Skip to content

Neo-monarhiștii români

30 iulie 2016

„Valuri de cerneală au curs în ultimele zile pe tema proiectului de lege făcut public de guvern privind instituţionalizarea Casei Regale a României. Opinii pro, opinii contra, opinii fără opinie – aşa cum, probabil, este şi normal să se întâmple într-o democraţie.

Însă cel mai trist lucru este că majoritatea opiniilor contra vin tocmai din zona monarhiştilor cu state vechi, a celor care până mai ieri şi-ar fi dat viaţa pentru Familia Regală şi care, astăzi, văd în promovarea acestei legi o abdicare de la idealul de revenire a României la statutul de monarhie constituţională. Au ei dreptate? Nu, şi voi explica acest lucru în cele ce urmează.

Este foarte adevărat faptul că republica în România nu este legitimă, iar reintrarea României în legalitate nu s-ar putea face decât prin revenirea la ultima Constituţie legitimă, cea din 1923, care să fie revizuită ulterior. Dar, dincolo de aspectul legal, nu putem trece cu vederea faptul că, totuşi, din 1948 încoace, forma de guvernământ a României este această republică ilegitimă. În cei 26 de ani scurşi de la Revoluţie am avut o clasă politică şi o societate civilă incapabile să repună România pe drumul ei firesc. Practic, Familia Regală a României, în frunte cu Majestatea Sa Regele Mihai, a luptat de una singură, cu puterea pe care o are o simplă familie, pentru a-şi redobândi locul cuvenit în societatea românească. O luptă de cele mai multe ori inegală, în condiţiile în care adversarii regalităţii aveau un ascendent de jumătate de secol de manipulare securistă şi comunistă. Acum, după aproape 69 de ani de la abdicarea forţată a Majestăţii Sale Regelui, Familia Regală şi-a câştigat un loc în această societate  iar un guvern vine să statueze acest fapt. În această republică ilegitimă, cu consensul clasei politice, cineva s-a gândit să recunoacă meritele Familiei Regale şi să-i ofere un statut juridic care să o ajute să îşi continue misiunea în slujba ţării şi a poporului român. Niciunde în acest proiect nu se vorbeşte de faptul că Familia Regală trebuie să îşi asume actuala formă de guvernământ sau actuala Constituţie. Niciunde nu se spune că, prin adoptarea acestei legi, discuţiile despre restaurarea monarhiei devin caduce.

Familiei Regale nu i se impune nimic şi nici nu i se oferă nimic mai mult decât recunoaşterea publică a faptului că ea EXISTĂ; este aici, este printre noi, este pentru noi, „păstrătoarea valorilor şi tradiţiilor statale ale Coroanei Române, care simbolizează suveranitatea şi independenţa naţională”. Iar acest moment este văzut, culmea!, de unii monarhişti ca o nouă abdicare.

De fapt, avem de-a face cu cel mai mare pas de după 30 decembrie 1947 înspre revenirea României la monarhie constituţională.

Corul denigratorilor Familiei Regale din aceste zile uită, cu ştiinţă sau nu, ceilalţi paşi, mai mici sau mai mari, făcuţi de-a lungul ultimilor 20 de ani înspre revenirea la monarhie. Paşi la care nu au avut nimic de comentat, din câte îmi aduc aminte. Cum ar fi redarea paşaportului românesc M.S. Regelui Mihai I al României în 1997 – atunci nu a fost o abdicare faptul că Regele a acceptat să se întâlnească cu preşedintele României şi a acceptat un paşaport emis de un guvern republican? Sau cum ar fi legea privind statuarea zilei de 10 Mai ca sărbătoare naţională a României precum şi legea privind repunerea coroanei pe acvila din stema României – oare, acestea nu sunt tot acte de abdicare? Ca să nu mai vorbesc de discursul Regelui Mihai ţinut în 2011 în Parlamentul României – da, un parlament republican! Şi au mai fost mulţi paşi, în multe alte ocazii, când nimeni nu a avut nimic de obiectat.

Astăzi, însă, când suntem în faţa celui mai mare pas înainte (de până acum) pentru lupta noastră, a monarhiştilor, unii dintre noi se trezesc să acuze. Iar discuţia se poartă în termeni cel puţin indecenţi, mai ales la adresa A.S.R. Principesei Moştenitoare Margareta, Custodele Coroanei Române. Tuturor acestora ar trebui să li se aducă aminte, probabil, un singur lucru: Majestatea Sa Regele Mihai I al României trăieşte. Vede tot ce se întâmplă în jur. Şi suferă. Atâta tot că de data aceasta durerea Sa este mult mai mare, pentru că loviturile nu vin din afară, ci din interior, într-un moment în care clasa noastră politică, aşa cum este ea, a ajuns să recunoască legătura instituţională dintre Familia Regală a României şi Statul Român.

