Jurnal de stat în casă – ziua 53

Azi inventariez morții.

HTA, DZ, BPOC. AVC.

Dialize, cancere, amputații, cardiopatii, boli renale.

Obezitate.

Vreo câțiva bețivi. Vreo doi oameni ai străzii. Vreo patru neînscriși la medic de familie.

V\rste cuprinse între 20 ani (comorbiditate “obezitate”) și 98 de ani (caminiști).

Suceava, Hunedoara, Bucuresti, Mures si Arad.

Încai la căminul de bătrâni din Galați cred că nu a mai rămas nimeni.

PS

Primii doi decedați din România puși pe seama covidului au fost pe 22 martie 2020, unul din Filiași cu cancer în fază terminală și un pacient din București, dializat.

Jurnal de stat în casă – ziua 51

Ieri, duminică.

Pentru că am descoperit că am un sac de pământ, cumpărat dumnezeu știe când, am petrecut vreo 3 ore plantând în ghivece de felurite mărimi tot felul de semințe extrase din hrana zilnică (ardei gras, mere, lămâi, lime, struguri, pere). Am găsit și un bulb de zambilă, păstrat într-un ziar mototolit, l-am plantat cu totul. Încă 3 ore am stat să fac curat, aveam noroi și pe pereți Cu oczia asta am reușit, în a doosprezecea oră, să frec gresia din bucătărie, ăsta e semn că izolarea durează deja prea mult. Dacă mă apuc și să spăl geamurile, e clar că tre să se întâmple ceva repede repede. Noroc că plouă.

Am vorbit cu Mirela 4 ore, ea smulge buruienile din grădină, io potato couch. A reușit să pună un pește pe grătar, îndemânările ei culinare se îmbogățesc amețitor. Mai antan reușise să gătească cumva și urzicile primite de la Leana din grădina ei de la Iedera. Mostly despre vaccinuri (e împotrivă), conspirații, mantre, respirații, meditații și vibrații (cică e o metodă, tuning, cu sunete guturale, iar vibrația aia te destupă la chakre).

Am văzut Frankenstein, la National Theater din Londra, cu Benedict Cumberbatch (o simpatie de-a mea) în rolul monstrului. Mă uluiesc în continuare decorurile și unghiurile de filmare din teatrele din ziua de azi.

Apoi am rezistat două ore douăzeci să văz spectacolul Sonete de Shakespeare, pus în scenă de o trupă din Berlin la Craiova, prin 2009. Minimalism, machiaj reușit, singura scenă care m-a atins a fost cea cu alăptarea și lullaby.

M-am uitta în paralel la History, la Inima Reginei Maria, un documentar romanțat și scurt.

After Life pe Netflix, scenariu, regia și rolul principal Ricky Gervais. Melasă tacing: soție, cancer, prostituata bună la suflet, drogatul care n-are bani de sinucidere, bătrâna înțeleaptă (tot aștept o întorsătură în scenariu și ea să fie de fapt fantomă), tatăl acum senil dar sufletist în copilărie, colegii disfuncționali dar drăguți în felul lor, idealistul prieten cu probleme în căsnicie, psihoterapeutul cinic încremenit la o vârstă adolescentină, nepoțelul adorabil, câinele și mai adorabil(ă), poștașul filozof, infirmiera blondă (posibila next significant other), hoarderul nefericit care vrea să apară la gazetă. Povești banale de mic orășel (dar de lângă mare, oare de ce nu mă mir?), care apar într-o gazetă gratuită, presă de faptul divers, cum era pe vremuri singura rubrică citibilă de la Scânteia. Dar minunat episodul 5 din Sezonul 2. În concluziune, prea lăcămos, prea înălțător, el e pre atrist, ceilalți sunt prea ok, lumea e prea voit mundană deși e complet nerealistă (viața chiar nu e așa, pentru mult prea mulți pe lumea asta, nu, nimicurile și banalitățile nu salvează suflete, limonada din lămâile vieții e doar un chițibuș de marketing, oamenii sunt mai degrabă jigodii decât buni deep down. Genială babeta care împlinește 100 de ani și spune că veața e de rahat iar toși oamenii sunt niște căcănari). Chiar de mirare pentru comedianul cu discursuri cinice la toate Globurile de Aur la care e desemnat gazdă. Deși, vorba lui “I’ve got to be a court jester, but a court jester’s got to make sure that he doesn’t get executed as well. I’ve got to make all the peasants laugh at the king, but the king’s sort of got to like it.” Spectacolul s-a terminat, puneți banii în căciulă.

