Ce nu face Madelin ca sa scape de canguri!

Subtitlu: “Intamplarile unei dezorientate”

Dezorientata sunt io, la Roza Vanturilor. Creca am mai pomenit pe undeva, pe aici, de totala lipsa de directie si sens in spatiu (uneori si timp) pe care o posed.

Disclaimer: Nu dati cu pietre! Sunt din provincie! (nu ca orasul natal mi-l cunosc mai bine, dar asta ramane intre noi)

Pe la 12.20 am terminat sedinta mareatza de la servici. Pe la 12.30 am semnat beletul de voe, am luat docomentele ce trebuiau duse la autoritati si tule-o! Pe la 13:30 iesisem victorioasa de la Ministerul Mediului. Fuga pe langa fantani la metro la Unirii. Cobor la Romana. Cand am iesit la aer ningea cu niste fulgi bestiali, care-ti luau ochii. Io nu aveam stergatoarele la mine asa ca mi-am tras gluga pe ochi si am mers oarecum orbete. Stiam de pe neste siteuri cu harti ca bulevardul Dacia se intersecteaza cu Calea Victoriei si acolo e sediul Uniunii Scriitorilor. Mai intai am pornit pe bulevardul Dacia. Bineineteles, in directia opusa. Am mers io ce-am mers si, cand am vazut ca trec de gradina Ioanid, mi-am dat seama ca directia e zgreshita. Asa ca ma duc la prima persoana ce mi-a iesit in cale, un soldat ce pazea o ambasada or so. “Buna ziua. Nu va suparati, incolo e Calea Victoriei?” “Buna ziua. Nu, este exact in directia opusa”. “Ah, banuiam io ceva” am oftat. “Dar sa stiti ca e departe”, imi zice domnul soldat. “Mai bine luati autobuzul 133, de pe partea cealalta, si mergeti 3 statii. Acolo e Calea Victoriei”. “Multumesc mult” zic, usurata. Ma duc la autobuz, scobesc in geanta dupa portofelul in care tin mereu de rezerva cate un belet de autobuz din fiecare oras al tarii. Cobor la intersectie. Ma invart de 3 ori in jurul meu dar nu ma prefac in Craiasa Zapezii (desi ningea viscolit, apos si vantos). O iau, evident, in directia opusa. Ochisem o casa misto intr-un parc. Zic, aia e! De unde. Era Academia Romana. Ma duc la portarul din ghereta. “Buna ziua, nu va suparati, stiti cumva unde este Uniunea Scriitorilor” “Sigur domnisoara, la 114, inapoi”. O iau inapoi. Mi-aduc aminte ca Vlad zisese ca e vis-a-vis de Muzeul Colectiilor (se si potrivea cu partea de strada cu numere pare). Gasesc Muzeul Colectiilor, trec vis-a-vis si ma blochez. Erea o cladire maaare, cu geamuri multeee. Bineinteles, Vlad scrisese langa Muzeul Colectiilor. In sfarsit. Abordez un domn in varsta. “Buna ziua, nu va suparati. Stiti cumva unde este sediul Uniunii Scriitorilor?” “Domnisoara, o luati inapoi si ajungeti la o casa intr-un parc. Acolo e”. “Nu e!” zic. “Am fost acolo si aia e Academia”. “Uf, domne, creca aveti dreptate” se scarpina domnul in palarie. “Domne, si stiam unde e, extraordinar cu memoria asta” mi se plange el. “Uite”, zice, “mergeti la libraria aia Humani*** si intrebati acolo, ei sigur stiu”. In drum spre librarie am vazt si unde e Green Hours. Intru in librarie, ca un om de zapada umblator si rotitor in jurul propriei axe. “Buna ziua, nu va suparati, imi spuneti si mie unde e sediul Uniunii Scriitorilor?” “Aaaa, cred ca vis-a-vis” imi spune o doamna. “Ah, ba nu, acolo e grupul pentru dialog social. Sediul scriitorilor nu stiu unde e”. Dar ce numar e la dvs aici?” intreb io. “Calea Victoriei 120, aici e Calea Victoriei 120”. Cred ca a repetat ca m-a vazut mai dezorientata asa. Imi amintesc subit ca trebuie sa gasesc numarul 115. Asa ca am luat-o matematic, din numar in numar, pana am gasit-o. M-a derutat nitzel ca scria pe ea ca e sediul Loteriei Romane si al unui restaurant ghepardul bleo. Am iesit iar la poarta si am vazt placutza. Da, domne, asta era, casa Monteoru-Catargi. Pasesc sfioasa printre nuduri de domnite si smochini si intru pe marea usa. “Uaaau@@@”, am iecsclamat in sinea mea in hol. Casa boereasca, ce vreti. In hol, nimenea, pustiu, pustiu. In fata usa, in stanga usa, in drepta usa, pe laturi scari. Stau nitzel sa ma dumiresc. Aud aplauze la etaj. Urc scarile. Scaaartz. Scaaartz. Scaaarz. Nu stiu cate scarzturi am pasit si am ajuns la etaj. Noroc ca ierea usa deschisa in salonul de lansare, ca daca ierea inchisa n-as fi avut tupeul. In hol un nene cu o camera de filmat, fuma. “Nu va suparati, aici este lansarea de carte a doamnei Lucia Verona?” “Habarnam”, zice domnul. “Io n-am intrat inauntru”. Imi iau inima in dinti si pasesc inauntru. “Scaaartz”, face iar la mine parchetul boieresc. Ma dau cu pasi mici langa un scaun si ma asez cuminte. Un domn prezenta bloggerii premiati. Dau cu ochii prin sala. Vaz persoane importante, ma fac mica-mica. Ma uit dupe Vlad, uite-l ca nu e. Ma uit dupe Sebastian Corn, uite-l ca nu e. Aplauzele se termina, bloggerii se aseaza la rand pentru premii si autografe. Ma asez si io la rand, in spatele Isabelleilorelai. Intre timp, de scriitoare se apropie domnul Adrian Nastase. Da, domne, iegzact, acel Adrian Nastase. Isi ia ramas bun de la Lucia. Fiind la doi pasi de mine, ii adresez cel mai surazator suras si ii zic: “felicitari pentru premiu!”. “Multumesc”, spune el surprins. Apoi isi cere scuze ca are sedinta de buget si tre sa plece. De masa se apropie si Gabriela Vranceanu-Firea, cu un imens buchet de trandafiri, pe care il inmaneaza gazdei. “Sunt trandafiri nefesenisti” spune ea. Ajung si io. O domnisoara foarte frumoasa face poze de zor. Aflu ca este Oana Stoica Mujea. Ii intind scriitoarei cea mai albastra zambila pe care am gasit-o la floraresele de la Romana. “Eu sunt Madelin”, zic prosteste. Nu am castigat nici un premiu dar am venit sa va felicit. Ne cunoastem de pe blogul lui Vlad. Vlad e pe aici?” “Nu stiu, ca nu il cunosc personal” imi raspunde Lucia cu bunavointa. Mai asteptati putin, sa premiez bloggeri castigatori, apoi o sa va dau o carte”. Ma dau deoparte. In sala, rumoare. Se cauta cartile de vanzare. Era cautat cu ardoare un anume domn Cristescu. Care apare, in final. Cumpar cartea si ma asez iar la rand. Lucia scria autograful pentru domnul Bogdan Hrib. “Aveti pile” incerc eu o gluma. “Da, m-am bagat in fata” zice el. Ajung si eu sa iau autograful. Lamuresc cu Lucia ca e Madeline fara e si ca nu ma intalnesc in mod obisnuit cu Vlad (doar in mod neobisnuit, as putea zice). Aveam pentru ea in geanta si un cangur de plastic, mic si gri maro, shutit din cutia cu jucarii mici a Mirunei. Insa mi-a fost rusine sa i-l daruiecs. Cred ca ma inhiba casa aceea. Iar in sacosa portocalie aveam un cadou special pentru Vlad, de la mine si Miruna. Haaa, ai ratat jucaria, Vladule. Uite-o jos, la poze 🙂

