Arezzo, cel mai bogat oraş al Dodecapolisului etrusc. Astăzi, oraşul cu una dintre cele mai mari industrii de bijuterii, mobilă şi antichităţi (în prima duminică din fiecare lună, Arezzo se transformă într-un uriaş târg de antichităţi).
Oraşul cu cea mai frumoasă clădire de poştă din lume:
De neratat: frescele lui Piero della Francesca, din biserica San Francesco. Frescele datează din 1452-1466 şi au scăpat, de-a lungul secolelor, dintr-o mulţime de catastrofe care au lovit biserica. Astăzi sunt aproape intacte, culorile sunt incredibile, au fost restaurate de curând. Frescele ilustrează povestea adevăratei cruci a lui Isus, pe baza textului “Golden Legend” al lui Jacobus de Voragine (secolul 13). Povestea începe cu moartea lui Adam (din trupul său, în care au fost plantate seminţe din arborele Binelui şi Răului, ăla cu şarpele, a crescut arborele din care se va ciopli crucea lui Hristos), trece apoi la procesiunea reginei din Saba (care, trecând pe lemnul transformat în pod, are o premoniţie vizavi de supliciul lui Mesia), la îngroparea lemnului de către regele Solomon, la visul lui Constantin (revelaţia că va câştiga bătălia cu Massenzio numai dacă va lupta sub semnul crucii), la regăsirea lemnului de către Împărăteasa Elena şi recunoaşterea adevăratei cruci (din cele 3 găsite), la bătălia lui Heraclius cu regele persan Chosroes care profanase crucea punând-o sub tronul său, şi, în sfârşit, până la triumful crucii. În afară de frescele crucii, există alte două care merită privite cu atenţie: Bunavestirea, singura icoana Annuciation din lume în care fecioarei Maria i se arată atât naşterea cât şi moartea viitorului său fiu şi cea mai frumoasă Marie-Magdalenă din lume. Compozitorul Bohuslav Martinu a compus 3 bucăţi muzicale inspirate de unele dintre fresce (premiera a fost la Festivalul de la Salzburg pe 28 august 1956, dirijor Rafael Kubelik).
Nota: unitate de măsură a epocii este lungimea unui braț toscan, adica 58,6 cm. Pentru artiștii Renașterii, inălțimea ideală a omului (reprezentat de Cristos) masoară trei brațe.
Arezzo este oraşul în care s-a născut Petrarca, în anul 1304. Because of political problems, his family left Florence in 1311 for Avignon, where was the Pope. In 1327, he fall in love with Laure de Noves born in 1310, in Avignon. She was the daughter of the knight Audibert de Noves and the wife of Hugues II de Sade. Laure was for him the symbol of divine perfection and of an impossible passion. Petrarque withdrew several times to Vaucluse for meditation about his love for Laure and he wrote many poems about this forbidden love. Fontaine-de-Vaucluse has a museum and library named after François Petrarque. Soţul Laurei de Noves este strămoşul marchizului de Sade.
Arezzo este oraşul în care s-a născut Guido Monaco (d’Arezzo), prin anul de graţie 992, inventatorul scalei muzicale do-re-mi. Cel care a redus la 6 numărul notelor muzicale şi le-a ascociat silabe (fenomenul de solmizacion, de la care vine şi denumirea de solfegiu).
Arezzo este oraşul în care s-a născut Vasari, cel mai overrated artist al manierismului florentin (termen pe care, de altfel, chiar el l-a inventat, in cartea sa de capatai. Versiunea originala in limba italiana, aici). Din 2011 se vizitează casa memorială Vasari. Ghidul Cadogan (Dana Facaros & Michael Pauls) spune că în casă se pot vedea cel mai respingător Sfânt Sebastian care a fost pictat vreodată pe pânză, una din cele mai urâte vase de terracotă de Sansovino şi o pictură a unui ucenic al lui Santi di Tito cu Isus şi apostolii la cină într-o bodegă (mediocrity attracts mediocrity, conchid autorii ghidului).