Flavius Boncea

noraiuga

28 iulie 2016

se împlinesc treizeci de ani
de când ma gândesc zilnic
la un bărbat
fără sa știu dacă are mâinile
aspre sau moi.

(postscriptum)

Scrisorar 9

19 iunie 2016

Dear Sir,

I am writing to thank you for bouncing my check with which I endeavored to pay my plumber last month. By my calculations, three nanoseconds must have elapsed between his depositing the check and the arrival in my account of the funds needed to honor it. I refer, of course, to the automatic monthly transfer of funds from my modest savings account, an arrangement which, I admit, has been in place for only 31 years. You are to be commended for seizing that brief window of opportunity, and also for debiting my account $30 by way of penalty for the inconvenience caused to your bank.

My thankfulness springs from the manner in which this incident has caused me to rethink my errant financial ways. I noticed that whereas I personally attend to your telephone calls and letters, when I try to contact you, I am confronted by the impersonal, overcharging, pre-recorded, faceless entity which your bank has recently become. From now on, I, like you, choose only to deal with a flesh-and-blood person. My mortgage and loan repayments will therefore and hereafter no longer be automatic, but will arrive at your bank, by check, addressed personally and confidentially to an employee at your bank whom you must nominate. Be aware that it is an offense under the Postal Act for any other person to open such an envelope.

Please find attached an Application Contact Status form which I require your chosen employee to complete. I am sorry it runs to eight pages, but in order that I know as much about him or her as your bank knows about me, there is no alternative. Please note that all copies of his or her medical history must be countersigned by a Notary Public, and the mandatory details of his/her financial situation (income, debts, assets and liabilities) must be accompanied by documented proof. In due course, I will issue your employee with a PIN number which he/she must quote in dealings with me. I regret that it cannot be shorter than 28 digits but, again, I have modeled it on the number of button presses required of me to access my account balance on your phone bank service. As they say, imitation is the sincerest form of flattery.

Please allow me to level the playing field even further. When you call me, you will now have a menu of options on my new voice mail system to choose from.

Please press the buttons as follows:

1. To make an appointment to see me.

2. To query a missing payment.

3. To transfer the call to my living room in case I am there.

4. To transfer the call to my bedroom in case I am sleeping.

5. To transfer the call to my toilet in case I am attending to nature.

6. To transfer the call to my mobile phone if I am not at home.

7. To leave a message on my computer, a password to access my computer is required. Password will be communicated to you at a later date to the Authorized Contact.

8. To return to the main menu and to listen to options 1 through 7.

9. To make a general complaint or inquiry. The contact will then be put on hold, pending the attention of my automated answering service. While this may, on occasion, involve a lengthy wait, uplifting music will play for the duration of the call.

Regrettably, but again following your example, I must also levy an establishment fee of $50 to cover the setting up of this new arrangement. Please credit my account after each occasion.

May I wish you a happy, if ever so slightly less prosperous, New Year.

Sincerely,

Your Humble Client (85 years-old lady)

Vise, taică, vise

11 aprilie 2016

Sigur că mi-aș dori ca românii să fie mai degrabă deștepți decât proști. Mai degrabă credincioși în duh și în bunătate decât în habotnicie și ignoranță. Mai degrabă cizelați decât cocalari. Mai degrabă ”hai să dăm mână cu mână” decât ”să moară și capra vecinului”. Mai degrabă prieteni cu periuța de dinți decât amici cu clondirul de rachie ieftină. Mai degrabă ascultători decât turnători. Mai degrabă alături la greu decât iute la sfaturi. Dar până una alta m-aș mulțumi și numai dacă n-ar mai arunca pe jos ambalajele de eugenii, guma mestecată și cojile de banane.

