul (ne urcam intai intr-un copac inalt si apoi saream de pe crengile lui pe piatra), Pietrele Verzi, Streasina (scobitura in munte, poti sa stai numai pe vine si sa privesti de sus poiana), Balena, Acoperisul
* Padurea de mesteceni, vara, dupa amiezele, se invarteau pe acolo tantari stravezii, asteptam sa se aseze pe mana, si ii priveam uimita cum se bombeaza, se umfla, se fac rosii si burtosi, nici nu mai puteau zbura, sfarseau invariabil plesniti cu manunchiul de frunze
* Poienile in iunie, pline cu sanziene si margarete, cu clopotei albastri si trei-frati-patati ca niste panselute in miniatura, cimbrisor salbatic mirosind a piper aromat, si mii de alte flori cu albine si bondari zumzaitori, si cosasi sasaind prin ierburi, si fluturi zburand jos
* Ciresul din curte de la tatica Neacsa, care facea cirese aba in august, ne bateam cu graurii pe ciresele usor fade, ca buzele de copii
* Mersul la odaie peste muche, cu sufertasele de mancare, sa ajungem la amiaz, cand cosasii (tataitzu’ si tata) faceau pauza de masa, mancau in strachini de lut ciorba, si mamaliga, si branza, si omleta de ou cu de toate, si carne cu muraturi
* Gogosile facute de maica-mare la 4 dimineata, unele cu branza de oaie amestecata cu galbenus de ou proaspat, altele simple, neumplute, pentru mofturosii de la oras
* Bulzurile: se pune branza in mamaliga, se formeaza in palme o sfera galben-aurie, se pune putin pe plita sa se rumeneasca si sa se topeasca in delicii inauntru, se poate manca si ceapa rosie de Buzau
* Mamaliga vartoasa, taiata cu ata, ghebe murate, carne de purcel tinuta de la Craciun la untura, moarea de varza murata, crema frecata din galbenusuri proaspete de ou cu zahar si cacao, foi cu lapte acru, gogonelele murate, carnatii numiti trandafiri, cartofi copti, urzici sleite cu ou ochi
* Banii de la colindat, monede de 1 leu si de 3 lei, stransi in ciorapi desperecheati, schimburi facute cu Cris, eu iti dau 5 monede (de 25 bani) tu imi dai doar una (de 3 lei)
* Mai tarziu se coc si visine, si prune, si pere, nu mai zic de mere domnesti si de mere ionatane
* Salcamul de la poarta cu acoperis de lemn, iasomia din curte, deasa, deasa, daliile rosu-alb
* Alunii in care ne cataram, alune culese in buzunarele de la trening, apoi statul la taclale, noi si verisorii, fiecare cu cate doua pietre, pe una se aseza aluna cu cealalta se sparge, miejii erau dulci, cu aroma de vacanta
* Trecutul prin gard la vecinii Stanesti, ne uita Dumnezeu pe acolo toata ziua jucandu-ne pitita prin pod, sau cu papusi de carpe, sau catarati prin ciresi si visini, cu fetele Ileana, Florica si inca una Garofita
* Popa Murea, de la biserica de pe colina din vatra satului, inalt si solid si ars de soare ca un haiduc, pornind brusc de la altar, cu pasi de un metru, cu odajdiile fluturandu-i in jur ca apostolului dreptatii, indreptandu-se urias spre babele clevetitoare oprite la intrarea in biserica, ajuns langa ele, facute mici-mici, s-a oprit brusc, si le-a zis cu glas scazut, duios-sfredelitor: Liniste!