Arezzo e oraşul în care s-a filmat La vita e bella. Traseul fimului se poate face ca o plimbare: Piazza della Liberta’, Piazza Grande (unde a alergat după principessa), Piaggia San Martino (scena ‘Maria la chiave!’), Piazza San Francesco (scena în care evreilor nu le era permis accesul în magazine), Teatro Petrarca (Via Guido Monaco), Piazza della Badia (cu statuia lui Mussolini), Via Porta Buia, Via Garibaldi.
În Arezzo se se ţine, în fiecare an, turnirul cavalerilor medievali, La Giostra di Saracino.
Alte atracţii: apeductele, muzeul Ivan Bruschi (colecţie eclectică de antichităţi autohtone), strada Vicolo del Marcianello, statuia inginerului (sic!) Vittorio Fossombroni (1754 – 1844), muzeul bijuteriilor. Exista si un sit roman.
Pozele mele 2013:
madelin.wordpress.com 
Am o intrebare. Ghidul ala n-a zis nimic altceva despre Vazari? Nu v-a spus ca a fost cel mai mare istoric de arta al tuturor timpurilor, intemeietorul disciplinei istoria artei, iar ca scrierea lui de capatai a fost si este inca scrierea despre arta cea mai citita? Atata a gasit el sa spuna, cel mai urat vas de teracota si cea mai nashpa nu stiu ce?
Oricum Vazari n-a fost considerat niciodata un mare pictor, poate doar cand traia, dar aia nu conteaza, istoria se scrie intotdeauna dupa…
Io daca as fi ghid(dar nu sunt hhaaha), m-as feri sa zic cea mai frumoasa, cea mai urata, atata timp cat nu exista “artometre”.
Cat despre Pierro della Francesca, te invidiez sincer pentru ca i-ai vazut frescele(scrisesem fesele). 🙂
si uite asa se naste invidia…
Cora, eu am vazut casa lui Vasari doar pe dinafara. Dar si daca o vedeam pe dinauntru, nu ma pricep la critica de arta. Arta imi provoaca emotie sau nu, asta e criteriul meu naiv. Cred ca autorii ghidului (care, by the way, este extraordinar de amplu si de bine documentat) sunt admiratorii renasterii timpurii. La pagina 51, de ex, ei zic asa: “cu Vasari, arta florentina a pierdut aproape in intregime continutul sau imaginativ si intelectual, si a devenit un eclectic stil de decoratie interioara, care asociaza inadmisibil picturi sacre si potretelele puternicilor duci ai zilei cu fantani cu teme mitologice si tavane de sala de bal. Sub obladuirea lui Cosmino I […] Florenta a dat nastere fenomenului artistic pe care multi critici l-au numit chici“. Pentru Vasari istoric al artei, am pus linc la cartea biografica “Vietile”, scrisa de el (in text, in paranteza).
impricinatul – invidia pleaca de la fese. 🙂
Madelin – Pai sa stii ca-n general exista atatea pareri, cati istorici de arta :)), eu m-am simtit datoare sa-i iau apararea lui Vasari ale carui scrieri(atat cat am citit) m-au impresionat. A fost un estetist incredibil si mi s-a parut pacat sa nu punctez partea cu teoria artei(nu vazusem “Vietile”).
Si faci bine sa aplici criteriul emotiei la evaluarea artei, cred ca e esential, teoria ne ajuta sa intelegem ce e dincolo de opera si pentru arta de valoare ceea ce e dincolo e cel putin tot atat de interesant ca partea estetica.
Cat despre documentare, my god, ai putea sa-ti deschizi agentie turistica. 🙂
“Vasari includes a sketch of his own biography at the end of the Lives” Ultimul pe listă, cu voia dvs 🙂
Din foarte superficial de putinul pe care l-am citi, io crez ca Vasari nu a fost un mare talent ca pictor, arhitect sau decorator dar un extraordinar “manager” al artelor. Facea rost de bani, a inventat in pictura termenul de competitie, care duce la performanta, a ajutat la inaugurarea Academiei Artelor din Florenta. Mi se pare ca e prima peersoana care a mentionat conceptul de “renastere” in scris. Si, mai mult decat atat, se pare ca el a fost cel care l-a sfatuit pe Michelangelo sa se apuce de arhitectura. Asa ca acum avem “cea mai odihnitoare” scara din lume, la Roma, nu?
daca tu zici? 🙂