Uniuni

3 aprilie 2016

Mândri de unirile succesive de supt Mihai Viteazul, Alexandru Iona Cuza sau Regele Ferdinand, românii anului 2016 se întrec în zâzanii.  Conflictul electoral din anii trecuți, dintre băsiști și pontiști, nemaiavând subiect, s-a mutat în microcosmos. Elevii se ceartă cu profesorii, pacienții cu medicii, jurnaliștii cu oficialitățile, cei care vor control SRI sporit cu cei care nu vor control SRI sporit, cei care o susțin pe Simona Halep cu cei care o acuză că pierde prea multe meciuri. Și asta încă n-ar fi nimic.

Mai noi, se poartă certurile pe bresle. Astăzi, despre breasla scriitorilor. Uniți și ei, în cuget și simțiri, într-o uniune. Uniune disputată azi (mă rog, din martie 2015) de două tabere: conservatorii (conduși de Nicolae Manolescu) și rebelii (conduși de Cristian Teodorescu). Folosesc cuvântul ”conduși” nu în sens ierarhic ci ca să desemnez cea mai proeminentă figură din fiecare tabără. Tabere care au făcut fiecare câte o adunare extraordinară a uniunii, unde și-a ales șefii. Cuvintele fulgeră. ”Eugen Simion îl acuză pe şeful en-titre al USR că acţionează „stalinist” excluzându-i pe disidenţi şi aduce aminte că el însuşi a fost suspendat din Uniune anul trecut pe motiv că nu a plătit cotizaţia. În replică, Nicolae Manolescu îl face, din scurt, „tâmpit”. Criticul Alex Ştefănescu, despre scriitorii rebeli: „Adolescenţi teribilişti care vorbesc licenţios şi au un comportament de derbedei. Autorii rataţi fac ca toate animalele pământului pentru a atrage atenţia„. Varujan Vosganian: „este un interes îngust al unor aşa-zişi scriitori, care încearcă pe o scurtătură neonorabilă să atragă atenţia asupra lor. Trebuie să explicăm raţional acţiunile iraţionale ale unei coterii agresive”.  Florin Iaru: „USR în frunte cu vicepreşedintele Gabriel Chifu dădea premiul cel mare al Festivalului, tot lui Gabriel Chifu”. Florin Iaru, despre Daniel Cristea-Enache, directorul de imagine al Uniunii în vigoare: „Face următorul lucru: Intră pe Facebook-ul public al diferitor scriitori şi contabilizează like-urile”.

Circul continuă.

Dar asta a fost doar o introducere la rant-ul pe care îl am eu demult față de domnul Manolescu. Da, știu, el e cine e, io sunt o simplă ingineră nuclearistă. Ei și ce? N-am dreptul la o opinie personală? Și anume că domnul Manolescu e un scriitor mediocru mediocru și un critic literar părtinitor până la loc comanda. Iote, de pildă, cum scrie domnul Manolescu pe blogu-i de pe Adevărul:

Noua Zeelandă se întinde pe două insule mari (pe cele mici nu le-am numărat) foarte diferite una de alta, şi are două coaste la fel de diferite. Pe coasta de vest bate mereu vântul − oho, ce vânt! − şi plouă de rupe pământul, inclusiv un pod pe care urma să-l trecem. Pe coasta de est e soare şi pace. Nu degeaba e scăldată de Oceanul Pacific. Coasta de vest suportă capriciile insuportabilei Mări a Tasmaniei. De aceea se zice că nu-i suportă neozeelandezii pe australienii aflaţi dincolo de ea, chiar dacă la mai bine de 2.000 de kilometri. Fiind vorba de distanţe, Noua Zeelandă e ţara cea mai depărtată de toate ţările din lume. La Bluff, orăşelul situat cel mai la sud, sunt însemnate pe nişte săgeţi de lemn următoarele distanţe: 18.900 de kilometri până la Londra, 15.000 până la New York sau Tokyo, 11.000 până la Hong Kong, şi altele mai puţin semnificative. Bucureştiul nu e semnalizat, nefiind de găsit, de altfel, în niciunul din cele două ghiduri consacrate Europei. Două treimi din cele 4,5 milioane de locuitori trăiesc pe insula de nord, şi 1,4 milioane dintre ei în Auckland, care nici măcar nu e capitală, onoarea revenind lui Wellington, tot de pe insula nordică, un oraş mult mai mic. Insula sudică numără puţine localităţi importante. Cele câteva care merită numele de orăşel seamănă cu aşezările americane din filmele despre Far West şi par de butaforie. Hokitika, de exemplu, unul din centrele culturii maori. În rest, ferme relativ izolate. Insula sudică, singura pe care-am străbătut-o în lung şi-n lat, e ocupată aproape 100% cu creşterea oilor şi a vitelor: 44 de milioane de oi, adică 11,05 pe cap de neozeelandez, şi, respectiv, 6 milioane de vaci, adică o vacă şi jumătate pe acelaşi cap. Păşunile sunt riguros despărţite de garduri de sârmă prin care trece un curent electric slab, dar convingător pentru tendinţele unora dintre animale de a da bună ziua maşinilor care circulă pe şosele. N-am văzut câini ciobăneşti. Animalele sunt mânate de fermieri, pe cai sau pe trikes (n.r. − vehicule motorizate cu trei roţi), oile, la tuns, vacile, la muls, altminteri rămânând pe păşuni tot anul, ca singur adăpost cerul înstelat” (sursa).