* Cumparaturi: la aprozar la Neculai sa luam ardei gras si pepeni, la magazie avea zahar, ulei, eugenii; la Nila, magazin universal, mirosea a lemn si gudron, se dadea zahar si ulei la portie cu biscuiti uscati; gaz de lampa cu potcoave; bomboane cleioase la pachet cu cuie; stateam la cozi mari pana “baga marfa”, se facea inserare pana plecam, tataitzu mergea la Mat sa bea cu consatenii si sa schimbe vorbe
* Ziarul Scanteia, venit in cutia postala de la poalele pantei lui Silica (sa nu se mai oboseasca postasul sa urce); eu citeam Fapt Divers, iar bunicul, cu ochelarii pe nas, politica, agricultura, vremea, congresele
* Cartile de sub patul din foisor, si de pe politele de lemn, sovietice, cubaneze (Comandante Che Guevaraaa), educative (cum sa separi cazina din lapte sa faci clape de pian, fizica pe intelesul tuturor – un fel de Idiot’s Guide in zilele noastre, cum sa cultivi pomii fructiferi, cum sa cresti viermi de matase)
* Cainele Cosmos, cainele Soimu, magarusul Tilica, calutul Piciu – o sa-i povestesc pe fiecare candva
* Piatra Mortatului, ca o piatra Stonehege, sau ca o piramida a locului, sus, in poiana cu acelasi nume, cu crucea de fier din varf
* Pietricica, stanca de unde se vede satul tot, in panorama
* Leaganul gasit de noi, copii, in padure, din funii metalice groase legate de copac, pornea de sus de pe panta, acolo fundul se atingea de pamant, se desprindea spre vale si simteai ca zbori, te tineai bine cu mainile, te asezai pe scandurica infipta intre otgoane, si pe o bucata de cojoc mitos de lana creata de miel, sa tina cald si moale la fund
Povesti de la Plostina I
Diferenta intre Ploiesti-bloc si Plostina-casa, atunci cand eram eu mica, insemna asa:
La bloc imi era frica de hoti (termen generic care acoperea omu’negru, bau-bau, monstrul, frankenstein), de aceea verificam de cate trei ori usa de la intrare sa fie incuiata cu toate incuietorile.
La Plostina nu imi era frica de hoti, acolo nu existau, usile statea bine-mersi descuiate si portile deschise, in schimb imi era foarte frica de urs. De ce?
Eram intr-o vacanta de iarna la bunici, nu era foarte tarziu dar cum se intuneca repede si casa nu avea curent (rar, in unele seri, mai intarziam la lampa de gaz ascultand tranzistorul cu baterii), ne culcam devreme, odata cu gainile. Intr-o noapte, zarva mare dintr-o data pe afara. Lume tipand si haulind, caini latrand inversunat, ne trezim toti speriati, tataitzu’ isi trage pantalonii grosi, cizmele si surtucul de iarna si iese afara. Vine dupa un timp si ii spune maicii-mari: a venit ursu la porcu lu’Vasile Oancea! Ne imbracam si noi si iesim in curte. Se auzea lume multa, glasuri barbatesti, prin drum, cainii innebuniti, rupeau lanturile. Zapada lucea in lumina lunii si a felinarelor. Bunicii s-au dus si ei in drum sa taineasca cu ceilalti. S-au imprastiat apoi prin curti si fanete acoperite cu omat. Eu, singura in curte. Ii asteptam sa se intoarca. Zapada lucea straniu. Nu-mi era frig, dar era asa ciudat sa fie noapte, sa nu fiu in pat si sa stau singura afara in curte, nu cred ca era mai mult de 8 seara dar mie imi parea miez de noapte. Si, in momentul acela, s-a intamplat. Printre zabrelele gardului de lemn ce dadea in drum l-am zarit. O umbra mare, in doua labe era, fugea repede, greoi, isi cauta calea de salvare. Mi-a stat inima in loc, de fapt toata lumea s-a oprit in loc, stelele luminau cu incetinitorul, eu respiram cu incetinitorul, lumea care haulea in urma ursului pe drum alerga cu incetinitorul, ca in cartea Prins a lui Petru Popescu. Dupa cateva secunde mi-am revenit, ursul scapase prada (porcul mursecat tare si care a doua zi a fost sacrificat), si fugise in paduri din nou, am auzit ca sarise parlezele fara sa le atinga. Am intrat in casa la caldura, maica-mare s-a speriat cand m-a vazut la lampa, aveam obrajii albi-albi si pupilele dilatate, a inceput sa-mi vorbeasca si, in clipa aceea, eu am inceput sa tremur nestapanit. Cu clantanit din dinti. Mult timp am tremurat, nu ma putem opri. ‘Vine ursul’, ziceam. Mi-a zis maica-mare de deochi, mi-a descantat de spaime (o fi cautat si smocuri de par de urs prin zaplazuri), mi-a facut o fiertura de ierburi, m-a adormit stand langa mine si spunandu-mi poveste. O trecut atunci, dar ramasite de teama au ramas. Si acum, daca merg de acasa la odaie-n muche pe inserate, pe drumul bine stiut, si tot ma uit cu teama in jur, spre padure, spre vale.
De atunci nu m-am mai speriat niciodata intr-atat sa tremur asa, dar la orice spaima mare asa patesc, dintr-o data totul se misca cu incetinitorul (ultima data la un cutremur).
