Jurnal de stat în casă – ziua 19

Comunicate cu numere, “vrem pe județe, vrem pe orașe, vrem pe scara blocului!” scriu vajnicii compatrioți filozofi de canapea.

Demonizări: căpșunarii care s-au întors în România din Italia și Spania (diaspora e bună numa’ când votează cum vrei tu); bătrânii care ies pe străzi deși locuitorul Cotroceniului ne tot zice să nu ne mai îmbrățișăm (nu, ei ies să-și ia o pâine și două iaurturi, rețeta de la medicul de familie, doctoriile cronice de la farmacie, deși privatele de farmacii taman acum n-au dezinfectant, spirt, măști simple, eutyrox, concor și siofor); cei descoperiți pozitiv la testul corona (“infectații”, cum îi alintă presa și comunicatele oficiale). Ce presă? CBS dădea azi imagini din spitalele din China ca fiind din New York; medicii care își iau concediu, își dau demisia, nu mor cu piepturile dezgolite în direct la Antena 3 sau Digi TV

Slujbe religioase online, meditații la matematică online, poeme recitate online (Patrick Stewart, Henry Cavill), teatru online, operă online, delfini și pinguini online, balet online (minunat spectacolul Lacul Lebedelor de la Opera Națională din Paris), sfaturi online (e bine cu mască, nu trebuie mască, dar mai bine cu mască, dar unde găsim mască), pilates online, lecții de balet online, lecții de dicție online, concerte din sufragerie (Manu Chao, Itzhak Perlman, Chick Corea), sport online (și îndemnul de a sta acasă de la Simona Halep, Marian Dragulanescu, Nadia Comăneci), cuvinte duhovnicești online, citit de povești online, pictat online, lecții de doodle online, sfaturi online de cum să stai în izolare (de la astronauți, de la călători la poli, de la foști locuitori în tabere vag marxiste, de la foți deținuți politic), gătit online (de la bucătari de 3 stele Michelin pînă la vecina de la 3 care face pâine cu maia și cartofi la tuci).

E pandemie dar se fură biciclete.

E pandemie dar se bat neveste.

E pandemie dar se adoptă căței maidanezi.

E pandemie dar foștii iubiți își întreabă fostele iubite dacă așa și pe dincolo.

E pandemie dar în Suedia nu s-au închis școlile și restaurantele.

E pandemie dar Dilema Veche nu mai apare în print.

E pandemie dar cireșii japonezi și piersicii românești înfloresc.

E pandemie dar ninge și se fac minus 5 grade. Ieri erau plus 14.

E pandemie dar indicele de poluare al Bucureștiului nu scade noaptea.

E pandemie dar se plantează răsaduri.

E pandemie dar doi amici încă îmi mai trimit powerpointuri pe email.

E pandemie dar oamenii încă folosesc emoticoane și gifuri ca comentarii.

E pandemie dar se fură tablouri de Van Gogh din muzee.

E pandemie dar femeile își fac în continuare selfie dar nu și unghiile.

E pandemie dar magazinele își fac reclamă la chiuvete.

E pandemie dar soarele apune.

E pandemie dar prietena e genială.

E pandemie și Iohannis a retras decorația dată Spitalului Județean din Suceava

Jurnal de stat în casă – ziua 18

Un articol cu ale cărui idei rezonez.

Aisha Ahmad is an assistant professor of political science at the University of Toronto and the author of the award-winning book Jihad & Co: Black Markets and Islamist Power (Oxford University Press, 2017). Her Twitter is @ProfAishaAhmad.

Among my academic colleagues and friends, I have observed a common response to the continuing Covid-19 crisis. They are fighting valiantly for a sense of normalcy — hustling to move courses online, maintaining strict writing schedules, creating Montessori schools at their kitchen tables. They hope to buckle down for a short stint until things get back to normal. I wish anyone who pursues that path the very best of luck and health.

Yet as someone who has experience with crises around the world, what I see behind this scramble for productivity is a perilous assumption. The answer to the question everyone is asking – “When will this be over?” — is simple and obvious, yet terribly hard to accept. The answer is never.

Global catastrophes change the world, and this pandemic is very much akin to a major war. Even if we contain the Covid-19 crisis within a few months, the legacy of this pandemic will live with us for years, perhaps decades to come. It will change the way we move, build, learn, and connect. There is simply no way that our lives will resume as if this had never happened. And so, while it may feel good in the moment, it is foolish to dive into a frenzy of activity or obsess about your scholarly productivity right now. That is denial and delusion. The emotionally and spiritually sane response is to prepare to be forever changed.

The rest of this piece is an offering. I have been asked by my colleagues around the world to share my experiences of adapting to conditions of crisis. Of course, I am just a human, struggling like everyone else to adjust to the pandemic. However, I have worked and lived under conditions of war, violent conflict, poverty, and disaster in many places around the world. I have experienced food shortages and disease outbreaks, as well as long periods of social isolation, restricted movement, and confinement. I have conducted award-winning research under intensely difficult physical and psychological conditions, and I celebrate productivity and performance in my own scholarly career.

I share the following thoughts during this difficult time in the hope that they will help other academics to adapt to hardship conditions. Take what you need, and leave the rest.

Stage No. 1: Security

Your first few days and weeks in a crisis are crucial, and you should make ample room to allow for a mental adjustment. It is perfectly normal and appropriate to feel bad and lost during this initial transition. Consider it a good thing that you are not in denial, and that you are allowing yourself to work through the anxiety. No sane person feels good during a global disaster, so be grateful for the discomfort of your sanity. At this stage, I would focus on food, family, friends, and maybe fitness. (You will not become an Olympic athlete in the next two weeks, so don’t put ridiculous expectations on your body.)

Next, ignore everyone who is posting productivity porn on social media right now. It is OK that you keep waking up at 3 a.m. It is OK that you forgot to eat lunch and cannot do a Zoom yoga class. It is OK that you have not touched that revise-and-resubmit in three weeks.

Ignore the people who are posting that they are writing papers and the people who are complaining that they cannot write papers. They are on their own journey. Cut out the noise.

Know that you are not failing. Let go of all of the profoundly daft ideas you have about what you should be doing right now. Instead, focus intensely on your physical and psychological security. Your first priority during this early period should be securing your home. Get sensible essentials for your pantry, clean your house, and make a coordinated family plan. Have reasonable conversations with your loved ones about emergency preparedness. If you have a loved one who is an emergency worker or essential worker, redirect your energies and support that person as your top priority. Identify their needs, and then meet those needs.

No matter what your family unit looks like, you will need a team in the weeks and months ahead. Devise a strategy for social connectedness with a small group of family, friends, and/or neighbors, while maintaining physical distancing in accordance with public-health guidelines. Identify the vulnerable and make sure they are included and protected.

The best way to build a team is to be a good teammate, so take some initiative to ensure that you are not alone. If you do not put this psychological infrastructure in place, the challenge of necessary physical-distancing measures will be crushing. Build a sustainable and safe social system now.

Stage No. 2: The Mental Shift

Once you have secured yourself and your team, you will feel more stable, your mind and body will adjust, and you will crave challenges that are more demanding. Given time, your brain can and will reset to new crisis conditions, and your ability to do higher-level work will resume.

This mental shift will make it possible for you to return to being a high-performance scholar, even under extreme conditions. However, do not rush or prejudge your mental shift, especially if you have never experienced a disaster before. One of the most relevant posts I saw on Twitter (by writer Troy Johnson) was: “Day 1 of Quarantine: ‘I’m going to meditate and do body-weight training.’ Day 4: *just pours the ice cream into the pasta*” — it’s funny but it also speaks directly to the issue.

Now more than ever, we must abandon the performative and embrace the authentic. Our essential mental shifts require humility and patience. Focus on real internal change. These human transformations will be honest, raw, ugly, hopeful, frustrated, beautiful, and divine. And they will be slower than keener academics are used to. Be slow. Let this distract you. Let it change how you think and how you see the world. Because the world is our work. And so, may this tragedy tear down all our faulty assumptions and give us the courage of bold new ideas.

Stage No. 3: Embrace a New Normal

On the other side of this shift, your wonderful, creative, resilient brain will be waiting for you. When your foundations are strong, build a weekly schedule that prioritizes the security of your home team, and then carve out time blocks for different categories of your work: teaching, administration, and research. Do the easy tasks first and work your way into the heavy lifting. Wake up early. The online yoga and crossfit will be easier at this stage.

Things will start to feel more natural. The work will also make more sense, and you will be more comfortable about changing or undoing what is already in motion. New ideas will emerge that would not have come to mind had you stayed in denial. Continue to embrace your mental shift. Have faith in the process. Support your team.

Understand that this is a marathon. If you sprint at the beginning, you will vomit on your shoes by the end of the month. Emotionally prepare for this crisis to continue for 12 to 18 months, followed by a slow recovery. If it ends sooner, be pleasantly surprised. Right now, work toward establishing your serenity, productivity, and wellness under sustained disaster conditions.

None of us knows how long this crisis will last. We all want our troops to be home before Christmas. The uncertainty is driving us all mad.

Of course, there will be a day when the pandemic is over. We will hug our neighbors and our friends. We will return to our classrooms and coffee shops. Our borders will eventually reopen to freer movement. Our economies will one day recover from the forthcoming recessions.

Yet we are just at the beginning of that journey. For most people, our minds have not come to terms with the fact that the world has already changed. Some faculty members are feeling distracted and guilty for not being able to write enough or teach online courses properly. Others are using their time at home to write and report a burst of research productivity. All of that is noise — denial and delusion. And right now, denial only serves to delay the essential process of acceptance, which will allow us to reimagine ourselves in this new reality.

On the other side of this journey of acceptance are hope and resilience. We will know that we can do this, even if our struggles continue for years. We will be creative and responsive, and will find light in all the nooks and crannies. We will learn new recipes and make unusual friends. We will have projects we cannot imagine today, and will inspire students we have not yet met. And we will help each other. No matter what happens next, together, we will be blessed and ready to serve.

In closing, I give thanks to those colleagues and friends who hail from hard places, who know this feeling of disaster in their bones. In the past few days, we have laughed about our childhood wounds and have exulted in our tribulations. We have given thanks and tapped into the resilience of our old wartime wounds. Thank you for being warriors of the light and for sharing your wisdom born of suffering. Because calamity is a great teacher.

Jurnal de stat în casă – ziua 17

De azi lucrez oficial şi conectat de acasă.  Cu laptop distribuit de la job. Cu 200 de emailuri necitite, semnatură digitală şi restul. Când, de fapt, tot ce ar trebui să fac ar fi să am răbdare şi să las creierul să se obişnuiască cu noua paradigmă. Cea care va veni. Normalul de mâine nu va mai fi nicicând normalul de ieri. Irelevanțele trebuie puse în surdină. Mai puțin zgomot pentru nimic. Înghețată turnată peste porția de paste, atât.

La mulți ani cu bine, Cristache, fratelo, de 30 martie. Mi-e dor să mai facem o Santana lângă focălăul de Ploştina. Fără planuri, fără nimic.

Jurnal de stat în casă – ziua 16

Țara e condusă de Ministerul de Interne prin ordonanțe militare. Nici în Italia, unde e jale, nu s-a făcut așa ceva. Azi s-a dat a patra erată (aka ordonanța militară nr.4). Parcă cetisem fugitiv pe undeva că treaba asta cu ordonanțe militare nu e chiar constituțională.

Bătrânii peste 65 de ani, obligați până azi să stea în case cu excepția intervalului 11-13, au voie să-și plimbe câinii și între 20-21. Pot ieși la orice oră dacă au de făcut vizite la doctor.