Păi copiii de clasa a șasea scriu compuneri mai interesante despre ”cum mi-am petrecut vacanța de vară”.

Sau cum sună poetul (n.m Gabriel Chifu) pe care domnul Manolescu l-a premiat cu premiul Mihai Eminescu și îl consideră ”[…] un poet superior, din toate punctele de vedere: mijloace, teme, formule, stil. Un poet de o extraordinară autenticitate” (sursa).

atunci m-am apropiat,
am vrut să-ţi mărturisesc
cum te zăreşte privirea mea,
cât de bine te vede ea –
trandafir roşu, parfumat,
ivit pe un câmp imaculat, de zăpadă.

dar nu mi-am găsit cuvintele,
mi le-am pierdut de emoţie şi adorare,
te-am luat de mână
şi te-am îmbrăţişat – atât.
şi brusc
gândurile mele au curs în gândurile tale,
sângele meu s-a rătăcit în sângele tău,
iar inima mea a prins rădăcini în inima ta.

Păi versuri mai bune au și muzichiile rock!

Deși despre Solenoidul lui Cărtărescu (ales de public romanul anului 2015), glăsuie așa: ”Solenoid e un roman inegal şi dezarticulat, cu pagini absolut de prisos, înecat într-un talmeş-balmeş de simboluri”  (sursa: România Literară). Mă rog, și despre Cel mai iubit dintre pământeni scrisese că este ”un roman inform şi pe alocuri greoi, în ciuda intrigii senzaţionale, un talmeş-balmeş de formule literare”. Iar despre Herta Muller, scriitoare premiată cu Nobel, deranjat de acuzele de lașitate pe care scriitoarea le-a lansat public fașă de scriitorilmea obedientă de pe vremea comunismului, a zis că e doar ”o scriitoare germană de origine română” (lol!).