Jurnal de stat în casă – ziua 50

Cifră rotundă.

Am trecut cu bine și de 1 mai, zi cam depresivă pentru mine. Azi am făcut teleconferință în patru, Miru e la curte cu câinele husky, cățelul cel mic și motanul Messi. Mihu cu ședințele la Microsoft, leptopurile înșirate ca la NASA și cartofii prăjiți ai Alinei. Marius așteaptă să se ridice restricțiile din Lombardia. măcar să iasă cu bicicleta și să poa să meargă la cumpărături la Gigante, că s-a săturat de ciorbele de la Lidl (tot e bine, că la noi la Lidl n-au ciorbe). Tata, mama și bunica se cam calcă pe bombeuri dar sunt bine per global.

Știri externe: pe 25 aprilie a fost cutremur de gradul 5, care e s-a simțit bine la mare. Pe 29 aprilie, asteroidul 52768-1998-OR2 a trecut foarte aproape de Pământ (mă rog, la 16 distanțe Pământ-Lună, dar orișicâtuși). Cea mai stranie veste a fost declasificarea, de către US Navy, a unor filmări de obiecte zburătoare neidentificate apărute în anii 2004 și 2015.

În România, după o lună de urcat 4 pereți, s-au conturat clar niște bule.

Nota 1: nu iau în considerare analfabeții, amețitele și mafioții, vedetuțele locale, dacopații, persoanele care comentează cu gifuri, mămicile cu feisbuc, persoanele care scriu cu majuscule.

Nota 2: în țară există infinit mai multe categorii: cei care merg la serviciu că nu au încotro. Țăranii care muncesc câmpul. Las Fierbinții de la mat. Oamenii fără posibilități materiale. Oamenii cu probleme de sănătate, disperați că spitalele se ocupă doar de covizi. Oamenii bătrâni și singuri. Oamenii vulnerabili (cu probleme psihice, în relații toxice sau abuzive).

Așadar.

Bula moderaților optimiști

Respectă restricțiile dar abea așteaptă să meargă la o bere cu prietenii. Unii fac voluntariat, alții liste cu spectacolele de văzut peste zi. Majoritatea lucrează lejer de acasă, nu au copii, comandă acasă legume, bere nefiltrată și cafea, fac maratoane de recitat poezii, scriu cărți sau articole, fac cartofi prăjiți, poze la cozile la mici de la Cocoșatu și binging pe Netflix. Unii urmăresc slujbele online de la mănăstiri și biserici ortodoxe. Altele confecționează măști din materiale colorate, personaje din desene animate sau asortate cu bluza. Se culturalizează: io n-am văzut atâtea spectacole de balet, arii de muzichie clasică și piese de teatru de Shakespeare toată veața.

Bula moderaților pesimiști

Au afaceri lovite de criză dar se repliază. Vor să se întoarcă degrabă la serviciu pentru că traiul la comun cu copiii care au lecții, motanu în călduri și partenerul decalat cu pi pe patru i-a cam adus la limită. Comentează cu sarcasm toate bâlbele guvernamentale, amenzile polițiștilor și intonația ministrei învățământului. Scriu parodii de scenarii apocaliptice despre carantina din anul 2024 (mostră)

Bula conformiștilor

Nu vom reveni la normal pe 15 mai. De fapt, nu vom reveni complet la normal nici până în primăvara 2021. În momentul în care România elimină majoritatea restricțiilor, vom ajunge la fel ca Wuhan, Lombardia, New York, având sute de morți pe zi. Așa că școlile vor rămâne închise, turismul va rămâne oprit, cei care vor putea lucra de acasă nu vor merge la birou, sportul și evenimentele vor fi oprite. Probabil că mersul în aer liber va fi liberalizat, că oamenii nu pot sta închiși în casă un an întreg, dar restul va rămâne cel puțin până la sfârșitul anului

Bula conspiraționiștilor

Virusul nu există, a fost inventat de Bill Gates care este patronul ocultei mondiale, din car efac parte OMS și Lady Gaga care face concerte să doneze oamenii la OMS. Ne țin noaptea în case ca să monteze antenele 5G, unele camuflate de copaci de plaxtic. Antenele 5G fac unde electromagnetice care dereglează celulele. Vor să ne vaccineze pe toți obligatoriu ca să ne bage un cip sub piele.