Profiturile mass-media sunt protejate (durata de timp alocată anunțurilor oficiale nu mai interferă cu spațiul publicitar). Sictir. Tot ce înseamnă televiziuni în România sunt niște mizerii mincinoase, manipulatoare, isteroide. Pe stare de urgență ar trebui să emită numai televiziunea națională. Dar na, vin alegerile!

Grupurile de peste 3 persoane sunt permise în mijloacele de transport în comun (că uitaseră, specialii!, să precizeze că interdicția se aplica unui grup pietonal)

Prețul la carburanți, gaze, curent electric, apă și gunoi nu poate crește (la scăzut e liber).

Amenzile pentru cei ce “zădărnicesc împiedicarea răspândirii bolii” se înăspresc de zece ori.

Spitalele nu au voie să refuze consulturi și internări pe suspiciune de covid (caz penal).

Angajații vitali din industria energetică (inclusiv mentenanță) intră obligatoriu în izolare pentru a nu se îmbolnăvi (refuzul poate fi caz penal).

Se poate detașa personal medical, funcție de necesități, cu ordin semnat de prefectură. Li se vor asigura cazare și hrană.

Se vor igieniza scările de bloc și lifturile. La intrarea fiecărei scări de bloc se vor monta dispensere de dezinfectant.

Io azi am șters praful, mi-am făcut datoria pentru omenire.

PS Prin ordin special al Ministrului de Interne, între orele 17 și 21, din mașinile de patrulă ale poliției și jandarmeriei se difuzează imnul Deșteaptă-te române. Pe Bulevardul Castanilor l-am auzit pe la nouă fără un sfert. Toți câinii, cu sau fără stăpân, au început să latre/urle. Nici lor nu le-o fi plăcând chestia cu somnul cel de moarte. Zic și io.

Jurnal de stat în casă – ziua 15

Aseară, atac de panica la vestea pe rețele că a murit șefa de secție terapie intensivă de la spitalul Gerota (40 ani). Știrea s-a cascadat de la un post de televiziune (by the way, io cred că pe stare de urgență ar trebui lăsate să emită doar televiziunea națională și televiziuni culturale sau de divertisment). Știrea s-a infirmat într-o oră. Atac de nervi.

Azi am reușit să mă urnesc să fac curățenie în apartament. Am dezinfectat cu igienol. Am spălat covizii de pe gresia din hol și bucătărie. Closetul, aragazul. Mici victorii.

Slavă domnului că există internetul și putem sta conectați.

Slavă domnului că Miru e cu mine.

Aud că în București, poliția pune Deșteaptă-te române din dube. Grotesc și odios. Mai zilele trecute urlau noaptea la megafoane să stea lumea în casă. Noaptea, când copiii (și așa dificili de la statul prelungit în casă) în sfârșit adormeau.

Trăim vremuri razna.

Nimic artistic azi. Binging pe Homeland.

Jurnal de stat în casă – ziua 14

Nopțile visez tot felul de năzdrăvănii.

Azi o vineri leșinată, inodoră și incoloră, plată ca o balegă uscată.

N-am chef să fac nimic, nici treburi gospodărești, nici să colorez cărțile de anxietate pentru adulți, nici să fac curat în sertarul cu cabluri electrice și becuri.

Începe să-mi piară cheful de glume, cheful de știri pozitive, cheful de supărat pe politicieni și autorități, cheful de a corecta o informație falsă. Poate se instalează a patra fază din modelul Kübler-Ross, cine știe.

Azi Italia a pierdut aproape 1000 de vieți.

Seara e salvată miraculos de baletul “Petrică și lupul” (muzica de Prokofiev) al elevilor de la Opera Regală din Londra. O jumătate de oră m-am imersat în povestea cu pasărea-flaut, rața-oboi, pisica-clarinet, lupul-corn, Petrică-viori, bunicul-fagot și vânătorii-timpan. Balerinele-pajiște balerinele-apa din iaz.

Și, surprinzător, de prima binecuvântare mondială a Papei Francis “Urbi et Orbi” (pentru Oraș și pentru Lume), care se face în afară de Crăciun sau de Paști. Într-o Piață a Sfântului Petru pustiită de oameni, caldarâmul ud reflectă lumini de torțe arzând, ploaie măruntă, clopote bătând dar și sirenă de ambulanță sfâșiind noaptea, nori negri deasupra, ca-n predica rostită.



”De săptămâni pare că s-a lăsat seara. Un întuneric dens s-a adunat asupra Piețelor noastre, a străzilor și a orașelor; a pus stăpânire pe viețile noastre umplând totul cu o tăcere asurzitoare și cu un gol dezolant, care paralizează orice lucru la treceerea lui: se simte în aer, se percepe în gesturi, îl spun privirile. Ne-am regăsit înfricoșați și rătăciți. Asemenea discipolilor din Evanghelie, am fost luați prin surprindere de o furtună neașteptată și înfuriată. Ne-am dat seama că ne găsim în aceeași barcă, cu toții fragili și dezorientați, dar în același timp importanți și necesari, cu toții chemați să vâslim împreună, cu toții nevoiași de a ne susține unii pe alții. Pe această barcă ne aflăm cu toții. Ca acei discipoli care vorbesc cu un singur glas și în angoasă spun ”Pierim” (v. 38), la fel și noi ne-am dat seama că nu putem să mergem înainte fiecare pe cont propriu, ci numai împreună.

E ușor să ne regăsim în această relatare. Greu este să înțelegem atitudinea lui Isus. În timp ce discipolii sunt, firește, alarmați și disperați, El stă în partea dinapoi a bărcii, partea care se cunfundă cea dintâi. Și ce face? În ciuda agitației, El doarme senin, încrezător în Tatăl: este singura dată în Evanghelie în care îl vedem pe Isus că doarme. Când, apoi, este trezit, după ce a potolit vântul și apele, se adresează discipolilor pe un ton de dojană: ”De ce sunteți fricoși? Încă nu aveți credință?” (v. 40).

Să încercăm a înțelege. În ce constă lipsa de credință a discipolilor, care se opune încrederii lui Isus? Ei nu au încetat să creadă în  El, de fapt, îl invocă. Dar să vedem cum îl invocă: ”Doamne, nu-ți pasă că pierim?” (v. 38). Nu-ți pasă: își închipuie că Isus se dezinteresează de ei, că nu are grijă de ei. Printre noi, în familiile noastre, unul din lucrurile care doare cel mai tare este atunci când auzim spunând: ”Nu-ți pasă de mine?”. Este o frază care rănește și declanșează furtuni în inimă. Și Isus trebuie să fi fost mișcat. Pentru că nimănui nu-i pasă mai mult de noi decât Lui. Într-adevăr, odată ce a fost invocat, El îl salvează pe discipolii săi neîncrezători.

Furtuna demaschează vulnerabilitatea noastră și lasă descoperite acele certutidini false și superflue pe care ne-am construit agenda noastră, planurile, obișnuințele și prioritățile noastre. Ne arată cum am lăsat în amorțire și abandon ceea ce alimentează, suține și dă tărie vieții și comunității noastre. Furtuna scoate la vedere toate propunerile de ”a ambala” și de a uita ceea ce a hrănit sufletul popoarelor noastre; toate acele tentative de a anestezia, prin obișnuințe aparent ”salvatoare”, incapabile de a face apel la rădăcinile noastre și de a evoca memoria bătrânilor noștri, privându-ne astfel de imunitatea necesară prin care să înfruntăm adversitățile.

Odată cu furtuna, a căzut machiajul acelor stereotipuri prin care mascam înainte ego-ul nostru, mereu atenți la propria imagine; și a rămas descoperită, încă o dată, acea (binecuvântată) apartenență comună de la care nu putem să ne substragem: apartenența ca frați.

”De ce sunteți fricoși? Încă nu aveți credință?” Doamne, în această seară, cuvântul tău pe toți ne afectează și ne privește. În această lume, pe care Tu o iubești mai mult decât noi, am mers înainte cu cea mai mare vitează, simțindu-ne tari și în stare de orice. Lacomi după câștig, ne-am lăsat absorbiți de lucruri și distrați de grabă. Nu ne-am oprit în fața rechemărilor tale, nu ne-am deșteptat în fața războaielor și a injustițiilor planetare, nu am ascultat strigătul celor săraci și al planetei noastre, grav bolnavă. Am mers mai departe nepăsători, crezând că rămânem sănătoși într-o lume bolnavă. Acum, în timp ce suntem în mijlocul mării agitate, te implorăm: ”Trezește-te, Doamne!”

”De ce sunteți fricoși? Încă nu aveți credință?”. Doamne, ne adresezi un apel, un apel la credință. Care nu înseamnă atât a crede că Tu exiști, ci a veni la Tine și a avea încredere în Tine. În acest Post, răsună chemarea ta urgentă: ”Convertiți-vă”, ”Întoarceți-vă la mine din toată inima” (Ioel 2,12). Ne chemi să captăm acest timp de încercare ca pe un timp de alegere. Nu este timpul judecății tale, ci al judecății noastre: timpul de a alege ceea ce contează și ceea ce trece, de a separa ceea ce este necesar de ceea ce necesar nu este. Este timpul de a reseta ruta vieții către Tine, Doamne, și către ceilalți. Și putem privi la numeroșii însoțitori de călătorie exemplari care, în teamă, au reacționat dăruindu-și viața. Este forța lucrătoare a Spiritului revărsată și plăsmuită în dăruiri curajoase și generoase. Este viața Spiritului capabil să răscumpere, să valorizeze și să arate că viețile noastre sunt țesute și susținute de persoane obișnuite, de obicei uitate, care nu apar în titlurile ziarelor și revistelor, nici în marile parade ale ultimului show ci, fără îndoială, scriu astăzi evenimentele decisive ale istoriei noastre: medici, asistenți și asistente medicali, personalul de la supermarket, personalul de curățenie, îngrijitoare domestice, transportatori, forțe de ordine, voluntari, preoți, călugări și călugărițe și mulți, dar mulți alții care au înțeles că nimeni nu se salvează de unul singur. În fața suferinței, unde se măsoară adevăratul progres al popoarelor noastre, descoperim și experimentăm rugăciunea sacerdotală a lui Isus ”ca toți să fie una” (Ioan 17,21). Cât de multă lume practică în fiecare zi răbdarea și inspiră speranță, având grijă să nu semene panică, ci coresponsabilitate! Câți tați, câte mame, bunici, învățători arată copiilor noștri, prin gesturi mărunte și zilnice, cum să înfrunte și să treacă prin criză readaptând obișnuințele, ridicând privirile și stimulând rugăciunea! Câte persoane se roagă, oferă și mijlocesc pentru binele tuturor! Rugăciunea și slujirea tăcută, acestea sunt armele noastre învingătoare!

”De ce sunteți fricoși? Încă nu aveți credință?” Începutul credinței este a ne ști nevoiași de mântuire. Nu suntem autosuficienți, singuri ne cufundăm: avem nevoie de Domnul ca vechii navigatori de stele. Să-L invităm pe Isus în bărcile vieților noastre. Să-i înmânăm fricile noastre, pentru ca El să le învingă. Asemenea discipolilor, vom experimenta că, avându-L pe El la bord, nu se naufragiază. Pentru că aceasta este puterea lui Dumnezeu: să îndrepte spre bine tot ceea ce ni se întâmplă, chiar și cele urâte. El aduce seninul în furtunile noastre, pentru că împreună cu Dumnezeu viața nu moare niciodată.

