Memorial

Pe 30 martie 2019 a plecat dincolo domnul Viorel Mărculescu, căruia prietenii și colaboratorii îi spuneau simplu, Sam.

Viata profesionala a domnului Marculescu este sinonima cu dezvoltarea industriei nucleare in România, adică contrucția și punerea în funcțiune a Unităților 1 și 2 ale centralei nuclearoelectrice de la Cernavoda. Un proiect extrem de dificil, având în vedere că a început în anii regimului comunist, a fost oprit și apoi redeschis, cu toate provocările induse de diferențele între contextul în care a fost pregătit și avizat proiectul și realitățile complet schimbate ale contextului anilor în care s-a finalizat construcția și PIF-ul.

A făcut parte din prima echipa de la Intreprinderea Nucleara Cernavoda, avand in responsabilitate aprobarea procedurilor de montaj si probe pentru instalatiile mecanice, precum si supravegherea montajului acestora.

Dupa anul 1990, domnul Marculescu a devenit director CNE Cernavoda, avand responsabilitatea, in calitate de reprezentant RENEL (“Proprietarul”), de urmarire a lucrarilor si cooperarea cu consortiul AECL-ANSALDO in finalizarea Unitatii 1.

In perioada 1998-2000, domnul Marculescu a fost Director General al Nuclearelectrica, ocupandu-se cu pasiune si mult efort de pregatirea contractului pentru finalizarea si punerea in functiune a Unitatii 2 CNE Cernavoda, dintre Nuclearelectrica si partenerii externi din Canada și Italia.

Ulterior, din anul 2000 si pana in anul 2007, a fost directorul român, in calitate de reprezentant Nuclearelectrica, al echipei de proiect (MT) între AECL Canada-ANSALDO Italia- SNN România (și simultan director la CNE Invest). Îmi amintesc cu duioșie de căldura părintească cu care ne-a întâmpunat, ditai directorul, pe noi, grupul de ploieșteni care venisem în 2001-2002 să lucrăm ăn cadrul Proiectului, cu mare entuziasm, curiozitate și teamă de necunoscut.

Există în viața fiecărui om acele întâlniri esențiale, pe care le numeri pe degetele de la o singură mână, acele “coincidențe” fericite care-ți modifică din temelii traseul, paradigma sau perspectiva. Așa a fost pentru mine întâlnirea cu dumnealui.

Dumnezeu să-l odihnească în loc cu verdeață, de unde să-i vegheze pe cei dragi!

Arta de a trăi în vremuri de criză

Mircea Miclea, 2020 in revista online EduPedu:

Indiscutabil, trăim o perioadă de criză. Nu numai că ne confruntăm cu riscul îmbolnăvirii sau decesului din cauza unui virus, dar avem deja primele semne ale unei crize economice majore și ale unei uriașe crize de încredere. În astfel de vremuri, emoțiile negative (de la anxietate și stres, la furie sau disperare) preiau controlul asupra minții noastre. Credem că gândim realist, când, de fapt, atenția devine captivă știrilor negative, veștile rele sunt memorate mai repede și reamintite mai ușor; construim scenarii catastrofice despre viitor, iar situațiile neutre sunt înțelese ca fiind periculoase. Vedem peste tot răul și nu mai vedem binele. Devenim, știm asta din neuroștiințele cognitive, suprasenzitivi și suprareactivi. Vorba lui Caragiale, „simț enorm și văz monstruos”. Funcționăm ca o alarmă de mașină prost reglată, care se declanșează de mai multe ori în toiul nopții și sperie tot blocul.

În astfel de momente e instructiv să analizăm ce au făcut alții, înaintea noastră, care au traversat cu succes crize existențiale și mai mari. Cum au devenit ei rezilienți, adică nu numai capabili să absoarbă șocul crizei, dar să își revină și să se dezvolte robust; cum au traversat abisul? Sintetizez aici câteva dintre răspunsurile pe care cercetările interdisciplinare, din ultimii ani, asupra rezilienței, ni le oferă.