Scrisorar 8

20 martie 2016

Scrisoare deschisă preşedintelui Academiei Române

Cluj-Napoca la 20 martie 2016

Domnule Preşedinte,

Instituţia Academiei Române reprezintă un reper al nivelului de civilizaţie al ţării, un reper al valorilor intelectuale şi etice pe care această ţară le posedă şi le recunoaşte.
In această poziţie, este firesc ca societatea să ridice aşteptări din cele mai pline de speranţe când se adresează Academiei.
Găsim astfel că problema integrităţii activităţii de creaţie intelectuală, universitară şi de cercetare, este unul din subiectele acute ale societăţii care se impune a avea o reflectare exemplară din partea înaltei instituţii.
In momentul de faţă integritatea academică este pe agenda publică mai ales prin fenomenul plagiatului.
Manifestat atât prin modul de redactare al tezelor de doctorat dar şi prin modul de redactare a altor lucrări scrise şi publicate, plagiatul reprezintă o pată care se aşează cu repeziciune pe faţa instituţiei universitare. Odată cu renumele universităţii, plagiatul pângăreşte menirea şcolii de a fi construi oameni şi modele pentru noile generaţii.¬
Cum şcoala, de orice nivel, este calea pe care tineretul, copiii noştri se formează şi transformă speranţele noastre în realitate, plagiatul devine cancerul care ne ucide copiii şi ne transformă viitorul în risc.
Nu putem uita că plagiatul este o faptă care, odată opera publicată, dăinuie cât timp există patrimoniul cultural al ţării.
In faţa acestei realităţi, abordarea plagiatului pe cale administrativă de către Ministerul Educaţiei, prin acţiunea isterică a instituţiilor democraţiei ori prin acţiunea instituţiilor justiţiei, este fie cu totul parţială, fie o mare eroare.
Urmare a acţiunilor şovăitoare şi vădit necalificate ale instituţiilor statului asistăm în aceste zile la desfăşurarea alegerilor în universităţile româneşti unde se petrece cel mai grav fenomen social al lumii academice şi al societăţii româneşti.
In numele falsei democraţii şi al unei prost înţelese autonomii universitare, mulţi autori de lucrări plagiate, profită de obedienţa unor organe etice ad-hoc pentru a masca evidenţa plagiatelor comise, se erijează în candidaţi şi posibili membri ai organelor de conducere ale instituţiilor universitare. Se creează în acest fel o periculoasă pătură instituţională de contracarare a oricăror măsuri de combatere a plagiatului din lumea universitară. Plagiatorul devine în acest fel modelul profesional şi etic al tineretului din România! Plagiatorul devine în acest fel simbolul României în lume!
Ingrijoraţi de starea de fapt şi de consecinţele previzionate, în calitate de reprezentanţi ai societăţii civile, Asociaţia GRAUR (Grupul pentru Reformă şi Alternativă Universitară) din Cluj-Napoca a abordat cu seriozitate tratarea plagiatului şi prin cei mai bine de 10 ani de activitate a reuşit să devină prin intermediul Indexulului Operelor Plagiate de la adresa www.plagiate.ro o alternativă modernă şi calificată.
De pe această poziţie, în condiţiile date, vă solicităm în mod imperativ să ieşiţi în faţa societăţii cu aceea poziţie de demnitate şi fermitate pe care, din păcate, aţi evitat-o mereu. Academia Română are datoria să aibă o poziţie distinctă şi clară cu privire la acest subiect. Societatea are dreptul să se bucure de o astfel de poziţie pe care să o poată identifica în mod desluşit şi apoi să o poată urma întrucât plagiatul poluează şi subminează temelia patrimoniului cultural naţional.
De pe această poziţie, în condiţiile date, vă solicităm în mod imperativ să ieşiţi în faţa societăţii şi să daţi primul exemplu. Vă solicităm în mod imperativ să scoateţi în afara Academiei Române toate persoanele care s-au dovedit a fi plagiat precum şi toate persoanele care au beneficiat sau beneficiază de premii ale Academiei Române pentru opere care s-au dovedit plagiate.
Pentru a vă sprijini, asociaţia noastră vă va înainta, din Indexul Operelor Plagiate (www.plagiate.ro), lista lucrărilor plagiate care au autori membrii ai Academiei Române sau care sunt beneficiare ale unor premii ale Academiei Române.

Asociaţia Grupul pentru Reformă şi Alternativă Universitară (GRAUR)

Scrisorar 7

28 februarie 2016

Domnului Adrian Curaj. ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice

Stimate Domnule Ministru,

Sunt ani de zile de când marii istorici ai ță­rii își fac datoria ieșind în spațiul public pentru a atrage atenția și a protesta îm­potriva eliminării treptate a istoriei na­țio­nale din programele școlare, atât prin scă­derea numărului orelor de istorie, cât și prin predarea ei integrată în istoria uni­ver­sală. Încearcă să se opună astfel unei curri­cula prin care se transmite elevilor nu ca­pa­citatea de rezistență, uneori eroică, a stră­moșilor lor, care și-au păstrat iden­ti­ta­tea în această vatră pe deasupra căreia se bat dintotdeauna munții în capete, ci dim­potrivă, lipsa noastră de importanță în con­­certul asurzitor al lumii, condiția de epi­­goni ai unei istorii atât de insignifiante, încât abia dacă merită menționată. Și ast­fel se completează spălarea creierelor pro­gramată în comunism pentru crearea „omu­­lui nou“, omul fără memorie, care nu tre­buie să știe nici de unde vine, nici ci­ne a fost, ca să poată fi ușor manipulat și îm­pins în direcția dorită. Faptul că aceas­tă di­recție s-a schimbat nu schimbă esența de­mersului, ci îl face mai în­spăi­mântător.

