Meseria de român – oarecum guest post

Am primit de la un domn adorabil, dl. B.deComp, ca răspuns la zicerea mea cu neterminarea românilor, urmatoarea povestioară:

Pe la sfârsitul anilor ’70 sotia mea este invitata la o receptie la “selecta” scoala unde era profesoara de spaniola. Ambiance feutré, petits fours, kouglopf, champagne. La un moment dat observ un domn comme il faut et propre sur lui discutând cu Joëlle care-mi face semn sa ma apropii. Atras de numele exotic, vroia sa vorbeasca cu un român, drept care mi l-a pus în fata. Bref, functionar international – OMS – începuse sa învete româna, mai întâi la Geneva, apoi la Sao Paolo, iar acum la Strasbourg. Cu lipsa de tact si discretie tipic româneasca încep sa enumar circumstantele care l-ar fi condus la satisfacerea unei astfel de curiozitati : vechi legaturi familiale, viitoare legaturi familiale, eventuale contacte profesionale. Nada de nada ! “Curios, îmi spune domnul, aveti aceiasi reactie ca profesorul Buescu – directorul Institutului de Româna de la Sao Paolo. El m-a mai întrebat daca stiu ceva româneste si daca la urma urmelor stiu ce inseamna româneste sau a fi român. In pofida sau poate din cauza unui raspuns neutru si conventional a explodat – Meserie grea, domnule !” ( De atunci, când sânt confruntat de vecinatatea termenilor rrom si român, incerc sa explic dificultatile ambelor “meserii”) Si mi-a marturist domnul OMS ca dorea sa cunoasca cum o limba si tot ce poarta implicit ca sistem de gândire poate fasona un om – Marin Sorescu. Azi, poate aparea cam pretentios, dar pe moment, meseria mi s-a parut mai usoara.

Românii neterminati ? Poate. Cu siguranţă. Dar recunoaşte că este o meserie grea :).

Asadar leapsă!

Unde “încep” şi unde se “termină” românii?

Ce e de bine si ce e de rău?

Să vorbim de bine, ca să ne incurajăm?

Să vorbim de rău, ca să ne mobilizăm?

later edit

E o meserie grea? Si oare de ce?