Skip to content

Minoritarii sau cum am ajuns eu de la o lansare de carte la filozofeala de sâmbătă seara

5 October 2014

Motto. “In Bucureşti începuseră americanii să ne bombardeze. Deodată auzeai că urlă sirenele de alarmă. Noi, bucureştenii, începeam să ne facem cruce şi repetam generoşi, în neştire:”du-i Doamne la Ploieşti” si de multe ori Dumnezeu ne asculta şi norul de lăcuste ucigătoare se indrepta spre nord, spre Ploiesti” (Ovidiu Creangă)

Într-un raport referitor la unul dintre primele atacuri aeriene din 1944 asupra Ploieştiului, consultat la arhive, sute de bombardiere americane roiau deasupra Câmpiei Munteniei, fără ca autorităţile să-şi dea seama care e obiectivul acelei ample misiuni. La un moment dat, în minuta evenimentelor, o frază e suficient de încărcată de dramatism ca să impresioneze şi astăzi:”TOATE AVIOANELE SPRE  PLOEŞTI” (din Introducerea cărţii)

ploiesti avion 7

***

Sâmbătă după amiază, la Pub Doroftei din Ploieşti. Da, acel Doroftei.

1779186_10204147584383910_2177206571141113537_n

Eniuiei, în salonul în care tocmai se încheiase o lansare de carte şi acum se semnau autografe, am păşit spre ferestrele din fundul încăperii, care promiteau o privelişte de vis (dacă mă luam după cum erau decupate în perete şi după peticul de cer înfrunzit de dincolo de ele). Dezamăgire cruntă. Ferestrele dădeau spre un dos de curte banal. Senzaţia clară de deja vu. Dezamăgirea asta. Dezamăgirea că o lansare de carte despre istoria oraşului în care locuieşti adună doar o mână de oameni. Minoritarii. Minoritarii ăia buni, mă consolez eu.

Cartea care s-a lansat azi se numeşte Oraşul sacrificat (cu subtitlul “Al Doilea Război Mondial la Ploieşti”) şi a apărut datorită efortului exclusiv al scriitorului, istoricul Lucian Vasile (curatorul site-ului RepublicaPloieşti), al logodnicei sale Oana şi al câtorva prieteni.

lucian

Preambul: pe 5 aprilie curent s-au împlinit 70 de ani de la începutul bombardamentelor americane din 1944 asupra Ploieştiului. 22 de raiduri, până în august. Statisticile din arhive numără rece morţi, răniţi, case distruse total, case afectate. Sufletul distrus al unui oraş nu se contabilizează.

ploiesti-bombardament-7

Volumul surprinde viața cotidiană a orașului lui „ce bei?” și pregătirile pentru război din 1939 și până în august 1944, când ultimile avioane americane au atacat municipiul și rafinăriile din jur” sună o frază din prezentarea cărţii pe blog.

Autorul continuă live: această carte nu este una rigid academică, nu este destinată istoricilor sau cercetătorilor istoriei militare a celui de-al doilea războui mondial. Este o carte despre cum a perceput viaţa cotidiană aceste bombardamente, o carte pe care fiecare locuitor de azi al Ploieştiului (nota mea: sau locuitor adoptiv, sau fost locuitor dus de veaţă pe alte meleaguri) să o poată ceti aşadar trebuie citită într-o cheie lejeră”

Pe coperta IV, domnul Alexandru Comănescu, despre bombardamentul din 5 aprilie 1944: ”Când am ieșit din casă – câteva case învecinate distruse. Centrul ardea. Numai cioburi de geamuri și moloz. A fost ultima zi normală pe care am avut-o în viața mea și în orașul Ploiești. Dimineața, înainte de bombardament, când am ieșit în oraș, magazinele deschise, lumea se ducea la treburi, trăsurile – că erau trăsuri pe vremea aia, nu mașini – circulau în mod normal, zarzavagii cu zarzavaturi, iaurgii cu iaurturi, fructarii cu coșurile… Toată viața normală a orașului Ploiești și a României antebelice. După ce s-a terminat bombardamentul ăsta, toate astea au fost terminate pentru totdeauna. Orașul era o ruină… nu mai era nimic normal. Și nici n-a mai fost vreodată ceva normal.”