Timp de 18 ani am încercat prin Școala de Vară de la Sighet să contracarăm, pe mă­sura puterilor noastre, acest proces de de­gradare intelectuală și de deznaționalizare. Cele câteva mii de adolescenți care au ab­solvit-o au ascultat mari istorici, so­cio­logi, filozofi, români și străini (care uneori ne respectau mai mult decât ne respectam noi înșine), au pus întrebări și au primit răs­punsuri, au petrecut ore și ore în Mu­zeul Memorial, descoperind modele, mân­dria de a avea ce continua și datoria de a construi o punte intelectuală și morală pes­te hiatusul comunist. Memorialul se do­vedea, așa cum ne-am dorit, un drum prin trecut spre viitor. E adevărat că, pe parcursul celor mai bine de trei lustri, aten­ția noastră îndreptată asupra elevilor nu­meroși care se prezentau la testul de ad­mitere al școlii descoperea cu tristețe o scă­dere îngrijorătoare a nivelului de cu­noș­tințe dobândite în gimnaziu și în liceu, ca­re făcea tot mai dificilă adaptarea la for­ma­tul Școlii de la Sighet.

În acești 18 ani ne-am adresat în mai mul­te rânduri Ministerului Educației încer­când să convingem și să oprim degra­da­rea. Ul­ti­mul dintre memorii a fost scris chiar de pro­fesorii de istorie din învă­ță­mâ­ntul pre­u­niversitar care au participat în iu­lie 2012 la a XV-a ediție a Școlii de Vară, memoriu în care își prezentau nu numai în­gri­jo­ra­rea și revolta în fața degradării ma­teriei de învățământ, ci și propunerile de pro­fe­sioniști pentru remedierea si­tua­ți­ei. Răs­pun­sul ministerului anunța noi pla­nuri de învățământ și planuri școlare. În­tre timp, au mai fost introduse și perimate câteva.

Iar acum ne aflăm în fața unei noi refor­me. De data aceasta, radicală. Un moment pe care n-aș fi fost în stare să mi-l ima­gi­nez nici în cea mai pesimistă dintre pers­pec­tive, momentul în care problema isto­ri­ei ca obiect de studiu în gimnaziu și liceu s-a rezolvat definitiv prin scoaterea lui din cărțile de școală. În manualele anilor ur­mători vom căuta zadarnic istoria, în­lo­cuită cu sintagma „educație pentru soci­e­tate“ și amestecată cu alte câteva materii, dar rămânând tot cu o oră pe săptămână.

Cu câțiva ani în urmă, pe vremea când era comisar european, d-l Dacian Cioloș m-a im­presionat prin îndelunga atenție cu ca­re a vi­­zitat expoziția dedicată Me­mo­ria­lu­lui de la Sighet, deschisă în Parlamentul Eu­ro­pean de la Bruxelles în octombrie 2011. Era do­va­da unui interes intelectual și mo­ral au­ten­tic și a unui respect pentru Is­to­rie, ne­potrivit cu această „reformă“ in­cre­di­bilă ca­re își închipuie că este corectă politic.

De altfel, într-un document al Consiliului Europei din 1997, intitulat chiar Consiliul Europei și Istoria în școală, se spune: „Este legitim ca programa de istorie să fie considerată un mijloc de dezvoltare și menținere a unui sentiment de identitate națională“.

Și atunci, de unde vin și încotro vor să ne îndrepte acești câțiva consultanți, se pare că matematicieni, care propun ștergerea de pe pagina manualelor a umanioarelor (pentru că renunțarea la limba latină sau la gramatica limbii române constituie tot un atentat la istorie)? Ce îi îndreptățește, ce ideal le permite să șteargă trecutul din mintea generațiilor viitoare, scoțându-și în felul acesta propriul popor din istorie? În tradiția românească, matematicienii erau mari intelectuali umaniști și chiar mari poeți (este destul să ne gândim la Dan Barbilian, Traian Lalescu, Octav Oni­ces­cu, Grigore Moisil, Solomon Marcus). Și atunci cine le dă dreptul să transforme matematica într-un rival favorizat al cul­turii umaniste, pregătind astfel viitorul post-cultural al unor mulțimi de roboți?

Dumnezeu m-a făcut să observ cu pre­cădere partea plină a paharului, dacă exis­tă. Acum ea constă în speranța că, alături de impresionantele proteste ale Academiei Române și ale Facultăților de Istorie din Bu­curești, Cluj și Iași, elitele și toți oa­menii responsabili ai acestei țări se vor împotrivi și vor reuși să interzică această castrare a identității viitoarelor generații, dacă nu din patriotism, cel puțin din dra­gostea pentru copiii lor, care, desprinși de memoria culturală a trecutului, se vor pier­de fără sentimente și fără speranță în gaura neagră a unui viitor tot mai virtual, tot mai inuman.

Cu stimă,

ANA BLANDIANA

București, 15 februarie 2016

Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 65 de alți urmăritori