In hol am beut un pahar cu apa, ieream stoarsa. Sampanie nu am indraznit ca io de la sampanie ma fac prastie instantaneu (aflu cetind comentariile de pe blogul scriitoare ca nici nu era sampanie, ci vin. Pft, ce ma oftic ca n-am incercat). Cobor scarile scartzietoare. Afara ningea monoton. Pe Dacia. Vaz si unde e Muzeul Literaturii Romane. Ajung la metrou, iau metroul, schimb metroul, ma duc la gara, fumez o tzigara pe peron, ma urc in tren, ajung la Ploesti. De unde va scriu aceste randuri cursive si ametitoare.

Felicitari premiantilor! Later edit: aflu de pe blogul Oanei ca am vazut de aproape si Picatura Chinezeasca

Si mi-a placut mult lalansare! Later edit: io am reprezentat poporul :-). Si apar si in doua poze compromitatoare, nu va spui unde 🙂

Recapitulare:

Acuma stiu unde sunt: Uniunea Scriitorilor, Muzeul Colectiilor de Arta, Green Hours, libraria Humanit***, Grupul pt Dialog Social, Muzeul Literaturii Romane, Loteria Romana, restaurantul animalului albastru, Academia Romana, ambasada Egiptului (asta am vazut-o cu coada ochiului)

Poze:

Cangur fara de canguri