1. Perseverența în proiectele personale. O criză ne scoate din ordinea firească a vieții, ne pune sub semnul întrebării modul în care trăim, proiectele noastre de viață. Dar dacă mintea noastră se încăpățânează să fie orientată spre viitor, dacă întâmpinăm ziua de mâine cu un plan, nu cu o nouă teamă, devenim mult mai puțin vulnerabili la ce ni se întâmplă în prezentul imediat. Ne afectează mai puțin veștile proaste sau stările neplăcute, dacă avem un țel și ne străduim să mai facem un pas, oricât de mic, în direcția lui. Sau măcar să rămânem mereu cu mintea la el. În lagărele de concentrare, în multe situații de calamități sau dezastre, cei care au avut un vector personal, un plan sau un scop pentru ziua de mâine, dincolo de ziua de azi, cu grijile ei, au rezistat cel mai bine și au fost primii care s-au dezvoltat ulterior. Ceilalți au cărat cu ei traumele trecutului mulți ani, unii nu le-au mai depășit niciodată. Așadar, să nu renunțăm la proiectele pe care le-am avut înaitea crizei, să facem, în fiecare zi, ceva pentru ele, oricât de puțin. Nu renunțați la planurile de concediu, la ideea de a vă schimba jobul sau de a dobândi o nouă competență profesională, de a vă amenaja apartamentul sau de a avea un copil, de a citi niște cărți pe care le-ați pus deoparte, de a învăța ceva nou.

2. Autodisciplina. În criză, realitatea îți oferă oricâte motive dorești să nu te mai focalizezi pe sarcini, ci pe stările pe care le trăiești. Ai putea încălca regulile firești de viață, ai toate alibiurile. De pildă, acum, lucrând de acasă, pot să mă scol când vreau, să mănânc când vreau, să lucrez când vreau. Dezordinea pe care o introduc în viața mea, încet, dar sigur, va lăsa însă urme, se va internaliza și va deveni dezordine a minții mele. Exact în această situație e necesar să ne stabilim noi înșine reguli și să ne ținem de ele cu strictețe. Regulile ne reduc din anxietate. Simțim că noi ne controlăm viața, nu stările noastre, nici conjuncturile nefericite prin care trecem. Orice grup, că e familie sau organizație, dacă are reguli este mai coeziv. Dacă urmăm regulile pe care noi ni le-am stabilit (autodisciplina), la finalul zilei vom avea un sentiment de control și de eficiență personală. Iar controlul și eficiența personală, spun sute de studii, sunt esențiale pentru echilibrul emoțional. Dar ele trebuie dobândite prin faptele noastre, nu prin repetarea papagalicească a unor formule pozitive, predate de nu știu ce guru. Dezordinea indusă de orice criză poate fi contracarată cu un plus de ordine interioară.

3. Dezvoltarea caracterului. Criza e ca un reactiv chimic: scoate la iveală toate caracteristicile ascunse pe care le avem. În criză, ticăloșii camuflați devin și mai ticăloși, fricoșii – și mai fricoși, narcisiștii – și mai narcisiști. Dar criza oferă și șansa enormă a dezvoltării personale, a descoperirii și trăirii valorilor în care merită să credem. Caracterul nu se dezvoltă în lux și siguranță, ci în confruntare cu asprimea realului (N. Hartman). O situație dificilă, spun filosofii stoici, e ca un antrenor. Te poți folosi de ea să-ți dezvolți o virtute pe care nu o aveai sau care era prea puțin definită. Avem acum oportunitatea de a ne dezvolta o calitate personală. Unii – răbdarea, alții – controlul emoțiilor, alții – empatia, îngăduința pentru greșelile celuilalt, curajul sau perseverența. Știm din scrierile lui V. Frankl și din memorialistica deținuților politici că cei care, în situații dificile, și-au cultivat caracterul, și-au trăit valorile au ieșit din lagăre mult mai puternici și mai normali la cap, decât cei care și-au trăit lașitățile în libertate. Avem șansa de-a ieși din criză mai buni decât am intrat, dacă știm cum să o valorificăm.

4. Solidaritatea. Cei care i-au ajutat pe alții, în situații limită, au devenit ei înșiși mai robuști. Cum spune N. Steinhart, „dăruind vei dobândi”! Psihologic, ne ajută să ieșim din obsesia autoprotecției personale și să riscăm ajutându-i pe alții. Asta înseamnă să facem ceva pentru ei (să-i ajutăm în nevoințele lor), dar și să nu facem pentru noi ceea ce ne vine să facem (să nu cumpărăm zeci de kilograme de alimente, pentru că și alții sunt în nevoie). Individualismul consumerist ne poate distruge pe toți. Solidaritatea ne poate salva. A avea grijă de celalalt, indiferent cine o fi el, e cea mai profundă solidaritate. Ea face diferența dintre un grup coeziv și o adunătură de oameni.

