După o săptămână întreagă de urmărit paneluri de discuții despre “eu” și “the other”, am visat printre altele că eram cu Mirela la Ploștina, era noapte, stăteam de vorbă în grădina din fașa bucătăriei, la un moment dat ea mă face atentă că în curte a intrat un homeless. Prima mea reacție a fost să intru în prispa bucătăriei, să trag mica ușița de lemn după mine și să pun clănțăul. Mirela a rămas așezată și mi-a spus să stau liniștită și eu. Mă bântuie încă întrebarea de ce eram atât de îngrijorată că ar putea să plece cu pătura întinsă la uscat în loc să i-o ofer eu. Frica de străini, frica de oameni e încă acolo, înrădăcinată în amigdală și hipocamp.
30 days writing challenge
Day 8 – the power of music
Nicicând n-a fost pentru mine muzica mai balsam și mai alinare decât în anul pandemiei, cel care a început din martie anul trecut. Mai ales în contextul irealității pe care a căpătat-o viața cotidiană, cu accente care au pendulat între iminența catastrofei și liniștea catatonică. Priveam pe ecranele televizoarelor și laptopurilor, pentru că viața outdoor se suspendase pe termen nedefinit; priveam, zic, tancurile aduse de armată la Unirii ori străzile pustii ale lumii. E ceva unic să vezi Florența, Parisul, Londra, Buenos Aires-ul, New York-ul sau Hong Kong-ul fără viermuiala turiștilor, să vezi slujba de Paște catolic într-o Piață San Marco goală, să vezi parcuri marcate “pe aici nu se trece!”, să vezi străzile făr de mașini în trafic și magazine cu oameni mascați și aliniați la un metru jumate.
Și-n toată distopia asta, eu am virat devreme și repede la altceva, pe ecranele device-urilor care mi-au ținut companie într-o singurătate (sau solitudine) aproape deplină. Pe internet, toată suflarea artistică a dat drumul la liber la producții mai vechi sau mai noi, distanțele s-au suspendat, spațiul a devenit relativ (puteai fi simultan Londra, Atena, Split sau Brisbane) iar orele s-a dilatat (aveam acum tot timpul de pe lume). Balet, teatru, dans, film, spectacol (nu uit spectacolele de balet de la Rpoyal Opera House, spectacolele muzicale de la Cirque du Soleil, piesele de teatru de la Globe sau Nationa Theater, Jesus Christ Superstar și Fantoma de la Operă). Și muzichii, multe, multe muzichii. Multe muzichii cu membri formațiilor și corurilor pe Zoom.
Melodia mascotă a pandemiei mele a fost de la o formație belgiană de care nu mai auzisem niciodată-n veață: Hooverphonic. Mad about you (derulând pe repede înainte, nu mică mi-a fost mirarea să o revăd concurând la Eurovisionul din mai 2021, e drept că cu altă vocalistă).
Arvo Part, Jaqueline du Pre și Daniel Barenboim, Elgar, Ludovico Einaudi, Alexandrina Hristov, Luiza Zan, Ana Coman, Mădălina Pavăl, Alexandra Ușurelu, Haruki Murakami personal playlist, David Bowie în duet cu PJ Harvey, Beth Hart și Joe Bonamassa, Tame Impala, Dead can dance, Radiohead, Nouvelle Vague, Bjork, P!nk, Grace Slick, Dan Andrei Aldea, Dorin Liviu Zaharia, Surorile Oșoianu, Carmina Burana, Alternosfera, Om la lună, Akua Naru, Kovacs, Iyeoka, Melody Gardot, Lola Marsh, Mazzy Star, Portishead, Floor Jansen (din Nighwish) în duet cu Henk Poort, Nina Simone, jazzul lui Boris Vian, Robin and the Backstabbers, Vița de vie, Byron, Ada Milea și Bobo Burlăcianu, Subcarpați, Toulouse Lautrec, Coma, Via dacă, Implant pentru refuz, The Mono Jacks.
Zilele astea sunt pe Royksoop.
30 days writing challenge
Day 7 – Favorite movie
Nu sunt cinefilă. Legătura mea somatică cu filmele sunt Dallasul, la care intram toți hipnotizați prin case de la joacă și romanticele cu Gregory Peck, pe care le urmaream dimineața în reluare, înainte de școală, vizionate cu colega de serviciu a mamei, tanti Miluța. Și musicalurile, cu Fred Astaire și Ginger Rogers.
Filmele mele favorite sunt alea de pe o listă nebifată. Fellini, Tarkovsky și Tati.
Zen control
Taman am mâncat juma’ de ciocolată și acu’ aștept să mă apuce remușcările și să-mi treacă.
30 days writing challenge
Day 6 – Single and happy
Sunt când ascult muzici (Röyksopp, lately)
Sunt când scriu.
Sunt când frunzăresc poze alb-negru dintr-un București dispărut.
Sunt când meditez, îndeletnicire relativ nouă.
Și happy, când mă voi reconecta cu mine, toate drumurile duc acolo.