Domnul ne interpelează și, în mijlocul furtunii noastre, ne invită să redeșteptăm și să activăm solidaritatea și speranța capabile să dea trăinicie, susținere și semnificație acestor ceasuri în care totul pare să naufragieze. Domnul se trezește ca să trezească și să revigoreze credința noastră pascală. Avem o ancoră: în crucea sa am fost salvați. Avem o cârmă: în crucea sa am fost răscumpărați. Avem o speranță: în crucea sa am fost vindecați și îmbrățișați pentru ca nimic și nimeni să nu ne separe de iubirea sa răscumpărătoare. În mijlocul izolării, în care ne simțim rău pentru lipsa afecțiunii și a întâlnirilor, experimentând lipsa atâtor lucruri, să ascultăm încă o dată vestea care ne salvează: a înviat și trăiește alături de noi. Domnul ne interpelează de pe crucea sa ca să regăsim calea care ne așteaptă, să ne uităm la cei care ne cheamă, să întărim, să recunoaștem și să stimulăm harul care locuiește în noi. Să nu stingem fitilul fumegând (cf. Isaia 42,3), care nu se îmbolnăvește niciodată, și să lăsăm să se reaprindă speranța.

A îmbrățișa crucea sa înseamnă a găsi curajul de a îmbrățișa toate împotrivirile timpului prezent, abandonând pentru moment goana noastră de omnipotență și dominare pentru a da spațiu fanteziei pe care numai Duhul Sfânt este capabil să o trezească. Înseamnă a găsi curajul de a deschide spații în care toți pot să se simtă chemați și de a înlesni noi forme de ospitalitate, fraternitate și solidaritate. În crucea sa am fost salvați ca să primim speranța și să-i permitem speranței să întărească și să suțină toate măsurile și căile posibile care ne pot ajuta să avem grijă unii de alții și să avem grijă.  A-L îmbrățișa pe Domnul pentru a îmbrățișa speanța: iată puterea credinței, care eliberează de teamă și dă speranță.

”De ce sunteți fricoși? Încă nu aveți credință?” Dragi frați și surori, din acest loc, care vorbește de credința stâncoasă a lui Petru, aș vrea în această seară să vă încredințez pe toți Domnului, prin mijlocirea Fecioarei Maria, tămăduitoarea poporului său, steaua mării în furtună. Din mijlocul acestor coloane care îmbrățișează Roma și Lumea să coboare asupra voastră, ca o îmbrățișare consolatoare, binecuvântarea lui Dumnezeu! Doamne, binecuvântează Lumea, dăruiește sănătate trupurilor și consolare inimilor! Ne ceri să nu fim fricoși, dar credința noastră este slabă și ne este teamă. Dar Tu, Doamne, nu ne lăsa la voia furtunii! Spune încă o dată: ”Voi nu vă temeți!” (Matei 28,5). Iar noi, împreună cu Petru, ”lăsăm în grija Ta toată neliniștea noastră, căci Tu te îngrijești de noi” (cf. 1 Petru 5,7)».

Jurnal de stat în casă – ziua 13

Armata e pe străzi cu blindate și pușcoace, păi dacă tot le-au cumpărat, nu era păcat să nu le folosească? Poliția dă amenzi că nu ai la tine declarația pe propria răspundere, maldăre, maldăre de hîrtii. România, țara hârtiilor cu vorbe pe ele. Momentul luminos al zilei a fost când am cetit de tânărul de 23 de ani care a intrat pe cal în Iași, venit dintr-un sat de la 50 km depărtare, ca să-și vadă nevasta și copchilul nou născut. Avea pârdalnica de declarație la el și mască pe figură (că așa au înțeles oamenii de la comunicatorii lui pește prăjit, nu ne-a explicat nimeni căcu aia îi protejezi pe ceilalți dacă ești răcit, nu pe tine).

Dimineață, m-am conversat cu colega Irina de la serviciu, cică tre să mă duc personal la București să semnez personal ca să-mi dea semnătura digitală. Români, ce să le ceri?

M-am conversat pe whatsapp cu familionul dispersat și cu Vlad F.

L-am ascultat pe profesorul Vasile Astărăstoaie, o oră, despre isteria mondială a coronavirusului.

Miru a ieșit singură la cumpărături înarmată cu mânuși de farmacie. A plecat repede din magazin, că deja se înghesuia lumea la casă.

Am făcut ciulama de pui cu smântână și cremă de brânză.

N-am învățat să decorez prăjituri, n-am învățat croitorie, n-am făcut lecția de dicție, n-am făcut ora de yoga/pilates.

Am ascultat discursul lui Putin către poporul rus, tradus în engleză de RT.

Am ascultat concertul dedicat compozitorului eston Arvo Pärt, înregistrat la  Elbphilharmonie Hamburg în 3 februarie 2020, dirijor Tõnu Kaljuste, Orchestra de Cameră din Tallinn și Filarmonica din Estonia.

Mă uit la serialul Homeland pe Netflix, îmi place. Am terminat Peaky Blinders care e genial și Mad Man care e meh.

Și, mai nou, cetesc pe archive.org dicționare. Englez-persan, englez-portughez, englez-japonez, englez-hindi, englez-telugu, englez-arab, englez-swahili. Am găsit unul haios, italiano-milanez. Mă minunez: un om a scris o carte despre numele de familie. Altul despre arta caricaturii. Altul despre porțelanuri. Răsfoiesc manuscrisul Voynich. Carte despre slang englezesc. Scrisorile dintre regina Elisabeta I și regele Scoției James VI.

Și-n final cetesc limericks.

“An oyster from Kalamazoo

Confessed he was feeling quite blue

For, says he, as a rule

When  the weather turns cool

I invariably get in a stew”

Jurnal de stat in casă — ziua 11 (addendum)

Azi am petrecut jumătate de oră din cele 24 de stat în casă căutându-l prin tot apartamentul pe motanul din dotare, Costel Monalisa Motanschi, care a decis să joace pititea cu mine, dar nu cum făcea cu Miruna când era mică, de-și lăsa coada la vedere ca ea să-l găsească. Nup. Acum dispăruse total și de-a binelea, de mi-am pus la îndoială sănătatea oculară și apoi pe cea mentală, când, la al patrulea tur prin casă, cercetând locurile în care știam că îi place să stea, am ajuns să deschid și ușa frigiderului, că cine știe. Nu, geamurile nu erau deschise, oricum avem plasa la toate de când, acum câțiva ani, s-a urcat pe pervazul din camera lui Mihu și a căzut în grădina vecinilor. Nu, ușa de la intrare nu fusese deschisă. Nu, nu mă vizitase nici poștașul cu vreo țidulă, nici popa cu bunavestirea. Nu era în șifonier, nu era în dulapul cu mături, nu era nici în frigider, by the way. Se strecurase sub cuvertura din patul mare, fără să o deranjeze câtuși de puțin, deși are vreo 10 chile, și stătea așa, aplatizat și fericit ca o lipie tuflită de soare, trăgând la aghioase amarnice. Povestind pe whatsapp tărășenia, concluzia laconică a interlocutorului a fost “vezi, s-a autoizolat! ”

PS Mă delectez cu poveștile ilustrate ale lui Beatrix Potter, cea pentru care am vizitat în Gloucester, magazinul croitorului.

Jurnal de stat în casă – ziua 11

Afara fulguiește, e frig și bate un vânt teribil. Crengile copacilor de la ferestre se lovesc de geamuri iar vântul șuieră, intrând înapoi în casă prin burlanul hotei de la bucătărie.

Cetind io păreri pro și contra practicii bisericii ortodoxe de a împărtăși toți enoriașii cu aceeași linguriță de argint (eu una sunt contra, e total neigienic, dar îi înțeleg cumva pe cei care cred cu ardoare că în cadrul ritualurilor bisericești sunt protejați), m-a lovit o întrebare epifanie:

Dacă eu trebuie să îl slăvesc pe Dumnezeu, oare Dumnezeu trebuie să mă slăvească pe mine?

PS Mărturisesc spășit că mie îmi plac filmările cu orașele golite de oameni și turiști, e ceva seren acolo, nu înfricoșător. Dar na, io sunt mai mizantroapă, așa.  Mai genul ” iubește-ți departele ca pe tine însuți”, cum bine creiona artistul Ion Barbu din Petrila.

Jurnal de stat în casă – ziua 10

Astăzi știri reconfortante.


Au înflorit cireșii și magnoliile. A nins peste cireși și magnolii.

Producătorul de drojdie proaspătă și uscată Pakmaya a livrat către magazinele din toată țara 2 milioane de pachete de drojdie (uscată și proaspată), de trei ori mai mult decat in mod normal. Cantitatea este suficientă pentru a produce aproximativ 25 de milioane de pâini.

Președintele Israelului le citește povești la televizor zilnic copiilor din țara sa.

Premierul Norvegiei a ținut o conferință de presă despre COVID-19, exclusiv pentru copii

Sunt disponibile online gratuit tururi virtuale în muzee celebre, spectacole de operă prestigioase, piese de teatru de referință, piese de teatru pentru copii, spectacole de balet, transmisiuni de la grădini zoologice, delfinarii și grădini botanice, lecții de gătit cu bucătari de 3 stele Michelin, cărți de descărcat, filme de cinematecă, concerte filarmonice pe zoom cu instrumentiștii cântând de acasă, cursuri de la marile universități Ivy League, lecții de yoga, pilates și kinetoterapie, lecturi ad-hoc ale unor  scriitori și poeți cunoscuți, lecții de doodle și planșe e colorat de downloadat.

Oamenii fac petreceri în pijamale sau glamor pe zoom.

Sub haștagul QuarantineChallenge2k20, oamenii dansează și fac lipsync în case. Câte unul, căte doi, câte trei, cât cuprinde.

Oamenii din toate orașele Europei aplaudă de două ori pe zi de la ferestre și balcoane în semn de recunoștință pentru personalul medical care rezistă pe baricade.

Actori celebri transmit mesaje de încurajare (eu l-am ascultat live pe Matthew McConaughey), cântă la pian cu pisica în brațe (Anthony Hopkins), cetesc sonete de Shakespeare (capitanul Jean Luc Picard).

Sportivii se filmează făcând cățărări pe mobila din bucătărie, vâslind în cadă, jucând tenis între două balcoane.

Babuștile din Turcia stau fiecare pe câte un scaun în pragul apartamentului în care locuiesc, cu cafeluțele, la o bârfă mică de la distanță.

Un azil de bătrâni din UK i-a scos pe locatari în pragul camerelor sale, din două în două uși, ca să joace bingo.

Primarii din orășelele Italiene sudiste își ocărăsc live locuitorii care nu stau prin case, ba chiar îi fugăresc prin oraș

În Modena Italia, primul pacient care s-a făcut bine după infectia cu noul coronavirus este o bunica de 95 de ani. O femeie de 103 ani a fost externată dintr-un spital iranian, după ce s-a vindecat complet de Covid-19. Și în Wuhan, China, o doamnă de 98 de ani a fost externată.

Valvele necesare la aparatele de ventilație se pot printa 3D.

George R.R. Martin scrie în fiecare zi în auto-izolare la următorul volum, mult-așteptat, din seria ”Urzeala tronurilor”

Un maratonist din Franța, aflat in carantină, a alergat întreaga distanță de 42,2 km pe balconul locuinței, în 6 ore si 48 de minute.

Sălile de cinema din China se redeschid şi difuzează “Harry Potter” pentru a atrage spectatori.

Pornhub a anunțat că le oferă gratuit italienilor acces, timp de o lună, la conținutul premium.

6 polițiști spanioli au cântat la balalaică, într-o pauză de raid, pe stradă, printre case, ca să le ridice moralul locuitorilor.

Institutul de Cercetare de la Măgurele a început primele experimente cu cel mai puternic laser din lume. Cercetătorii au studiat interacţiunea pulsurilor laser de mare putere cu materia.