5. Cultivarea emoțiilor pozitive. Închipuiți-vă echilibrul emoțional ca pe o balanță. Acum e dezechilibrată, emoțiile negative sunt mult mai multe și mult mai “grele” decât cele pozitive. Putem însă echilibra balanța, dacă ne producem mai multe emoții pozitive. O parte le obținem din perseverența în proiecte personale, din autodisciplină, din trăirea valorilor sau acordarea de ajutor celor în nevoie. Dar sunt multe alte căi prin care ne putem echilibra emoțiile. Călugării iezuiți, când aveau o apăsare sufletească, erau sfătuiți să se plimbe prin natură și să priveasca departe în zare. Să înțeleagă că durerea lor e mai nimic față de lumea asta mare. Așa că să băgăm de seamă că a venit totuși primăvara, că ne zâmbește un copil, că ceaiul pe care îl bem are atâta savoare, că avem parte de prieteni buni și apusuri de soare superbe. Bucuriile mărunte fac muzica vieții. Acum trebuie să ni le cultivăm deliberat, ca să ne menținem echilibrul emoțional.

Toate lucrurile prezentate mai sus țin de responsabilitatea noastră personală, nu de deciziile sau acțiunile autorităților. Ele rezumă multe cercetări despre reziliență și merită să le punem în practică.

Să ne gândim, o clipă, la copiii noștri.

Vrem să-și urmeze proiectele lor personale sau să se lase copleșiți de frică? Vrem să se folosească de scuzele pe care le oferă oricând realitatea sau vrem să aibă control și eficiență personală? Vrem să devină oportuniști sau oameni de caracter? Vrem să fie egoiști sau solidari? Vrem să se plângă mereu sau să-și producă singuri bucurii?

Răspunsul nu e prin cuvinte. E prin faptele noastre, e în modelul pe care noi îl vom oferi, zi de zi, traversând această criză. Ca orice criză, și asta va trece. Depinde de noi dacă vom ieși din ea mai puternici și mai buni sau cu sufletele schilodite.

Winter on fire – film documentar

Winter on Fire: Ukraine’s Fight for Freedom (Netflix) este un documentar despre protestele Euromaidan (“Revoluția demnității”) din Kiev Ucraina din perioada noiembrie 2013-februarie 2014, care au dus la înlăturarea președintelui pro-rus Viktor Ianukovici.

130 de persoane dintre care 18 polițiști au murit. Primele victime (acum “Eroi ai Ucrainei”) au murit pe 22 ianuarie 2014, pe strada Hrushevskoho, când polițiștilor li s-au dat prima oară gloanțe adevărate în locul gloanțelor de cauciuc (ulterior au spus că nu au știut). Puterea a ripostat cu miliția, forțele speciale Berkut și mercenari bătăuși titușki (huligani, agenți provocatori plătiți, strecurați în mulțime). Numele acestora din urmă vine de la un luptător de arte marțiale, Vadym Titushko, cunoscut ca Vadik Românul.

Flashuri.

Ziua 11 (1 decembrie 2013), când ies în stradă un milion de oameni (inclusiv bătrâni în cârje, măturători de stradă şi preoți de toate confesiunile).

Ziua în care Biserica Mihail a tras toate clopotele (ultima oară se întâmplase asta în anul 1240, când tătarii invadaseră Kievul).

Ziua când militari în rezervă i-au instruit la fața locului pe tinerii protestatari.

Mesajul scris strâmb pe un zid “Națiunea e invincibilă”.

Momentele de rugăciune cu preoți din toate confesiunile.

Zilele când se cânta imnul la fiecare 3 ore.

Gavroche de 12 ani care încărca telefoane.

Când guvernul a dat lege că purtatul căştilor de motocicletă/protecție e interzisă, oamenii s-au dus pe stradă cu căşti de schi, de bicicletă, de protecția muncii pe care scria “Fuck off!” şi chiar cu oale şi crătiți în cap.

Ziua când un bancher şi cel mai influent avocat din Kiev au venit să arunce cu pietre în miliție.