Bula scepticilor îngrijorați de degradarea drepturilor omului și care urmăresc cu interes modelul Suedia, care n-a închis nici cârciumile, nici școlile (în care mă regăsesc)

“Autor : Vasile Astărăstoaie: A fost suficient ca în universul biotic să-și facă simțită prezența un nou membru (microscopic) pentru ca viața noastră să se schimbe fundamental. De la senzația că omul a devenit stăpân al gândirii și al naturii, de la confortul individual și imaginea de maximă securitate (induse de progresul științific și de tehnologiile moderne) a trecut brusc la sentimente de neputință și frică irațională. COVID-19 a devenit nu (numai) o problemă de sănătate publică, dar mai ales o problemă de filozofie existențială cu implicații majore economico-sociale, culturale și religioase. În acest context, este de neînțeles de ce în elaborarea măsurilor de combatere a pandemiei, organismele internaționale (OMS) și cele naționale nu au implicat și specialiști în bioetică. Aceasta cu atât mai mult cu cât în științele vieții numai cunoașterea nu este suficientă; ea trebuie înconjurată de umanism și controlată de valorile moralei, care sunt supreme. Achizițiile medicinei științifice, inclusiv politicile de sănătate publică, s-au dezvoltat în concordanță cu scopurile tradiționale ale eticii individualiste (bazată pe jurământul lui Hippocrates), care plasează interesele individuale ale pacienților /cetățenilor deasupra intereselor colective ale societății și ale statului. Abia în secolul XX (în perioada de instalare a regimurilor totalitare/dictatoriale), politicile de sănătate au ales să urmeze o etică colectivistă și utilitaristă, care pune interesele colective ale societății și ale statului deasupra intereselor individuale ale pacientului/cetățeanului. Pentru a preveni derapajele nedemocratice și abuzurile este necesar un control etic al măsurilor propuse. Cu atât mai mult cu cât avem criterii de evaluare a programelor încă din 2000 (Nancy Kass. AmJPH 2001;91:1776-82). Adaptându-le la situația actuală, criteriile ar fi:

1. Necesitatea măsurilor

Politicile de sănătate publică și implicit măsurile trebuie să fie necesare pentru a diminua un risc semnificativ pentru sănătatea populației. În prezența unei pandemii există o obligație a statelor de a elabora și implementa măsuri care să diminueze efectele și să protejeze cetățenii. COVID-19 nu face excepție de la o astfel de abordare. În concluzie, putem spune că măsurile sunt necesare

2. Eficiența măsurilor

Politicile de sănătate trebuie evaluate în termeni de capacitate de atingere a obiectivelor, iar măsurile trebuie evaluate în termeni de cost/ eficiență. Pentru aceasta trebuie să cunoaștem impactul și caracteristicele bolii (contagiozitate, morbiditate, mortalitate, leziunile anatomice și fiziopatologice induse etc.), strategia de implementare, acceptabilitatea, fezabilitatea măsurilor și, un lucru esențial, evaluare continuă a eficacității măsurilor. În COVID-19, am asistat la o bâlbâială continuă și la estimări fanteziste, care se modificau de la zi la zi; bâlbâială determinată în primul rând de acest colhoz globalist numit OMS. De aici au plecat mesaje contradictorii, ideologizante și partizane: pe de o parte, o viziune apocaliptică (al treilea război mondial, introduceți carantina, izolarea socială etc.) pe de alta parte, critici la adresa SUA pentru că au suspendat zborurile spre și dinspre China. În februarie, după declararea pandemiei, preocuparea domnului Tedros Adhanom Ghebreyesus era de a lăuda China (deși China a ascuns la început epidemia și apoi a încălcat cu brutalitate drepturile omului) și de a solicita să nu se utilizeze termenul “virusul din Wuhan” pentru că stigmatizează. Guvernele (cu puține excepții) au mers pe acest drum. De la bagatelizare la “apocalipsa Covid”. În aplauzele mulțimii, cuprinsă de o panică isterică, au luat măsuri care nu au fost evaluate ca impact. Dacă la început o asemenea atitudine era explicabilă, acum nu se mai justifică. Nici acum nu știm morbiditatea, mortalitatea reală, contagiunea (datorită modalităților diferite de raportare și a politicilor diferite de testare) știm însă că (până în prezent) mortalitatea prin Covid-19 reprezintă 0,8% din mortalitatea generală (puțin peste gripa sezonieră). Deși gradul de urgență biologică impus de OMS a descurajat efectuarea examenului anatomo-patologic necroptic au început să apară rezultatele necroptice din Italia, Germania și SUA, care pun la îndoială tratamentul impus prin protocol bolnavilor Covid-19. Acestea sunt câteva exemple. În luarea măsurilor, nu a contat raportul cost/eficiență și nici evaluarea impactului economico-social. A contat doar imaginea publică.