Mircea Dinescu va lansa un serviciu de catering, mâncarea fiind livrată cu lăutari care poartă măști.

Multe magazine alimentare au anunțat că primele ore ale dimineții sunt rezervate celor în vârstă și altor persoane vulnerabile.

Ireland is providing all households two postcards to mail free of charge to maintain physical distance but support emotional connectedness.

Mulți tineri au lăsat afișe în blocurile în care locuiesc, prin care le comunică vecinilor în vârstă că îi pot ajuta cu cumpărăturile.

Șeful Bisericii Ortodoxe din Belarus, Zaslav Pavel, a survolat cu elicopterul capitala Minsk și a aruncat cu apă sfințită pentru a proteja capitala de răspândirea coronavirusului, a anunțat Biserica într-un comunicat de presă 🙂

Nunțile cu mxim 8 persoane sunt așteptate cu ardoare în România. Hai. să vedem, care are coraj?

Jurnal de stat în casă – ziua 8


Astăzi am nervi:

  • oamenii care fac gogoși și le postează pe net
  • feisbuchiștii care își încep postările cu expresia “oameni buni”
  • privații care cer ajutor la stat dar vând flaconul de dezinfectat de 13 lei cu 59 lei și la piață chilul de cartofi cu 10 lei
  • postacii care pun vorbe de duh scrise de alții ca și cum ar fi ale lor, în chenar fucsia
  • influesării lu’ pește prăjit care disecă expresia “se recomandă”
  • influensării politici care cer armata pe străzi și ciomege în cap celor care ies din casă (a.k.a caramitrii juniori)
  • postacii care freacă menta în casă dar acuză medicii, personalul medical secundar, laboranții care prelucrează teste, gunoierii, curierii, casierele de la supermarket, șoferii de autobuze și metrouri, farmaciștii, jandarmii, funcționarii din autoritățile publice etc că nu se mișcă mai repede
  • postacii care acuză clinicile private că de ce fac testări pe bani (heloooo, ați auzit de piața liberă? Poate se mai aerisesc și camerele de urgență de pe la spitalele de stat, gen)
  • foștii securiși care au firme ce fac afaceri de milioane de coco, prin contracte de asigurare kituri de testare SARS încheiate cu organele statului (MApN gen). Funcționarii statului care pun botul.
  • ziariștii care publică informații care li s-au scurs special de securiștii în vigoare, și apoi se dau mari jurnaliști (aka tolontanii)
  • locatarii din cartier care aruncă gunoiul lângă pubele, nu în pubele, probabil de lene să nu ridice brațul
  • țigăncile grase care se bagă în față la coada de afară de la farmacie sau magazin
  • ticăloșii, trolii și idioții utili
  • oamenii care nu știu de glumă
  • creștinii care dau cu noroi în alte religii
  • creștinii care clamează că împărtășitul enoriașilor cu aceeași linguriță nu e ceva periculos deoarece sfânt
  • oengeurile care cer netransparentizarea banilor dar nu fac mai nimic pentru oamenii vulnerabili pe care cică îi reprezintă (poate doar un workshop online)
  • cocalarii care s-au strâns la grătare în pădurea Băneasa
  • oamenii care cometează la postări pe feisbuc cu gifuri sau cu Doamne Ajută!
  • apopocaclismiștii
  • semenii care scuipa pe jos (mostly moși)
  • toate autoritățile din Ro, de la președinte și prim-ministru la directorii de firme, pentru că habar n-au să comunice

PS Singurul moment seren al zilei a fost interpretul de surdo-mută de la conferința de presă televizată de aseară a ministrului de interne, prin care s-a instituit lockdown total în România.

Jurnal de stat în casă – ziua 7

Punctul culminant al zilei a fost când am dus gunoiul. M-am intersectat cu niște vecini pe scară, dar ne-am evitat conspirativ. Până la 3 o fo bine, că am muncit pentru job. Poormă m-am uitat la episodul 1 din Arabela (remember Rumburak?). De la 6 jumate am avut program cultural! Lacul lebedelor, nene! Online la Teatrul de Balet din Sibiu. Parcă tot mai bine m-am dixtrat ieri la Țăndărică.


Știrea reconfortantă a zilei este că FBI s-a declarat excedat de atâtea cereri de informații primite pe email și a anunțat că nu va mai răspunde decât cererilor trimise prin poșta clasică.

Stoicism în vremea pandemiei

Traducere articol.

Practica de bază în filozofia stoică este să separi ceea ce poți schimba de ceea ce nu poți schimba. Ceea ce poți influența de ceea ce nu poți influența.

Epictet, Discursuri: ”Sarcina maestrului în viață este simplă: să identifice și să separe lucrurile astfel încât să poată spune clar care sunt cele externe, din afara controlului său, și care sunt cele care au de-a face cu propriile alegeri, pe care le poate controlz. Unde caut apoi binele și răul? Nu în acțiunile externe incontrolabile ci în mine, în propriile alegeri pe care le pot ține sub control”

Boala COVID-19 este aici. Chiar dacă nu a apărut încă în zona care locuiești, este posibil să apară foarte curând. Urletele de la TV nu o vor face să plece. Înjuratul liliecilor care stau la originea virusului nu o vor face să plece. Nu ajută nici rasismul, perpetuarea teoriilor conspirației (n.m.: de la “visusul e creat în laborator” la “totul e o minciună”) sau cumpărăturile compulsive de hârtie igienică (n.m. sau mălai, făină, drojdie și lămâi ca în România). Acestea doar îți vor distrage atenția de la lucrurile importante pe care ar trebui să le faci. Pe de altă parte, nici băgatul capului în nisip, pretinzând că “nu e totul chiar atât de rău” nu e OK.

Ceea ce-ți stă în putință e modul în care răspunzi. Rămâi la curent cu ceea ce se întâmplă cercetând surse sigure. Spală-te des pe mâini, acoperă-ți gura cu pliul cotului sau batista când strănuți, evită adunările și mulțimile, anulează călătoriile nenecesare și ședințele care pot fi amânate. Nu te comporta prostește. Nu crede că tu vei fi excepția. Nu face lucruri în propriul beneficiu, în defavoarea celorlalți. Dacă te simți rău, stai acasă. Stai acasă chiar dacă nu te simți rău, asumă-ți partea ta de efort.

Scopul este să aplatizăm curba. Să încetinim răspândirea virusului, astfel încât spitalele noastre să poată face față fluxului de bolnavi. Să prevenim pe cât putem răspândirea de aiurea a virusului. Să prevenim încărcarea nenecesară a personalului medical, serviciilor de urgență, liniilor aeriene și altor infrastructuri critice, astfel încât persoanele care au cu adevărat nevoie de ele să aibe acces facil. Un singur individ nu aduce mult progres, dar toți împreună, acționând colectiv în mod corect, putem face o mare diferență. Așa cum spunea filozoful Zeno: “Starea de bine se realizează în pași mici dar este un lucru mare“.

Alegeri corecte pe care le facem chiar acum:

  • practică distanțarea socială cât de mult poți, stai deoparte de oamenii din afara familiei tale, evită adunările publice și evenimentele sociale, lucrează de acasă dacă e posibil. Dacă ai angajați, fă tot ce poți ca ei să facă același lucru. Implementează măsuri de bun-simț astfel încât angajații și clienții tăi să fie în siguranță: redu interacțiunile față-în-față cât de mult posibil, acordă concedii medicale generoase, și limitează numărul de clienți în același timp
  • anulează sau amână evenimentele pe care le-ai planificat. Fă-le cu acces de la distanță.
  • practică măsurile cerute: spală-te pe mâini, mai ales înainte să mănânci. Nu-ți atinge fața cu mâinile. Tușește în pliul cotului sau în șervețel. Nu da noroc cu nimeni, apasă butoanele cu cotul, evită mâncarea care nu a fost preparată termic
  • ajută-i pe cei care sunt în poziții vulnerabile. Dacă știi că ai un vecin bătrân care trebuie să iasă la cumpărături, vezi dacă îi poți ajuta astfel ca el să nu iasă din casă.
  • abține-te de la vizitele făcute membrilor familiei sau prietenilor vârstnici. Da, ești îngrijorat pentru ei. Da, ți-e dor de ei. Dar nu îi pune în pericol. Chiar dacă ești sănătos sau dacă persoana în vârstă pare sănătoasă, e mai bine să aștepți.
  • nu cumpăra compulsiv. Gândește-te să lași ceva și celorlalți membri ai comunității. Stochează lent numai bunuri neperisabile astfel ca și ceilalți să poată face la fel. Cozile mari la magazine înrăutățesc starea de spirit.
  • nu stoca materiale sanitare de care nu ai nevoie. Lasă măștile pentru doctori, asistente, personal de pe ambulanțe și alții care au nevoie de ele pentru a-ți exercita profesia. Nu uita că capacitatea  de testare COVID-19 este foarte limitată, așa că nu e momentul să devii ipohondru.
  • auto-izolează-te, auto-carantinează-te: dacă crezi că ai fost expus, stai strict în casă cel puțin 2 săptămâni
  • folosește-ți timpul în mod înțelept: nu irosi zilele sau săptămânile de izolare. Nu știi cât de mult va dura perioada asta dar poți controla ce faci cu timpul ăsta.
  • organizează-ți comenzile online (adună mai multe la un loc), astfel încât să reduci livrările mici sau nenecesare și să eviți stresarea lanțului de aprovizionare și așa afectat
  • educă-te: nu răspândi zvonuri, știri false, dezinformare despre virus sau boală. Dacă ai deja o platformă, datoria ta nr.1 acum este să NU răspândești prostii sau informații trunchiate. Petru ca trebuie să ajuți, nu să rănești.
  • dacă te simți bolnav, izolează-te acasă cât timp simptomele rămân moderate. Dacă începi să ai dificultăți în a respira, ai peste 70 de ani, ai boli pulmonare preexistente sau ești imunocompromis, sună doctorul sau mergi la urgențe.
  • amintește-ți că panica nu ajută. Alergatul după stocuri, ignorarea nevoilor celorlalți, iritatul, enervatul, crizele înrăutățesc situația
  • apreciază oamenii pe care îi iubești și clipa prezentă, oricât ar fi de înfricoșătoare, pentru că sunt singurele certitudini

Stoicismul ajută în astfel de situații. Să rămâi calm în fața haosului. Să dai gândurile iraționale deoparte și să faci un plan pentru a merge înainte. Să fii capabil de răspândirea singurului lucru contagios pozitiv: calmul. Astfel încât să acumulăm înțelepciune din tragedie și pericol. Este șansa să înmagazinăm aceste lecții, pentru a le folosi mai târziu. Când viața și libertatea vor fi pe muche.

Marc Aureliu, “Meditații”: “Te privește acum, fix în față. Nici un rol nu e mai potrivit pentru un filozof decât momentul prezent”

Așa că fă-ți partea. Aplică învățămintele în practică și inspiră-i și pe ceilalți să facă la fel.  Suntem toți, individual, răspunsul, prin alegerile pe care le facem. Ce dorim de la fiecare din noi în aceste clipe este curaj, autodisciplină, corectitudine și înțelepciune.

Până vin cocorii


Povestită şi scrisă de mână de Irina Nicolau în 1 martie 1997, la Bucureşti.

“Toată complicaţia vine din faptul că mărţişorul face parte din calendar. Calendarul este un fel de hartă. Hărţile sunt făcute ca să te orientezi în spaţiu. Calendarele te ajută ca să nu te pierzi în timp. Hărţile noi scot din joc pe cele vechi. În cazul calendarelor, situaţia este diferită din cauza sărbătorilor. Ca să înţelegi ce spun, îţi propun următorul scenariu:
Cândva, un sacerdot a aşezat pe o suprafaţă netedă nişte pietre într-o ordine şi într-un ritm care însemnau pentru el calendar. După el a venit un astrolog şi a aşternut peste pietre un calendar desenat pe piele de viţel. Spinările pietrelor au răzbătut prin piele, sărbătorile noi şi sărbătorile vechi s-au amestecat. Pentru oameni era încă simplu, străbăteau timpul călare pe doi cai. Iar au trecut secolele şi, peste desenul de piele, un astronom a întins calendarul nou, desenat pe pergament. Pietrele au străpuns şi pergamentul, iar sărbătorile desenate pe piele au migrat, de jos în sus. Şi aventura continuă. Vine vremea calendarelor de hârtie. Le fac savanţii care măsoară timpul tot mai precis. Pietrele sunt tot acolo, dedesubt, dar puţini le mai înţeleg sensul. Culorile tuturor sărbătorilor continuă să migreze de jos în sus. Ce ghiveci! Şi ca şi cum n-ar fi suficientă confuzia, prin mondializare, se produc transferuri de sărbători între culturi. Din 1997, dacă ne luăm după postul PROTV, românii vor sărbători ziua îndrăgostiţilor de Sfântul Valentin. Mai ştii? Oricum, pe vremuri era mai simplu, calendarul punea ordine în sărbătorile unei singure culturi. Astăzi răspunde unor necesităţi mondiale de comunicare şi sincronizare. Cu roşu sunt scrise zilele când nu te duci la serviciu. Spre deosebire de timpul tare al sărbătorii, timpul „liber” este unul slăbuţ, tocmai bun pentru odihnă şi divertisment. Simt uneori, dimineaţa, cum vin peste mine calendarele primitive, calendarele imperiale, religioase, populare, civile, calendarele culturale, cele ale evenimentelor istorice, care istorie poate fi a unei naţiuni, a unei comunităţi, a unei familii şi chiar a unui individ. Şi eu, dimineaţa, trebuie să decid pe ce cale s-o apuc, dacă va fi o sărbătoare veche, un sfânt creştin, ziua când m-am căsătorit, dacă voi sărbători o eliberare, o aniversare sau voi comemora un dezastru. Cum spuneam, mărţişorul face parte din calendar. De aici toată complicaţia. Există specialişti care pretind că a existat un calendar vechi care începea primăvara, de 1 martie. Principalul lor argument este numele unor luni: septembrie, octombrie, noiembrie şi decembrie, adică a şaptea, a opta, a noua, şi a zecea, socotind după luna martie. În termenii scenariului pe care îl propuneam la început, sub 1 martie a existat în calendarul vechi un bolovan care marca începutul. Toate începuturile sunt făcute dintr-un timp „puternic” şi „bun”.
Acum voi ataca problema abrupt, ce e mărţişorul? Mărţişorul este un obiect de recuzită folosit în cadrul unui obicei care, la fel ca alte obiceiuri, se bazează pe credinţe şi practici. Credinţele şi practicile diferă de la o zonă la alta. Zicala „câte bordeie atâtea obiceie” exagerează, dar nu foarte mult. Punând claie peste grămadă date etnografice din zone şi epoci diferite, cărţile falsifică. Principalele noastre surse de inspiraţie sunt cartea despre sărbătorile la români de Simion Florea Marian şi Vârstele timpului a lui Ion Ghinoiu.

În sate, sărbătoarea de 1 Martie se numea Mărţişor, Baba Dochia sau Dragobete cap de primavară. Mărţisor, după numele lunii, Baba Dochia, după cuvioasa muceniţă Evdochia, serbată de Biserică în această zi şi Dragobete după numele unei sărbători care, în anumite zone, se ţinea în ziua de 24 februarie. Era sărbătoarea îndrăgostiţilor, ziua în care se împerechează păsările, un fel de Sfântul Valentin la români. Ca să contribuie parcă printr-o undă de coerenţă, unele legende îl prezintă pe Dragobete ca pe fiul Babei Dochia. Legendele despre Baba Dochia sunt numeroase. În multe locuri din ţară ele se leagă de originea unor izvoare sau stânci. O femeie moare urcând primăvara, prea devreme, la munte. Şi de aici, variaţiuni. Femeia poate fi tânără sau bătrână, bună sau rea. Din variantele cele mai numeroase voi produce un rezumat: A fost cândva o babă care avea o noră. Dacă avea o noră, putem presupune existenţa unui fiu. Baba nu scăpa nici o ocazie ca să-şi năpăstuiască nora. Odată, la un 1 martie a trimis-o să spele lână şi nu oricum, ci s-o facă albă dacă era neagră şi, dacă era albă, s-o facă neagră. Pe noră o ajută Dumnezeu, Hristos, Sfântul Petru, un voinic sau un înger. Succesul norei o face pe babă să creadă că a venit primăvara. Îşi pune 12 cojoace de blană şi urcă împreună cu oile la munte. Acolo, fie că este prea cald, fie că este prea frig; plouă şi ninge, de se udă cojoacele. În ambele cazuri le dezbracă, rând pe rând. Când rămâne în cămaşă, vine gerul şi o îngheaţă. Sloiul se preface mai apoi în stâncă. Cu adevărat pasionante sunt amănuntele pe care le furnizează variantele. De pildă, Baba Dochia ia uneori la munte şi pe fiul său, Dragobete. El îngheaţă primul. Din gură îi curge un sloi de gheaţă. Mama, supărată, strigă la el: „Eu mor de frig şi tu cânţi la fluier?” Alteori, oamenii o avertizează că în martie timpul este schimbător. Dar ea nu amână plecarea la munte şi răspunde cu vulgaritate: „Eu pe Mărţişor/ Îl pun la curişor!” Mărţişor, auzind asemenea cuvinte buruienoase, împrumută de la Faur (februarie) două zile reci ca s-o pedepsească. Presupun că ai remarcat enormitatea pe care a pretins-o baba norei, cea de a spăla lâna până când o face din albă, neagră. În treacăt fie spus, există informaţii că în anumite zone mărţişorul se făcea din fir negru şi alb. Aşa era şi la albanezii din Calabria. În plus, ei şi-l leagă la picior. Găseşti şnurul alb-roşu de 1 martie peste tot în Balcani. Dar mai avem până la şnur. Tot într-o legendă despre Baba Dochia, voinicul care o ajută pe noră îi recomandă o anumită piatră cu care să spele lâna. Când e pusă în apă, piatra degajă o spumă roşie ca sângele şi apa începe să clocotească. Multe se spun… Mai adaug numai că, uneori, nora lipseşte pur şi simplu din poveste şi, în aceste cazuri, baba urcă la munte de nebună ce e. Uneori îşi ia cu ea furca, fusul şi un caier de lână. Acest amănunt este important, având în vedere că în ziua de Baba Dochia femeile nu lucrau, ţineau sărbătoarea prin nelucrare. Singura muncă permisă era claca de tors.

După 1 martie vin Zilele Babei. Sunt 9 sau 12, câte au fost şi cojoacele. Timp schimbător. După zilele babelor, urmează cele ale moşilor. Acum timpul se stabilizează. A venit primăvara. Ce fac femeile primăvara, de 1 martie? Cum spuneam, nu lucrează, dacă sunt tinere îşi fac Dragobete. Mamele răsucesc mărţişor pentru copii, dar nu numai pentru copii. Să le luăm pe rând. Se zice că serbarea prin nelucrare se face pentru a domoli mânia Babei Dochia şi frigul de primăvară, ca să nu zacă nimeni din casă bolnav de vărsat sau să moară înecat. Se putea face clacă de tors, dar asta am mai spus. Şi Dragobetele fetelor ce era? Se duceau la pădure şi căutau flori de fragi, adunau apa de pe flori şi se spălau pe faţă zicând: „Floare de fragă din luna Marţ / La toată lumea să fiu dragă / Urâciunile să le desparţi.” Şi am ajuns şi la şnurul de mărţişor… Femeile răsuceau fir alb şi roşu de lână, bumbac sau arnici. Firul se lega la gâtul sau la mâna copiilor. Sunt locuri unde purtau mărţişor şi fetele tinere şi chiar nevestele, aşa scrie Simion Florea Marian. Tot el avertizează că obiceiul începe să se piardă în Moldova şi Bucovina. Adică, pe la 1900 se pierdea deja. Îl citează pe N. Gane care deplânge pierderea obiceiului la 1873. Marian menţionează practica de a atârna o monedă de şnur. Şnurul era purtat pentru noroc şi sănătate. Fetele îl purtau ca să nu aibă tenul pătat. Îl „dezbrăcau” cu socoteală (începe iar nebunia variantelor zonale) la 7, 9, 12 zile după 1 martie, când înfloreşte vişinul sau trandafirul , când sosesc berzele sau rândunelele; în ziua de 40 de mucenici; de Sfântul Gheorghe. Mărţişorul se „îmbracă” dimineaţa, înainte de răsărit, şi se „dezbracă” fără să te vadă soarele, pentru că te înnegreşte. Alte informaţii ne indică practici şi mai interesante. Se spune că femeile leagă mărţişor nu numai la copii, ci la toţi membrii familiei, la porc, la cornul vitei, la cloşcă, la doniţă… Adică protejează prin cercuri magice tot. Înainte să dispară, la sate a pătruns moda mărţişorului împletit din fire de mătase. Îl făceau fetele, foarte des, pentru feciori. Un amănunt pe care l-am omis: în unele locuri, cu banul de mărţişor se cumpăra vin roşu şi caş pe care tinerii le mâncau de Sfântul Gheorghe la iarbă verde. Diferenţele dintre mărţişorul din sat şi cel de la oraş s-au accentuat în ultimele două sute de ani. La 1800 era şnur şi monedă, atât la oraş, cât şi la sat. La începutul secolului al XIX-lea, ce descoperă oraşul? Răzuieşte o faţă a banului de argint şi scrijeleşte 18… Nu îmi amintesc o mie opt sute şi cât, era în prima jumătate a secolului. Am văzut mărţişorul la Manina Vulpe. Urmează moda brelocurilor de aur, de argint, pentru cei mai amărâţi de dublé. Brelocuri cu semne de noroc: trifoi cu patru foi, purceluş, cărţi de joc, zaruri. Tinerii le oferă fetelor pe care le iubesc. Aşa eşuează mărţişorul în câmpul amorului. Acum intră în repertoriul mărţişorului inimioara. Doamne, câte inimioare am mai văzut, inimioară cu lacăt, inimioară cu floare, inimioară străpunsă de săgeată, inimioară pe plic, pe calendar, inimioară pe scăriţă, inimioară cu inimioară..! În prima mea copilărie, adică prin anii ’50, situaţia se prezenta aşa, din ce mi-aduc aminte. Mamele puneau mărţişoare la fetiţe. Râdeam de băieţii cu mărţişor. Fetiţele făceau între ele schimb de mărţişoare. Uneori mai dădeau şi profesoarelor, dar nu era nebunia de acum. Femeile în toată firea mai primeau mărţişoare de la soţi şi colegi de serviciu, dar le purtau puţin. Cele mai multe erau din mărgele, lemn şi mărgeluşe. Vin comuniştii tot mai tare cu laicizarea. De mărţişor nu se prea leagă. Tablă, sticlă, plastic… Oamenii caută ceva mai deosebit. De aur şi argint nu poate fi vorba. Valoarea începe să fie dată de „creaţia” artistică. Fac mărţişoare tot felul de pictori şi arhitecţi. Cei mai mulţi sunt studenţi.
Începe perioada în care mărţişorul se confecţionează din orice şi poate să semnifice orice: două mărgele şi o pană, o scoică lipită pe un carton, flori imortele stropite cu sclipici, o tăbliţă găurită, repet, orice. În deceniul nouă, mărţişorul este ambalat într-un plastic transparent. Uneori nici nu poţi să-l scoţi de acolo, în loc să-l pui în piept îl aşezi în vitrină. În paralel, magazinele pregătesc cadouri preambalate cu adaos de mărţişor, soluţie comodă pentru cine nu ştie să aleagă. Din 1978, se vând mărţişoare şi pe stradă. Ies studenţii de la Arhitectură şi cei de la Arte frumoase ca să-şi facă bani pentru vacanţe la 2 Mai. Pe urmă iese oricine. Centrul de creaţie al municipiului eliberează autorizaţie pentru producător. Mărţişoarele „se strigă”. În reclame se fac aluzii timide la lipsa de carne, brânză, ouă, la lipsa de tot. În anul 1987 am numărat în Piaţa Amzei peste 200 de tarabe. Erau vânzători care vindeau marfa într-o valiză diplomat, alţii pe o masă pliantă. Poliţiştii fojgăiau aruncând priviri de stăpân. După Revoluţie, în primii doi ani, interesul pentru mărţişor a scăzut. Deşi, să nu uităm, în 1990 se vinde mărţişorul cu portretul lui Petre Roman. După 1993, afacerea începe să meargă din nou. S-a încheiat cariera „mărţişorului de cooperativă”, vândut la stat. S-a încheiat şi cu magia. Mărţişorul a devenit joc şi ocazie de a da plocon cuiva care altfel ar primi greu. E vremea lui „orice” şi a lui „oricum”. Oamenii se refugiază în afaceri şi joacă. Cândva, oamenii credeau în puterea magică a mărţişorului. Acum nu mai cred. Cândva, oamenii credeau că o babă a urcat la munte cu 12 cojoace şi a îngheţat. Acum nu mai cred. Şi nici nu vor mai crede vreodată. Tot ce pot e să cunoască povestea. Atât.”