Carte a fost prezentată de scriitorul şi profu de română de la LMV, domnul Dan Gulea, care scrie şi blogul LiteraTurcoaz, şi de Corneliu Eugen Moraru, curatorul altui site frumos, IubescPloieştii. Domnul Gulea a susţinut cumva partea de critică literară a prezentării iar Corneliu pe cea de suflet. Domnul Gulea a lăudat obiectivitatea scriitorului, care prezintă fapte fără vreo părtinire, Corneliu a subliniat lucrurile noi despre Ploieşti pe care le-a aflat din carte (şi dacă nici el nu ştie bine de tot Ploieştiul, atunci cine?). Domnul Gulea a amintit foarte multele note de subsol, care dovedesc o cercetare temeinică, Corneliu a amintit de proiectele frumoase pe care câţiva tineri destoinici (el included, sublinierea mea) le fac de ceva vreme încoace în urbe: harta bilingvă (care s-ar putea transforma într-o aplicaţie pentru telefoanele smart, cu ceva eforturi financiare), expoziţia Ploieştiul vechi şi nou concepută şi realizată de Loredana Brătilă, prezentă şi ea la lansarea de azi.  (deschid paranteza, din nou dezamăgirea aceea de deja-vu, de ce pe decidenţii locali îi doare la bască de urbea lor? Noi (me included) de ce nu îi presăm să-ţi facă treaba? Dar vorba lui Lucian, autorităţile locale sunt oglinda vie a locuitorilor majoritari, fie că ne place, fie că nu, fie că ne identificăm cu ei, fie că nu. Închid paranteza). Domnul Gulea a listat sursele de inspiraţie ale cărţii, Corneliu şi-a exprimat dorinţa personală ca în Ploieşti (eventual la Gara de Sud, care a fost unul dintre obiectivele importante bombardate din plin) să fie ridicat un monument în cinstea ploieştenilor care şi-au pierdut atunci viaţa (doi domni distinşi, în vârstă, la câteva scaune de mine, au dat din cap afirmativ, cu convingere).

domnii

În încheiere, Lucian ne-a spus o poveste, aşa cum ne spunea la fiecare dintre tururile La pas prin trecutul Ploieştilor pe care le-a organizat anii trecuţi. Povestea neamţului “Hans”, încartiruit la Ploieşti pe la 1939, într-o casă care nu mai există, aflată cam pe unde e azi Poşta Centrală. Neamţul austriac (crede Lucian, după însemnele ştampilei uneia dintre fotografii) poate fi “povestit” datorită unui album cu fotografii personale pe care Lucian l-a achiziţionat (cu un efort fiananciar deosebit) de pe ebay. Vorba lui: habar n-aveam cum o să-l plătesc dar aşa se întâmplă cu oamenii, cum au ei câte un impuls necontrolat să facă ceva nebunesc. Şi uite aşa, de la acea nebunie, se îndreaptă spre prezent dâra de firimituri de pâine Hansel şi Gretel a acestei cărţi şi acestei lansări.

hans

geschichte cu un neamţ chipeş de 22 de ani care se trezeşte aruncat în vâltoarea premergătoare războiului. Un băiat normal, care-şi face fotografii făcând plajă pe acoperişul casei în stă în gazdă, lustruindu-şi cizmele la lustragiul de serviciu local, pozând într-un pat plin cu perne mari alături de colegul de cameră, spălându-se la fântâna din curte, jucându-se cu neaua generoasă a iernii 1940/1941, autoironizîndu-se la exerciţiile “culcat pe burtă”, trăgând la ţintă cu puşca (pentru prima oară-n veaţă), iar spălându-se, jucând cărţi cu camarazii, luând masa la restaurantul Trocadero din piaţa centrală, făcând cumpărături în Halele Centrale, iar spălându-se. Şi apoi pozând înconjurat de fete frumoase.

Copy of fete

Magda, care-i scrie pe dosul fotografiie “cu dragoste prietenească”. Jamina cea frumoasă, care-i lasă ca amintire multe fotografii pe dosul cărora îi declară dragostea sa, îl sfătuieşte să păstreze copia dar să-şi amintească originalul şi îi scrie, pe 7 octombrie 1941 (deci acum aproape fix 73 de ani), “cu dragoste îţi ofer aceasta“.

În toate fotografiile albumului, care se încheie cu fotografia unei clădiri-simbol din URSS (care ne indică un end nu prea happy pentru Hans al nostru), Lucian priveşte în planul-secund, la Oraş. La clădirile sale din care multe nu mai există, distruse de război, cutremur sau sistematizări comuniste. La felul în care arată oraşul de sus, de pe terasa Halelor. La chipurile şi hainele oamenilor de pe stradă. La zâmbetele sau ocupaţiile lor. La acel ceva impalpabil care se poate numi sufletul Oraşului.

Ăla după care tânjim noi, minoritarii.

PS

Pe final s-a vorbite despre tipuri de avioane (Messerschmitt germane, IAR-uri româneşti sau Fortarete americane), despre ceaţa artificială şi antiaeriană, despre titlul cărţii, despre mitraliere din zborurile de joasă înălţime şi despre aviatori celebri ai armatei române, ca Bâzu Cantacuzino, Alexandru Şerbănescu sau Tudor Greceanu.

Fotografii de la eveniment, click aici (fotograf Sorin Petculescu)

Advertisements
2 Comments leave one →
  1. 5 October 2014 00:45

    Foarte, foarte frumoasa ideea lor, cartea si povestea ta!
    Cand ajung la PC dau click si pe linkuri, sa aflu cum pot cumpara cartea.
    Eu zic ca e esentiala pentru istoria orasului, ai dreptate sa te intrebi de ce n- au fost la lansare si niste decidenti locali.

  2. madelin permalink*
    5 October 2014 00:47

    Cartea se cumpără prin email la lucianflorin.vasile [at] gmail [punct] com. Se trimite prin poştă sau se predă personal la Ploieşti sau Bucureşti. NU se găseşte în librării.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: