Una din păṣunile pe care o aveau tătăițu ṣi maicamare la Ploṣtina este situată geografic în adâncul unei păduri de pe Valea Războiului. Aici au locuit cândva cu copiii într-o casă simplă de lemn, care pe aici se numeṣte odaie, lângă care era ṣi un grajd de animale (vacă, boi, cal, purcel). De acas’ (acasa de acum) până acolo e cale de vreo oră ṣi, mers de munte, cu pante (ṣi deseori noroaie) amarnice în prima parte a drumului. Odaia din muche e mult mai aproape, vreo 15 minute mers pe drum drept.
În drum ne-am oprit să-i dăm binețe lui nea Culiță, un văr de-al tatei. I-am admirat grădina cu liliac mov închis la poartă ṣi tufa boule-de-niege de la colțul casei.
Am mai avut prin anii trecuți o tentativă de regăsit “moṣia”, cu Miru ṣi Marius, dar la răspântia cu 4 drumuri noi am luat-o pe cel care duce peste munte, pe Tainiță, la Vadu Oii. Altul duce la muntele Ivanețul, unde mergeam cândva să culegem zmieură pentru dulceață.
Azi, cu Marius ṣi Cris, am luat-o pe drumul cel bun. Dar na belea că-n muchea stânii am ajuns la altă răspântie, de două drumuri, unul mai mare ṣi mai fițos, celălalt mai modest, de părea că se înfundă. Am luat-o bineînțeles fluierând pe ăla mai mare (de TAF) ṣi am ajuns pe niṣte coclauri, cu niṣte noroaie, ṣi niṣte pănți alunecoase, printr-o pădure deasă ṣi intunecoasă (prin care se auzea tenebros scârțâitul unor copaci), ca-n final să ieṣim într-o poiană despre care Cris a declarat sincer că n-a văzut-o niciodată în veața lui. A mai urcat o culme ṣi a sugerat să mergem mai la deal, că se vede un (alt) drum ṣ-o (altă) poiană.
Dar însă, când ne-am convins că nu suntem pe drumul cel bun, ne-am întors la răspântia de doo drumuri ṣi-am luat-o pe ăl bun. Reperul drumului ăl bun e coliba albastră care adăposteṣte o cruce, o masă ṣi-o bancă de lemn ṣi o fântâniță la nivelul solului, cu căuṣ de lemn din care bei apa bună ṣi rece.
Era aṣa cum îmi aminteam din copilărie, când duceam cu femeile sufertaṣe de ciorbă la cosaṣi, pe la prânziṣor, am mers mai pe drept, cu Golul Războiului tot timpul pe stânga, am intrat în prima pădurice, unde am mers pe frunze uscate foṣnitoare, cu capul printre crengi de fag lăsate, apoi am trecut de poiana lui Fănică, apoi am intrat în a doua pădurice, apoi panta în spirală (un S complet), apoi coama muntelui cu pietre (în poza de mai jos), ṣ-apoi au apărut urmele gardului de la drum. Poiana e jos în stânga, cum te uiți.
Crescuseră flori galbene pe fundația odăii dispărute.
madelin.wordpress.com 