În rai, de sâmbăta morților

Vremea e dulce și tihnită, numai bună de pescuit: soare potolit, nu orbitor, vânticel răcoros, nu pătrunzător, o apă limpede curge voios peste pietre albe, norii fug pe ceruri roz, lăcuste și fluturi pudreaza fânul, privighetori și mierle ciripesc, veverițe maronii fac provizii de nuci în pod, găini roșcate picotesc, Cosmos doarme sub ieslea lui Piciu.

Bunicul a cules trandafirii de dulceață, a strâns mierea din stupi și a făcut săpun transparent cu pelin, cimbrișor, tătăneasă și trei-frați-pătați. Se uită în jos, pe Pământ, și îi zâmbește bunicii care completează un set de integrame la care definițiile se scriu pe dos. Maica-mare și tătăițu stau la o masă rotundă cu trei picioare; tainesc cu nea Gheorghe despre vițeii cei noi, despre cum s-or face prunele anul ăsta și când o începe cu fânul. Nevasta lui Nea Gheorghe a așternut pe ștergare albe caș nou, brânză de oi veche, o mămăligă aurie, carne de la untură, zeamă de varză și gogonele, slană tăiată cu brișca și, sclipind roșu-n raze, un harbuz mare cât roata tafului fraților Brătilă. Prin livada de meri se plimbă ținându-se de mână colega mea de bancă Laura și colegul meu de clasă Stelică. Ea poartă la urechi căști aurii din care curge muzica lui Elvis Presley, el face din când în când fandări și răsuciri, ca acrobații de circ. Într-un chioșc cu glicină înflorită, sub cireş, Maia și Taia cetesc adânciți câte un ceaslov cu coperți groase, ceaiul aburește în cești de porțelan, pe masă-i și un salam de biscuiți proaspăt, semn că îi așteaptă-n vizită curând pe nenea Ticu, pe nașul Mișu de la Craiova și pe tanti Tona. Sub  un acoperiș de șindrilă, nenea Nelu trebăluiește la un motor de Dacie 1300, se oprește din când în când să tragă adânc din țigară și să privească-n jos în zare, spre apa Bâștii lopătărene, apoi spre țara germaniei, unde o fată bălaie se joacă-n curtea mare cu un cățel maro. Simonica și-a lăsat ochelarii pe un cerdac și se joacă baba-oarba cu Ștefi, o fetiță cu ochi de ciocolată și codițe legate cu funde bleu; așa s-ar juca și pe Pământ c-o nepoțica care-i zâmbește știrb. Vărul Marian aranjează în prize un magnetofon, un discoball, un pickup și niște boxe mari, urmează o petrecere cu mulți prieteni voioși. La petrecere sunt așteptați poeți care s-au înecat în mare, pictori bărboși care au murit de inaniție, femei care n-au apucat să nască și copii cu creștetele chiluge.

Vremea e bună de pescuit, bate un vânt căldicel și norii aleargă pe ceruri roz.

Later Edit: pfuaaai, ce chestie, uitam tocmai de nea Bebe, fost șofer la SNN, care sigur plantează tot felul de magnolii, zambile și trandafiri prin rai.

Superficialități proustiene

De ce te temi cel mai tare? De urs. De hoți. De boală.

Ce trăsătură de personalitate regreți că o ai? Mizantropia. Răceala. Indiferența.

Care este călătoria ta preferată? Aia pentru care mă pregătesc cu nesfârșite notițe în avans.

În ce situație minți? Sociale.

Ce-ți displace mai mult la înfățișarea ta? Picioarele.

De ce cuvinte sau fraze abuzezi? Pe bune? Zău așa.

Când și unde ai fost fericită? În vis. Și la prima experiență de snorkeling în Croația, acum vreo 4 ani.

Ce talent ți-ar plăcea să ai? Să scriu neîntrerupt și magic.

Ce ai schimba la tine? Categoria DISC a conștiincioșilor. M-aș muta oricând la superficialii inspirați.

Care e cea mai prețioasă posesiune a ta? Un tablou cu o fetiță dormind.

Care este cea mai profundă suferință? Nu am.

Unde ți-ar plăcea să trăiești? Pe o insulă plină cu levănțică.

Care este ocupația ta favorită? Să aflu chestii profunde și superficiale. Să descopăr știrea reconfortantă a zilei.

Care e trăsătura ta definitorie? Seriozitatea.

Eroul favorit din ficțiune? Eroinele hippie, voluntare, pline de umor, cu replică și fluturi.

Umberto Eco-Pendulul lui Foucault

“Sunt 4 feluri de oameni pe lume: cretinii, idioții, proștii și nebunii. Cretinii sunt cei care nici măcar nu sunt în stare să vorbească, sunt împiedicați și înceți la minte. Proștii sunt la mare căutare, mai ales la evenimente sociale. Îi fac pe toți să se simtă stânjeniți dar oferă din plin material de bârfe. Proștii nu pretind că pisicile latră, dar vorbesc despre pisici când toți ceilalți vorbesc despre câini. Ei constituie o insultă pentru orice conversație decentă, dar mamă, mamă, ce spectacol oferă când sunt ei înșiși ofensați, sunt magnifici! Idioții nu fac nimic greșit dar sistemul lor de argumentare e complet fără sens. Adică dacă toți câinii sunt animale de companie, și câinii latră, iar pisicile sunt animale de companie, atunci evident că pisicile latră. Câteodată, idioții spun cele mai rezonabile chestii din cele mai greșite motive. Nebunul e un idiot care a scăpat hățurile. Idiotul își dovedește teoria și are o logică, oricât de răsucită ar fi ea; nebunul nu se obosește cu logica, el funcționează numai pe scurt-circuit. Pentru el, orice e dovada a orice. El are numai idei fixe și găsește confirmări pentru ele la tot pasul. Poți să îl recunoști repede după libertățile pe care și le permite față de bunul-simț, după scurtele momente  de inspirație și după faptul că invariabil, mai devreme sau mai târziu, ajunge la cavalerii templieri. Există, evident, nebuni care nu vorbesc deloc despre cavalerii templieri dar ăștia sunt cei mai periculoși: la început par normali când, deodată….”

Adio, arme!

“On the “Failed Day of No Texts”, it became horribly apparent just how compelled I was to share every little detail of what was happening to me. I dropped a plate, and went to tell someone about it, anyone. But to realise I might have to call someone to tell them I was clumsy, which they already knew, made it seem totally redundant. I felt free, somehow, from the obligation to transmit the boring bits of my life as rolling news. By texting less and calling more, I was reminded that people are almost always nicer on the phone than on text. Face to face, they’re even nicer than that. Arguments are resolved more quickly. It is much more difficult to be rude, and we could all use a bit of that.”

(Rebecca Nicholson)


Adică colecția de recenzii de filme din 120 caractere, postate de Alex Leo Șerban pe twitterul său:

two lovers: neurotic bachelor torn between love & duty; james gray takes to limp perfection a brooklyn genre: yiddish melodrama

7 pounds: one of those dramas which require multiple laughs; gabriele muccino wallows in rains & tub water, final twist c/o a jellyfish

300: grand entertainment reinventing peplum with CGI eye to muscle detail & unearthing history at its bravest

broken embrace: almodovar’s muddiest & most labourious to-date; gorgeous penelope cannot save convoluted melodrama

auf der anderen seite: f akin fails with intercultural mix wh looks like pc speech @ ngo conf on migrations; too bad slut mother dies soon

the manchurian candidate: clumsy misfire c/o j demme wh tries 2 make serious points but ends up like ‘desperate housewives’ gone cold war

tales from the golden age: romanian palme d’or mungiu provides bitterfunny omnibus therapy with 6 sketches on ceausescus romania, 1 too many

manderlay: lars von triers useless sequel 2 dogville runs like same on automatic pilot, with bryce dallas howard as 2nd best 4 nicole kidman

cache: paranoid paris story by haneke peels off layers of french 50s guilt with chilling accuracy; slasher scene auteuil & binoche stand out

atonement: lavish adaptation of mcewan novel seems like dull remake of losey & pinter go-between, without the brains; keira knightley a bore

lord of war: (another) nicolas cage dud by a niccol of brilliant gattaca fame, who left subtlety behind & chose inyrface propaganda instead

babel: inarritu/arriaga most ambitious effort not their best but this world map connecting people by accident has its moments; b pitt shines

babylon a.d.: ponderous script tall on technomystic babble with vin diesel sent by french kassovitz 2 distopian future; expect flawd ending

my enemy’s enemy: barbie (nazi, not doll) chased by k macdonald in biased docu raises tough question: how shd democracies fight terrorism?

the boss of it all: von trier technical joke (cam device chooses angle) reinvents sitcom with mixed results; best line: life’s a dogma movie

the break-up: j aniston/v vaughn vehicle has more than meets the eye working best as movie therapy for the 2 stars @ start of relationship

bridget jones 2: ‘like a version’ (thai hookers version of maddona anthem) = best moment in this sequel; same cast, same rain, some new gags

bruno: better than borat! sacha baron cohen @ his most hilarious & politically incorrect (hooray!); no child was harmed during shooting ;P

georgia rule: j fonda f huffman l lohan team up 4 good turns in smalltown story of 3 generations with lohan providing best lines

infamous: 2nd take on capote is better & more glamourous than seymour hoffman one c/o toby jones outshining oscar winner + great cameos

che: s soderberghs film crush on guerilla leader (intense del toro) looks digitally great but otherwise more like ‘che’ tshirt which talks

cheri: frears take on colette novel no masterpiece still pfeiffer gorgeous as frothy courtesan having late crush on colleagues (k bates) son

burn after reading: story of cia as confederacy of dunces td by coens w devilish verve & superb cast /clooneymalkovichmcdormandpittswinton

the reader: fine adaptation of novel about 2nd world war guilt; ones life may become chapter in a trial but no life shd be read as just that

no country for old men: coens best (& darkest) since fargo knocks off as greek tragedy in cowboys hats; cast good, bardem great

brokeback mountain: long lovestory of ledger & gyllenhaal (on proulx shortstory) becomes quiet porcelain in everversatile ang lees direction

cinderella man: russell crowe burns the screen with rugged impersonation of depression-era boxer in ron howard movie; boxing scenes = wow

elizabethtown: terrible cam crowe misstep as long as its bad with kirsten dunst wasted in paperthin part; soundtrack great /as usual with cc

tideland: morbid gilliam (adapted) story of abandoned lil girl in isolated house runs more like ‘psycholand’ & goes freakin nowhere

collateral: stylish haunting thriller from m mann follows hitman cruise (best perf since magnolia) followed by cabdriver foxx in nightlit la

because i said so: avoid all movie feat. diane keaton & mandy moore as mom & daughter, indigestion awaits @ the exit!