3. Proporționalitatea în limitarea drepturile omului.

Într-o pandemie există posibilitatea ca unele drepturi civile să fie limitate. Dar nu oricum, ci proporțional cu gravitatea maladiei și cu eficiența măsurii propuse. Trebuie definite: gradul de invaziune (ce drepturi și în ce măsură sunt limitate), magnitudinea intervenției (este afectată o persoană, un grup social sau întreaga comunitate) și, foarte important, durata intervenției (cât timp este limitat dreptul respectiv). Notificarea către CEDO a suspendării Convenției pe perioada pandemiei de către o serie de state (exclusiv state foste comuniste), fără o analiză făcută publică și lipsa de reacție a societății civile, aduce în discuție posibilitatea instaurării unui regim autoritar populist politico-medical sau mai corect politico-științific, ca de exemplu: New Brave World.

4. Dreptatea socială

Implică solidaritate și echitate. Solidaritate. Măsurile trebuie să creeze solidaritate și coeziune socială (să facem în comun ce nu putem face singuri). Sunt curios cum sună evaluarea, care afirmă că izolarea socială (impusă, nu recomandată) crează solidaritate, iar delațiunile, amenzile și dosarele penale conduc la coeziune socială. Echitatea înseamnă că măsurile nu sunt discriminatorii și stigmatizante. Atunci când anumitor categorii, și numai lor le impui restricții suplimentare (vezi criteriului vârstă), e clar că discriminezi, iar atunci când izolezi localități întregi și le identifici cu un pericol public (adevărați “leproși moderni”), când lași să se înțeleagă că dacă au primit virusul există o “vină majoră “, e mai mult decât clar că etichetezi, discriminezi și stigmatizezi. Nu mai spun că a merge la Biserică sau să aprinzi o lumânare în cimitir te transformă în agentul covidului care infectează întreaga omenire. În schimb, a te înghesui în gări, autogări, aerogări pentru a merge la cules sparanghel în Germania sau a îngriji bolnavi în Austria nu este de condamnat. Când se eliberează paturile din spital (care stau neocupate în așteptarea apocalipsei), când se asigură doar asistență de urgență și sănătatea unei categorii de bolnavi (bolnavii cronici) se degradează, aceasta nu este discriminare?

În concluzie, în promovarea și implementarea măsurilor de combatere a pandemiei COVID-19 nu a existat o analiza etică. Dar cui îi pasă?

P.S.1. Celor care îmi invadează peretele cu tot felul de argumente în favoarea măsurilor recomandate de OMS vă dau un sfat: postați la dvs. acasă. Altfel, în mod total nedemocratic vă voi șterge și vă voi bloca. Dacă tot sunt admiratori ai stării de urgență (unde e admisa cenzura), să o simtă pe propria piele. Eu sunt adeptul măsurilor suedeze, luate împotriva curentului majoritar. Au avut curajul să nu blocheze viața socială, culturală, religioasă și economică. Le doresc să reușească și să readucă speranța că se poate altfel.

P.S.2. Pentru cei care stau, tremurând de frică, în izolare socială în așteptarea vaccinului eliberator o veste tristă: se pare că, date fiind mutațiile de până în prezent ale coronavirusului, un vaccin pare tot mai puțin probabil să apară. Vor trebui să trăiască cu noul coronavirus și multe alte coronavirusuri care vor circula în viitor. Vor trebui să accepte că omul se îmbolnăvește, îmbătrânește și chiar (ce surpriza) mai moare. Niciun vaccin nu le va aduce tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte. Altfel, vor sta în izolare toată viața fără niciun folos.

P.S.3. Oponenților, care vor spune că nu sunt informat atunci când compar mortalitatea prin COVID-19 cu cea din gripă, le comunic o cifră: 152.ooo decese în sezonul 2017-2018 în Europa (sursa Clinical Microbiology and Infection 25 (2019) 1266e1276, European all-cause excess and influenza-attributable mortality in the 2017/18 season: should the burden of influenza B be reconsidered?)