Ziua 82 când o mulatră a cântat la un pian adus în piață şi toți cei de la baricadă au aplaudat.

Fetița care i-a spus tatălui: ” nu mai pleca în piață. O să cresc şi o să-i dobor eu”.

Fata care cânta la vioară în ninsoare.

Zâmbetele din piată când Rada (Parlamentul) a votat rezoluția lor.

Speranțele.

Final de stare de alertă. Început de stare de criză?

Comunicat de presă MAI: “Începând de mâine, 9 martie a.c., ora 00.00, își încetează aplicabilitatea Hotărârea Guvernului nr. 171 din 3 februarie 2022 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Astfel, începând cu ora 00.00, încetează TOATE restricțiile, precum și restrângerea sau interzicerea unor activități așa cum erau prevăzute în actul normativ menționat (spre exemplu:obligativitatea purtării măști de protecție în spațiile publice, restrângerea sau interzicerea organizării și desfășurării de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, restrângerea sau interzicerea circulației persoanelor și vehiculelor în locurile și, după caz, în intervalele orare stabilite, organizarea muncii la domiciliu etc). Totodată, la nivelul structurilor Ministerului Afacerilor Interne, încetează măsurile privind angrenarea poliției locale în cadrul activităților realizate de către unitățile de poliție, precum și subordonarea operațională a serviciilor voluntare pentru situații de urgență și a serviciilor de ambulanță. […] În ceea ce privește măsurile, cu caracter temporar care vor rămâne în vigoare, de protecție sanitară pentru gestionarea situației epidemiologice și limitarea răspândirii Covid- 19, în contextul încetării stării de alertă, Ministerul Sănătății urmează să emită recomandări populației în acest sens”. Întrebat de ce România a eliminat brusc restricțiile pandemice, ministrul Sănătății spune că nu are un răspuns „foarte concret”.

Zvonuri: “Azi la ora 15.30 la Guvern are loc o ședința pentru gestionarea situației generate de agresiunea militară rusă din Ucraina, iar de la ora 16,30 are loc o ședință de Guvern, la care ar putea fi adoptat proiectul de lege pentru instituirea stării de criză. Situaţie de criză ar urma să fie instituită la propunerea ministrului Apărării, va trebuie avizată de premier şi va fi introdusă printr-o hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT). “Prin situație de criză în domeniul securității și apărării naţionale se înțelege situația în care societatea se confruntă cu mari dificultăți generate de apariția unuia sau mai multor incidente pe teritoriul național, la nivel regional sau internațional, sau de ameninţări, riscuri şi vulnerabilități prin care sunt grav perturbate sau ameninţate condiţiile de viaţă, sănătate şi mediu, proprietatea, stabilitatea politică, economică sau socială, ordinea publică, securitatea şi apărarea naţională, precum şi alte valori constituționale care impun adoptarea de măsuri specifice prin acțiunea unitară a autorităţilor şi instituţiilor statului român, pentru înlăturarea cauzelor, gestionarea efectelor și revenirea la starea de normalitate”.

Vasile Dîncu, Ministrul Apărării Naționale, pe feisbuc: “Cu privire la proiectul legislativ care circulă în spațiul public, referitor la modificarea și completarea unor acte normative din domeniul securității și apărării naționale, precizez că textul care circulă în spațiul public reprezintă o versiune de lucru a unui proiect legislativ care nu mai este de actualitate la acest moment, în forma respectivă. Proiectele din cadrul acestui pachet legislativ vor fi reanalizate și prezentate public”

Proiectul ar prevede că cetățenii care au obligații în îndeplinirea îndatoririlor militare sunt cei care îndeplinesc serviciul militar activ sau în rezervă, cei încorporabili, adică între 20 și 35 de ani, dar și bărbații cu vârste între 35 și 63 de ani. Rezerva generală în caz de stare de asediu, de mobilizare sau de război este formată din toți bărbații români cu vârsta cuprinsă între 18 și 60 de ani. Proiectul mai prevede și trecerea trupelor române sub comandă NATO, puteri sporite pentru Ministerul Apărării Naţionale și pentru un Centru de Comandă Militară aflat în subordinea CSAT.

„Starea specială” nu este prevăzută ca atare în Constituție, care vorbește doar despre starea de urgență, de asediu și de război, precum și despre mobilizarea, totală sau parțială, a forțelor armate.