pieces of april: moving turkey from 1 floor to next on thxgiving; peter hedges (this is 1st film) has great cast with pat clarkson greatest

man on fire: tony scott back to drab routine after good ‘spy game’ in unending movie (146 min!) on nap-inducing kidnapping (dakota fanning)

the black dahlia: ellroy adaptation goes briandepalmaesque (as in grotesque); high on style (those slo-mos!), short on substance=nothing new

the dark knight: heath ledger mesmerizes with eerie turn as the joker in chris nolans darkly realistic ‘batman’ /probably best from series

de-lovely: poor cole porter! the flashy/flamboyant composer fell into hands of irwin winkler. musical comedy nitemare meeting biopic in hell

the aviator: bold biopic of howard hughes c/o scorsese flies high, especially compared to oscarwinner ‘million $ baby’; unjustly underrated

pirates of the caribbean2: depp a hoot in sequel but gore verbinskys clever take has lots of laughs c/o cartoonish humor. great fun allround

the orphanage: impressive debut of spanish bayona has atmosphere to spare in deft mix of family drama, gothic story & supernatural suspense

les chansons d’amour: alex beaupains catchy songs carry characters in this parisian story of love&death. dir. christophe honores best 2date

kinsey: intelligent biopic of sex pioneer alfred k gives bill condon chance to question todays sexual mores. great story, so-so direction

fish tank: she-billy elliot waiting 2 get laid (newcomer katie jarvis v good) in kenloachish sliceoflife drama; arnolds red road was better

thirst: park chan wook’s priest-turns-vampire extravaganza has blood galore & imagination to match it; crazy but fun, with eyepopping ending

bright star: jane campions portrait of poet keats & sweetheart fanny brawne is like ornate cookie under glass in a museum. not for diabetics

taking woodstock: sweetsmart&humorous look @ hippy utopia centering on efforts to find place for historic gig; ang lee @ his most versatile

agora: portrait of 4th c/a.d. astronomer hypathia (rachel weisz) turns intellectual peplum in amenabars bold take on timeless fundamentalism

antichrist: von trier goes once more kamikaze in desperate story of couples grief (part parable/part horror) with sex-as-sickness @ its core

looking for eric: cantona ordered, ken loach obliged: catering cinema runs like tv movie with all twists&turns expected & pub humour tagged

inglourious basterds: qt’s metaplay with history has hitler die in cinema & jewish executioner squad; greatest fun comes c/o christoph waltz

the white ribbon: b&w story of violent children in pre-ww1 germany has haneke as master in command of austere study; sort of prequel 2 cache

enter the void: dazzling&dizzying descent in2 afterlife is like von trier on acid. gaspar noes most ambitious 2date is eyetreat & asstorture


De când mă știu fac colecție de ziceri; cât de misterios sună o îmbinare aparent întâmplătoare de litere și cum dă ea naștere la atâtea înțelesuri, directe sau ascunse, discrete sau în continuum.

De exemplu waldeinsamkeit care înseamnă acea senzație de calm pe care o ai când te plimbi printr-o pădure, ninge ușor și ești un pic înfrigurat.

Sau philogrobolized care înseamnă să fii mahmur fără să recunoști cum că ai beut.

Sau 甘いものは別腹 (amai mono ha betsubara) care înseamnă cum că ai întotdeauna la îndemână un al doilea stomac când vine vorba de înghețată, cireșe sau cartofi pai.

Sau hawaianul hoʻoponopono care definește iertarea de sine, spiritul de comunitate dar și o metodă de a rezolva conflicte personale și sociale pentru a ajunge la starea de pace.

Sau portughezul saudade, care înseamnă ceva dincolo de nostalgie sau tânjire, iubire în absență. Noi avem dorul. Galezii au termenul de hiraeth.

Sau duende care, pentru filipinezi, înseamnă misterioasa putere a artei de a emoționa, de a mișca.

Special pentru azi avem o fobie și anume triskaidekaphobia, adică teama de numărul 13.

În Suedia e bine să gökotta, adică să te trezești la răsărit ca să ieși afară și să asculți primele păsări cântând.

Avem sentimentul de uhtceare adică anxietatea pe care o simt unii la venirea amurgului.

Germanii schlimmbesserung atunci când intervenția gândită că va aduce îmbunătățiri face lucrurile mai rele.

Tragem aer in piept si spunem oachkatzlschwoaf, adica coada de veverita pe austriaca.

The Finnish word Poronkusema describes ‘the distance a reindeer can comfortably travel before taking a break’, while Pisan Zapra is a Malay term referring to ‘the time needed to eat a banana’. Tot finlandezii au un termen special pentru accidentele rutiere ce implică un elan: “hirvikolari”.

Inuiții spun iktsuarpok sentimentului de anticipație pe care îl ai când aștepți pe cineva, de exemplu pe Moș Crăciun, și tot ieși din casă, și intri iar, și ieși iar.

Petrichor este mirosul caldarâmului după ce plouă. Etimologie: din greceștile petra (piatră) și ichor (fluidul care curge prin venele zeilor din Olimp).

Pronoia este convingerea că lumea te vorbește de bine pe la colțuri.

Eudaimonia e cuvântul antic grecesc care exprimă satisfacția totală pe care o poate simți un om după o muncă bine făcută sau un sentiment bine împărtășit.

Studiul științific al propagării ignoranței se numește agnotologie.

Evreiescul koev halev e atunci când te identifici atât de tare cu durerea celuilalt, încât te doare inima.

Aiurisant nu poate fi decât franțuzism. Stupefiant, surprinzător, magnifique.

Din arabă avem ya’aburnee care înseamnă “tu o să mă îngropi” și e declarația de dragoste supremă: eu nu voi trăi mai mult decât tine pentru că nu aș suporta.

Io sufăr de tsundoku, adică de nevoia irezistibilă de a cumpăra întruna cărți pe care nu le cetesc.

Perifeerie este o reverie minoră, marginală, cauzatp de vidul unui moment singular de implozie a cogniției, este o contemplație lipsită de solemnitate, o magie secundară, o feerie colaterală, un miracol derizoriu.

Gnossienne este acel moment de conștientizare că, indiferent cât de aproape te simți, ești sau ajungi să fii de o persoană, acel altul va avea întotdeauna o viață separată de a ta, o viață interioară privată, în care nu vei intra niciodată cu adevărat. Este epifania că nu vei cunoaște niciodată complet o persoană, în ultimă instanță deoarece acea persoana nu ești tu.

Opisthea însemnă să mergi spre viitor privind în trecut. Nu înseamnă că te agăți de trecut, mergi tot înainye dar, în același timp, nu poți să-ți iei ochii de la evenimente trecute și să cântărești ce va veni

Și ale noastre susur, giumbușluc, așijderea, cerdac, vreascuri, văzduh, tihnă, înmărmurit, diafan, nucșoară, scorțișoară, cuișoare, scofală, reavăn și șugubăț.

Un chestionar al lui Proust naiv – raspunsuri

Cu intrebari inventate de mine, demult.

1. Iti plac Chip si Dale?

Veveritele zglobii si suchii din desenele animate Disney, sigur!

2. Dormi pe partea stanga sau dreapta a patului?

Dreapta, cum te uiti.

3.  La mare la valuri sau cand inoti la piscina se intampla sa iei cate o gura de apa?

In ultime vreme nu prea.

4. Ai cosuri?

Am sus, pe biblitoteca, vreo 7 cosuri de rachita impletita, de pe la neste flori. Am si un cos in spranceana stanga.

5. Cand mananci banana, o cureti de coaja treptat sau de tot de la inceput?

Decojita toata, de la bun inceput.

6. Iei pliculetele de sampon de la hotel?

Aaaaaa, da?!?

7. Ai furat vreodata un indicator de pe strada? Dar o oglinda din tren?

Indicator nu, oglinda da, eram studenti, am dus-o la camin, acu e la Plostina, ne barbierim in ea, cum putem.

8. Ce ai alege: sa fii atacat de un urs mare sau de un roi de albine?

Fuck! Hai, albine, poate le imbunez.

9. Te uiti la secvente porno?

Deseori nu.

10.  Iti plac pistruii?


11. Te enerveaza ceva minor la persoana pe care o iubesti?

La copchiii mei? Ca nu fac curat in camera! Sau fac?

12. Sari peste dungi cand mergi?

Always, vorba lu’ bietu Severus.

13. Ti-ai numarat vreodata pasii?

Culmea, tot la Plostina, pana la odaie-n muche.

14. Iti rozi unghiile? Dar creioanele?

Nici, nici. Nene, de cand nu am mai scris cu un creion! Nici de colorat pentru adulti nu m-am apucat.

15. Iti place lenjeria de corp cu personaje de desene animate?

Nu prea.

16. Dormi cu pijamale?

Si sosete.

17. Ai vreun tic nervos?


18. Faci bai lungi sau dusuri scurte? Sau invers?

Dusuri lungi si dese.

19. Daca ai avea o comoara secreta, unde ai ingropa-o?

Pe linia de metrou de la Drumul Taberei.

20. Ai scris cuiva o scrisoare pe hartie?

Da. Ma gandesc sa ma reapuc. As scrie scrisori la intamplare, cum dadeam telefon la intamplare la numere din cartea de telefon.

21.  Iti place sa te dai in carusel? Dar in leagan?

Mananci, calule, ovaz? mananc, da’ sunt prea gras!

22. Daca ai avea un porc de Guineea, ce nume i-ai da?


23. Ai facut vreodata pana prostului?

Nu am carnet de conducere.

24. Care e ora din zi favorita?

Ora 8 dimineata.

25. Daca ar trebui sa alegi un singur obiect care sa te reprezinta oarecumva, ce ai alege?

O cana cu bufnita, plina cu cafea. Un jurnal cu cheie.

26. Ai remuscari pentru leneveala?

Nici gand.

27. Stii sa “creionezi” o propozitie folosind limbajul semnelor?

O trec pe lista de to-do.

28. Ai mimat vreodata orgasmul?

Cine zice ca nu, minte.

29. Dansezi fara muzica?

In cap.

30. Care e placinta cu fructe favorita?

Cu mere. Cu dovleac.

31.  Ai mancat vreodata trufe?

Io am cetit rufe. Trufe, da, in Croatia, patria trufelor.

32. Crezi in senzatia de deja-vu?

Exista, va zic sigur. De cand am schimbat prefixul, mi se intampla foarte des. Acu recitesc si carti politiste, habar n-am cine-i ucigasul.

33. De ce ti-e frica: de boala sau de moarte?

De boala.

34. Iti plac sosetele de lana?

Foarte mult. Maicamare, bunica, mama toate mi-au crosetat asa ceva.

35. Stii sa fluieri?

Daca vreau sa fluier, fluier, dar nu pot.

36. Poti sa-ti tii respiratia mai mult de 30 de secunde?


37. Bras sau liber?


38. Ai stat vreodata in spital?

De fix 2+1+2 ori.

39. DJ sau formatie, la nunta?

DJ. Singura formatie acceptabila e cea de la nunta lui baiatul lui nenea Fanel, toti absolventi de conservator.

40. Ai luat vreodata premiul I neaparat cu coronita?

Creca doar in clasa I.

41. Sunt mai bune maslinele negre sau masline verzi?


42. Stii sa crosetezi?


43. Porti fular?

Nu suport nicmic la gat.

44. Iti sufli nasul in batiste de hartie sau de panza?

Am pe undeva, prin casa, o mare de batiste de panza.

45. Ce faci cand te plictisesti?


46. Ce-ai face daca ai sti ca mori peste 3 luni?

Mi-as da demisia de la serviciu si as face un periplu pe la toti verisorii si verisoarele.

47. Tii discursuri in gand?

Mai ales cand ma enerveaza cineva. Apoi le transcriu pe curat.

48. E o crima sa-ti omori timpul?

E bestial.

49. Ai cules vreodata macese?

Sigur, la Plostina. Le-am uscat si am beut iernile ceai. Are vitamina C.

50. Ce inseamna “a privi”?

A intelege, cu rabdare.

Now listening

Nick Cave and the Bad Seeds – Distant Sky (live from Copenhagen, Denmark October 2017)

Desi il stiam pe Nick Cave inca de pe vremea povestii Elizei May si a locului unde cresc trandafiri salbatici, eu am ajuns-ajuns la el foarte recent, pe filiera Peaky Blinders, serialul cu mafioti irlandezi din Birmingham, vizionat pe Netflix (muzichia de deschidere a filmului fiind fermecatorul Red Right Hand).

Marturisesc ca sunt fascinata.

Fuziunea nucleara

În sudul Franței, pe o suprafață de 42 de hectare, la Cadarache, se ridică un complex uriaș, unde va fi construit cel mai mare reactor de fuziune nucleară din lume. La proiect lucrează experți din 35 de țări din întreaga lume. Scopul ITER (International Thermonuclear Experimental Reactor) este să producă experimental energie prin fuziune nucleară. Fuziunea nucleară se obține prin încălzirea hidrogenului la temperaturi extrem de ridicate astfel ca atomii fuzionează între ei și formează heliu, reacție prin care se eliberează o cantitate foarte mare de energie. Fuziunea nucleară presupune, de fapt, reproducerea într-un reactor a reacției care are loc în interiorul stelelor. Totodată, din cauza temperaturii extrem de ridicate, gazul se transformă în plasmă, care este reținută în interiorul reactorului (numit Tokamak) cu ajutorul unui câmp magnetic extrem de puternic. În interiorul Tokamakului se va atinge cea mai ridicată temperatură de pe planetă: 150 de milioane grade Celsius. La doar câțiva metri distanță va exista un sistem de răcire pe bază de heliu lichid, a cărui temperatură se va apropia de zero absolut. ITER ar urma să producă prima plasmă în anul 2025. China a construit un reactor (la Hefei), care a reusit sa retina conditiile necesare reactiei timp de 100 secunde.

31.01.2020: The Fusion Energy Directorate of Japan’s National Institutes for Quantum and Radiological Science & Technology and Mitsubishi Heavy Industries have completed the manufacture of the first toroidal field coil for the International Thermonuclear Experimental Reactor under construction at Cadarache in south-eastern France. At 16.5 metres in height, 9 metres wide and weighing 300 tonnes, the coil is the largest superconducting coil ever built. The ITER machine will feature 18 such coils, five of which are to be produced at MHI’s Futami plant”.


Astăzi este ziua lui. A trait doar patruzeci și patru de ani, jumătate din viaţă a fost bolnav de tuberculoză.
A construit 4 școli, o clopotniţă, o staţie de pompieri, un drum pentru ţăranii din satul Lopasnya.
A fondat o bibliotecă publică la care a donat peste doua mii de cărţi. Plus noutati an de an.
S-a dus pe insula Sahalin și singur a facut recensământul populaţiei, apoi a publicat cartea “Insula Sahalin”, o monografie a vietii oamenilor de pe insulă.
In satul Melihovo, devastat de secetă, a sadit șapte sute de vișini, iar câmpurile abandonate le-a plantat cu brazi, pini, și molizi. In Crimea, cea arsă de secetă, a sădit chiparoși, duzi, liliac și… vișini.

Chestionarul lui Proust – varianta Andreea V.

1. Cele 3 cuvinte care te definesc: scriitoare ratata, introvertita, dyslexia (“In loc de “Ministrul Finanțelor Publice  a anunțat că va trimite o inspecție economico-financiară la Primăria Capitalei” am cetit “Ministrul Finanțelor Publice a anunțat că va trimite o inspecție sanitar-financiară la Primăria Capitalei“. Bonus: stirea reconfortanta a zilei

2. Principala trasatura de caracter: constiinciozitatea

3. Principalul defect: mizantropia

4. Deviza: “Smile, it confuses people!”

5. 3 carti care mi-au influentat viata: Gran Canaria de A.J.Cronin (la egalitate cu Lorelei de Ionel Teodoreanu), Viata pe un peron de Octavian Paler (la egalitate cu toate Charles Dickens) si Luna Betiluna si Dora Minodora de Anamaria Smigelschi (la egalitate cu Ciresarii de Constantin Chirita)

6. Compozitorii preferati: sunt o inculta classic muzical. Dar imi plac asa: aria Sugar Plum Fairy din Spargatorul de Nuci de Ceaikovscky, Duetul Florilor din Lakme de Leo Delibes, corul Carmina Burana de Carl Off, Erik Satie Gnossiennes, muzica din filmul “In the mood for love” (de Shigeru Umebayashi) si ma fascineaza ce a vrut sa faca John Cage cu pianul calibrat cu suruburi

7. Pictori preferati: de departe Vincent Van Gogh. Apoi Edward Hopper. Rafael, Michelangelo, Tizian, El Greco, Vermeer

8. Modele de viata din real:

  • bunicul pe care nu l-am cunoscut (stia sa faca sapun parfumat, sa creasca albine, sa cultive kiwi)
  • bunica care va implini anul asta 100 de ani (s-a descurcat ramasa vaduva cu pension si 3 copii mici, visa sa aibe o veranda cu balansoare, se uita cu mine la filmele cu Shirley Temple, manca cu mine conserve de melci, era delicata cu toata lumea si facea cea mai buna mancare din lume,  de la prajituri sophisticate la un banal cartof copt)
  • Leonard Cohen (pentru delicatete, gratitudine si umor)
  • Bonus: Regele Mihai: pentru demnitate, devotement si verticalitate

9. Ce apreciezi cel mai mult la un prieten? Sa nu vrea nimic de la mine

10. Visul meu de fericire? O casuta pe o faleza la o mare, curte cu copaci umbrosi, levantica si leagan, plaja cu margean colorat. Sau o rulota cu care sa plec eu dupa mari si oceane

11. Ce as vrea sa fiu? Librareasa

12. Ce as schimba daca as putea da timpul inapoi? Nu m-as mai ingrasa

13. 3 filme pe care le-as urmari oricand cu placere: Harry Potter (oricare), Man in Black 1 si 2 si orice de Jacques Tati si Federico Fellini. As vrea sa vad si eu Nasul. Si Passione de John Turturo

14. Ce as schimba in tara, daca as putea? Mentalitatea oamenilor

15. Care este cel mai mare vis neimplinit? Ca nu am scris o carte fantasy, SF sau de bucate

16. Persoanele sau lucrurile care ma fac sa zambesc: libelulele, freziile, motanul meu, prigoriile, curcubeele, muzichiile, pasaje fabuloase din carti. La unele reclame TV plang.

17. Cine si ce ma inspira in viata de zi cu zi? Nimeni si nimic, that’s the issue

18. Ce supraputere imi doresc. Teleportarea

Mesajul de Crăciun al Custodele Coroanei României

Principesa Margareta a României



Timp de mai multe decenii, trecând prin zilele cele mai întunecate ale războiului și dictaturii comuniste care i-a urmat, Regele Mihai a trimis în această zi a fiecărui an mesajul lui către națiune. Din fragedă copilărie îmi amintesc grija cu care tatăl meu scria aceste discursuri și neliniștea pe care o încerca până ce hotăra ce cuvânt e mai potrivit. Mesajul de Crăciuna fost pentru el, în zilele de gheață ale surghiunului, singura formă de comunicare directă cu românii, pe care jurase să-i ocrotească li să-i apere; a fost, la modul propriu, sfânta lui Împărtășanie laolaltă cu toți românii.

Acesta este primul nostru Crăciun fără Regele Mihai dar, anul acesta, sărbătorind nașterea Mântuitorului, noi omoagiem totodată viața și împlinirile celui de-al patrulea monarh al Statului român modern. Istoria va da, inevitabil, verdictul său privitor la domnia Regelui Mihai. Dar atmosfera extraordinară de la funeraliile Regelui, felul în care întreaga națiune s-a unit în durere la trecerea sa în lumea drepților, este semnul că timpul ărezent și-a dat deja verdictul privitor la domnia Regelui Mihai cel Statornic și Drept.

Nu vom uita niciodată gesturile simple de devotament ale milioanelor de români cărora li s-a îndoliat sufletul la dispariția Regelui, nu vom uita oamenii care s-au aliniat la marginea șoselelor și căii ferate, pe ultimul Lui drum, unii ținând în mână o singură floare, alții un mic drapel național sau Biblia familiei lor, clasele de școlari care au ieșit de-a lungul drumului convoiului funerar în frunte cu profesorii lor, elevii de la Sfântu sava, școala tatălui meu, care au venit la Sala Tronului să fie alături de Rege o clipă.

Nu voi uita vreodată nici răspunsul unificator la Preafericitului Patriarh Daniel și al întregii noastre biserici, nici cel al Președintelui, Parlamentului, Guvernului și întregii noastre clase politice, împreună cu cel al înalților reprezentanți aleși de peste Prut, atunci când tatăl meu s-a ridicat la Ceruri. Știu că nimic nu ar fi dat Regelui Mihai mai multă satisfacție decât așezarea împreună a întregii noastre națiuni. Și vă asigur că toți șefii de Stat care au venit la București pentru a fi aproape de rege pe ultimul său drum și-au dat imediat seama că se află în fața unei națiuni unită în suferință,  unită îm mândria propriilor izbânzi și hotărâtă asupra viitorului ei.

Fiindcă, în ciuda faptului că nu trebuie să uităm niciodată pe Regele Mihai cel Statornic și Drept, este datoria noastră sp privim către viitor. Familia Regală va continua, cu aceeași constanță, să susțină și să consolideze interesele țării noastre. În lunile următoare, în consonanță cu autoritățile Statului, voi face cunoscută o sumă de pași pentru a continua munca tatălui meu.

Aș vrea să închei mesajul de Crăciun cu o frază a bunicului mei, Regele Carol al II-lea, rostită în ziua în care Principele Moștenitor Mihai devenea ofițer al Armatei Române, acum exact 80 de ani: ”Nu de unde ai pornit însemnează ceva” a spus regele Carol al II-lea tânărului sublocotenent Mihai, ”ci unde, prin meritele tale și râvna ta, ai ajuns”

Crăciun luminat și la mulți ani!

Castelul Săvârșin, Crăciun 2017


7 mesaje de Crăciun ale Regelui Mihai, din anii trecuți, AICI